Ca în orice război, și de această dată, legat de bătălia cu pandemia, componenta psihologică este extrem de importantă. Și sunt circumstanțe în care ea devine esențială. Adică determinantă. Dacă vrem să scadă pandemia, o primă soluție este schimbarea Guvernului. Dacă dorim să crească pandemia, lăsăm aceast Guvern în funcție. Simplificând lucrurile, asta e situația. Dar oare știm ce vrem cu adevărat?

Observ amuzat că domul Nelu Tătaru, ministrul Sănătății și-a nuanțat retorica. A renunțat la utilizarea faimosului termen de „platou”. Acum afăm că de fapt nu a existat un „platou” al pandemiei. Ci o cocoașă. Și că ne îndreptăm cu pași repezi spre o a doua cocoașă. Ca să nu ajungem acolo, strategia Guvernului în materie de sănătate publică este să se renunțe pentru moment la cea de-a patra etapă de relaxare. Cum să renunți la relaxare în plină relaxare? Aceasta este marea întrebare a zilei.

După câteva luni în care românii au fost claustrați cu mic cu mare, în care seniorii, dacă nu au fost părăsiți cu desăvârșire, au rămas închiși ermetic între ziduri, în care copiii în mod stupid nu s-au mai putut duce la locurile lor de joacă și nici măcar în parcuri, care au fost lăsate în proprietatea exclusivă a cățeilor vagabonzi, și după ce aceiași români au încasat nu mai puțin de 300.000 de amenzi, oferite generos prin procese verbale de „instituțiile abilitate ale statului”, iată că acum populația, în cvasi-totalitatea ei, s-a dezlănțuit. Desigur, acest fenomen de reflux se manifestă nu numai în România. Ci aproape în întreaga lume. Ei bine, refluxul se dovedește a fi extrem de costisitor. Pandemia crește. Și, vorba domnului Tătaru, urmează să urcăm pe a doua cocoașă. O populație care s-a dovedit după opinia mea extrem de disciplinată, dacă nu care cumva chiar docilă, astăzi se dezlănțuie. Privinți în jurul dvs. și veți constata fără niciun fel de dificultate că, într-o proporție covârșitoare, românii nu mai respectă niciun fel de reguli. Măștile sunt purtate la mișto. La bărbie. După o ureche. Ba am observat chiar doamne care-și fac cu măștile coc. Fiindcă mulți dintre români, de voie de nevoie, sunt economi, măștile sunt purtate cu săptămânile. Până când sfârșesc pe post de batiste. Nimeni nu se mai spală pe mâini. Un gest elementar de igienă, asupra căruia autoritățile au insistat extrem de mult, este astăzi întors pe dos și transformat într-o formă de frondă. Suntem ai dracului! Nu ne mai spălăm pe mâini! Și fiindcă am fost atât de izolați și am suferit din acest motiv, iată, acum, în mod ostentativ, stăm unii peste alții. Facem la propriu și la figurat piramide umane. Iar Covidul atât așteaptă. Și uite așa ne cocoțăm într-o totală inconștiență înapoi pe „platou”. Sau, ca să schimbăm și noi retorica, pe a doua cocoașă. Dromaderul se transformă în cămilă.

Este o certitudine. Numărul de îmbolnăviri în loc să scadă, crește. La fel și numărul de morți. Iar la acești morți atribuiți pandemiei se adaugă și mai mulți morți, victime ale nepăsării autorităților față de sutele de mii de oameni care suferă de afecțiuni non-coronavirus. Amânarea este încă un bun pretext pentru a mai îngenunchea puțin economia. A doua cea mai bună economie după Irlanda, dacă e să ne luăm după inepțiile lansate pe piață de Florin Cîțu. E de rău. Dar ce putem face?

Oricât de surprinzător ar fi, ceea ce propun eu, fără să mă grăbesc, chiar cu o regretabilă întârziere, este ca prima soluție, desigur, de avarie, să fie schimbarea Guvernului. Pur și simplu. Am ajuns în situația în care orice schimbare de Guvern, indiferent cum se face și indiferent prin cine se face, să fie de preferat. Iar explicația e cât se poate de simplă. Semnalez de mai mult timp faptul că românii și-au pierdut încrederea în cei care conduc în acest moment statul. Iar încălcarea aproape ostentativă a celor mai elementare reguli de igienă publică este consecința unei fronde. Este modul în care cetățenii reacționează în raport cu autorități în care nu mai au niciun fel de încredere. Cetățeanul de rând nu mai are încredere nici atunci când restricțile sunt raționale. pentru că în prealabil au existat numeroase restricții de neînțeles. Și impuse cu brutalitate. În dispreț total față de drepturi și libertăți. Când un părinte își pierde autoritatea, se întâmplă frecvent ca minorii să se îndrepte către alte persoane din proximitate. Și să aibă mai multă încredere într-o rudă oarecare sau într-un vecin. Este modul în care un copil își sancționeză părinții, care nu au știut să păstreze controlul. Și care și-au impus autoritatea nu cu forța argumentelor, ci cu palme la fund și peste cap. Procesul este asemănător și în cazul comunităților umane. În acest moment, orice alt Guvern e mai bun.

Evident, nu toate autoritățile pot fi schimbate. Poate că din ce în ce mai muți români și-au pierdut încrederea în Klaus Iohannis. Dar președintele este mai greu de schimbat. Prin urmare, el mai are o șansă de a recâștiga încrederea pierdută. În schimb Executivul nu are nicio șansă. Orice alt Cabinet, indiferent din cine ar fi alcătuit, indiferent cât de abuziv ar fi desemnat, indiferent cât de incompetent s-ar dovedi, este pentru moment mai bun decât ceea ce avem. Pentru că un nou Guvern înseamnă o șansă, fie ea oricât de mică, dar totuși o șansă, ca românii să aibă din nou încredere în autorități. Și să treacă nesiliți de nimeni, pur și simplu din convingere, la respectarea unor reguli minime sanitare. Cum ar fi de pildă distanțarea. Pe care eu unul nu am denumit-o niciodată distanțare socială. Pentru că este o distanțare sanitară. Dacă se renunță – și e bine că se renunță – la noi relaxări, restricțiile care rămân nu vor fi în niciun caz respectate de cetățeni, atâta timp cât sunt gestionate de același Guvern. Un Guvern pe care ei nu mai dau doi bani.

Această componentă psihologică, acest raport dintre încredere și neîncredere este esențial într-o situație de criză. Iar criza revenirii la cote chiar mai mari decât au existat a pandemiei, precum și criza generată de o economie mondială care se prăbușește și care va antrena și prăbușirea economiei României, le impun celor care au un minim instinct de conservare să se unească, să devină solidari, să fie capabili de sacrificiu și să ia toate măsurile pentru a diminua catastrofa. Acest instinct de conservare, acest sentiment de solidaritate, până la urmă acest reflex de a-l trage de mânecă pe cel din apropierea ta și de a-i spune că greșește și de a-i oferi în mod convingător un sfat bun, nu poate fi generat niciodată în condițiile în care echipajul și-a pierdut cârma. Sub aspectul credibilității, nava numită România și echipajul de pe ea au rămas în acest moment fără direcțe. Orice Guvern, altul de cât cel existent este mai bun! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Sorin Rosca Stanesc