Actualitate
Oreste Teodorescu, controversatul prieten al lui Rareș Bogdan și susținător al lui Klaus Iohannis, cu dosar clasat la DNA și dat în judecată de Fisc pentru datorii la stat
O serie de documente oficiale din buletinul procedurilor de insolvență, arată că Oreste Teodorescu, controversatul prieten al europarlamentarului PNL Rareș Bogdan și susținător înfocat al președintelui Klaus Iohannis, a avut un dosar pe rolul DNA, dosar care a fost clasat, și un al doilea dosar ce a fost stămutat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, dezvaluie PRESA CURATĂ.

Cu teren sechestrat și în Constanța și multe probleme cu Fiscul
Însă la întrebările lichidatorului judiciar al firmei lui Oreste, „Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a comunicat faptul că nu a fost identificat niciun dosar penal în care numitul Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste să fie cercetat în calitate de suspect sau inculpat”.
În timpul procedurilor de insolvență privind firma 2 Palaghia & 0 Production SRL, lichidatorul firmei acestuia constată că „debitorul a figurat în procedura executării silite, fiind emise somații, popriri bancare, popriri la terți și întocmindu-se un proces verbal de sechestru pentru bunurile imobile aflate în Vama Veche, județul Constanța”.
Același lichidator a constatat în timpul aceleiași proceduri că Primăria Limanu a constatat că există un teren în patrimoniul debitorului, bun ce urma la finalul anului 2019 să fie valorificat.


Cu datorii la stat de 401.812 de lei
La finalul anului 2018, potrivit buletinelor procedurilor de insolvență, firma lui Teodorescu, 2 Palaghia & 0 Production SRL, figura în tabelul definitiv al creanțelor cu o creanță către DGRFP București Sector 3 și către DGITL Sector 3 de 401.812,62 lei, însemnând 85.492 de euro.

Datele Monitorului Oficial arată că firma 2 Palaghia & 0 Production SRL a fost înființată în martie 2005 de Silviu Progoană (80%), Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste (10%) și cetățeanul suedez Palaghia Lionelo Arthur(10%), cu un capital social subscris de 10.000.000 de lei, cu administrator Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste și cu domeniu principal de activitate – activități cinematografice și video.

În 2006, iese din firmă cetățeanul suedez, intră băiatul lui Prigoană, Adrian Honorius Prigoană, firma își închide activitatea pentru următorii 3 ani, până pe 31 iulie 2009, și tot în același an, iese din firmă și Silviu Prigoană, iar societatea își extinde domeniile secundare de activitate cu recuperarea deșeurilor și resturilor nemetalice reciclabile, manipulări, depozitări și colectarea, tratarea altor reziduuri, publicitate și intermedieri în comerțul cu combustibili minerali, produse chimice pentru industrie și material lemnos.
În 2015, și băiatul lui Prigoană, Honorius Prigoană iese și el din firmă, astfel că din 31 martie 2015, societatea 2 Palaghia & 0 Production SRL este deținută integral (100%) de Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste.
În 2018, societatea intră în faliment și își deschide insolvența la Tribunalul București, iar în 2019, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca reprezentant al Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, îl dă în judecată pe Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste pentru atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență iar cererea este respinsă la Tribunalul București la finalul anului 2019.
Însă Finanțele fac apel în proces, următorul termen de judecată în speța Finanțe contra Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste fiind pe 6 februarie 2020 la Curtea de Apel București.

Despre acest proces în care Fiscul l-a acționat în judecată pe susținătorul controversat al lui Klaus Iohannis, audiat în trecut și în alt dosar la DIICOT, a relatat prima oară cancan.ro. (Paul D.).
Actualitate
Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027
Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.
Un parteneriat pentru viteză și scară industrială
Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.
Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.
Investiții masive și baze tehnologice solide
Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.
Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială
Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.
Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.
Actualitate
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
România
Consiliul Județean Prahova
Serviciul Resurse Umane
Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ
Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism Aprobat,
Nr. 15194/ 27.05.2026
PREȘEDINTE
Virgiliu Daniel Nanu
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.
Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți.
Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.
1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:
Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.
Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform: Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean
Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:
– Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:
– Tineret – 230.000 lei;
– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;
– Sportul pentru toți în sumă de 368.000 lei;
- Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
- Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
- Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
- Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026
7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026
8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026
- Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
- Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
- Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
- Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
- Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
- Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026
Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro
| Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ, Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism | |||
| Nume și prenume | Semnătura | Data: | |
| Întocmit: | Cons.Moșu Răzvan | 27.05.2026 | |
| Verificat: | Șef serviciu Ioan Elena | 27.05.2026 | |
Actualitate
Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită
În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.
Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.
Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung
Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.
O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă
Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.
Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării
Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată
-
Exclusivacum 4 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum 2 zileFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 11 oreBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 2 zilePLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Administratieacum 4 zilePerformanță de calibru european pentru poliția brașoveană: Alexandru Garoafă, dublu medaliat la Kempo
-
Administratieacum 4 zileOnoare și misiune duhovnicească: Administratorul public al Prahovei, Emil Drăgănescu, chemat în forurile superioare ale Bisericii



