Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată, în practică, „managementul strategic, coordonarea și controlul” în Poliția Română, povestea comisarului-șef Constantin Giugariu, împuternicit adjunct al șefului IPJ Bacău, este manualul perfect. Un manual de „așa nu”, desigur.

Pentru că, în timp ce codurile și legile spun una, domnul adjunct a descoperit o nouă filozofie de prevenire a accidentelor rutiere: îi sancționezi pe bicicliști, le confiști bicicletele și, gata, ai făcut „analiză strategică”. Practic, în mintea unora, dacă tai roțile, dispar accidentele.

Iar când Sindicatul Europol a îndrăznit să spună public ce „viziuni” are domnul Giugariu, aparatul instituțional s-a pus imediat în mișcare. Nu ca să repare prostia. Ci ca să o ambaleze frumos, cu fundiță de „fake news dezmințit oficial”.

De la abuz în serviciu la „măsuri strategice”: când prostia capătă antet oficial

Totul începe cu o sesizare publică a Sindicatului Europol, care arată negru pe alb: adjunctul IPJ Bacău îi instiga pe polițiștii rutieri să comită abuzuri, sugerând confiscarea bicicletelor celor care comit contravenții rutiere.

În loc ca IPJ Bacău să iasă și să spună simplu:

• „Da, a greșit omul, corectăm, verificăm baza legală, revenim”,

instituția alege varianta clasică:

• un comunicat de presă pompos,
• plin de formulări sonore,
• zero asumare,
• zero explicații reale.

În comunicat, Giugariu este împachetat în jargon: „are atribuții și responsabilități pe linie rutieră ce presupun management strategic, coordonare și control”, la nivelul județului s-a făcut „analiza situației operative” și s-au „identificat măsuri pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere grave”.

Tradus în română:

• a dat o idee abuzivă,
• n-avea bază legală,
• dar o prezentăm ca viziune strategică.

Și, evident, se strecoară și fraza cu „măsuri de indisponibilizare a unor bunuri se pot dispune exclusiv în condițiile legii”, ca să pară că totul a fost oricum în limitele legii. Doar că… măsura concretă – confiscarea bicicletelor – dispare brusc din peisaj. Nu există. Nu e menționată. E ca și cum, dacă nu o scrii în comunicat, nu s-a spus niciodată.

Comunicatul care nu spune nimic: spălătorie publică de imagine, varianta IPJ Bacău

Compartimentul de Relații Publice al IPJ Bacău are o misiune clară: nu atinge subiectul confiscării bicicletelor, deși fix asta a fost „indicația strategică” a adjunctului.

Așa se naște un text în care:

• nu se explică ce a zis Giugariu,
• nu se recunoaște că bicicletele au fost aduse în discuție ca măsură,
• nu se admite riscul de abuz în serviciu,
• în schimb, se încearcă mutarea discuției spre „analiză”, „situație operativă”, „măsuri de prevenire”.

Cetățenii, citind comunicatul, sunt invitați să creadă că:

• n-a fost vorba de confiscare,
• sindicatul exagerează,
• totul este o elaborată strategie rutieră, iar liderii de sindicat se ocupă cu „fake news”.

Jocul este simplu: realitatea de pe teren (un șef care împinge subalternii spre abuz) este înlocuită cu o poveste oficială sterilă, în care greșelile dispar, iar instituția e impecabilă.

IGPR intră în joc: „fake news” by default, apoi vine documentul și strică imaginea

Ca rețeta să fie completă, IPJ Bacău nu se limitează la propria spălătorie de imagine. Purtătorii de cuvânt se consultă și cu Compartimentul de Informare și Relații Publice din IGPR.

Rezultatul:

• forma finală a comunicatului este validată „de sus”,
• dezvăluirile Sindicatului Europol sunt etichetate, cu aer superior, drept „fake news”.

Astfel, poziția publică oficială a Poliției Române devine:

• nu domnul adjunct a greșit,
• ci sindicatul minte.

Numai că, după ce au curs glumele prin Direcția Rutieră pe seama „inspirației juridice” a lui Giugariu, apare documentul care dărâmă toată construcția de PR: o adresă oficială semnată de IPJ Bacău, prin care Giugariu și șeful Serviciului Rutier cer Direcției Rutiere un punct de vedere privind… exact ce negaseră prin comunicat:

• posibilitatea confiscării bicicletelor ale celor care comit contravenții rutiere.

Cu alte cuvinte:

• în fața opiniei publice: „nu, nu e vorba de confiscare, e fake news”;
• în documente oficiale: „am avea o idee, putem să confiscăm bicicletele?”.

Hârtia suportă orice. Până când dai cu ea la Direcția Rutieră

Când adresa redactată la Bacău a ajuns pe birourile specialiștilor din Direcția Rutieră, efectul nu a fost deloc cel sperat.

Pe scurt:

• oamenii de specialitate s-au uitat pe hârtie,
• au văzut „analiza strategică” de la Bacău,
• au zâmbit amar și au trecut la treabă.

Răspunsul Direcției Rutiere, invocat de sindicat, este cât se poate de clar:

• măsura confiscării bicicletelor este ilegală.

Deci tot ce încerca să împacheteze IPJ Bacău în limbaj de comunicat se prăbușește la primul test de legalitate reală.

Avem, negru pe alb:

• Giugariu a gândit și susținut o măsură ilegală,
• a angrenat structurile de comunicare ca să se spele pe mâini,
• a folosit șeful Serviciului Rutier pe post de coautor la o aberație juridică,
• iar Poliția Română, prin IGPR, a girat inițial ideea, catalogând drept „fake news” exact ceea ce s-a confirmat ulterior oficial.

Sindicate, cetățeni și un adevăr simplu: nu vi se cere să fiți infailibili, doar să nu vă bateți joc de lege

Dincolo de ridicolul situației, miza este una extrem de serioasă. Sindicatul Europol, organizațiile profesionale și opinia publică nu cer imposibilul:

• Nimeni nu pretinde că cei din funcții de conducere trebuie să fie roboți perfecți.
• Li se cere doar să recunoască atunci când greșesc.
• Să verifice de două ori înainte de a împinge subalternii spre abuz.
• Să înțeleagă legea pe care o aplică.
• Să corecteze actul managerial atunci când se dovedește greșit.

O reacție normală ar fi fost:

1. recunoașterea erorii,
2. clarificarea situației față de cetățeni,
3. explicarea măsurilor corective luate,
4. asigurarea că abuzuri de acest tip nu se vor repeta.

În loc de asta, ce vedem?

• ascunderea gunoiului sub preș,
• folosirea structurilor de comunicare pe post de scut uman,
• șefi de servicii puși în poziția de a semna prostii,
• sindicate făcute mincinoase,
• cetățeni dezinformați prin comunicate oficiale.

Când „analiza strategică” devine paravan pentru incompetență

Cazul Giugariu spune ceva grav despre modul în care se promovează și se mențin în funcții oameni în Poliția Română.

Întrebarea-cheie, pe care ar trebui să și-o pună conducerea IGPR, nu este:

• „Cum ieșim din scandal? Cum mai dăm un comunicat?”

Ci:

• „Cum a ajuns comisarul-șef Giugariu Constantin să fie împuternicit adjunct al inspectorului șef la IPJ Bacău, în condițiile în care demonstrează că nu cunoaște norme elementare de drept?”

Pentru că, dacă un șef de acest nivel:

• nu înțelege ce înseamnă confiscare,
• nu știe limitele legii,
• nu pricepe ce riscuri de abuz în serviciu generează indicațiile lui,
• dar are drept de semnătură, influență asupra subalternilor și acces direct la structurile de comunicare,

atunci „analiza strategică” nu mai este o etapă tehnică, ci o mască pentru incompetență.

Lecția pe care Poliția refuză să o învețe

Acest episod putea fi:

• o ocazie de a arăta că Poliția Română știe să își corecteze derapajele,
• un exemplu de transparență,
• un caz-școală de „așa da”: recunoaștere, remediere, comunicare onestă.

A devenit, în schimb:

• un exemplu de cum instituțiile își apără reflex propria imagine, chiar și cu prețul adevărului;
• o demonstrație de folosire a comunicatelor oficiale pentru a acoperi, nu pentru a clarifica;
• încă un motiv pentru cetățeni să privească cu neîncredere „dezmințirile” care vin pe antet de inspectorat sau de IGPR.

Poate că, până una-alta, singura „analiză strategică” realmente necesară este alta:

• o analiză asupra modului în care sunt selectați, evaluați și menținuți în funcții oamenii care iau decizii cu impact direct asupra drepturilor cetățenilor.

Iar numele comisarului-șef Giugariu Constantin ar trebui să fie nu un simplu subiect de glume prin Direcția Rutieră, ci un semnal serios că ceva este profund greșit în felul în care arată conducerea Poliției Române atunci când ajunge să confunde legea cu un simplu instrument de „management al imaginii”. (Cerasela N.).

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai vrea doar să coordoneze polițiștii, vrea să le bage în cap și o aberație juridică: confiscarea bicicletelor cetățenilor care comit contravenții la regimul rutier. Informațiile și pasajele de drept vin, cu toată seriozitatea, din dezvăluirile Sindicatului Europol.

După episodul deja cunoscut, în care același Giugariu, împuternicit adjunct al șefului IPJ Bacău, a încercat să-i împingă pe polițiștii rutieri spre ideea de a „sălta” bicicletele oamenilor, omul nostru nu s-a oprit. Dimpotrivă, a perseverat în eroare cu o insistență demnă de o cauză nobilă – numai că, aici, cauza este propria neînțelegere crasă a legislației rutiere.

„Majestatea sa” Giugariu inventează confiscarea bicicletelor

În lipsa inspectorului-șef, „Majestatea sa” Giugariu a simțit nevoia să strălucească. Cum? Ignorând cu seninătate legea. Ca să-și lase amprenta de „vizionar” juridic, i-a cerut șefului Serviciului Rutier să întocmească o adresă către Direcția Rutieră. Obiectul cererii: un punct de vedere oficial despre posibilitatea confiscării bicicletelor persoanelor care circulă pe drumurile publice și comit contravenții la regimul rutier.

Ca să-și justifice fantezia, adjunctul IPJ Bacău invocă următoarele:

• art. 24 și art. 41 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;
• art. 96 alin. (6) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Altfel spus, un mic „cocktail legislativ” servit fără să înțeleagă diferența dintre norma generală și norma specială, dar cu mare încredere în propriul amalgam de „inteligență”.

Direcția Rutieră: hohot de râs și lecție de drept pentru adjunctul IPJ

Când a ajuns solicitarea la Direcția Rutieră, specialiștii n-au știut dacă să râdă sau să plângă. Conform informațiilor relatate de Sindicatul Europol, oamenii s-au amuzat copios și s-au grăbit să emită un punct de vedere clarificator, ca să mai tempereze „creativitatea” juridică de la vârful IPJ Bacău și să prevină un val de plângeri de la bicicliști.

Răspunsul Direcției Rutiere este sec și devastator pentru „teoria” lui Giugariu:

• legislația în vigoare NU prevede posibilitatea confiscării vehiculelor utilizate la comiterea contravențiilor pe drumurile publice, ca măsură complementară;
• această măsură are un caracter explicit și limitativ – nu se inventează după chef, nici după orgolii de birou.

Cu alte cuvinte, încercarea adjunctului de a confisca bicicletele nu este doar abuzivă, ci și elementar nelegală.

Articolele de lege pe care adjunctul le-a „sărit din lectură”

Din aceeași corespondență rezultă un fapt jenant: Giugariu, deși coordonează două structuri mari – ordine publică și poliția rutieră –, pare să nu fi ajuns cu lectura până la art. 109 alin. (9) din OUG 195/2002. Textul, negru pe alb, spune așa:

„Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, (…) dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel.”

Iar Direcția Rutieră aproape că i-a făcut un desen, în finalul răspunsului, explicându-i:

• în materia bunurilor supuse confiscării, OUG 195/2002 conține o reglementare specială, expresă;
• tocmai pentru că această ordonanță reglementează clar ce bunuri pot fi confiscate, NU se completează cu OG 2/2001.

Pe scurt: nu poți folosi norma generală (OG 2/2001) ca să ocolești limitele stricte ale normei speciale (OUG 195/2002). Iar printre bunurile vizate de confiscare, „bicicleta contravenientului” nu apare nicăieri.

Bicicleta cetățeanului, da; mașina adjunctului, nu

Mai departe, art. 96 alin. (2) lit. c) din OUG 195/2002 vorbește despre:

• confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute de ordonanță ori folosite în acest scop.

Dar cadrul special stabilește exact ce și cum se poate confisca. Nu intră la „pachet promoțional” tot ce ar vrea un adjunct să dea exemplu, de dragul „disciplinei”.

În paralel, OG 2/2001 prevede, în art. 5 alin. (3) lit. a), confiscarea bunurilor folosite sau rezultate din contravenții, iar art. 24 dezvoltă procedura. Dar exact aici este cheia: în domeniul rutier, regula este dată de OUG 195/2002, nu de fanteziile creative ale unor șefi care iau norma generală și o folosesc ca pretext să-și extindă puterea peste limitele legii.

Când este vorba de bicicletele oamenilor simpli, Giugariu vrea confiscare.
Când este vorba de propriul său autoturism, subit teoria dispare.

Întrebările care-l dezbracă de „profesionalism”

Sindicatul Europol pune pe masă întrebări foarte simple, dar care demolează orice pretenție de consecvență:

1. Dacă sunteți atât de convins de legalitatea confiscării bicicletelor utilizate la săvârșirea contravențiilor rutiere,
   • de ce nu mergeți dumneavoastră, domnule Giugariu, la camera de corpuri delicte a IPJ Bacău să vă predați autoturismul, după ce ați fost prins circulând cu 125 km/h în localitate?
2. Dacă această măsură ar fi legală,
   • de ce nu cereți aplicarea ei uniform, indiferent de persoană și de vehicul – fie mașină, fie bicicletă?
3. În aceeași logică „dreaptă”,
   • de ce nu solicitați poliției rutiere să confiște autoturismul șefului Poliției orașului Slănic Moldova, nașul dumneavoastră, sancționat contravențional pentru circulație pe contrasens?

Când e vorba de bicicletele oamenilor obișnuiți, ideea de confiscare pare foarte tentantă. Când intră în discuție mașinile șefilor, nașilor și propriilor personaje din „familia instituțională”, brusc nu mai auzim nimic de confiscare. Doar tăcere.

Nu doar o gafă juridică, ci o palmă pe obrazul instituției

Problema nu este doar juridică, deși și acolo situația e de un ridicol greu de ignorat. Problema este de imagine și de substanță: un adjunct al IPJ Bacău care:

• interpretează legea după bunul plac;
• instigă polițiștii rutieri spre o practică evident nelegală (cu risc de abuz în serviciu);
• compromite credibilitatea întregii conduceri a inspectoratului și, implicit, a Poliției Române.

Greșelile unui astfel de personaj nu rămân în contul său personal. Ele pică pe umerii instituției și ai corpului profesional, care trebuie apoi să explice, să repare, să gestioneze plângerile și scandalurile.

„Management” de tip: presiune în jos, obediență în sus

Modul în care împuternicitul adjunct Giugariu își exercită prerogativele manageriale este simptomatic pentru o boală mai mare:

• presează subordonații să meargă la limita legii, ba chiar peste ea;
• transformă propriile frustrări în presiune profesională asupra celor din teren;
• revendică, atunci când apar rezultate, meritele ca pe niște trofee personale;
• se ascunde în spatele funcției când propriile „inovații” juridice se dovedesc a fi praf în ochi.

Într-o instituție cu adevărat sănătoasă – așa cum îi place Poliției Române să se autoproclame –, o asemenea împuternicire ar trebui reevaluată pe loc. Dar, în practică, vedem altceva: nu mai contează să fii profesionist, e suficient să fii obedient și util „sus”.

Dublul standard: bicicleta sancționată, porcul fatal

Ca să înțelegem și mai bine dublul standard, Sindicatul Europol amintește un caz relevant:

• un șef al Serviciului Rutier dintr-un inspectorat a fost eliberat din funcție fiindcă subalternii lui au făcut o glumă legată de atribuirea unui porc.

Pentru o glumă de porc, funcția „zboară” imediat.

La Bacău, în schimb, un adjunct care:

• își bate joc de legislație;
• riscă să împingă polițiștii în zona abuzului în serviciu;
• vrea să confiște biciclete ca să dea cu biciul peste cetățeni,

pare să nu provoace nicio reacție serioasă din partea IGPR sau MAI. Poate doar atunci când, metaforic vorbind, vor „zbura” bicicletele prin inspectorat se va trezi cineva să vadă cât de absurdă este situația.

Concluzie amară:
În timp ce IPJ Bacău se joacă de-a „confiscarea bicicletelor” și experimentează pe spinarea cetățenilor, adevărata confiscare este cea a profesionalismului și credibilității. Iar până când astfel de personaje vor fi ținute în funcții pentru obediență, nu pentru competență, poliția va continua să dea senzația că e dură cu cei mici și suspect de blândă cu ai ei. (Cristina T.).

(Sursă de informații și citate juridice: dezvăluirile publice ale Sindicatului Europol.)

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții

Când nu mai ai încredere nici în propriul statut, dar te salvează Curtea Constituțională, înseamnă că ceva e profund stricat în felul în care sunt tratați polițiștii în România. În ultimii ani, Curtea Constituțională a României (CCR) a făcut bucăți, pe rând, mai multe prevederi din Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002), toate în procese susținute de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.

Pe scurt: ce a fost scris „de sus” s-a dovedit a fi, de prea multe ori, abuziv, vag sau pur și simplu neconstituțional. Iar „Diamantul” a fost dalta care a ciobit, pas cu pas, un statut croit pe logica „comandăm, nu explicăm”.

2014 – Procedura disciplinară: „faceți cum zice ministrul, nu cum zice Constituția”

În 2014, CCR pronunță Decizia nr. 392. Pe românește: Curtea spune că nu poți să faci o procedură disciplinară pentru polițiști după chef și dispoziție de ministru. Statutul polițistului lăsa loc ca astfel de proceduri să fie stabilite prin ordin al ministrului, nu prin lege clară și predictibilă.

Curtea Constituțională a tras frâna de mână: nu e în regulă ca drepturile și cariera polițistului să atârne de un simplu ordin de ministru, scris într-o după-amiază, eventual între două ședințe și trei cafele. Statutul polițistului nu e fițuică internă de firmă, e act care trebuie să respecte Constituția.

2017 – „Situații temeinic justificate”: expresia magică pentru a te scoate pe linie moartă

În 2017, prin Decizia CCR nr. 258, Curtea lovește din nou în Statutul polițistului. De data asta, problema este celebra formulare elastică „punerea la dispoziție în situații temeinic justificate”.

Traducere: formula perfectă pentru abuz – „temeinic justificate” pentru cine? Pentru șeful supărat? Pentru sistemul deranjat de polițiști incomozi? CCR a constatat că asemenea expresii vagi sunt invitații deschise la abuzuri și încălcări de drepturi. Dacă tot vorbești de cariera și demnitatea unui polițist, nu o poți suspenda la pachet cu o formulă de tip „vedem noi cum o interpretăm”.

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a dus în fața Curții această mizerie legislativă, iar CCR a confirmat: nu poți lăsa destine profesionale la cheremul unor cuvinte alunecoase.

2020 – Atenționarea polițistului: sancțiune „soft” cu efecte dure

Anul 2020 vine cu Decizia CCR nr. 833. Obiectul: „atenționarea polițistului”. Sună inofensiv, ca o observație prietenoasă la școală. În realitate, putea avea efecte reale în cariera polițistului, fără garanții clare, fără respectarea drepturilor procedurale solide.

Curtea Constituțională, sesizată tot în urma demersurilor S.P.R. „Diamantul”, a spus stop acestui mecanism ambiguu. Nu poți masca o sancțiune sub forma unei „atenționări” și să te prefaci că e ceva minor, în timp ce o folosești ca instrument de presiune și control.

Dacă vrei să sancționezi, o faci deschis, legal și constituțional, nu prin „atenționări” cu iz de șantaj administrativ.

2023 – Concursurile pentru ofițeri: „nu e cercetat disciplinar”, dar poate fi hăituit la comandă

În 2023, prin Decizia CCR nr. 88, Curtea mai taie o aberație din Statutul polițistului: condiția „nu este cercetat disciplinar” pentru a putea participa la concursul pentru un post de ofițer.

Sună frumos? De fapt, era o armă perfectă împotriva celor care deranjau. E suficient să deschizi o cercetare disciplinară – fără ca polițistul să fie găsit vinovat – și l-ai scos din joc la concurs. Fără condamnare, fără sancțiune definitivă, doar cu eticheta convenabilă de „este cercetat”.

CCR, tot în urma unei excepții de neconstituționalitate susținute de S.P.R. „Diamantul”, a arătat negru pe alb: astfel de condiții transformă cercetarea disciplinară într-o cătușă administrativă, nu într-un instrument de aflare a adevărului.

Când sindicatul face ce ar fi trebuit să facă legiuitorul

În toate aceste cazuri, în prim-plan apare același nume: Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Nu Parlamentul, nu ministerele, nu marile comisii guralive, ci un sindicat care a îndrăznit să ducă Statutul polițistului în fața Curții Constituționale și să spună: „Asta nu e lege, e abuz ambalat frumos.”

Curtea Constituțională a dat dreptate de patru ori. Patru decizii clare:

• 2014 – Decizia CCR nr. 392: procedura disciplinară nu se face la ordin de ministru, ci după reguli constituționale.
• 2017 – Decizia CCR nr. 258: „situații temeinic justificate” nu pot fi bilet în alb pentru punerea la dispoziție.
• 2020 – Decizia CCR nr. 833: „atenționarea” nu poate fi sancțiune mascată.
• 2023 – Decizia CCR nr. 88: condiția „nu este cercetat disciplinar” nu poate bloca accesul la concurs doar pe baza unei simple cercetări.

Toate aceste lovituri la temelia abuzului au fost posibile pentru că S.P.R. „Diamantul” a dus lupta în instanță, nu la televizor.

Concluzie tăioasă: drepturile polițiștilor nu se apără cu promisiuni, ci cu procese

Una e discursul oficial despre „respectul față de polițiști”, alta e realitatea din acte: prevederi neconstituționale, texte vagi, sancțiuni mascate, condiții aberante la concursuri. Dacă nu intervenea Curtea Constituțională, la sesizarea Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, aceste aberații ar fi continuat să facă ravagii în carierele și viețile oamenilor din sistem.

Morala, cât se poate de usturătoare:
Drepturile polițiștilor nu se apără în comunicate siropoase, ci în instanță.
Iar când Statutul polițistului devine unealtă de control, Curtea Constituțională este, cu ajutorul celor care au curaj să o sesizeze, singurul balon de oxigen rămas. (Cerasela N.).