Connect with us

Actualitate

”Samuraiul” Justiției române, teren de la miliardarul condamnat

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Autointitulat ”Samuraiul” Justiției române, procurorul Daniel Horodniceanu trage tare pentru a se întoarce la șefia DIICOT! Iar cum ”riscurile meseriei” unei asemenea candidaturi presupune și dezgroparea ”scheleților”din trecut, fie ei și pe persoană fizică – dacă tot a decis ministrul Cătălin Predoiu ca de această dată procesul de selectare să fie unul cât se poate de transparent!- deja la ”mapa profesională” a procurorului ieșean dată oricum spre verificări s-au adăugat mai multe documente. Printre care și contractul de vânzare-cumpărare a unui teren de 708 mp situat în intravilanul Municipiului Iași , Aleea Mihail Sadoveanu, între vânzătorul Cihodaru Nicolai Bogdan, în calitate de mandatar pentru soția sa Cihodaru Gabriela și cumpărătorii Horodniceanu Daniel Constantin și Horodniceanu Corina Elena. Ca și încheierea de autentificare nr. 1568/2006 încheiată în fața notarului public Necula Ioana din Iași. Plus încheierea nr. 38273 de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași.

Daniel Horodniceanu a cumpărat un teren de la Bogdan Cihodaru.
Bineînțeles că la prima vedere nu pare nimic deosebit în faptul că familia unui procuror și-a achiziționat un teren la marginea Iașiului natal. Totuși, pentru inițiații sistemului succesiunea numelor de mai sus nu are cum să nu suscite cel puțin un dram de interes. Fie și pentru simplul fapt că vânzătorul terenului către Daniel Horodniceanu, cunoscut și drept unul dintre ”regii imobiliarelor” din Iași, miliardarul Bogdan Cihodaru a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul fraudelor imobiliare. Iar în același dosar în care Cihodaru a fost găsit vinovat de instigare la abuz în serviciu, spălare de bani sau instigare la fals o condamnare de doi ani cu suspendare a primit și notărița… Necula Ioana! Adică exact cea la care Cihodaru și Horodniceanu au semnat actele pentru tranzacția terenului. Totul în cadrul unui complex dosar instrumentat de DNA –ST Iași în care se acuza un prejudiciu de 12 milioane euro ce ar fi fost creat prin obținerea în mod ilegal a unor terenuri de 42, respectiv 10 hectare de către Bogdan Cihodaru. Care ar fi fost apoi ”parcelate” și retranzacționate. Iar parcă expres pentru ca misterul să plutească și mai mult asupra tranzacțiilor derulate prin ”imperiul imobiliar” al lui Cihodaru, la un moment dat vânzătorul terenului către procurorul Daniel Horodniceanu a beneficiat de o halucinantă donație a unui teren de 2,5 hectare și în valoare de 750.000 euro din partea unei bătrâne pensionare din Capitală. Teren care la rândul său a ajuns în cele din urmă la fosta șefă a DIICOT Iași, procuroarea Iulia Dascălu și la soțul acesteia! Astfel că pentru a se elimina din start orice suspiciune și pentru a se stabili dacă nu cumva și procurorul Daniel Horodniceanu o fi fost poate victimă colaterală a complicatei rețele acuzată de procurorii anticorupție de fraude imobiliare, sursele noastre susțin că se vor face toate verificările necesare…

Același vânzător. Același notar public. Aceeași schemă…?
În dosarul în care Bogdan Cihodaru și notarul public Necula Ioana au fost condamnați, anchetatorii au susținut în rechizitoriu că omul de afaceri și soția acestuia ar fi obținut abuziv terenurile în urma unor manevre oculte și a intervențiilor mai multor persoane. Este vorba despre terenuri administrate de către Stațiunea Viticolă. Iar unul dintre cei care ar fi încercat să ”acopere” ilegalitatea tranzacției ar fi fost un registrator de la Cadastru. Apoi, după cum susțin procurorii DNA, pentru a ascunde modul ilicit în care au obținut pământul, soții Cihodaru ar fi apelat la notarul public Ioana Necula, aceasta fiind cea care s-a ocupat de ”traseul actelor” și de transferul terenului în proprietatea unui terț personaj. ”Având intenția de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului, inculpații Cihodaru Nicolai Bogdan și Cihodaru Gabriela au împărțit această suprafață în două loturi. ” În ceea ce privește pe notarul public, DNA o acuză pe Necula ioana că ar fi antedatat un contract de vânzare a unor drepturi succesorale privind două terenuri amplasate în Iași.

Terenurile în Șes Bahlui, miză imobiliară
Mai ceva ca mătușa Tamara…


Iulia Dascălu, fosta șefă a DIICOT Iași
Luminița Ecaterina Mazilu Roboiu, o bătrână văduvă din București, care nu avea moștenitori și care se judeca de ani buni cu Casa de Pensii a Municipiului București pentru recalcularea pensiei s-a decis, la 72 de ani, să doneze miliardarului Bogdan Cihodaru un teren de 2,5 hectare, evaluat de părți la 750.000 euro. Astfel că după ce a primit absolut gratis respectivul teren prin straniul contract de donație, ”regele imobiliarelor” din Iași a vândut o bună parte din respectivul teren. În antecontractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul suprafeței de 1,7 hectare în zona Șes Bahlui fiind Paul Diaconu, soțul fostei șefe a DIICOT – Iași, procuroarea Iulia Dascălu. Mai mult, tot prin același act se parafa și o vânzare ulterioară a altor trei terenuri, în suprafață totală de 16.600 mp. Acum, după ani de zile în care a condus structura teritorială a DIICOT Iași, Iulia Dascălu a ieșit la pensie, în spațiul public evaluatorii bancari apreciind ”imperiul imobiliar” al famliei acesteia la 19 milioane de euro. Însă Daniel Horodniceanu tocmai ce se pregătește pentru interviul în cadrul selecției pentru alegerea noului șef al DIICOT. Astfel că este de înțeles și preocuparea structurilor contrainformative de a se lămuri între timp și în ceea ce privește situața terenului tranzacționat între Bogdan Cihodaru și Daniel Horodniceanu la notarul public Necula Ioana, barem pentru a nu se lăsa loc de interpretări. Mai ales că în fond și la urma urmei chiar asta este ”fișa postului” pentru protecția internă…
Actele tranzacției imobiliare:

Actualitate

Arsenalul Romei: Ucraina urcă pe podiumul exporturilor de armament ale Italiei

Publicat

pe

De

ROMA — Într-o schimbare strategică de proporții, Ucraina a devenit unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de tehnică militară din Italia. Cele mai recente date oficiale indică o ascensiune rapidă a Kievului în topul partenerilor comerciali ai Romei, consolidând o relație care depășește simpla asistență militară și se transformă într-o alianță industrială profundă.

Conform noilor statistici de export, Ucraina ocupă acum poziția a patra în rândul națiunilor care au primit licențe de export autorizate, cu o valoare de 349 de milioane de euro. Această cifră plasează Kievul imediat după giganți precum Kuweit, Germania și Statele Unite, subliniind rolul critic pe care industria italiană de apărare îl joacă în sprijinirea efortului de război ucrainean.

Pactul Dronelor: Dincolo de simpla furnizare de echipamente

Această evoluție comercială vine la scurt timp după o întâlnire la nivel înalt între liderii celor două state, axată pe o viziune pe termen lung: „Pactul Dronelor”. Acest format de securitate inovator vizează nu doar transferul de tehnologie, ci și o integrare a expertizei de luptă ucrainene cu capacitățile industriale italiene.

Obiectivul principal este crearea unui program de coproducție pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV). Roma și-a exprimat un interes major pentru dezvoltarea comună în acest sector, recunoscând Ucraina drept o națiune lider în inovația tehnologică de pe front. Discuțiile vizează fuziunea capacităților în domenii precum rachetele, războiul electronic și sistemele autonome.

Un flux constant de tehnologie și know-how

Deși detaliile specifice ale sistemelor livrate sunt protejate de confidențialitate strategică, gama de echipamente autorizate pentru export este vastă. Aceasta include muniție de înaltă precizie, sisteme electronice avansate, software de luptă, vehicule terestre și, cel mai important, transfer de know-how pentru producție.

Până în prezent, sprijinul Italiei s-a materializat în peste zece pachete de asistență militară directă, inclusiv sisteme sofisticate de apărare aeriană dezvoltate în colaborare cu Franța. Valoarea totală a ajutorului direct oferit de Roma a atins pragul de 2,8 miliarde de euro, la care se adaugă contribuții substanțiale prin mecanismele Uniunii Europene.

Suveranitate prin producție: Liniile de asamblare ale viitorului

Noua direcție a cooperării bilaterale nu se limitează la frontierele geografice actuale. Strategia discutată de cele două guverne prevede stabilirea unor linii de producție ucrainene atât pe plan intern, cât și în străinătate, pentru a satisface cererea globală tot mai mare de tehnologie militară testată în condiții reale de conflict.

Prin acest parteneriat, Italia nu doar că își securizează un rol central în arhitectura de securitate a flancului estic, dar participă activ la transformarea Ucrainei într-un hub tehnologic de apărare, unde inovația forjată pe câmpul de luptă întâlnește precizia ingineriei europene.

Citeste in continuare

Actualitate

Fortăreața viitorului: Marina SUA aruncă în luptă 46 de miliarde de dolari pentru Cuirasatul din Clasa „Trump”

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să redefinească supremația navală globală, Marina Statelor Unite a anunțat oficial planurile de dezvoltare pentru noul cuirasat din clasa „Trump”. Cu o investiție estimată la 46 de miliarde de dolari pe parcursul următorilor cinci ani, acest proiect marchează o revenire spectaculoasă la navele de mare tonaj, dar echipate cu tehnologii care par desprinse din literatura de anticipație. Construcția primei unități este programată să înceapă în anul fiscal 2028.

Arsenalul viitorului: Hipersonice, lasere și tunuri electromagnetice

Noul gigant al mărilor nu este doar o navă de dimensiuni impresionante, ci o platformă tehnologică revoluționară. Conform oficialilor Marinei, clasa „Trump” va fi dotată cu armament hipersonic, tunuri electromagnetice (rail guns) și sisteme laser de mare putere. Decizia de a miza pe acest design vine ca un răspuns la limitările tehnice ale distrugătoarelor de generație actuală. Coca masivă a noului cuirasat permite integrarea unor sisteme de energie și armament care pur și simplu nu pot fi instalate pe navele mai mici.

„Această navă va reuşi performanțe pe care actualele distrugătoare DDG nu le pot atinge,” a declarat contraamiralul Ben Reynolds, subliniind că noul cuirasat umple un vid critic în arhitectura de luptă a flotei.

Cursa contra cronometru: Negocieri accelerate cu șantierele navale

Secretarul Marinei, John Phelan, a confirmat că discuțiile cu furnizorii sunt deja în plină desfășurare în cadrul expoziției Sea Air Space. Obiectivul este clar: un ritm de producție accelerat, cu punerea chilei programată pentru anul 2028. Deși cifrele inițiale indică un cost de 17 miliarde de dolari pentru prima navă și 13 miliarde pentru a doua, oficialii subliniază că acestea sunt estimări ce pot varia în funcție de decizia finală privind propulsia — nucleară sau convențională.

Salt istoric în bugetul de apărare: 65 de miliarde pentru construcții navale

Ambițiile pentru clasa „Trump” fac parte dintr-o ofensivă bugetară mult mai largă. Marina solicită pentru anul fiscal 2027 o sumă record de 65,8 miliarde de dolari doar pentru construcția de nave, o creștere masivă față de cele 27 de miliarde alocate anterior. Planul prevede achiziția a 34 de nave în cursul anului viitor, incluzând submarine din clasele Columbia și Virginia, precum și noi fregate.

Reînarmare masivă: Tomahawk și sisteme PAC-3 pe distrugătoare

Dincolo de noile platforme navale, strategia de apărare pune un accent fără precedent pe stocurile de muniție. Solicitarea bugetară include achiziția a 785 de rachete Tomahawk — o creștere fulminantă față de cele 55 de unități din anul precedent. De asemenea, pentru prima dată, Marina va integra interceptoarele PAC-3 (Patriot) pe sistemele Aegis ale distrugătoarelor, oferind o protecție sporită împotriva amenințărilor aeriene sofisticate.

Citeste in continuare

Actualitate

Duelul giganților: Marina SUA se pregătește să desemneze constructorul viitorului avion de vânătoare de generația a șasea

Publicat

pe

De

După o așteptare marcată de incertitudini strategice și amânări administrative, Marina Statelor Unite este gata să tranșeze una dintre cele mai importante competiții din industria de apărare. În luna august a acestui an, Pentagonul va anunța câștigătorul contractului pentru F/A-XX, aeronava de generația a șasea care promite să redefinească supremația aeriană în teatrele de operațiuni tot mai contestate. Competiția a rămas o cursă în doi între Boeing și Northrop Grumman, după ce Lockheed Martin a fost eliminată anterior din cursă pentru neîndeplinirea criteriilor tehnice.

Un succesor vital pentru veteranii cerului

Necesitatea acestui nou aparat de zbor este considerată de necontestat de către conducerea militară, în contextul în care adversarii de rang egal își îmbunătățesc constant capacitățile antiaeriene. F/A-XX este piesa centrală a strategiei de modernizare, fiind proiectat să înlocuiască actualele escadrille de F/A-18 Super Hornet și aeronavele de război electronic E/A-18 Growler. Trecerea la faza de dezvoltare, inginerie și fabricație (EMD) marchează un punct de cotitură pentru un program care a fost la un pas de a fi anulat anul trecut, pe fondul reevaluărilor bugetare ale Pentagonului.

Dilema bazei industriale: Între ambiție și capacitate de execuție

Una dintre marile provocări ale acestui program rămâne capacitatea contractorilor de a livra în termenele stabilite. Oficialii Marinei au subliniat că decizia a fost cântărită cu mare atenție pentru a nu supraîncărca producătorii care gestionează deja contracte masive, precum programul F-35. Există temeri reale că unul dintre ofertanți ar putea să nu dispună de resursele logistice necesare pentru a respecta calendarul accelerat de care Marina are nevoie. Această abordare de tip „măsoară de două ori și taie o singură dată” a fost esențială pentru a evita blocajele care au afectat alte programe majore de achiziții în trecut.

Conflictul de priorități de la Casa Albă și sprijinul Congresului

Drumul către selecția din august nu a fost lipsit de obstacole politice. Administrația de la Casa Albă și-a exprimat anterior îngrijorarea că dezvoltarea simultană a F/A-XX și a avionului de vânătoare F-47 al Forțelor Aeriene ar putea duce la întârzieri ale programului considerat prioritar. Cu toate acestea, Congresul american a demonstrat un sprijin neclintit pentru proiectul Marinei, suplimentând bugetul cu aproape 900 de milioane de dolari peste cererea inițială pentru anul fiscal 2026. Această infuzie de capital, cumulată cu fondurile de reconciliere, oferă stabilitatea financiară necesară pentru ca programul să avanseze în ciuda austerității sugerate inițial de Pentagon.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

Miracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță

În plin sezon de „reconstrucție”, ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că România e prea mică pentru geniul său solitar,...

Exclusivo oră ago

SINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie Sub flamura “drepturilor”, cu metode...

Exclusivo oră ago

Marea amnezie de la Interne: Cum s-au „evaporat” scuzele MAI după ce au băgat mâna în buzunarul a mii de polițiști

Într-o țară în care absurdul este politică de stat, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a oferit în ultimele luni un spectacol...

Exclusiv2 ore ago

Delirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi

Într-un peisaj dominat de orgolii de carton și strategii de culise care ar face geloasă până și o telenovelă de...

Exclusivo zi ago

OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului

Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor” Într-o demonstrație de agilitate legislativă...

Exclusivo zi ago

IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)

Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de...

Exclusivo zi ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR

În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a...

Exclusiv2 zile ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv2 zile ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE

În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se...

Exclusiv3 zile ago

GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!

România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un...

Exclusiv3 zile ago

BINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!

Orașul lui Caragiale a depășit oficial faza de vodevil și a intrat în epoca „penalului de aur”, unde mirosul de...

Exclusiv3 zile ago

Secretomanie cu „virgulă” la MAI: Neo-securiștii care au uitat alfabetul în fața instanței

Într-o țară în care „secretul de stat” este adesea doar paravanul sub care incompetența se odihnește pe bani publici, asistăm...

Exclusiv3 zile ago

MAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!

Într-o Românie unde instituțiile statului par anesteziate cu sirop de fructoză „fantomă”, la curtea „Sultanului Sifonului” de la Ploiești, Dragoș...

Exclusiv4 zile ago

Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției

Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv