S-a făcut un calcul. Minimal. Conform acestuia, peste numai câteva zile, copiii din România ar trebui dotați cu 900.000 de tablete. Și, evident, vor trebui să existe și 900.000 de dispozitive electronice, care să permită conectarea acestora la internet și, implicit, legătura cu școala. Acest calcul a ținut cont și de faptul că există familii cu mai mulți copii. Care, eventual, și-a putea împrumuta tabletele unii altora și care ar putea utiliza aceleași baze electronice. În fapt, în absența celor minimum 900.000 de tablete și a celor 900.000 de conexiuni, școala la distanță este o simplă utopie. Și se poate transforma în cel mai bun caz într-o școală prin telepatie.

Avem milioane de copii la școală. Până una alta, teoretic. Calculul tabletelor, cum arătam mai sus, a fost făcut cu maximă parcimonie. În realitate, trebuie să existe tot atâtea tablete, câți școlari există în total. Și tabletele se mai și sparg. E inevitabil. La fel cum copii își dau uneori în cap cu ghiozdanul sau cu cărțile, la fel vor proceda unii dintre ei și cu tabletele. Chiar și în ideea că vor fi instruiți să aibă mare grijă de ele, unele mai scapă din mâini și se sparg. Iar altele au defecte de fabricație și se strică. Prin urmare, ar trebui să existe și tablete de rezervă. Dar există?

Câte tablete a achiziționat Guvernul României prin Ministerul Educației? Înțeleg că niciuna. Dacă cumva nu am dreptate, să mă contrazică doamna „pepsiglas”. Care în loc să mă contrazică, invocă fel de fel de licitații contestate. Am avea dreptul să știm, chiar și în aceste condiții, ce prețuri au fost oferite de către furnizori. Și de ce au fost organizate, din câte ni se spune, mai multe licitații. Sau concursuri de oferte. Nu era mai ieftin ca statul român să lucreze cu un singur furnizor, care, având o comandă uriașă, să poată oferi la preț minim aceste tablete? Mie cel puțin mi se pare extrem de straniu că, până în acest moment, nu am aflat cu certitudine că a fost achiziționată vreo tabletă. Și nici la ce preț ar fi fost achiziționată.

Această temă a tabletelor este valabilă indiferent de bâlbâielile Guvernului. Tabletele electronice sunt necesare și în ideea în care școala începe pe 14 septembrie, cum ni s-a anunțat ferm, și în ideea în care școala se amână până în octombrie, scenariu avansat de premierul Orban doi și jumătate. Că e acum sau puțin mai târziu, tot e nevoie de tabletă. Dar Guvernul a eșuat în această operație. Lamentabil. Și în aceste condiții, pe ultima sută de metri, încearcă să paseze responsablitatea către autoritățile locale. Iar autoritățile locale, în măsura în care le reușește prestidigitația, pasează la rândul lor răspunderea către școli. Iar școlile ce să facă? Se uită cu speranță spre părinți. Numai că sunt puțini părinții care-și permit să-și doteze copiii cu tablete și apartamentele cu wireless.

Mizeria reiese și mai clar dacă citim Constituția și facem o analogie cu tema manualelor școlare. Conform Constituției, școala este nu numai obligatorie, ci și gratuită pentru toți copiii din România, cărora statul are obligația să le asigure condiții egale. Tocmai de aceea manualele școlare, în măsura în care s-au tipărit în număr suficient și nu au existat veșnicele sincope, se distribuie gratuit la fiecare început de an școlar tuturor copiilor. Pe banii Guvernului. Nu pe banii părinților. Nu pe banii școlilor. Nu pe banii autorităților locale. Și, similar, același lucru trebuie să se întâmple și cu tabletele. Guvernul este cel care trebuie să le procure. În număr suficient. Pentru toți copiii din România. Și apoi Guvernul, prin inspectoratele școlare, le distribuie în fiecare localitate. Către fiecare școală. Corespunzător numărului de elevi. În aceste condiții, autoritățile locale și școlile nu au altceva de făcut decât să faciliteze accesul copiilor la tablete. La cea mai ieftină comandă de tablete din istorie. Tocmai fiindcă vorbim despre o comandă uriașă.

De ce nu s-a procedat astfel? Este vorba doar de o simplă brambureală? Este vorba doar de o altă expresie a dezordinii și disfuncționalităților care caracterizează prestația Executivului? Mă îndoiesc. Și iată de ce. Îmi amintesc de avântul care l-a caracterizat pe premier la începutul pandemiei. Atunci când, pentru prima dată, s-a pus problema achiziționării de către Guvern a unui număr imens de măști. Știm ce s-a întâmplat. În liniii mari, știm ce a ieșit. A ieșit un lung raft de dosare penale. În care sunt implicate grupuri de crimă organizată, ale căror terminații se află în cabinetul unu. Era limpede că societatea civilă, partidele din opoziție, Curtea de Conturi și procurorii vor fi de această dată cu ochii pe procedura de achiziționare a tabletelor. În aceste condiții, Guvernul Orban doi și jumătate s-a spălat pe mâini. A lăsat negocierea și achiziția de tablete pe seama autorităților locale. Care au astfel posibilitatea, dacă rămân neprinse, să pună la cale contracte frauduloase. Și să stopeze mita la sursă. Și de aici mai departe a ieșit un talmeș-balmeș. Iar Ministerul Educației a pierdut cu desăvârșire controlul. Doamna „pepsiglas” find cu totul și cu totul incapabilă să mai aibă vreo evidență legată de numărul de tablete puse la dispoziția școlarilor. Iar peste câteva zile ar trebui să înceapă în toată țara procesul de învățământ. Și, nu întâmplător, Ludovic Orban a dat-o în bâlbâială.

Jucându-și mai departe rolul pe care și l-a asumat, Marcel Ciolacu s-a prefăcut că ia foc. Cum adică? Se amână școala, dar nu se amână alegerile? – se întreabă scandalizat președintele PSD. Păi dacă se amână școlile, să se amâne și alegerile locale. Și promite că va discuta foarte serios această problemă cu Guvernul. Vorbe în vânt. În calitate de președinte al Camerei Deputaților, PSD deținând și președinția Senatului, Marcel Ciolacu are posibilitatea ca, în loc să facă declarații belicoase, să acționeze de îndată. Conform deciziei Curții Constituționale, data alegerilor este apanajul Parlamentului. Nu al Guvernului. Prin urmare, Marcel Ciolacu poate propune Parlamentului pur și simplu schimbarea datei alegerilor. Dacă crede că așa este mai bine. La acest capitol, discuțiile nu au decât rostul de a inflama populația. Dar dacă ar acționa așa, s-ar putea să aibă o surpriză. Să constate că de fapt PSD deține majoritatea în Parlament. Firește, împreună cu ALDE și Pro Româna. Și că la moțiunea de cenzură partidul său doar a simulat că nu are majoritatea. Ca să iasă cum s-a stabilit. Avem și la acest capitol un semnal că domnului Marcel Ciolacu îi pasă mai mult de jocurile sale politicianiste, dirijate de la centrul de comandă al statului subteran, decât de cetățenii României. Îl doare în bască pe Ciolacu de soarta copiilor. La fel cum îl doare în bască și pe Ludovic Orban.

Sorin Rosca Stanescu