Următoarele alegeri din SUA pot ratifica cursul hărții geopolitice regionale pe care administrația președintelui Trump a condus-o dacă actualul președinte este reales. O victorie pentru candidatul democrat Joe Biden indică faptul că Orientul Mijlociu ar putea suferi schimbări negative majore în cazul în care criticii politicii actuale devla Washington speră că o administrație Biden le va permite să manevreze în interesele lor obiective pe termen lung care sunt, în mod clar, în contradicție cu politica lui Donald Trump.

Principalele capitale mondiale cu interese implicate în rezultatele alegerilor care vor indica cine va fi următorul „chiriaș” de la Casa Albă urmăresc faptele cu mare atenție, planificându-și strategiile înainte și după ce se va cunoaște numele viitorului președinte american.

Pe de o parte, palestinienii au cerut Organizației Națiunilor Unite, prin intermediul președintelui lor, Mahmoud Abbas, să organizeze o conferință internațională privind procesul de pace pentru începutul anului viitor. Speranța guvernului Abbas, aflat în dificultate, este că nu va exista o schimbare de administrație la Washington și că Trump sa fie dispus să discute diverse probleme, inclusiv recunoașterea Israelului de către Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bahrain, cele două state din Golf care și-au modificat pozițiile istorice în diplomația lor cu israelienii. Cererea nu exprimă în mod deschis voința de a modifica pozițiile palestiniene, dar ar putea fi un pas de deschidere pentru o conducere care în trecut a făcut unele greșeli și a risipit numeroase oportunități în beneficiul poporului său, sau a fost lovită de trădarea unor țări arabe de la care poporul palestinian aștepta abordări mai sincere.

Într-o altă ordine de ideei, în Iran, Majlis (Parlamentul) Republicii Islamice și Beijingul sunt în discuții de câteva luni, negocind un acord care ar putea avea un impact ridicat pentru Washington, Europa și țările din Golf, toate la un loc.

Regimul de la Teheran a fost cel mai afectat de sancțiunile economice promovate de administrația Trump în acești aproape patru ani. La rândul său, China s-a confruntat dur cu Statele Unite într-un război economic încă în desfășurare, prin urmare ambele guverne sunt de acord cu faptul că este în interesul lor de a avansa acel acord prezentând un front comun împotriva Statelor Unite.

Ca un derivat al acelei politici strategice iraniene, dacă își atinge obiectivele, acordul ar fi un răspuns cu un impact politic și economic ridicat la planul sponsorizat de Președintele Trump între țările Consiliului de Cooperare al Golfului condus de Arabia Saudită și Israel.

Estimările apărute în ultimele luni in presa internațională de diverse limbi indică faptul că contractele estimate ale acordului vor varia între 200 și 250 miliarde de dolari în investiții chineze în Iran. În plus, conform informațiilor secretarului de stat Mike Pompeo, se evidențiază un important sprijin militar chinez către Republica Islamică Iran în schimbul contractelor pentru furnizarea de petrol pentru o perioadă de 25 de ani.

Dacă acordul va fi anunțat în zilele dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA, acesta ar constitui o lovitură puternică pentru Trump și ar reduce la minimum importanța acordurilor sponsorizate de administrația sa între statele arabe sunite și Israel. Surse saudite consideră că un acord de această natură ar deschide o nouă hartă geopolitică cu impact ridicat la nivel mondial, trecând dincolo de implicațiile regionale.

În chestiuni militare, prezența chineză în Iran ar configura un aspect strategic central pentru Teheran, iar China ar beneficia foarte mult de prezența sa pe teritoriul iranian, având în vedere locația geografică strategică a Iranului, la granița cu Golful Persic, cea mai importantă regiune de producție de petrol a globului.

Relevanța unui acord iranian-chinez ridică un semn de întrebare important. Cum ar putea un acord de o asemenea amploare și implicații să depășească secretul cu care ar fi trebuit să fie tratat? Răspunsul este că scurgerea a avut loc în urmă cu câteva zile, când o dezbatere în Majlis a spart secretul „având în vedere discuția parlamentară puternică înainte de refuzul unora dintre  deputații reformiști de a acorda permisiunea Chinei pentru deschiderea uneia sau a mai multor baze militare pe teritoriul iranian”.

Potrivit presei iraniene de limba engleză, în primul an, China va investi 100 de miliarde de dolari în sectoarele de lucrări publice și căi ferate iraniene. De asemenea, Beijingul va investi și în modernizarea flotei maritime și aeriene din Iran și în tehnologia pentru telecomunicații. Beijingul va aloca un procent semnificativ din investițiile sale în industria de petrol și gaze. În schimb, va obține concesii și o profitabilitate largă în ambele domenii, iar tranzacțiile sunt gestionate în yuani, nu în dolari SUA.

Pentru ca acordul să vadă lumina, acesta ar trebui să fie ratificat de ambele parlamente, atunci când se va întâmpla acest lucru, Khomeiniștii speră să impresioneze lumea cu succesul lor diplomatic, deoarece în prezent nu există înregistrări ale investițiilor de o asemenea amploare economică internațională între Iran și altă țară. Cu aceasta, Iranul va încerca să inverseze imaginea slăbiciunii regimului său proiectată în fața comunității internaționale prin acordurile dintre țările sunite din Golf și Israel.

Un alt aspect important este implicația geopolitică derivată dintr-un astfel de acord. Iranul trece printr-un moment economic negativ din cauza embargoului SUA care i-a afectat economia și traiul zilnic. Industria iraniană se află la un metru de faliment. Laboratoarele sale farmaceutice sunt cele care au suferit cel mai mult din cauza sancțiunilor economice, tehnologia, în general și sectorul transporturilor s-au deteriorat și țara nu se poate dezvolta. Beneficiul Chinei ar fi imediat, ar asigura energia de care are nevoie, deoarece poate consuma singură toată producția iraniană de petrol și gaze, indiferent de orice schimbare politică internațională. În același timp, Beijingul va oxigena Teheranul în fața problemelor sale economice pentru că a pierdut piețele internaționale în cadrul sancțiunilor SUA.

În zona militar-strategică, prezența Chinei în Iran este cea mai bună umbrelă de securitate pentru Khomeiniști care speră să reducă orice amenințare de atac pe teritoriul lor din cauza prezenței intereselor chineze acolo. Pe de altă parte, bazele chineze din țară ar însemna o îmbunătățire a capacității iraniene în domeniul armelor, inclusiv a sistemelor de apărare antiaeriană, beneficiind de transfer de tehnologii chineze în domeniu.

Odată încheiat acordul, Iranul va rezuma mai multă putere pe propriul teritoriu, dar și în țările în care prezența sa este concretă, unde se va extinde și va deschide noi piețe pentru China. Și cel mai important, din punct de vedere economic, Teheranul se va putea elibera de hegemonia dolarului, în timp ce China va avansa cu yuanul în comerțul mondial pentru a slăbi hegemonia monedei SUA.

O victorie a lui Trump va tine lucrurile pe loc din punct de vedere militar, Trump nedând satisfactii globaliștilor, dominați de aparatul militaro-industrial și de anumite familii, cu toții doritori de războaie, o victorie a lui Biden, însă, ar putea deschide calea spre o politică și mai impulsivă in Orientul Mijlociu, cu consecinte nefaste, așa cum au fost, de pildă, războaiele din Irak și Afghanistan sau Libia, ale căror efecte le resimțim astăzi.
 Așadar, principalii opozanți ai Wasghi tronului așteaptă, iar infrastructura e deja pregătită..pașii se vor face funcție de abordarea atlantistă.
Ciprian Pop