AZI

Primul ministru Petre Roman va efectua, începînd de astăzi, o vizită de două zile în Franţa. Primirea la preşedintele Francois Mitterrand se va solda, oare cu un „feu vert” pentru România?

K.O. 

La ora 11 ne-a sunat de pe litoral colegul nostru Dan Constantin. Ne roagă să recomandăm celor care pleacă la mare să-şi ia cu ei o damigeană cu… apă minerală sau cu băuturi răcoritoare. Acolo nu se găsesc!

IERI 

Primăria Capitalei ne-a asigurat, prin intermediul micului ecran, că în actualul ritm al construcţiei de locuinţe, dacă avem nevoie de un apartament, îl vom obţine în deceniul următor. Umor negru?

Ziarul Libertatea din 18 iulie 1990 pag. 1-a

Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

■ Privatizare la Grădina Botanică

De ce nu şi noi, şi-au spus, pe bună dreptate lucrătorii secţiei de plante exotice de la Grădina Botanică văzînd exemplul atîtor întreprinzători care au deschis gogoşerii, firme de Consulting si agenţii matrimoniale particulare. Dornici să sporească interesul vizitatorilor pentru flora neaclimatizată prin părţile noastre, ei au introdus o serie de noutăţi în ţinuta de lucru a ghizilor şi în relaţiile lor cu vizitatorii. Aerul prietenos si transparent pe care îl abordează lucrătoarele noii secţii privatizare au adus numai în ultima lună o creştere a numărului de vizitatori cu 730 la sută fată de aceeaşi perioadă a anului trecut. Fotoreporterul nostru a surprins o imagine din plin S.R.L., fapt care justifică absenta vizitatorilor şi curioşilor.

■ Lupul îţi schimbă planul

Potrivit agenţiei M.T.I. ieri s-au încheiat la Bădăcin lucrările plenarei extraordinare şi lărgite a P.N.Ţ. c. şi d. Au participat (în totalitate) membrii tuturor organizaţiilor de bază ale partidului din unele gospodării individuale şi unele CAP-uri desfiinţate. Au fost prezenţi în Prezidiu invitaţi ai UDMR, GDS şi ai unei alianţe pentru proclamaţia din Timişoara. Participanţii şi invitaţii, analizînd şi dezbătînd într-un adînc spirit critic şi autocritic rezultatele ultimelor alegeri, au adoptat în unanimitate un plan unic de măsuri cu termene şi responsabilităţi precise.

In încheierea lucrărilor plenarei întîmpinat cu ovaţii prelungite şi aplauze furtunoase, a luat cuvîntul, în urma rugăminţilor respectuoase, secretarul general al partidului, Domnia Sa dl. Lup Ioan. 

În cuvîntarea sa secretarul general a înfierat practicile neloiale neoantipeneţecediste, venite din partea unor partide frăteşti de peste hotare si chiar din tară. Astfel, emisiunea „Goniţi Lupii” a subliniat dl. Lup, realizată de un alt partid, constituie un amestec grosolan în treburile interne ale partidului, amintind de vremurile cînd cadrele de conducere erau numite şi apoi gonite după bunul plac al Centrului. După prima emisiune „Goniţi Lupii”, a continuat dl. Lup, am protestat vehement cu atît mai mult cu cit aflasem că fusese dată pe ecrane de secretarul e-xecutiv al preşedintelui unui partid frăţesc, cu care încheiasem un pact de neagresiune înainte de alegeri. Ni s-a comunicat că preşedintele nu ştia, nu dăduse aprobarea şi că va fi scoasă. Dar nu a fost. Iar rezultatul este cunoscut. Menţionez că s-a stabilit ca pentru viitoarele alegeri să avem un unic reprezentant la televiziune în persoana fost eminentului colaborator de televiziune dl. Mihai Lupoi care, a continuat dl. Lup, se găseşte in prezent în străinătate beneficiind de o bursă pentru reciclare din partea devotaţilor noştri camarazi de la UDMR şi GDS a încheiat secretarul general in entuziasmul tuturor celor prezenţi.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 18 iulie 1990 pag. a 2-a

SOCIETATEA LA ORA ADEVĂRULUI

Se vorbea, e drept, despre existenta lor si înainte de Revoluţie. Se vorbea însă parcă cu sfială, pentru că si milionarii noştri erau pe atunci, sfioşi. Auzeai de ei doar cu ocazia vreunui proces public legat de nu-stiu-ce gravă delapidare de vin sau carne (produsele „strategice” ale comunismului), aflai confidential de la vreun amic despre averea unei rubedenii a-nu-stiu cărui „tovarăş”, avere rezultată din afaceri cu aprobări de Dacii, flori de seră, ori legume, unei maşini de injectat plastic, se îmbogăţise de pe urma trompetelor, agrafelor si altor asemenea obiecte vîndute prin tîrguri.

Mai erau poate si alţii: citiva doctori celebri, unii sefi de restaurante sau de aprozar, boşii bursei negre, citeai într-un ziar o notită despre învîrtelile vreunui ins care se dezvoltase multilateral în ultimii ani. Nu stiu dacă erau mulţi, dacă erau putini vechii noştri milionari. Oricum, erau discreţi, aveau bunul simt (provenit desigur din teamă) să rămînă retraşi, se străduiau să-si reprime orice ostentaţie, să nu sfideze (decît în forul lor interior, poate) „pleava” pe amărîtii ce trăiau de la o chenzină la alta.

A sunat însă goarna de aur a liberei initiative: „români, îmbogăţiţi-vă!”. Nu se stinseseră încă bine pe străzi ecoul ultimelor focuri de armă si oamenii s-au pus ne treabă. Au cumpărat mai întîi valută, apoi au început „excursiile”, şi-au cumpărat limuzine „Audi” şi „Mercedes”, au început „comerţul invizibil”. Au golit magazinele noastre, si asa sărace, de confecţii, de cristaluri, de piese auto pînă si de biciclete si fiare de călcat. Le-au vîndut prin Iugoslavia ori Turcia, venind încărcaţi de acolo şi fericindu-ne pe noi”beneficiarii”, cu ţigări si gumă de mestecat cu blugi şi bere la cutii, vîndute la preţuri de jaf.

Noii milionari. De fapt sînt (cu unele excepţii, desigur) tot cei vechi. Reciclaţi, cu capitaluri „spălate” cu „detergentul” liberei initiative. Cine a putut dispune, intr-o societate pauperizată, de surse de finanţare, cine a avut la înde-mînă, atît de prompt, sumele necesare investiţiilor? În general, doar beneficiarii vechiului regim cei care au profitat de pe urma abuzurilor, corupţiei şi penuriei ceausiste.

Să fim clari: sîntem pe deplin convinşi că numai privatizarea libera initiativă sînt singurele căi ale ieşirii din criza economică adîncă în care se află tara. Numai că modul în care au demarat aceste fenomene vitale pentru noi toti ridică multe semne de exclamare si de întrebare. Am reuşit oare prin sutele poate miile de autorizaţii de deschidere, de fel si fel de unităti comerciale să îmbunătătim cumva aprovizionarea, servirea populaţiei? Greu de răspuns afirmativ. De realizat am realizat cert un singur lucru; să dublăm si chiar să triplăm costul vieţii. Pentru că în actuala „organizare” a liberei initiative, în actualul ei cadru juridic de funcţionare, în cele mai multe dintre cazuri, în loc de comerţ este vorba, de fapt, doar de o „bişniţă cu acoperire legală”. Am redistribuit penuria. Fondul de marfă al statului – si asa mai, mult decît pauper – e acum adresat puternic de particulari.
Si cum în „conflictele” cu unitătile de stat legate de repartiţia mărfurilor, privatizaţii cîstigă din motive uşor de înţeles, berea din alimentara, costumele de la „Confecţia”, „Lâmîiţa” din cofetării etc., etc. au dispărut cu totul din demodatele, vetustele, obişnuitele magazine, apărînd însă cu preţ triplat pe tejghelele „întreprinzătorilor”; un amărît de suc de 2-3 lei se vinde cu 10-15, litrul de vin urcă spre sută, preţul ţigărilor (aduse din import cu efortul valutar al statului) e mai mare cu 20-30 lei decît cel oficial. Au apărut, apar vor apare noii milionari. Milionarii speculei cu firmă. 
Ştim, trecerea la o economie de plată se face greu, cu inerente sacrificii. Un fenomen economic – sîntem conştienţi – se autoreglează în timp: extinderea sectorului privat va impune legea cererii şi ofertei care va elimina, cu timpul, ilicitismul activităţile speculative. Ce facem însă, pînă atunci? Avem puterea, avem voinţa să achităm cu ochii închişi factura ne care noii milionari ne-o pun în fată? Există oare vreo altă alternativă? N-avem nimic cu îndemnul lui Colbert: „îmbogătiti-vă!” Dar prin muncă, prin inteligentă, prin orice, dar nu prin speculă.    

Val. VOICULESCU

​Ziarul Libertatea din 18 iulie 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 18 iulie 1990 pag. a 4-a

DE LA TRIMIŞII NOŞTRI SPECIALI

interviu cu dr. Haydar Abdui Shafi, preşedintele Crucii Roşii Palestiniene din sectoral Gaza

– Domnule Haydar, ce actiVitate desfăsoară Crucea Roşie Palestiniană in sectorul Gaza?
– Rolul nostru se limitează la a acorda primul ajutor si la transportul răniţilor la spitale. In acest sens, singura noastră „avere” este formată din 2 ambulante si medicamente necesare primului ajutor. Nu aveţi nici un spital în administraţie.

– Ce cazuri intilniti cel mai frecvent?
– Majoritatea răniţilor sînt împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc, maltratati grav sau suferinzi după urma gazelor lacrimogene. În special persoanele in vîrstă suferă tulburări interne deosebite din cauza gazelor.

– Sinteti sprijiniţi de Crucea Roşie Internaţională?
– Legătura directă se menţine prin sprijinul periodic ce ni se dă în asigurarea strictului necesar pentru intervenţiile ambulatorii.

– Cum caracterizaţi dvs. situatia din Gaza?
– Situatia este foarte grea pentru palestinieni. Ei sînt terorizaţi fizic si psihic, li se demolează casele, taxele sînt ridicate, mizeria si bolile încolţesc peste tot. Este preţul care-l plătesc fidelitătii fată de acest Pămînt. Palestinienii doresc dialogul si pacea si tînjesc după respectarea Drepturilor Omului pe acest tărîm. Toate acestea se vor rezolva cînd Israelul va recunoaşte independenta Palestinei.

– Credeţi că populatia este pregătită ventru dialog si in perspectivă pentru independenţă?
– Desigur că da. Cu toate că acum sînt maltratati palestinienii vor accepta orice iniţiative de pace din partea israelienilor. În perspectiva îndepărtată, vom avea probleme economice, sociale, educative deosebite, dar cred că le vom rezolva, dacă nu singuri, cu ajutorul O.N.U. si al altor popoare prietene.

– Violenta se va stopa imediat după o decizie favorabilă?
– Avem experienţe interesante de a trăi in pace cu evreii. Chiar înainte de Intifada. Ca să vă dau un exemplu din domeniul meu erau mulţi evrei care apelau la serviciile medicale palestiniene, fără reticente. Ura dintre noi nu este istorică, aşa că violenta se poate întrerupe brusc si la momentul potrivit.

– Dvs. ca medic sinteti afectat de situatia politică din Gaza?
– Desigur. Sînt obstructionat permanent să părăsesc Israelul (deseori chiar si sectorul Gaza). În meseria mea contactele profesionale sînt foarte importante, imt că pierd „pasul” cu medicina mondială. N-am mai fost la un congres international sau vreun simpozion de foarte mult timp si le simt lipsa.

– Cîteva gînduri despre România…
– Sper ca tara dumneavoastră să-şi consolideze viata economică si politică, dar mai ales democraţia dobîndită în urma minunatei Revoluţii din decembrie anul trecut, chiar dacă au apărut cîteva semnale de alarmă. Poate atunci cînd vom avea si noi statul nostru se vor stabili mai multe relaţii cu România. Desigur, acum nu puteti influenta situatia de pe aici – cum o face S.U.A., spre exemplu – dar oricum poziţia României contează în soluţionarea problemelor din Orientul Mijlociu.

Răzvan MITROI 
Foto: Gabriel MIRON

Fariseismul autorităţilor „democratice” de la Budapesta

Publicaţia budapestană Magyar Memzet („Naţiunea maghiară”) relata, recent, un eveniment publicistic: difuzarea si în România a ziarului Delvilag („Lumea sudului”).
Editat la Szeged, în 45 000 de exemplare – dintre care 10 000 sînt, de-acum, aduse în ţara noastră – ziarul apare, în fiecare sîmbătă, cu o pagină scrisă de redactorii săptămînalului timişorean Uj Szo („Cuvîntul nou”), faptul fiind consemnat sub titlu.

Toate bune şi frumoase, mai ales că dl. Bole Istvan, de la Delvilag, declară: «Tonul publicaţiei noastre va fi moderat, iar problemele naţionale sînt tratate în spiritul înţelegerii reciproce. Intenţionăm să difuzăm ziarul nostru şi în celelalte ţări vecine Ungariei»… Şi, totuşi: pentru românii din Ungaria, supuşi unui feroce proces de deznaţionalizare, ce se întreprinde? Autorităţile „democratice” de la Budapesta, atît de grijulii cînd e vorba de „drepturile” (citeşte: privilegiile) minorităţilor maghiare trăitoare în ţările vecine Ungariei, nici nu vor s-audă – acum, în anul de graţie 1990 – despre dreptul minorităţilor naţionale din Ungaria de a fi reprezentate în Parlament. Fără comentarii.

Acelaşi Magyar Nemzet relatează – într-o aparent, cu totul altă ordine de idei – un alt fapt: «încă nici nu s-a aşezat praful în problema refuzării coletului de manuale şcolare expediate de Biblioteca „Szechenyi” pe adresa şcolilor maghiare din Iugoslavia şi iată că un nou pericol ameninţă ungurimea iugoslavă. Mai nou, spiritele sînt aţîţate de proiectul unei legi privind utilizarea limbii materne a minorităţilor. Deşi se află încă în faza de redactare, neştiindu-se care va fi finalul, se presupune cu destul de multă certitudine că, în curînd, vor fi interzise, denumirile în limba maghiară ale localităţilor locuite de această minoritate, precum şi faptul că limba maghiară va putea fi folosită exclusiv in viaţa particulară, ca în perioada interbelică».

Aşadar, nemulţumire faţă de perioada interbelică – şi, în subsidiar, nemulţumire faţă de tratatele care au alcătuit harta politică a Europei în acea perioadă (tratate – N. B. – valabile şi astăzi !).

Şi încă ceva: referindu-se la oraşul Novi Sad, din Iugoslavia, autorul articolului precizează: «…acest oraş denumit de împărăteasa Maria Tereza în patru limbi, tocmai pentru a nu jigni nici o minoritate – respectiv Novi Sad (în sîrbă), Neoplanta (în latină), Neusatz (în germană) şi Ujvidek (în maghiară)»… Să înţelegem, din aceste „alegaţii” că – pe vremea năbădăioasei împărătese – exista la Novi Sad şi o „minoritate” latină?    

În sfîrşit, al treilea articol Ia care vom face referire – în această involuntară „revistă a presei” – a apărut in săp-tămînalul slovac Literarny Tyzdennik şi este intitulat „Suferinţă sau iredentism”: titlu care – cititorul acestui colţ de pagină îşi aminteşte, poate – seamănă cu cel al unui articol de-al nostru: „Egalitate sau apartheid?”… Si nu întîmplător.

Considerînd că – în problema minorităţilor maghiare, din afara graniţelor sale – Ungaria se amestecă direct în treburile interne ale ţărilor
vecine, ceea ce «dovedeşte că politica ungară faţă de vecini nu a abandonat agresivitatea naţionalistă şi filozofia frustrării fostei, Ungarii istorice», autorul afirmă, fără echivoc, că „poziţia Budapestei faţă de minorităţile naţionale nu este numai o rămăşiţă a trecutului, ci un produs deplin al politicii naţionaliste, care nu s-a democratizat deloc şi nici nu a devenit mai umană”.

Iată şi o altă afirmaţie: «Acum, cînd forţele agresive ştiu că modificarea frontierelor este astăzi imposibilă, subordonează actuala strategie conceptului de „casă comună europeană”. Minoritatea maghiară vrea cu orice preţ să-i scoată pe slovaci din Slovacia de sud, pentru ca astfel să se poată ajunge la teritorii compacte din punct de vedere etnic. În acest sens, i se cere respingerea limbii slovace ca limbă oficială şi lărgirea reţelei de şcoli în limba maghiară. Potrivit programului Budapestei, trebuie creată o situaţie în care, la timpul potrivit, să se poată cere autonomia teritorială».

Nu recunoaşteţi scenariul? Nu vi se pare că ceea ce se petrece acum în Transilvania seamănă, mai mult sau mai puţin leit, cu ceea ce provoacă îngrijorarea ziaristului slovac?

Concluzia autorului mi se pare că – mutatis mutandis-* poate fi contrasemnată şi de noi: „Cehoslovacia are experienţă in ceea ce priveşte iredentismul maghiar. Tot ceea ce se petrece azi, ceea ce fac cei din actuala conducere maghiară se desprinde din acelaşi trunchi şi nici formele folosite nu sînt întâmplătoare”.

ULYSSE