DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ LUNI

ANIVERSARE. Ieri s-au împlinit şapte luni de Ia victoria Revoluţiei române. Eveniment pe care deja am cam început să-i uităm, de cînd cu intrarea în „legalitate”. Nu I-au uitat, însă, organizatorii mitingului de aseară din Piaţa Operei, loc ce tinde să devină un nou reper, de sorginte lirică, pe harta agora-filiei.  *  ATENŢIUNE ! NOMENCLATURA CONTRAATACA ! Nu direct, ci prin „schimbul doi”, compus din copii, nepoţi, veri, cumnaţi, gineri şi nurori, infiltraţi cu nonşalanţă (nici usturoi n-au mîncat…) în noile structuri de putere şi influenţă, atît ale guvernării, cît şi ale opoziţiei. Nu s-ar putea spune că n-au şcoală !  *  LA MULŢI ANI ! La sfîrşit de săptămînă, primul ministru şi-a mai adăugat un trandafir (nu sîntem siguri de culoare) la buchetul vîrstei. Se spune că felicitările le-a primit, în avanpremieră, cu prilejul primei reuniuni de „familie” ţinută vineri în Cotroceni.  *  SLOGAN UITAT ? Sîmbătă după-amiază, cu prilejul unui miting (autorizat !) organizat de Asociaţia „21 Decembrie”, s-a făcut din nou auzit cunoscutul slogan „Jos lliescu !”. Credem că preşedintele era deja îngrijorat de scăderea cotei sale de popularitate din ultima vreme.  *  MINISTERIABILII IN S.R.L.! La Olăneşti, unde sinistra îşi trata preţioasa-i sănătate, în speranţa de a atinge „suta”, precum mama sa, a aterizat sîmbătă un elicopter din care au coborît cu eleganţă doi miniştri, împreună cu soţiile (era să zicem… sinistrele !). Domnii Victor Stănculescu şi Andrei Pleşu, diriguitorii apărării şi culturii, ambii supravieţuitori ai cabinetului provizoriu; au verificat virtuţile curative ale renumitelor ape, punînd la cale — bănuim — o ofensivă culturală şi o strategie… attistică !  *  DEMOCRAŢIE „MADE IN SWISS“. Lecţiile de democraţie nu ne vin doar din Germania, via Doru Braia! Se zvoneşte cum că defunctul învăţămînt politic va fi înlocuit, în armată, cu cursuri de democraţie, pentru a căror susţinere sînt aduşi, cu mari sacrificii, dascăli tocmai din Elveţia. Nu cumva o fi mîna căpitanului Lupoi aici?  *  „REAŞEZARE” ILICITĂ? Ca pe vremea ODSS (odioasei dictaturi şi a sinistrei sale soţii), O „reaşezare” de preţ s-a insinuat într-un moment în care fusesem ferm asiguraţi că nu se va mai recurge la aşa ceva: a apărut un „sortiment nou“ de unt special, cu preţul de 12,50 lei. Guvernul, luat prin surprindere, caută vinovatul, despre a cărui iniţiativă ministerul de resort pare să nu ştie nimic ! * AJUTOR TELE-UMANITAR. Iată că primim — prin intermediul Antenne 2 — şi ajutor tele-umanitar: prin episodul din serialul „Coplan”, prezentat sîmbătă seara, am putut face cunoştinţă şi pe această cale, cu serviciile secrete DGSE şi DST  *  REORGANIZARE? Ştiri neconfirmate încă, ne conduc spre presupunerea că PCR-ul s-ar reorganiza. Unde? Culmea: tocmai în parlament!  *  SUTA! Nu sîntem siguri, dar ar fi fost interesant să fie aşa: în aceasta dimineaţă, Tribunalul municipiului Bucureşti a înregistrat cel de al 100-lea (?!) partid politic din România! Este vorba despre Partidul Naţional Liberal — Aripa Tînără. Să credem că PNL-ul va zbura de acum, cu o singură aripă, cea… bătrînă?

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 23 iulie 1990 pag. 1-a

Caricatură de ANDO

Consilierii la posturi: informaţie şi discreţie

Nu e pentru cine se pregăteşte…

– Staff-ul prezidenţial sub tirul flash-urilor –

Ochiul indiscret al camerei video a mai pătruns în acele locuri imediat după revoluţie cînd „demascarea” reşedinţelor prezidenţiale devenise aproape o modă şi cînd sentimentele, îndelung reprimate, găsiseră o cale de defulare spre obiecte. Reţin că şi atunci nu revolta împotriva fastului neo-burghez a muzeografiei casnice fusese sentimentul dominant. Ci unul mai calm de echilibru şi relaxare, pe care doar bunul gust şi măsura –îl pot insufla. Pentru că. orice s-ar spune palatul Cotroceni vine dintr-o istorie ce a reuşit să conserve spiritul epocii ahitecţilor si decoratorilor nemairămînîndu-le decît să-i reconstituie cu cît mai multă fidelitate.

Cu o vechime de peste 300 de ani, această ctitorie (hai să nu ne mai împiedicăm de cuvinte pe care, poate, tot noi le-am demonetizat) a lui Şerban Cantacuzino, care a găzduit domnitori şi regi a fost afectată de ceea ce nici domnitorii, nici regii si nici chiar dictatorii n-au putut controla vreodată: cutremurele. A fost unul teribil, prin 1802. Cel din 1940 a făcut palatul practic nelocuibil. În 1977, după un alt seism, Ceauşescu a hotărît că aici ar fi potrivit să-şi sfîrşească zilele şi a purces la o reconstrucţie radicală, pe care a început-o cu… dărîmarea bisericii, monument istoric şi de artă. N-a mai apucat să se mute, seismul revoluţionar făcîndu-l pe el să dispară de pe scena istoriei. Palatul a rămas. Şi iată-l, acum, găzduind — conform zicalei că nu e pentru cine se pregăteşte… — noua instituţie prezidenţială! Cu precizarea că nu este vorba, conform aceleiaşi zicale, de „cine se nimereşte”. Ci de cine a fost ales…

Vizitînd sălile, sufrageriile, coridoarele şi cramele palatului ne-am întrebat cum se va fi simţind oare domnul Ion lliescu într-un asemenea cadru în care probabil că mult mai în largul său s-ar fi aflat, poate, domnul Ion Raţiu, chiar dacă blazonul său turdean nu este unul prea complicat. Răspunsul l-am aflat cîteva minute mai tîrziu, odată cu începerea conferinţei de presă avînd drept scop prezentarea instituţiei prezidenţiale: domnul lliescu nu va locui în aripa vizitată, aceasta urmînd să fie pusă la dispoziţia publicului, ca muzeu. Preşedinţia va ocupa un corp, alăturat, unde sa vor afla utilităţile necesare bunei funcţionări a unui aparat compus dintr-un Departament de Analiză Politică şi un Secretariat General — cu protocol, cabinet şi direcţie de informare şi documentare. Alături de preşedinte, au fost prezenţi şefii acestor compartimente, în general oameni tineri şi chiar foarte tineri, staff-ul prezidenţial remarcîndu-se prin aplombul şi degajarea cu care a făcut faţă tirului — e drept, decent şi chiar reverenţios — al reprezentanţilor presei. A fost o întîlnire caracterizată prin bunăvoinţa bilaterală, spre surprinderea multora nefăcindu-se auzite obişnuitele de acum întrebări „cheie” sau insinuări. Acesta fiind cadrul primei întîlniri a preşedintelui cu presa, în chiar noul sediu al preşedinţiei, să mai amintim doar componenţa echipei. Deci: Vasile Şecăreş, şeful Departamentului de Analiză Politică (cu rang de ministru); Constantin Bâgu — Secretar General al preşedintelui; Mihai Bujor Sion — şeful cabinetului preşedintelui; Emilian Manciur — şeful protocolului; Dan Mircea Popescu — şeful Direcţiei pentru politică internă; Ioan Mircea Paşcu — şeful Direcţiei pentru Ştiinţă, Invăţămînt, Cultură; Ioan Talpeş — şeful Direcţiei pentru probleme militare şi Ordine publică; Florin  Vasilescu — şeful Direcţiei juridice.

Asupra chestiunilor ridicate cu acest prilej şi a răspunsurilor oferite de domnul preşedinte, vom reveni în cuprinsul unui viitor comentariu.

GHICITOARE

Vă propunem un test: dacă dv. aţi fi, să zicem, CONTRANSIMEX şi, avînd neapărată nevoie de nişte camioane frigorifice ar trebui să alegeţi – presupunem din nou — între FIAT şi VOLVO de exemplu, la aceeaşi calitate, primele fiind insă mai ieftine cu – tot aşa, Ia întîmplare – vreo 4000 de mărci – pe care le-aţi alege ? Data viitoare vă spunem ce s-a ales şi vom încerca să vă explicăm şi de ce…

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

CERTIFICATE INTERNAŢIONALE DE BUNĂ PURTARE

La Innsbruck dl. ministru Adrian Severin a evocat, la un moment dat, o comparaţie metaforică a unui filozof german, care spunea că „nimic nu seamănă mai mult cu o casă în ruină decît o casă în construcţie”. Ne exprimăm bucuria că aflam de la domnia sa, că în localitatea Innsbruck se poate solicita, „să ni se dea repede certificat de europen“. Sîntem însă şi dezamăgiţi, fiindcă dl. ministru, deşi face aluzii, nu ne informează despre numele localităţii unde „s-ar putea găsi alţii dispuşi să ne dea certificate pentru alte continente. Certificate de arctici?, certificate de antarctici?

C.D.-UL E CU NOI

Suportul tot mai internaţionalist al exerciţiului democratic concretizat prin mitinguri şi marşuri a ieşit, o dată in plus, în evidenţă, cu prilejul manifestaţiei de aseară din Piaţa Operei. Au contribuit hotărîtor la reuşita acestei acţiuni ataşatul militar francez, secretarul I al ambasadei Japoniei şi reprezentanţa comercială a Bulgariei care şi-au pus autoturismele (un Peugeot, o Honda şi un Moskvici la dispoziţia manifestanţilor, aducîndu-le florile care au fost folosite ca recuzită şi făcînd alte mici servicii utile. Evident acest lucru se întîmplă în timpul dumnealor liber şi nu putem decît salutăm acest ajutor umanitar oferit democraţiei înseşi. După cum nu putem decît să fim recunoscători „Medicilor fără frontiere” Cristophe Desmet şi Jean Francois Lede care deşi au trecut frontiera abia sîmbătă, duminică se şi aflau, cu microbuzul lor echipat complet pentru prim-ajutor (care a si fost acordat, pe drum unor tinere aflate în dificultate) la dispoziţia oricui ar fi avut nevoie. O veritabilă axă, deci, care demonstrează, fără putinţă de tăgadă că „CD-ul e cu noi“!

DENIGRARE (TEMPERATĂ?)

Ştim, cred cu toţii, că beneficiem de o climă temperată. Alte pămînturi au clime subtropicale, tropicale, subpolare şi polare. Poate or mai fi şi altele. De aceea nu putem înţelege cum ar putea deveni o campanie de denigrare, temperată, prin coborîrea temperaturii. Poate doar dacă a fost subtropicală sau tropicală. Şi iar nu putem înţelege cum o campania de denigrare ajunsă temperată, se poate transforma în confruntare civilizată. Ori e denigrare, ori e civilizată? Este unul din misterele de înaltă ţinută elitistă cu care ne-a obişnuit Grupul pentru Dialog Social (cam mult) în ultimul timp şi în special în epoca de aur ,,GOLANIA” şi după.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 23 iulie 1990 pag. a 2-a

Ziarul Libertatea din 23 iulie 1990 pag. a 3-a

NU LE AM FĂCUT NOI!

TOPUL PREFERINŢELOR CITITORILOR

Oficiul pentru sondarea opiniei publice , „Dacia“ — organism neguvemamental şi apolitic funcţionînd în baza autorizaţiilor 2/ 20319/ 1900 şi 433M990 ale Ministerului Justiţiei şi respectiv, Ministerului Finanţelor — avînd personalitate juridică, conform Hotărîrii 453/1990  ale judecătoriei sectorului 1 Bucureşti din data de 23 februarie 1990, a efectuat pînă în prezent un număr de 11 sondaje de opinie.

Redăm sondajul, „11. — Topul preferinţelor cititorilor”, efectuat asupra unui eşantion de 2 280 SUBIECŢI luaţi din rîndul cititorilor „mass media” din Capitală.

1) Cît timp dedicaţi dvs. citirii presei 
– 42 la sută mai mult de o oră;
– 39 la sută între 1/2 şi 1 oră; 
– 11 la sută sub 1/2 oră;
–  8 la sută nu au calculat.

2) Cîte publicaţii citiţi în medie zilnic dvs.?
– 19 Ia sută toate cotidianele şi periodicele ce le găsesc ;
– 32 la sută între 3-13 publicaţii;
– 41 la suta între 3 şi 10 publicaţii;
– 8 Ia sută minimum 4-3, publicaţii.

3) După părerea dvs. câte sint cele mai solicitate şi apreciate publicaţii? Indicaţi după dvs. primele 3 publicaţii
1. Adevărul; 2. LIBERTATEA; 3. Zig Zag; 4. Tineretul liber; 5. Azi; 6. Gazeta sporturilor; 7. România liberă; 8. Expres; 9. Dreptatea ; 10. Mondorama; 11. Viitorul; 12. Lumea; 13. 22 ; 14. Economistul; 15. Ramânul; 16. Magazin istoric; 17. Democraţia; 18. Poliţia română; 19. Cuvîntul; 20. Flacăra.

4) Indicaţi 5 (cinci) dintre publiciştii care consideraţi dvs. că sînt la ora actuală (perioada 16 Iunie — 13 iulie) mai apropiaţi cu articolele de părerile dvs.?

1. Octavian Andronic – Libertatea 832 puncte; 2. Dragomir Horomonea – Adevărul 692 puncte; 3. George Stanca – Zig Zag 656 puncte; 4. Ion Cristoiu – Zig Zag 604 puncte; 5. Sergiu Andon – Adevărul 560 puncte; 6. Ştefan Mitroi – Tineretul liber 324 puncte; 7. Grigore Pop – Dimineaţa 516 puncte; 8. Darie Novăceanu – Adevărul 496 puncte; 9. Alexandru Gavrilescu – Adevărul 496 puncte; 10. Roxana Costache- Libertatea 484 puncte ; 11. D.D. Rujan – Azi 480 puncte ; 12. Horia Alexandrescu –  Tineretul liber 458 puncte; 13. Viorel Sălăgean  – Adevărul 404 puncte; 14. Stelian Tănase -„22“. 384 puncte; 15. Felicia Antip – Azi 372 puncte; 16. Silviu Achim – Adevărul 332 puncte; 17. Eugen Negrea – Azi 284 puncte; 19. P.M. Băcanu – România Liberă 252 puncte; 19. Sorin Roşca – România Liberă 244 puncte; 20. Aurel Perva – Tineretul Liber 237 puncte.

Restul de 1 963 puncte din cele 11 250 opţiuni au fost acordate unui număr de alţi 69 publicişti.
Cititorii chestionaţi sînt din Capitadă, sondajul s-a efectuat fără a se ţine cont de categoriile socio-profeslonale din care fac parte, particlpînd toti cei care au dorit să răspundă, singurul criteriu d fost vîrsta peste 18 ani.

Oficiul pentru Sondarea Opiniei Publice „Dacia” are în lucru sondaje privind problemele ce preocupă la ora actuală atît populaţia din Capitală şi din ţară, cît şi măsurile pe ţara le-a luat pînă în prezent fostul şi actualul Guvern.

Primim pe adresa Bucureşti, Oficiul Poştal 1, Căsuţa Poştală 1070 oferte de efectuare a oricărui fel de sondaj atît din ţară cît şi din străinătate.

Sîmbătă, după cum se ştie a început procesul membrilor fostului „ C.P.Ex., trimişi în judecaţi pentru comiterea, infracţiunii de genocid, faptă pentru care legea română prevede pedepse severe, pînă la aceea a închisorii pe viaţă. Prima şedinţă era consacrată unor aspecte de procedură, precum şi citirii rechizitoriului — document ce însumează 165 de pagini. Numai că, datorită cererii formulate de apărare, privind recuzarea preşedintelui instanţei dl. general-maior de justiţie Ioan Nistor, care este şi preşedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, cursul justiţiei a avut o cu totul altă evoluţie. O mică „lovitură de teatru”, de natură insă să bulverseze pe mulţi. Pe unii, pentru „indrăzneala” de a contesta obiectivitatea unui reprezentant al justiţiei şi incă militare, de a ieşi din maniera „cuminte”, în care pînă acum îşi făcuseră datoria avocaţii din marile procese ale acestui an. Pe alţii, datorită neînţelegerii, confuziilor provocate de acest incident judiciar. Să avem în vedere, deci, în cele ce urmează ambele „tabere”.

TEXTE DE LEGE CARE EXPLICĂ APROAPE TOTUL

Urmărind să asigure temeinicia şi legalitatea hotărîrilor judecătoreşti, Codul de procedură penală conţine mal multe prevederi ce se constituie în garanţii ale obiectivităţii magistraţilor. Printre acestea se află şi cele referitoare la incompatibilitatea judecătorilor. Printre cazurile de incompatibilitate Codul de procedură penală enumeră şi pe aceea a judecătorului care s-a pronunţat anterior. Alineatul 2 al art. 47 statuează: „Nu mai poate participa Ia Judecarea cauzei judecătorul sau asesorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză. Motivaţia, finalitatea urmărite de această interdicţie firească nu au nevoie de multe xplicaţii. Cert, inexistenţa unei asemenea interdicţii ar face posibil ca un magistrat să se aşeze la „masa justiţiei” avînd deja o părere preconcepută asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, fapt ce-l va determina să administreze şi să interpreteze probele într-un mod univoc, cu parti-priuri de neadmis în opera de stabilire a adevărului judiciar. Acelaşi cod prevede totodată că „persoana incompatibilă este obligată să declare (…) că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cauzei de incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii”. Ce se întîmplă dacă in condiţiile existenţei unui caz de incompatibilitate, magistratul respectiv nu se conformează totuşi, obligaţiei de a se abţine? „În cazul în care persoana  incompatibilă, răspundă art. 31 din .codul amintit — nu a făcut declaraţia de abţinere, poate fi recuzată (…) de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat de existenţa cauzei de incompatibilitate”. „Abţinerea sau recuzarea (…) se soluţionează de un alt complet – precizează art. 32-în şedinţă secretă (…)”

APĂRAEA ARE CUVÎNTUL ŞI DREPTATEA

Ce argumentaţie a folosit dl. avocat Mircea Stănculescu, în formularea cererii de recuzare? Cu o logică strînsă, domnia sa a arătat că dl. general-maior Ioan Nistor, ce prezida completul, a fost membru al instanţei care i-a găsit vinovaţi pe foştii dictatori de comiterea genocidului. Cu alte cuvinte s-a pronunţat deja, implicit, şi asupra verdictului în actualul proces al membrilor fostului cpex, deoarece între cele două cauze există indivizibilitate şi conexitate, determinate de participarea în comun a inculpaţilor din ambele procese, în cadrul celor două celebre şedinţe din decembrie, la luarea hotărîrilor privind represiunea împotriva manifestanţilor. Cu alte cuvinte, dacă în cazul fostului cuplu prezidenţial magistratul a stabilit că e vorba de genocid, ce soluţie se poate da de acelaşi magistrat în actualul proces, in care apar „colegii”, acoliţi ai dictatorului, cei care au fost de acord cu măsurile deja calificate juridic ca făcînd parte din sfera genocidului?     

Aşa cum a subliniat avocatul Mircea Stănculescu, cererea de recuzare — la care s-au asociat avocaţii Paula Iacob, Alin Burea, Păstorel Zugrăvescu – nu este motivată de nici o suspiciune legată de integritatea profesională a dl. general-maior de justiţie Ioan Nistor, un magistrat ce se bucura de un neştirbit prestigiu. Este – s-a spus doar – o chestiune legată de garanţia legalităţii, a temeiniciei actului de justiţie.

După o suspendare ce a urmat aproape două ore, un alt complet de judecată s-a pronunţat asupra cererii de recuzare, admiţind-o. Se poate, considera acest incident închis? Strict procedural, răspunsul este afirmativ. Dincolo de litera procedurii se pot pune insă, în continuare, multe întrebări. De pildă, de ce nu s-a ţinut seama de prevederile amintite atunci cînd s-a decis componenţa completulul de judecaţă? De ce s-a expus oare, cu atîta uşurinţă, un magistrat cu „nume” procedurii de recuzare!  Priveşte oare justiţia asemenea procese, ce polarizează interesul opiniei publice interne şi externe, prin lentilele rutinei ale formalismului? Se consideră oare indubitabilă vinovăţia juridică a celor din boxă, chiar şi în condiţiile în care ei sunt deja, pe bună dreptate, nişte proscrişi morali? E greu să răspunzi în maniera juriului din justiţia americană cu da ori nu. Oricum, într-un fel justiţia trebuie să risipească temerile, justificate sau nejustificate, de acest fel. Şi o va face cel mai pertinent prin verdictele pe care le va pronunţa.    

Val. VOICULESCU

N.R. — Azi, începînd cu ora 9 se desfăşoară cea de a doua zi a procesului. Conform uzanţelor, se va da citire actului de acuzare. Vom avea oare alte surprize?…

Ziarul Libertatea din 23 iulie 1990 pag. a 4-a

Ce mai zice Iumea despre noi?

ROMÂNIA IŞI CROIEŞTE DRUM SPRE ECONOMIA DE PIAŢĂ: „PRIVATIZAREA ESTE IMPULSIONATA”

(ARTICOL SEMNAT DE RADISLAV DJUK ÎN ZIARUL IUGOSLAV „POLITIKA” NR. 27.566/1990

Orientarea spre economia liberă de piaţă, care presupune şi lichidarea birocraţiei de stat, reprezintă coloana vertebrală a programului noului guvern de la Bucureşti, hotărît să elimine inerţia vechiului sistem. Soseşte ajutorul „revoluţiei manageriale”…

Reprezentanţii Comunităţii europene au parafat recent la Bucureşti textul acordului cu privire la comerţ. În acţiunea românească de croire a drumului spre economia de piaţă, scop în care a fost impulsionată privatizarea, noul guvern al lui Petre Roman, alcătuit din experţi, cîştigă, se pare, bătălia decisivă încă din start.Parlamentul şi-a dat votul de încredere, iar spre surprinderea opoziţiei apar la suprafaţă o serie de importante atuuri preelectorale. S-a considerat că centrul-stînga îşi va păstra „vechile relaţii” sub un nume nou. Se pare totuşi, că tocmai lliescu şi Roman au căutat să evite „cosmetica”, la care s-a referit — de altfel — opoziţia şi în timpul campaniei electorale. Privatizarea, de care s-a ocupat pe larg în expunerea guvernului Petre Roman, nu este de amploare nici mai mică şi nici mai mare decît se anunţase, dar — după cum se pare — a fost impulsionată.Accelerarea de către guvern a ritmului reformelor a generat optimism, în aşa fel încît intelectualii, studenţii şi tehnocraţii sînt pe cale ca, din observatori pasivi, să treacă în rîndurile participanţilor activi la cotitura românească. În măsura în care îi va cîştiga de partea sa. Roman va avea posibilităţi mult  mai mari să-şi realizeze toate intenţiile. De altfel, altfel, intelectualii au insistat că nu trebuite să se manifeste temeri faţă de „şocuri”. Respingerea schimbărilor cosmetice care n-ar fi făcut decît să adîncească criza, este un indiciu că în noile împrejurări divizările din România îşi pierd sensul.

Toate forţele societăţii ar trebui în prezent să se regrupeze în jurul programului guvernului. El conţine, în esenţă, toate elementele principale ale tuturor programelor, inclusiv al celei mai înverşunate opoziţii — Partidul Naţional Ţărănesc. În guvern nu figurează nici un reprezentant al vechii structuri a puterii. După cum a amintit Roman, Frontul Salvării Naţionale nu este partidul vechiului regim şi nici România, nu mai este cea care, a fost pînă în decembrie anul trecut. Dintr-o economie supercentralizată ea trece printr-o etapă de transformări istorice spre economia de piaţă.

Cel mai important aspect în acest moment este, aşa cum arăta premierul Roman, ca reformele economice să se realizeze rapid. Acestea sînt şi cererile cetăţenilor.

La Braşov a avut loc zilele acestea o manifestaţie unde s-au prezentat aceste revendicări. A fost de altfel, cea mai numeroasă demonstraţie (citeva mii de oameni) după recenta venire, — la mijlocul lunii iunie —a  minerilor la Bucureşti şi după răfuiala cu demonstranţii din Piaţa Universităţii.

„Esenţa” acestor evenimente de la Bucureşti mai este încă studiată în străinătate. în special în occident.  „Există perspectiva de a se forma o altă imagine în comparaţie cu prima, potrivit căreia venirea şi comportamentul minerilor au fost dovadă tipică a faptului că în România nu s-a schimbat nimic şi că opoziţia’ a fost înăbuşită din start. De altfel, o comisie parlamentară pregăteşte un raport pe această temă, după ce va întreprinde cercetări temeinice.În timp ce se aşteaptă acest raport, la Bucureşti tema principală a discuţiilor rămîne totuşi programul reformelor economice. Întreprinderile nerentabile vor fi desfiinţate, iar o parte din cele de stat, cate funcţionează defectuos, se vor transforma în „societăţi pe acţiuni” şi vor funcţiona ca întreprinderi cu capital străin. Se deschid orizonturi toţal noi de colaborare. Se remarcă, de asemenea, acţiunea accelerată de împărţire a pămînturilor pentru ţărani. Mii de particulari îşi deschid firme mici proprii.

Guvernul român se orientează spre crearea unei societăţi dinamice care să dispună de o economie cu eficientă superioară, cultură dezvoltată şi democraţie de un nivel de trai ridicat, să manifeste deschidere spre participarea pozitivă a străinătăţii fără să opteze rigid spre ceva anume fie din Răsărit, fie din Apus. Dar există unii în lume care doresc să creeze imaginea că Roman se pronunţă pentru o orientare spre Apus, iar lliescu spre Răsărit. Asemenea separări sînt lipsite de sens.    În ce priveşte politica externă, lliescu pune accentul pe vecini. Cu Ungaria are probleme deschise din cauza minorităţii din Transilvania. Cu URSS ar putea să apară probleme în legătură cu evenimente din Moldova Sovietică; aceasta şi-a proclamat autonomia şi şi-a schimbat denumirea în Moldova. Dar lliescu nu va pune paie, pe foc, deoarece a declarat că Bucureştiul nu va susţine separatismul moldovenesc, cu toate că se va pronunţa pentru respectarea identităţii naţionale a moldovenilor în cadrul URSS. Moscova acceptă acest lucru.„Omul cu zimbetul pe buze”, cum i se spune Iui lliescu, împreună cu tînărul premier, Roman, au perspective să-şi consolideze poziţia în ţară. Amîndoi sînt adepţii reformei, lliescu chiar într-o măsură mai mare decît se crede adesea despre el. În ce priveşte Occidentul şi Răsăritul; poziţia lui este: ajutor — da, dar în mod necondiţionat. Cu această deviză a şi venit la putere în urma primelor alegeri libere din 20 mai. Spre deosebire de evenimentele din Cehoslovacia sau Polonia, unde comuniştii au fost puşi in situaţia de a se teme chiar şi pentru existenţa lor deoarece li se adresau  în permanenţă ameninţări, în România victoria Frontului Salvării Naţionale în alegeri a creat o atmosferă favorabilă în care nimeni nu va fi prigonit din cauza concepţiilor lui. Opoziţia din România nu are motive de îngrijorare, aşa cum n-au motive nici foştii comunişti. 

Liberation

LACUL BALATON: Vara absenţilor!

Prin amabilitatea ambasadei franceze din Bucureşti, primim din cînd în cînd un ziar de care noi românii în general, şi redacţia noastră în special, ne simţim mai strîns legaţi decît de altele. Poate pentru că aici au apărut explozivele reportaje despre România ultimelor zile ale ceauşismului, despre disidenţa activă a lui Mircea Dinescu. Şi, în mod sigur, pentru că noţiunea de „Eliberare” se află în strînsă legătură nu numai semantică cu primul sentiment al revoluţiei devenit „cap“ al primului ziar liber al acesteia…Răsfoind, deci. numărul din 11 iulie, primit în 19, găsim, pe lingă o notă despre „fuga” lui Lupoi, bine definit ca unul dintre „actorii”‘ revoluţiei, un foarte interesant reportaj despre vecinii noştri din apus „Lacul Balaton: vara absenţilor”. Francois Carne constată că odată cu căderea zidului Berlinului, cel mai mare lac al Europei Centrale a început să ducă lipsa turiştilor nemţi! Anul trecut încă simbol al vacanţelor socialiste, Balatonul duce în această vară dorul mărcilor şi al turiştilor într-un context în care privatizarea îşi caută aici un drum spre bunăstare ce nu pare de loc a fi cel mai scurt. Unul dintre fenomenele cele mai pregnante ale acestui curs îl constituie sexul — sexul a la hongroise.    .

„Mare noutate. Numărul magazinelor de fructe şi legume s-a dublat într-un an în jurul Balatonului. Cel al „erotic show”-rilor în discoteci s-a mărit de şase ori! Pentru 50 de forinţi (5 franci) ai dreptul la un disco, în culori disco şi globuri din oglinzi mitraliind sala şi la o Travolta femelă, îmbrăcată în colanţi verde-electric şi bleu-acid, contorsionîndu-se pe o estradă, într-o ambianţă resemnată.Sex şi în chioşcurile de ziare, prea mici pentru a putea prezenta şi noile magazine — ultimul apărut în maghiară intitulîndu-se „Magazine, Popo“ (N.T. — nu mai necesită, evident, traducere). Sex pe lac: era, acum o lună, un vas-bordel, disimulat în salon de masaj, cu baza la Siofok.Inspectorul Anton S. de la poliţia oraşului, îşi aminteşte cu un zîmbet jenat : „Era nul: erau două stewardese „topleass.” dintre care, una nu înceta să se înroşească, două maseuze care nu făcuseră un masaj în viaţa lor şi se plătea 3500 forinţi intrarea, 3500 trecerea, plus consumaţia. De altfel, se putea face foarte bine, acelaşi lucru, cu 4500 forinţi, în „orice căpiţă de fîn…”Acest argument monetar şi frica unui, scandal montat de presă au sugrumat în faşă această iniţiativă privată: „Aici e un oraş mic. Mîine, lăptăreasa şi băcanul ar fi refuzat să-i mai servească pe căpitan şi pe soţia Iui“. Deci vasul s-a închis! Prostituatele din Budapesta care veneau în fiecare an să-şi petreacă vara la Balaton — ca şi poliţiştii din Capitală, chemaţi de asemenea in ajutor — n-au fost încă semnalate. Lipsesc banii – constată poliţiştii. Este fals: pur şi simplu sînt distribuiţi diferit acum”.

O.A.

Nu-I cunosc pe dl. Babos Andras şi nu ştiu care-i e meseria: poate că d-sa e militar, poate că-i doar un teoretician al puterii militare — oricum, opiniile, exprimate în revista Kapu (nr. 6/1990) sînt mai mult decît, interesante. Iar interesul ne e suscitat începînd chiar cu titlul articolului:  Apărarea minorităţii maghiare şi armata, ungară”.

Aşadar, dintr-un început se stabileşte o relaţie strînsă şi imediată, după, cum vom vedea — între armata ungară şi „minoritatea maghiară… 

Întrebarea, de bun simţ, pe care o ridică un asemenea titlu este: ce legătură poate exista . între armata ungară, ca instituţie fundamentală a statului respectiv şi minoritatea ungară —  din afara graniţelor Ungariei, evident, căci în interiorul acestora nu poate (încă) fi vorba de o „minoritate maghiară”.

Răspunsul vine treptat, pe măsură ce parcurgem articolul — ale cărui subtitluri sînt, şi ele, cît se poate de grăitoare: „Forţa de apărare naţională — în cazul unei ameninţări la adresa entităţii naţionale situate în afara graniţelor ţării”; „Posibilităţile armatei ungare privind apărarea minorităţii maghiare”; „Efectul. naţionalismului din zonă asupra securităţii noastre”… Să le luăm pe rînd.Prima frază afirmă fără echivoc: „Una din alternativele extreme pornind de la’ situaţia de fapt, urgentează -în cazul unui presupus (în parte confirmat) pericol – un ajutor imediat, direct: efective şi transport de armament”… Iată, deci, la ce visează dl. Babos : efective şi transport de arme — adică o inţervenţie militară imediată şi directă în ţările unde minoritatea ungară ar fi, chipurile, ameninţată.Lasă că dl. Babos se contrazice în termenii aceleiaşi afirmaţii, aducînd în discuţie „cazul unei ameninţări la adresa entităţii maghiare situate în afara graniţelor ţării”… Deci, cei de-ai d-lui Babos nu numai că susţin teoria (elucubrantă) a „statului maghiar pur”‘— negîndu-le, cu violenţă, minorităţilor naţionale trăitoare în Ungaria orice drept — dar vorbesc şi de o „entitate” (maghiară, desigur) situată în afara graniţelor ţării… Coroborate cu declaraţiile noului prim-ministru maghiar — care, imediat după învestitură, declară că se consideră „prim-ministru al tuturor ungurilor”, indiferent unde trăiesc aceştia — asemenea afirmaţii capătă o tentă fascistă, amintind de pretenţiile Germaniei hitleriste: „Ein Reich, ein Volk, ein Fuhrer”!

Toate acestea sînt generalităţi, care ne-ar lăsa, poate, indiferenţi: dacă dl. Babos n-ar avea grijă să le „concretizeze” cu referiri la ţara noastră: „În România — zice d-sa — nu s-au realizat încă revoluţia socială, aplicarea egalităţii în drepturi şi democratizarea, iar soluţionarea problemei naţionale şi a naţionalităţilor nu poate avea loc decît după ce se realizează aceste obiective”; Aşa o fi, dacă zice dl. Babos… În schimb, „democraţii” de la Budapesta au rezolvat — scurt — „problema naţională”: interzicînd, pur şi simplu, minorităţilor naţionale din Ungaria să fie reprezentate în Parlament. Şi mai face dl. Babos o precizare, pentru care nu-i putem fi decît recunoscători: „A considera evenimentele din decembrie drept revoluţie este pur şi simplu o iluzie”; evenimentele din decembrie ar fi avut un caracter „brusc, neorganizat, şi „venit din afară” (a se înţelege Laslo Teocheş şi 

credincioşii săi)”… Să deducem, din aceste alegaţii, că pastorul Teocheş şi (credincioşii săi acţionau în urma unor directive „venite din afară“? 

Probabil că dl. Babos ştie ce spune.În privinţa posibilităţilor armatei ungare de-a apăra minoritatea maghiară „ameninţată”, simpaticul domn  Babos afirmă: „Relaţiile – înternaţionale şi prestigiul de care se bucură armata ungară creează posibilităţi pentru informarea reală a opiniei publice internaţionale prin difuzarea unor analize speciale asupra politicii de  securitate, care, prezentînd, pe baza unor fapte, pericolele potenţiale ce ameninţă Republica Ungară, ar putea atrage atenţia asupra faptului că situaţia maghiarimii din Ardeal poate deveni punctul nevralgic al securităţii europene”. Şi mai departe: «În situaţii de criză, în cazul unei eventuale escaladări a pogromurilor neîmpiedicate de guvernul român, armata ungară (…) poate cere şi urgenta — în cazuri extreme — intervenţia unei forţe internaţionale de menţinere a ordinii în interesul maghiarimii prigonite»… Cu alte cuvinte, „libanizarea” Transilvaniei — în perspectiva, nu foarte îndepărtată (dacă ne luăm după dl. Babos) — a deslipirii ei de teritoriul naţional şi a alipirii la… ghiciţi dvs.    

Oricum, noi ştim — pe baza unor dovezi irefutabile — că, deocamdată, în Transilvania românii, şi nu ungurii, sînt cei prigoniţi: adică siliţi, prin tot felul de malversaţiuni să-şi părăsească baştina: în aceeaşi idee (dementă) a creării de zone „compacte”, cu maghiarime „pură”… Cît despre românii din Ungaria, supuşi unei politici — pe cît de sistematică, pe atît de feroce — de desnaţionalizare, nici un cuvînt. Dacă-i adevărat că omul cinstit e, uneori, atît de naiv încît să-i creadă cinstiţi şi pe ceilalţi, e absolut sigur că banditul îi suspectează de aceleaşi apucături şi pe alţii. Aserţiunea ne este confirmată de dl. Babos: „Apariţia unei Slovacii, Ucraine sau Serbii parţial sau total independente la graniţele noastre ar determina o nouă situaţie de politică de securitate, care ar necesita o pregătire — cel puţin teoretică — alternativă la nivelul doctrinelor. În Europa centrală şl de est, marcată de naţionalisme şi interese locale, (…) forţa armată (…) este un factor de stabilizare care, deocamdată, nu poate fi înlocuit cu altceva”.

Într-adevăr: în imaginaţia înfierbîntată a d-lui Babos, naţionalismul maghiar — ameninţat de „naţionalismele” învecinate:    slovac, ucrainean, sîrbesc (ca să nu mai vorbim de noi, românii: organizatori de „pogromuri” antimaghiare) — nu îşi poate afla o pavăză mai bună decît armata… E, probabil „soluţia finală” în realizarea „purificării” statului maghiar şi în apărarea „entităţii” maghiare fragmentată de apartenenţa la alte state, vecine Ungariei. Credem că un asemenea proiect ar obţine şi aprobarea blîndului, dar intransigentului domn Eichmann. Jawohl!

ULYSSE