Connect with us

Actualitate

O piedica in calea uitarii/Oare ce isi spuneau cei doi la o reuniune publica intr-un cadru relaxant!

Publicat

pe

Sper sa se incheie batutul apei in piua pe subiectul sesizarii lui Ludovic Orban, intrucat sunt subiecte mult mai relevante pentru societatea civila (protocoale, ingerinte ale SRI in justitie etc…). „Sesizatorul” Orban, ca lider politic, a facut sesizarea in cauza catre MP dupa cum se precizeaza prin art.291 Cpp „Sesizările făcute de persoane cu funcții de conducere și de alte persoane

(1) Orice persoană cu funcție de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și orice persoană cu atribuții de control, care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în ișcare din oficiu, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară.”, coroborat cu art.1 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 (r3) „Partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt persoane juridice de drept public.”
Dar oare o fi respectat si prevederile art.3 din legea anterior mentionata? „(1) Pot funcționa ca partide politice numai asociațiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, și care militează pentru respectarea suveranității naționale, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale, a ordinii de drept și a principiilor democrației constituționale.
(2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activități pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 40 alin. (2) sau (4) din Constituția României, republicată.
(3) Este interzisă afilierea partidelor politice la organizații din străinătate, dacă această afiliere încalcă valorile prevăzute la alin. (1).
(4) Partidele politice nu pot organiza activități militare sau paramilitare și nici alte activități interzise de lege.”
Deci cei ce l-au facut „sesizator” pentru fapte cu posibile incidente de natura penala sunt destul de abili dupa cum se poate constata din textul juridic al sesizarii in cauza, dar transpare si faptul ca acestia au avut o influenta de tip intelligence in continut intrucat, printre alte fac o sugestie interesanta (dar eronata juridic) cum ca ar trebui sa se implice si SRI in „rezolvarea cazului” ce acum pare ca a capatat forma unui dosar penal in rem (dar nu exista vreun comunicat oficial al MP in speta data).
Poate ca poza de mai jos are o legatura cu ceea ce se planuia cu ceva zile in urma (vreo 12 zile).

Oare ce isi spuneau cei doi la o reuniune publica intr-un cadru relaxant! Cine din cei doi o sti oare, cine este persoana care pe vremea ministeriatului lui Orban, rostea pe holurile sau incintele unei institutii publice cuvintele magice „eu sunt Orban”?
Dar prin simple cautari in mediul on line gasim multe referinte la oamenii din jurului lui Orban din vremurile trecute. Acum cine il consiliaza asa de bine, tot ei sau…!, preciza in 22 mai 2018 expertul SRI, col (R) Ion Dedu. (Cristina T.).

http://www.cdep.ro/interpel/2007/r4009A.pdf

http://www.cdep.ro/interpel/2007/i4009A.pdf

https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/solutia-germana-cititi-halucinantul-denunt-al-lui-ludovic-orban-care-vrea-condamnarea-premierului-viorica-dancila-pentru-inalta-tradare-si-pentru-ca-ar-fi-uzurpat-atributiile-lui-klaus-iohannis-faptuitoarea-a-inteles-sa-exercite-suveranitatea-in-nume-prop

http://www.ziare.com/constanta/afaceri/protejata-lui-orban-de-la-sefia-oil-terminal-exportatoare-de-zacusca-olteneasca-si-patroana-de-pensiune-3680539

http://www.mediafax.ro/revista-presei/madalina-hristu-misterioasa-umbra-a-ministrului-ludovic-orban-1022281

LUDOVIC ORBAN, FIUL SECURISTULUI DIN ANII ’50 CĂRUIA DEȚINUȚII POLITICI DIN BRAȘOV ÎI ZICEAU „MĂCELARU”,ETERNUL PERDANT ÎN PNL ȘI ÎN NOUL PDL,CANDIDEAZĂ LA PRIMĂRIA GENERALĂ A CAPITALEI!

Denunțătoarea Elenei Udrea, afaceri cu Elan Schwartzenberg, spioni unguri și Mișu Pricopsitu

Actualitate

Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite

Publicat

pe

De

Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.

O forță de elită pentru un nou tip de război

Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.

Diplomația tehnologică și culisele puterii

Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.

Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?

În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?

Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv4 ore ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv4 ore ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusivo zi ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusivo zi ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv2 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv2 zile ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv2 zile ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv