Actualitate
Barbu Mateescu: ”PRM 2 sau vodevil?” (OPINIE)
În PSD nu mai există idei noi, speranțe sau energie și nici măcar nu se preface cineva că ar mai exista așa ceva. În cel mai prost moment din istoria partidului mediocritatea cântă din flaut iar lipsa de orizont bate tobele. Partidul a îmbătrânit.
Cine să salveze situația? O singură minte nu poate cuprinde totul. E nevoie de o echipă. Dar criza de resurse umane, bine știută acum câțiva ani, s-a lărgit prin nepăsare. Partidul cu multe sute de mii de membri nu poate găsi 15 oameni care să știe cum funcționează un minister. Zeci de șefi de filială au o relație complicată cu logica, gramatica, ortografia sau cultura generală, prăbușind brand-ul partidului și furnizând non-stop subiecte de amuzament pentru partidele oponente și pentru aparatele lor de comunicare publică. Onest spus, PSD nu are primari cu care să se mândrească, pe care să-i pregătească pentru a fi viitori prim-miniștri sau prezidențiabili. Organizațiile din Moldova, Transilvania sau Dobrogea nu aduc pe scena națională comunicatori persuasivi, experți capabili sau politicieni simpatici, fiind mai degrabă niște ghișee discrete. TSD, cea mai mare organizație de tineret din politica românească, pare să se fi auto-desființat fără ca cineva să observe.
Mult timp problemele au fost suplinite de mitologica „bază a partidului”. Secerată de schimbări demografice care, obiectiv vorbind, au fost fenomenal de rapide, această fundație s-a afundat în noroi până la genunchi. Chiar și după vastul desant al liberalilor, PSD are destui primari – dar practic toți domnesc în comune minuscule, fiecare cu mai puțini votanți decât o scară de bloc din Timișoara. Partidul care era cândva „aproape de oameni și împreună cu ei” are cea mai mică extensie în societate – pe românește: cei mai puțini votanți/membru de partid dintre toate formațiunile politice din țara noastră. PSD este un titan – dar cu artere pietruite, prin care nu curge sânge.
În momentele similare din trecut PSD a fost salvat de crize economice. După 1996 și 2009 nu a trebuit să schimbe foarte multe, să privească cu grijă înăuntrul său sau să-și reformuleze relația cu societatea – adversarii au fost nulificați de istorie iar PSD a obținut cu ușurință victoria.
Ceva oarecum asemănător s-a întâmplat între 2014 și 2016. PSD a câștigat primele alegeri parlamentare din primul mandat al lui Iohannis nu datorită unei creșteri fără precedent a numărului de votanți PSD, ci printr-o contraperformanță a liberalilor în ceea ce privește mobilizarea.
Faptul că în cele trei momente identificate mai sus, salvările au fost ex machina, nedatorându-se partidului, n-a fost niciodată conștientizat.
Post-2004 PSD a putut construi o alianță cu PNL contra lui Băsescu. Această opțiune nu mai există acum.
Mai mult, chiar și o prăbușire a guvernării PNL – pe linia descrisă de CDR în ’97-2000 sau de PDL în 2010-2012 – nu mai oferă aceleași opțiuni ca în trecut. Toate scenariile posibile se lovesc de aceeași realitate: absența aliaților. Un om cu simț strategic ar putea glumi că PSD nu va mai guverna niciodată. E greu de crezut că va avea în următorii ani peste 45% din mandate ca să poată guverna doar cu sprijinul minorităților naționale. Cu cine va guverna deci PSD în anii ce vin sau în deceniile viitoare?
Cu PNL? Liberalii știu că asta ar duce USR-PLUS la minim 40%.
Cu USR-PLUS? Asta ar duce PNL peste 50%, lucru știut de liderii USR-PLUS.
Cu PMP? Cu Băsescu?! Niciodată. S-ar supăra pe partid Mihai Gâdea, acest Papă al PSD.
Să-și plece cel mai naționalist partid din România spinarea sub papucul UDMR?! Ce-ar zice oltenii, baza electorală profundă a partidului? Oare câți lideri naționali PSD ar ajunge la spital cu maxilarele făcute terci de pumnii viguroși ai Olguței?
Va mai exista ALDE? Are PSD destule voturi încât să poată redistribui unele către partidul lui Tăriceanu? Ce garanții există că ALDE, odată trecut peste prag, nu devine un partener de guvernare al PNL?
În prezent PSD are competiție pentru propriile sale rețele economice și mediatice – poate cea mai serioasă competiție de la Petre Roman și până acum. Ponta are timp, răbdare și ambiție. El cizelează destinul PSD lovitură de scalpel după lovitură de scalpel. Nu e Superman, Obama sau Charles de Gaulle. Dar nici n-are nevoie să fie. Trebuie să fie doar superior PSD. Are patru ani și patru luni la dispoziție pentru a pregăti semifinala prezidențialelor, adică depășirea candidatului PSD în primul tur. În ce context va avea loc acel prim tur?
Răspunsul se corelează cu alte aspecte de strategie. PSD a decis să se plaseze pe extrema dreaptă exact când temele de stânga începeau să (re)devină relevante. (De aceea în acest text nu găsești termenul „social-democrat”; e un pic mai ușor să localizezi băbuțe care știu să manevreze mitraliera decât PSD-iști de stânga). Să fim bine înțeleși. Urmează decenii când, ca societate, vom vorbi despre calitatea aerului pe care-l respirăm, relația dintre corporații și cetățeni sau comunități, accesul României sărace la Internet, criza comunității rrome, taxarea giganților lumii online, regândirea sistemului de impozitare având în vedere amprenta în creștere a pensiilor, mărirea performanței sistemului medical în contextul îmbătrânirii populației, mecanismele de salvare a orașelor mici, precariatul, imigrația dinspre lumea a treia spre România care deja a început, dezvoltările tehnologice și problemele etice pe care acestea le vor aduce. Toate aceste lucruri sunt la fel de depărtate de PSD precum planeta Saturn. Urmează dialoguri vitale pentru națiune la care PSD va putea doar să agite mutește o cruce în fundal, din când în când dregându-și vocea ca și când ar vrea să rostească un slogan național-ceaușist pe care de fapt l-a uitat.
Dacă măcar partidul ar putea jongla cu prezentul sau trecutul recent, s-ar putea remonta. Dar fenomene vitale pentru istoria României după 2000 – existența fondurilor europene, migrația a milioane de români spre Vest, informatizarea rapidă a societății, ca să iau doar trei exemple – nu există pentru partid, nu fac parte din câmpul său de înțelegere.
Faptul că PSD se află în prezent și nu în căminul său natural, în secolul 20, îl face să hiperventileze. Astfel, chiar și când este la putere, PSD comunică excesiv de strident, chiar apocaliptic. Lipsesc calmul, umorul, optimismul, speranța, raționalitatea, emoția pozitivă, încrederea, direcția. Rezultatul e o oglindă în care se pot recunoaște doar oamenii frustrați – dar nu toți. Iată PRM-ul acestui mileniu.
Mai puțin dramatică, dar nu mai puțin probabilă, este o scădere lentă și cenușie în semi-irelevanță. Moldova s-a trezit. După cum au arătat prezidențialele, Muntenia se mișcă. Ce se întâmplă cu PSD dacă peste 5 sau 10 sau 20 de ani Oltenia iese de asemenea din foame și capătă din nou curajul de a fi liberă? Cine mai rămâne în PSD după ce toți membrii de partid care-s interlopi și toți interlopii care-s membri de partid ajung la închisoare? Cine ar fi atât de naiv sau de prost încât să nu plece nici la PNL, nici la Ponta? Cine închide lumina? Se va fura întrerupătorul? Răspunsurile sunt năstrușnice, imposibil de amuzante prin comparație cu atmosferă lugubră a PSD-ului de azi. Personal, îmi imaginez momentul turului doi al prezidențialelor din 2029 ca având o tentă de burlesc, Eugen Ionesco plus Brecht cu un pic de Iona. Văd un sediu central al partidului aproape gol de oameni. Zeci de camere sunt ocupate în totalitate de ediția finalizată, revizuită și adusă la zi a statutului PSD, care cuprinde 58 de miliarde de cuvinte tipărite pe 93 de milioane de pagini. În holul principal, o bătrânică manevrează cu dificultate un fax, amestecând pomenirile de sfinți cu înjurături la adresa lui Băsescu. (Faxul nu comunică cu nimeni și cu nimic; cu două zile mai devreme, ultima filială rămasă – dintr-o comună din Olt – a plecat la Pro România). În spatele ei este „șeful filialei PSD București”, de fapt un domnișor zevzec și ușor nebun care verifică pereții de microfoane, milimetru cu milimetru – o activitate pe care o întreprinde cu strictețe de patru ani, de la ora 8 la ora 24, fără pauze. În clădirea nepăzită intră un curier ce aduce mâncare și care a fost îndreptat de GPS la adresa eronată. Atingând în treacăt drapelul sacru cu trei trandafiri, drapel care a fost cândva frecat de Burberry-ul lui Adrian Năstase și pe care ulterior a scuipat Codrin Ștefănescu, curierul devine astfel din greșeală președintele PSD. Bătrânica și paranoicul (ultimii membri ai partidului care n-au plecat încă la altă formațiune) se pleacă în genunchi în fața lui, fiecare implorându-l ritualic pe curier să-i acorde funcția de prim-viceprim-vicepreședinte. Șocat, curierul își rotește ochii în altă parte și zărește în sediu, pe ecranul ultimului televizor din România, fața zâmbitoare a lui Victor Ponta, care tocmai își încheie discursul de victorie după realegerea ca președinte al țării.
Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.
Actualitate
Ambiții submerse: Programul de submarine AUKUS în fața unei crize de credibilitate și infrastructură
Parteneriatul strategic trilateral AUKUS, menit să redefinească echilibrul de forțe în regiunea Indo-Pacifică prin livrarea de submarine cu propulsie nucleară, traversează un moment critic. O serie de „deficiențe și eșecuri” sistemice amenință acum să deraieze unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare din istoria recentă, punând sub semnul întrebării nu doar securitatea națională, ci și soliditatea alianței dintre Regatul Unit, SUA și Australia.
Șantiere în derivă: Veriga slabă a producției de elită
Punctul focal al îngrijorărilor se află la Barrow-in-Furness, unde șantierul naval BAE Systems, destinat construcției viitoarelor nave SSN-AUKUS, se confruntă cu întârzieri majore de investiții. Modernizarea infrastructurii este considerată vitală, însă orice amânare suplimentară ar putea genera un efect de domino asupra întregului calendar de livrare.
Fără o intervenție imediată în capacitățile de producție, promisiunea tehnologică a programului riscă să rămână un simplu proiect pe hârtie. Consecințele nu sunt doar logistice, ci și diplomatice, afectând direct încrederea partenerilor internaționali în capacitatea de execuție a Londrei.
Deriva politică și ceața financiară: Lipsa unei direcții clare
Pe lângă problemele tehnice, programul suferă din cauza unei aparente pierderi de entuziasm la nivelul conducerii politice britanice. Observatorii avertizează că „vizibilitatea” scăzută a guvernului central în promovarea acestui parteneriat a lăsat loc unei derive politice periculoase. Este necesară o asumare mai fermă a rolului de lider pentru a contracara incertitudinea care planează asupra proiectului.
Această incertitudine este amplificată de amânarea Planului de Investiții în Apărare (DIP), documentul strategic care ar fi trebuit să clarifice prioritățile de achiziție pentru următorul deceniu. Retragerea calendarului de publicare a acestui plan lasă semne de întrebare majore asupra finanțării pe termen lung, într-un context în care costul estimat al fiecărui submarin viitor se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de dolari.
Flota actuală la limita rezistenței: Prețul mare al credibilității
Efortul de a menține aparențele unei prezențe globale constante exercită o presiune imensă asupra resurselor actuale. Submarinele din clasa Astute ale Marinei Regale sunt împinse dincolo de limitele lor operaționale pentru a onora angajamentele de rotație și vizite în porturile australiene.
Exemplul recent al unei nave forțate să își scurteze misiunea în Australia pentru a fi redeployată urgent în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu subliniază o realitate crudă: disponibilitatea flotei este la un nivel critic de scăzut. Dacă infrastructura de mentenanță și suport nu va fi îmbunătățită într-un ritm accelerat, capacitatea de a asigura securitatea în zona Euro-Atlantică, respectând în același timp obligațiile AUKUS, va deveni o misiune imposibilă.
Actualitate
Viteza, noua armă strategică: Generalul Saltzman impune „soluția de 80%” în Space Force
Într-o mișcare ce semnalează o ruptură radicală de birocrația tradițională a achizițiilor militare, Generalul Chance Saltzman, șeful Operațiunilor Spațiale, a lansat un apel ferm către forțele sale pentru adoptarea unei dezvoltări incrementale. Mesajul este clar: Space Force trebuie să prioritizeze livrarea rapidă a „capabilităților minime viabile”, abandonând căutarea utopică a sistemului perfect în favoarea unor soluții imediate și funcționale. Deși autoritatea formală asupra bugetelor rezidă în ramura civilă a Departamentului Forțelor Aeriene, influența lui Saltzman ca lider de serviciu trasează noua direcție strategică pentru „Guardians”.
Imperfecțiunea calculată: Mai bine azi decât prea târziu
În cea mai recentă notă de comandă, datată 24 aprilie 2026, Generalul Saltzman a subliniat că întreaga arhitectură de apărare a SUA trece la un „regim de război”. În acest nou context, perfecționismul devine un inamic al eficienței. „O soluție de 80% aflată astăzi în mâinile luptătorilor este infinit mai valoroasă decât o soluție de 100% care sosește prea târziu”, a declarat Saltzman. Această filosofie transformă eșecurile tehnologice controlate din „erori” în „lecții necesare”, argumentând că asumarea unor riscuri calculate în faza de producție reduce, în final, riscul operațional pe câmpul de luptă.
Războiul împotriva „derapajului cerințelor”
Esența noii strategii constă într-o colaborare strânsă între cei care proiectează sistemele și cei care le operează. Saltzman cere eliminarea fenomenului de „requirements creep” – adăugarea continuă de noi cerințe tehnice care amână lansarea unui produs. În loc să aștepte îndeplinirea tuturor specificațiilor ideale, unitățile operaționale trebuie să accepte produse parțiale, dar utile, care vor fi îmbunătățite ulterior prin iterații succesive. Este o schimbare de mentalitate care impune un sentiment de urgență absolută în fața amenințărilor în continuă evoluție.
O forță de achiziții record pentru un buget de 33 de miliarde
Space Force deține în prezent cea mai mare concentrație de specialiști în achiziții dintre toate ramurile armatei americane, raportat la numărul total de personal. Cu un buget de aproape 33 de miliarde de dolari planificat pentru acest an, serviciul este poziționat să devină un motor al inovației rapide. Totuși, Saltzman avertizează că procesele care au funcționat în trecut nu mai sunt adecvate pentru viitor. Trecerea de la vechea paradigmă, unde operatorii refuzau orice sistem care nu era „perfect” de teamă că nu vor mai primi actualizări, la un model de dezvoltare continuă, este esențială pentru a menține supremația în spațiul cosmic.
Actualitate
Avanpostul Lunii: Space Force lansează „Garda de Coastă” a spațiului cislunar
Pe măsură ce ambițiile omenirii se extind dincolo de orbita terestră, Space Force își redefinește misiunea. Statele Unite fac un pas decisiv către securizarea coridorului dintre Pământ și Lună, înființând o structură dedicată care să pregătească terenul pentru viitoarea bază lunară permanentă.
Într-o mișcare strategică menită să consolideze dominația spațială americană, Space Force anunță crearea unui grup de lucru specializat în achiziții și coordonare pentru spațiul cislunar. Noua structură, denumită Biroul de Coordonare Cislunară, va reuni ingineri și manageri de program pentru a trasa „foile de parcurs” necesare tehnologiilor de mâine. Obiectivul este clar: susținerea logistică și defensivă a planului NASA de a stabili o prezență umană constantă pe Lună până în 2030.
Obiectivul 2030: O prezență americană permanentă dincolo de orbita terestră
Decizia de a extinde aria de operare a Space Force vine ca un răspuns direct la directivele strategice care vizează supremația spațială. Generalul Chance Saltzman, șeful operațiunilor spațiale, a subliniat că forțele americane vor urma interesele naționale oriunde se vor extinde acestea. „Dacă interesele noastre ajung la o bază lunară, Space Force trebuie să se asigure că drumul până acolo este sigur, că baza este protejată odată stabilită și că întreaga operațiune este sustenabilă”, a declarat acesta.
Noua unitate va fi condusă de Jamie Stearns, un expert provenit din cadrul Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL). Prima misiune a acestui birou va fi cartografierea tuturor entităților guvernamentale implicate — de la DARPA și serviciile de informații, până la partenerul principal, NASA — pentru a crea un front unit în cucerirea noii frontiere.
Provocările „matematicii diferite”: Securitate și comunicații în vidul dintre lumi
Navigarea și supravegherea în spațiul cislunar (zona imensă dintre orbita Pământului și cea a Lunii) nu sunt doar o extensie a activităților actuale, ci reprezintă o provocare fizică și tehnologică complet nouă. Generalul Saltzman a avertizat că „matematica este diferită” la aceste distanțe, fiind necesare instrumente noi pentru monitorizarea domeniului spațial.
Comunicațiile reprezintă un alt punct critic: acestea trebuie să fie continue, să aibă o latență scăzută și să fie securizate pentru a proteja echipajele umane. Dincolo de tehnologie, logistica de la sol va trebui să sufere transformări radicale. Menținerea unei baze lunare va forța infrastructura de lansare actuală să funcționeze la un „ritm operațional” fără precedent, necesitând o gestionare mult mai riguroasă a consumabilelor și a siguranței publice la Cape Canaveral și Kennedy Space Center.
„Oracle Prime”: Prima santinelă americană plasată în punct strategic
În timp ce structurile birocratice se organizează, Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL) pregătește deja „mușchiul” tehnologic. Anul viitor va fi lansat Oracle Prime, un satelit experimental revoluționar, conceput special pentru a opera în punctul Lagrange L1 — o zonă de echilibru gravitațional situată la aproximativ 326.000 de kilometri altitudine, direct între Pământ și Lună.
Misiunea este una de pionierat: Oracle va încerca să detecteze, fără ajutor de la sol, resturi orbitale și sateliți activi care sunt aproape invizibili din cauza distanțelor enorme. În prezent, în acea regiune funcționează deja aproximativ 10 sateliți, inclusiv releul de comunicații chinezesc Queqiao-2, care susține propriile ambiții lunare ale Beijingului. Oracle va funcționa ca un avanpost de monitorizare, învățând forțele americane cum să „supravegheze cartierul” din jurul Lunii.
Parteneriatul public-privat și drumul spre Artemis
Efortul militar nu este unul izolat. Space Force mizează masiv pe colaborarea cu sectorul privat pentru a dezvolta rapid noi capacități. Companii precum Advanced Space, care operează deja pentru NASA microsatelitul CAPSTONE, sunt implicate direct în construcția și operarea noilor platforme de supraveghere.
Această mobilizare generală vine într-un moment de succes pentru programul Artemis. Recent, misiunea Artemis II a finalizat cu succes un zbor cu echipaj uman în jurul Lunii, marcând prima etapă a revenirii americanilor pe suprafața lunară, programată pentru anul 2028. Prin crearea acestui nou grup de lucru, Space Force se asigură că, odată ce astronauții vor păși din nou pe solul lunar, vor avea deasupra lor o „umbrelă” de securitate și suport logistic gata să susțină o prezență umană permanentă.
-
Exclusivacum 4 zileOrchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
-
Ancheteacum 2 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum o ziMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileMarele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul
-
Exclusivacum 2 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum o ziVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum o ziEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 3 zileSprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”



