Anchete
Cea mai mare notă pentru o instituție publică în vreme de pandemie: Avocatul Poporului – nota 10!
Avocatul Poporului s-a autosesizat și cere relații despre posibile ”torturi” sau ”rele tratamente” ce s-ar putea aplica pacienților asimptomatici (sau mediu simptomatici) ”cazați” (nițel cu forța) în spitalele Covid.
Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat și atrage atenția că ”formularea aleasă de instituția Avocatul Poporului în notele atașate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienților rele tratamente, tortură sau pedepse”.
Uitați ce se întâmplă, dragi medici! Noi, juriștii, ăia mai zdraveni la căpuț, desigur, vă dăm crezare în profesia pe care o practicați și putem înțelege chiar și motivele ”arestărilor” prin spitale ale unor cetățeni ce reprezintă pericole pentru sănătatea semenilor lor (care nu au nevoie de ”internări forțate” pentru ei) din motive ”suntem români” și ”nu putem face selecție” între ”fugăcioși” și ”nefugăcioși”. Am înghițit cu mare greutate așa o grozăvie, dar am înghițit.
Dar de aici până la a da lecții de drept juriștilor și a ține discursuri despre protecția drepturilor chiar Avocatului Poporului este cale lungă.
Da, are dreptate, orice loc în care un cetățean este ținut împotriva voinței lui (spital de nebuni, loc de executare a pedepsei, spitale de lipsiți de discernământ etc) intră sub incidența Convenției pentru prevenirea torturii. Și Avocatul Poporului are dreptul de a verifica dacă sunt respectate condițiile din această Convenție. Așa că e foarte bine: să verifice! Aveți ceva de ascuns?
Deci ușor cu pianul pe scări și lăsați pe toți cei cu atribuții și competențe profesionale în materie să își facă treaba, așa cum și noi, cetățenii-juriști v-am lăsat să vă faceți treaba de medici.
Că așa este în statul de drept… iar dacă vreți stat de ”drepți” să ne anunțați… ca să știm și noi cum stăm.
Cea mai mare notă pentru o instituție publică în vreme de pandemie: Avocatul Poporului – nota 10!, precizeaza Ingrid Mocanu. (Cerasela N.).
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



