(Preluare Inpolitics):

”Fiecare autor să aibă libertatea de a-și spune propriile minciuni. Asta este libertatea presei.”
Afirmația curajoasă aparține unui mare nume al literaturii mondiale, de două ori laureat Pulitzer, scriitorul Norman Mailer. Spunem curajoasă pentru că cei mai puțin capabili să înțeleagă funcționarea democrației autentice ar putea-o privi cu rezerve. La fel cum o vor privi, poate, și cei care aplaudă azi ceea ce noi am numi una dintre cele mai nedemocratice decizii ale regimului Iohannis, anume închiderea unor siteuri de presă sub acuzația că ar difuza fake newsuri la vreme de pandemie.
Să o luăm metodic.
O primă bizarerie a campaniei de închidere a unor siteuri a fost absența, din cele două decrete prezidențiale, a mențiunii privind posibilitatea limitării libertății presei, unul dintre drepturile constituționale. Art.30 stipulează în clar că ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, că ”Cenzura de orice fel este interzisă” ori că ”Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.
Pe lista celor opt libertăți constituționale care urmau să fie restrînse pe durata stării de urgență, conform decretului prezidențial, nu se află și cele prevăzute la art.30 din Constituție.
De ce?
Foarte simplu, asta ar fi declanșat un scandal imens, pe bună dreptate, pentru că punerea pumnului în gura presei era foarte greu de corelat aprioric cu eficiența măsurilor anti-coronavirus. Ar fi fost limpede că se urmărește, de fapt, ALTCEVA și ar fi apărut, foarte probabil, reacții dure și la nivel european.
Așa că s-a recurs la o șmecherie murdară, balcanică: în locul restricționării fățișe a libertății presei, s-a băgat, într-un capitol separat, intitulat ”Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă”, un articol, 91, care prevede că:
”În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile şi autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect şi obiectiv populația în acest context.
Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.
Capitolul sus-menționat face, în ansamblul lui, obiectul unei sesizări de neconstituționalitate a OUG 1/1999 privind starea de urgență din partea Avocatului Poporului, pentru că e vorba de o procedură profund nelegală, care permite președintelui să legifereze efectiv.
În plus, art.91, cum spuneam, nici măcar nu poate pretinde că derivă din măsurile de limitare a drepturilor omului stabilite de președinte.
O dublă încălcare a normelor statului de drept.
În urma acestei manevre, a început de ceva vreme închiderea anumitor siteuri de presă ori cenzurarea unor materiale, la propunerea așa-numitului Grup de comunicare strategică, despre care românii nu prea au habar nu au cine e și cu se ocupă exact.
De cele mai multe dintre aceste siteuri nici nu am auzit pînă la suspendare, pe vreo cîteva am intrat, en passant.
Nu mi-a plăcut ce am văzut acolo: teorii ieftine ale conspirației, bătut cîmpii la greu, informații nesusținute, exprimări neortodoxe șamd.
Atît doar că lumea nu se modelează – nu trebuie să o facă – după gusturile și preferințele mele.
Ori ale unui guvern sau președinte.
Există anumite derapaje ale presei (incitarea la violență, la discriminare, rasismul etc) care sunt sancționate de Constituție și de legi, pe bună dreptate.
Dincolo de ele nu trebuie să existe alte restricții, la cheremul unor oficialități care nici măcar nu acționează la vedere, vezi cazul celebru al Grupului de suport condus de Raed Arafat, care are componența secretizată.
Democrație e atunci cînd te bați pentru libertatea altuia de a spune chestii pe care nu le agreezi.
A suspenda o publicație, fie ea și cu ”pseudo” în față, pentru că scrie prostii e un abuz grav, cu atît mai mult cu cît nu se cunoaște vreo entitate supremă care să stabilească fără drept de apel ce e real și ce nu, ce e bun și ce e rău.
Publicul e unicul care trebuie lăsat să decidă ce îi place să citească și ce nu. Democrația garantează inclusiv dreptul de a spune/scrie minciuni ori prostii. Nu poți prevede legi care să garanteze că prostul nu se aruncă de pe bloc după ce vede filmul ”Superman”, cum s-a întîmplat.
Președintele SUA, Donald Trump, bunăoară, a spus public că dacă ingerezi dezinfectant scapi de coronavirus, drept urmare mulți americani s-au repezit să bea diverse soluții și s-au intoxicat.
După mintea regimului Iohannis, președintele SUA e difuzor de fake newsuri și ar trebui suspendat.
Pe 18 martie, după declararea stării de urgență, oficialitățile au închis un site pentru publicare unor așa-zise informații false cu privire la închiderea unor supermarketuri și cu privire la un plan secret al Guvernului de a aduce în țară români din străinătate.
Știm cu toții ce a urmat: misterioasa operațiune de trimitere în străinătate a unui număr imens de cetățeni, cu încălcarea prevederilor în vigoare, aducerea altora cu anumite curse speciale șamd.
E o graniță fină între scenarii conspiraționste și realitatea brutală.
De aici, solicitarea corectă – în spiritul actualelor norme – a deputatului Liviu Pleșoianu de suspendare a siteului prezidențial, care se încadrează lejer la difuzare de fake news.
De cînd a izbucnit epidemia am primit intoxicări la greu din gurile celor mai înalte figuri responsabile cu gestionarea situației. Ba ne trebuie măști, ba nu, ba spirtul dezinfectează, ba nu dezinfectează, ba izolăm bătrînii, ba nu îi izolăm, ba e o prostie starea de urgență, ba nu e, și exemplele pot continua mult și bine.
Dacă înalții oficiali pot dezinforma pe bandă rulantă fără să li se clintească un fir de păr, e firesc să aruncăm anatema pe unele publicații – nici măcar de largă audiență – al căror public e format, în general, din cititori oricum imuni la argumente raționale?
Teza că virusul a fost creat artificial și slobozit în lume cu oarece interese politico-economice nu e susținută pînă acum de dovezi, deci rămîne cu eticheta de conspiraționistă. Și dacă, ipotetic vorbind, într-o zi se va dovedi că așa a fost?
Libertatea de exprimare include și dreptul de a vehicula scenarii oricît de tîmpite. Și care la un moment dat pot părea ridicole și chiar periculoase; istoria a dovedit adesea, însă, că mari ”conspirații” s-au dovedit reale.
După mintea lui Iohannis & comp, ar trebui reduși la tăcere toți cei care cred că pămîntul e plat ori că există extratereștri, pentru că asemenea teorii pot panica populația (dacă ne invadează??).
În zilele lui decembrie 1989 ar fi fost o blasfemie să vorbești de altceva decît de o revoltă populară; în următorii 30 de ani ne-am cam lămurit cu toții cum au stat, de fapt, lucrurile.
Un stat care, fie și într-o situație complicată precum cea actuală ar fi pus la pămînt de cîteva zvonuri se cheamă că și-ar merita soarta.
În democrațiile autentice există o balanță naturală eficientă, pentru fiecare sursă de intoxicare se găsesc surse oneste, care prezintă lucrurile corect și liniștesc lucrurile. Iar dacă nu, se poate interveni și de la nivel oficial pentru a se lămuri publicul.
Foarte interesant, unul dintre siteurile închise aparține unui jurnalist sibian, Albin Marinescu, ale cărui poziții nu le apreciez mereu, dar care are meritul de a fi la originea dezvăluirilor despre casele președintelui. Un alt site închis, publicase cu vreo două zile mai înainte o caricatură cu Iohannis zugrăvit ca Hitler.
Se ridică firesc întrebarea: e vorba cu adevărat de măsuri de ”protejare” a cetățenilor, ori de ocazia președintelui de a se răfui cu niște adversari?
Și ce ar urma să se întîmple dacă după 15 mai se ridică starea de urgență?
Siteurile închise s-ar reactiva și ar continua fără probleme să scrie scenarii conspiraționiste, deși problema virusului va fi departe de a fi rezolvată?
Dacă ele sunt chiar atît de periculoase, să ne așteptăm ca guvernanții să găsească o metodă prin care cenzurarea presei să poată avea loc oricînd, în orice condiții?
La cum merg lucrurile, răspunsul ar putea fi pozitiv, din păcate.
Ieri, am difuzat în serial pe Facebook opiniile unor oameni celebri vizavi de libertatea presei.
Stîlpi ai libertății și ai democrației, ori mari criminali ai istoriei.
Să le grupăm și să le reproducem mai jos:
”Vai de națiunea a cărei literatură este cenzurată cu forța. Asta nu e doar încălcarea libertății presei, ci închistarea inimii unei națiuni, extirparea memoriei sale”. (Aleksandr Soljenițîn)
”Libertatea de exprimare și libertatea presei nu le-au fost date oamenilor pentru a se spune lucruri drăguțe și general acceptate, ci pentru a se spune lucrurile neplăcute, lucrurile noi și neașteptate, pentru a spune chiar lucrurile care fac rău”. (Samuel Gompers-fondatorul Federației Americane a Muncii)
”Libertatea noastră depinde de libertatea presei și ea nu poate fi limitată fără a fi pierdută”. (Thomas Jefferson)
„Să lupt împotriva cenzurii, oricare ar fi natura ei și oricare ar fi regimul sub care se află, este datoria mea de scriitor, la fel să fac apeluri la libertatea presei. Sunt un pasionat susținător al acestei libertăți și consider că, dacă vreun scriitor și-ar imagina că nu are nevoie de acea libertate, ar fi ca un pește care afirmă în public că nu are nevoie de apă. ”(Mihail Bulgakov)
”Libertatea presei este un privilegiu prețios de care nicio țară nu se poate dispensa”. (Mahatma Gandhi)
”Libertatea presei, dacă asta mai înseamnă ceva, e libertatea de a critica și de a te opune!” (George Orwell)
”Când, într-o societate liberă, presa este criticată pentru negativism, asta înseamnă mai mereu că a îndrăznit să pună la îndoială politicile partidului la putere. „Patriotismul”, a spus Samuel Johnson, „este ultimul refugiu al ticăloșilor”. Posibil să se fi referit la cei care îl folosesc pentru a combate opiniile care nu le convin” (Rogert Ebert – laureat Pulitzer)
”O presă liberă poate fi, bineînțeles, bună sau rea, dar, cu siguranță, fără libertate, presa nu va fi niciodată altfel decât rea.” (Albert Camus)
”Trebuie să eliminăm toate ziarele. O revoluție nu poate fi realizată cu libertatea presei.” (Che Guevara)
”Peste tot în lume, oriunde există capitaliști, libertatea presei înseamnă libertatea de a cumpăra ziare, de a cumpăra condeieri, de a mitui, a cumpăra și a intoxica opinia publică în beneficiul burgheziei.” (Vladimir Ilici Lenin)
”Când faci o revoluție, nu ai voie să bați pasul pe loc; trebuie să mergi ori înainte, ori înapoi. Cei care vorbesc acum despre „libertatea presei” merg înapoi și ne opresc din drumul nostru spre socialism.” (Vladimir Ilici Lenin)
„Presa nu trebuie să fie liberă să spună minciuni. Aceasta nu este libertate de exprimare pentru oameni, ci o dictatură asupra minții și sufletelor lor. Despre acest subiect se spun multe prostii. Ce este libertatea presei? În practică, înseamnă dreptul noilor îmbogățiți de a cumpăra acțiuni la ziare la bursă și de a-și exprima propriile opinii și interese, indiferent de adevăr sau de interesul național” (Sir Oswald Mosley – lider al fasciștilor britanici)
„Presa este, în primul rând, cea care duce o luptă îndîrjită de calomniere, distrugînd tot ceea ce poate fi considerat un sprijin al independenței naționale, al ascensiunii culturale și al independenței economice a națiunii.”(Adolf Hilter)
Ce se poate lesne observa de aici?
Toți oamenii cu adevărat măreți ai istoriei au militat dintotdeaua pentru libertatea totală a presei.
Toți dictatorii odioși au avut opinii contrare: presa e un instrument anti-cetățenesc, care distruge, minte, înșală și care, la modul ideal, ar trebui eliminat cu totul, dacă se poate.
P.S.: Ironia sorții face ca azi, Facebook să mă înștiințeze că postarea de ieri despre viziunea ticăloasă a lui Hitler încalcă standardele comunității, ca atare voi suferi anumite interdicții timp de 30 de zile. Un preț pe care sunt bucuros să-l plătesc.