Connect with us

Actualitate

Noua ”Fantomă Albă” de la vârful MAI!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

La recomandarea generalului în rezervă Mircea Olaru, cel care activează din nou la vârful Ministerului Afacerilor Interne ca și principal consilier pe problemele Jandarmeriei, colonelul brașovean Cristian Elly Paliștan este împuternicit noul comandant al Brigăzii Speciale de Intervenție ”Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române. Astfel că acesta i-a luat din mers locul celebrei ”Fantome Albe” Cătălin Paraschiv, cel care a fost exilat în ”cimitirul elefanților” de la Unitatea de Pază a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Iar cum această nouă mutare surprinzătoare vine în plină operațiune de ”destructurare” a Jandarmeriei, care acum a căpătat și o vădită conotație politică odată cu aderarea parlamentarilor PNL la solicitarea expresă a liderului sindicalist Dumitru Coarnă de a trece peste noapte 10.000 de jandarmi în rândurile polițiștilor de proximitate sau a celor de Ordine Publică, înlocuirea lui Paraschiv cu Paliștan este privită cu alți ochi, cel puțin de către inițiații sistemului. Și dacă fostul comandant al BSIJ, cel care de altfel a și condus ”ostilitățile” din Piața Victoriei de la mitingul violent din 10 august anul trecut era deja o ”vedetă” mediatică, mai ales datorită fotografiei în care îmbrăcat lejer, în alb, și cu eșarfa la gât făcea ultimul instructaj ”țestoaselor” Jandarmeriei, atunci să-i acordăm o șansă în acest scop al afirmării publice, încă de la bun început și noii ”Fantome Albe” de la conducerea Brigăzii Speciale. Prezentând, ce-i drept,  doar una dintre fotografiile cel puțin stranii pentru comandantul uneia din structurile de elită ale MAI, așa cum este acum colonelul Paliștan… Și în care acesta se afișează recent la o anume locație alături de o sabie –baionetă care pare mai degrabă din dotarea ”de la Caracal”, decât din cea oficală a Jandarmeriei… Structură care, de parcă nu ar fi fost de ajuns că este atacată din toate părțile, pare ”măcinată” acum și din interior, noii strategi instalați la butoanele Jandarmeriei făcând în aceste zile eforturi ”logistice” considerabile pentru trimiterea ofițerilor de intelligence forțați să aterizeze în cadrul IGJR la …pompieri. Pentru ca astfel, departe până și de ochiul și timpanul ministerului, să se poată trece la planul subteran al ”marilor achiziții”, pentru care deja alte structuri contrainformative au avertizat deja că este gata pregătit terenul…

”Reconquista” pe toate liniile…

Se schimbă liniile în dracii ăia mari la vârful organigramei Ministerului de Interne, numai că marea noutate o reprezintă doar faptul că astfel deja s-au întorc la loc sau tocmai ce sunt pe cale să o facă rezerviști precum Mircea Olaru, Matei Stănciuc sau Nicolae Chesnoiu, pentru a nu mai reaminti și de cazurile deja asumate ofical. Asta în timp ce ”curățenia” anunțată o fi ea sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, din moment ce, iată, influenta ”frăție a cadriștilor” a reușit să gireze cu deplin succes pentru păstrarea secretarului general adjunct, chestorul Valentin Melnic. Cel care ar fi condus de facto ministerul în mandatul lui Carmen Dan și care se află în război total cu o parte a sindicatelor… Însă de departe cea mai dramatică operațiune se desfășoară la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, acolo unde după ce controlul asupra ”logisticii” a fost ”securizat” prin menținerea împuternicirii colonelului Trășcălie- în timp ce comanda BSIJ a fost luată lui Paraschiv și dată lui Paliștan!- a mai rămas un singur pas pentru ”închiderea totală a cercului”. Astfel că după cum o arată informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, în ultimele zile noii capi ai Jandarmeriei fac presiuni deja la limita șantajului pentru a scăpa de alte două personaje a căror ”decapare” se cere insistent. Astfel că după ce Sindile a cedat în urma mesajelor  insistente primite pe când se afla în concediu, Sebastian Cucoș este la rândul său băgat în corzi pentru ”a-și repara genunchiul” și a renunța astfel ”de bună voie și  nesilit de nimeni” la comanda Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Cea care, după cum dezvăluiam în exclusivitate în urmă cu doar câteva zile, ar urma să fie trecută cu tot cu cei peste patru mii de militari din componență direct în subordinea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Iar odată scăpați și de Cucoș, atunci noii ”mahări” ai Jandarmeriei mai au o singură grijă: și anume trimiterea ”cu japca” la …IGSU, ”la pompieri”, a ofițerului de intelligence care le-a aterizat recent în ogradă! Pentru că atâta timp cât ”Doi ș’ un sfert”-ul încă își bagă nasul prin ”oala” noii conduceri din acte sau din umbră a Jandarmeriei, licitațiile privind ”marile achiziții” sunt încă blocate, sub diverse pretexte… Ceea ce înseamnă pierderi….

Experimentul ”Doi ș’ un sfert”

Oricum, iată că în scurtul mandat de până acum  al generalului Constantin Florea la vârful IGJR, Jandarmeria Română trece printr-o adevărată ”spirală”a evenimentelor care ”legendează” și mai mult varianta de lucru a trecerii pe linie moartă a acestei structuri. Una care pare supusă unui veritabil atac raider, la fel cum au stat lucrurile și cu DGIPI-ul în urmă cu ceva ani, până ce serviciului secret al MAI i s-a luat ”primul I” din titulatură, fiind lăsat fără linia muncii de informații. Ceea ce a făcut posibilă incluv bulibășeala operativă de la Caracal… Practic asistăm la repetarea ”experimentului Doi ș’ un sfert”, cel în urma căruia o structură care ajunsese să deranjeze alte interese majore s-a văzut ”reorganizată” peste noapte, din ea mai rămând apoi doar un ”ciot” din ceea ce era până atunci… La fel cum după trecerea primului ”lot” de 10.000 de jandarmi la IGPR se prevede ulterior și desființarea trupelor mobile ale Jandarmeriei, care ar urma să fie ”absorbite” de ”mascații”  Poliției. După care ar urma apoi ”externalizarea” serviciilor de pază a instituțiilor statului sau a celor strategice, pentru ca în cele din urmă, din cei 28.000 de militari actuali să mai rămână doar vreo 10.000 -12.000…

 

 

Actualitate

Senatul respinge cererile lui Trump: fără un miliard de dolari pentru cuirasatul „Trump-class”

Publicat

pe

De

Senatul a prezentat o rezoluție de continuare bipartizană care va menține finanțarea guvernului federal până pe 11 decembrie, dar a refuzat în mod clar cererea Casei Albe de a aloca un miliard de dolari pentru programul cuirasatului Trump-class. Măsura urmărește să evite închiderea parțială a guvernului la 1 octombrie, când începe anul fiscal 2027.

Diferențe majore față de varianta Camerei Reprezentanților

Rezoluția Senatului diferă substanțial de cea adoptată deja de Cameră. În timp ce varianta Camerei asigură finanțare doar până pe 4 decembrie, Senatul propune o prelungire mai lungă. Mai important, senatorii au respins majoritatea cererilor de excepții bugetare (anomalii) solicitate de Pentagon, în special cele legate de apărare.

Respingerea finanțării pentru cuirasatul Trump-class

Una dintre cele mai importante cereri respinse a fost alocarea de un miliard de dolari pentru începerea lucrărilor de propulsie nucleară a viitorului cuirasat Trump-class. Fără această excepție, Pentagonul nu ar putea demara achizițiile anticipate necesare construcției navei. Senatul a decis să nu includă această sumă în rezoluție.

Fără flexibilitate pentru contractele multianuale de muniții

Senatorii au respins, de asemenea, o cerere importantă care ar fi permis Pentagonului să angajeze fonduri pentru cinci programe majore de muniții: interceptoarele PAC-3 pentru sistemul Patriot, rachetele de croazieră Tomahawk, rachetele aer-aer AMRAAM și două variante ale rachetelor Standard Missile-3. Fără această derogare, guvernul riscă penalități de anulare a contractelor multianuale din cauza cantităților negociate anterior.

În locul acestor flexibilități, Senatul a inclus doar prevederile standard care interzic Pentagonului să inițieze programe noi sau contracte multianuale folosind fondurile din rezoluția de continuare.

Fără scutire de la reducerile automate de cheltuieli

O altă cerere respinsă a vizat scutirea fondurilor de reconciliere aprobate anul trecut de la mecanismul de sechestrare (reduceri automate). Fără această excepție, aproximativ 8% din fondurile neangajate ar deveni indisponibile.

Următorii pași în Congres

Senatul urmează să voteze rezoluția în această săptămână, înainte de începerea vacanței de august. Camera Reprezentanților, deja în pauză, și-a adoptat propria variantă pe 21 iulie. Cele două texte vor trebui fie unificate, fie una dintre camere va trebui să adopte varianta celeilalte, pentru ca proiectul să ajungă pe masa președintelui Donald Trump.

Președinta Comisiei de buget din Senat, Susan Collins, a descris rezoluția drept „un pas important” pentru evitarea închiderii guvernului, în timp ce senatoarea Patty Murray a salutat faptul că textul limitează cererile de noi fonduri și flexibilități pentru Pentagon.

Citeste in continuare

Actualitate

Scutul invizibil al Romei: Operațiunea secretă din Golf care a aruncat în aer scena politică italiană

Publicat

pe

De

Ceea ce trebuia să fie o misiune strategică discretă s-a transformat într-un scandal politic de proporții la Roma. Italia a desfășurat aproximativ 700 de militari în regiunea Golfului pentru a proteja națiunile partenere împotriva atacurilor iraniene, însă dezvăluirea detaliilor tehnice și a amplorii acestei prezențe a luat prin surprindere opoziția parlamentară, declanșând acuzații grave de lipsă de transparență.

Task Force Arabia: Avioane de vânătoare și radare de ultimă generație sub soarele deșertului

Prezența militară italiană, structurată pe două componente majore, reprezintă una dintre cele mai semnificative și riscante desfășurări de forțe ale Romei din ultimele decenii. Nucleul operațiunii, denumit Task Force Air-Arabia, include 400 de membri ai Forțelor Aeriene staționați în Arabia Saudită, Bahrain și Kuweit. Aceștia operează un arsenal impresionant: avioane Eurofighter pentru controlul spațiului aerian, aeronave E-550A pentru avertizare timpurie și avioane de transport KC-130J.

Pe lângă componenta aeriană, Italia a trimis în teren și Task Force Land-Arabia, un contingent de 260 de militari din cadrul forțelor terestre. Această unitate operează sisteme de apărare antiaeriană SAMP/T și radare Kronos, alături de tehnologia ACUS-E produsă de Leonardo, special concepută pentru a neutraliza amenințarea dronelor de mici dimensiuni. Importanța misiunii este subliniată de faptul că Roma a trimis echipamente de o raritate și complexitate extremă, a căror eventuală pierdere ar fi o lovitură grea pentru capacitatea națională de apărare.

Revolta în Parlament: „O răsturnare inacceptabilă a regulilor democratice”

Dezvăluirea publică a acestor detalii, apărută inițial pe site-ul Ministerului Apărării, a provocat o undă de șoc printre parlamentarii din opoziție. Partidul Democrat a reacționat dur, acuzând guvernul condus de Giorgia Meloni că a trimis sute de soldați în zone de criză fără un mandat clar și fără informarea prealabilă a legislativului. „Este o dovadă de lipsă de seriozitate politică”, au afirmat reprezentanții opoziției, contestând legitimitatea modului în care a fost gestionată operațiunea.

În replică, ministrul apărării, Guido Crosetto, a respins criticile, susținând că misiunea a fost aprobată încă din luna martie, în cadrul unei rezoluții care permitea redistribuirea forțelor în regiunile geografice deja autorizate. Totuși, amploarea tehnologică și riscul operațional par să fi depășit așteptările multor aleși de la Roma.

Vitrină tehnologică și câmp de antrenament împotriva Iranului

Dincolo de obiectivele strategice, misiunea din Golf are două mize esențiale. Pe de o parte, oferă armatei italiene ocazia rară de a acumula experiență operativă directă împotriva tehnologiilor militare iraniene, colectând date vitale despre apărarea antirachetă și lupta anti-dronă.

Pe de altă parte, există o dimensiune industrială evidentă. Prin desfășurarea sistemelor SAMP/T și a tehnologiilor anti-dronă de la Leonardo în condiții reale de conflict, Italia își transformă misiunea într-o veritabilă vitrină comercială. Succesul acestor echipamente sub presiunea atacurilor din Golf ar putea consolida poziția Italiei pe piața globală de armament, demonstrând că tehnologia națională este pregătită pentru cele mai dure provocări moderne.

Citeste in continuare

Actualitate

Eșec la scară globală: Cum a pierdut cea mai puternică flotă din lume controlul asupra Strâmtorii Hormuz

Publicat

pe

De

În ciuda declarațiilor oficiale venite de la Comandamentul Central al SUA, realitatea de pe teren este una cruntă: Strâmtoarea Hormuz rămâne, în mare parte, blocată. Traficul maritim a scăzut la un nivel alarmant de 10% față de perioada de dinaintea conflictului, un fapt strategic care l-a forțat pe Președintele Donald Trump să suspende ordinele pentru un atac militar masiv, în încercarea de a redeschide această arteră vitală prin negocieri.

O victorie tactică, un dezastru strategic

Deși există voci care susțin că situația actuală nu reprezintă un eșec al Marinei, datele economice și realitatea geografică spun o altă poveste. Blocada asupra transporturilor iraniene prin strâmtoare a fost, într-adevăr, eficientă, punând o presiune imensă pe o economie deja șubredă. Totuși, această reușită este umbrită de un adevăr incomod: Iranul nu a fost neutralizat. În prezent, orice navă care îndrăznește să tranziteze zona are nevoie de permisiunea tacită a ambelor tabere, ceea ce transformă libertatea de navigație într-o simplă iluzie diplomatică.

Vina împărțită: Între ezitarea politică și lipsa de pregătire militară

Există tendința de a plasa întreaga responsabilitate pe umerii decidenților civili de la Washington. Este adevărat că trimiterea forțelor amfibii ale pușcașilor marini cu o întârziere de câteva săptămâni indică o lipsă de viziune în planificarea inițială. Totuși, armata nu se poate spăla pe mâini atât de ușor.

Cu bugete record în ultimii ani și cu o amenințare cunoscută de peste patru decenii, Marina pare să nu fi oferit liderilor politici opțiuni militare care să implice riscuri acceptabile. Când o flotă cu un buget de 248 de miliarde de dolari nu poate garanta siguranța unui coridor maritim, întrebările legate de eficiența investițiilor devin inevitabile.

Industria maritimă a votat: Eforturile americane sunt insuficiente

Testul suprem al succesului nu se află în comunicatele de presă ale Pentagonului, ci în registrele companiilor de asigurări și ale proprietarilor de nave. Dacă aceștia decid că riscul este prea mare — așa cum au făcut-o deja — traficul încetează, iar economia mondială intră în colaps.

Deși navele de război americane au reușit să se protejeze de drone și bărci rapide, ele au eșuat în misiunea de a extinde această protecție asupra flotei comerciale. Auto-apărarea nu este suficientă atunci când misiunea ta principală este menținerea căilor navigabile deschise.

Lecția istoriei și eșecul tactic al noii ere

Istoria navală ne învață că, în ambele Războaie Mondiale, aliații au fost reticenți în a adopta sistemul convoaielor, preferând să „vâneze” amenințarea. În ambele cazuri, strategia a eșuat catastrofal până când s-a revenit la escortarea directă. Astăzi, Marina pare să repete aceleași greșeli, încercând să creeze „coridoare sigure” de la distanță, o tactică ce nu a reușit să convingă armatorii să își trimită navele la apă.

După cinci luni de conflict, concluzia este ineluctabilă: o strâmtoare blocată sub ochii unei flote de 290 de nave și 345.000 de marinari este, prin definiție, un eșec naval. Până când această problemă nu va fi diagnosticată și rezolvată, supremația maritimă a SUA rămâne doar un concept teoretic, în timp ce 500 de nave comerciale stau blocate, așteptând o siguranță care nu mai vine.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă

Republica de la Ploiești tremură sub pașii „Doi și-un sfert”, în timp ce visul de mărire al comisarului șef Marcel...

Exclusiv10 ore ago

Protejat: DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI 

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv10 ore ago

Procurorul (ex) „Portocală” la prânz, cu justiția la desert: Fostul procuror-fabrică de dosare se plimbă cu Mercedes-ul pe cazul „viața bună”

După ce a primit a doua excludere din magistratură pentru dosarul „Tigăile lui Ghiță”, eroul nostru pare să aibă o...

Exclusiv10 ore ago

FEUDA LUI GRECU: MAISAL, SECHESTRAT ÎN CHILOȚII CONTABILITĂȚII MAI, ÎN TIMP CE POLIȚIȘTII SUNT UMILIȚI PRIN TRIBUNALE

În timp ce România se pretinde stat de drept, la vârful Ministerului Afacerilor Interne (MAI), legea se oprește brusc la...

Exclusivo zi ago

„Jos labele de pe Ministrul Barbu!”: Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină

Într-o țară în care miniștrii Agriculturii au trecut de-a lungul anilor prin minister ca gâsca prin apă, Florin Barbu pare...

Exclusivo zi ago

Racheta de aur în fondul de ten al Guvernului: Cum să toci 100 de milioane păzind norii, în timp ce „mafia antigrindină” bombardează doar bugetul de stat

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Exclusivo zi ago

Marea impostură salarială din Poliție: Cum sunt „furați” legal mii de agenți printr-o grilă fantomă, înghețată de 16 ani

O investigație explozivă publicată de Sindicatul S.P.R. „Diamantul”, sub semnătura liderului sindical Emil Pășcuț, scoate la iveală un mecanism diabolic...

Exclusivo zi ago

Tăcerea ordinei: Când ierarhia în MAI devine scuză pentru abuz

Ierarhie, disciplină, impunere — și o cultură a tăcerii Potrivit Fundației Friedrich‑Ebert (FES) România, primul studiu național dedicat hărțuirii sexuale...

Exclusiv2 zile ago

Republica Rachetei, desființată de cerul liber: fermierii, Curtea de Conturi și Forumul APPR pun „mafia antigrindină” la zid

Când cerul face ce n‑au făcut miniștrii: doi ani fără rachete, doi ani cu adevărul în câmp Două lucruri nu...

Exclusiv2 zile ago

De la cai „intact dopați” la autobuze îngropate în datorii: Imperiul lui Nae de pe hipodrom și din TCE

Cum se face mișto de lege, de cai și de ploieșteni, cu același personaj la butoane ȚINUTUL VINULUI, ȚINUTUL DOPAJULUI,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Mediu Prahova – „Bodycam pe mute și nasul înfundat”. Tudorache, Diaconu și parfumul rusesc de Lukoil (I)

Interimat etern, competență terminală Garda de Mediu Prahova a ajuns o instituție care trăiește din improvizații, interimate și telefonul „șefului...

Exclusiv2 zile ago

Grădina spiritelor cu băncuțe: Cum a votat consiliul în transă și a plătit Câmpina nota (I)

Când “proiectul de suflet” devine gaură la buget Câmpina, capitala națională a ședințelor cu spirite, își anunță noul sezon: Parcul...

Exclusiv2 zile ago

Cum a devenit o pensie militară manual de jaf „legal” și corecție rușinoasă pentru MAI

„Grecu v-a furat, eu v-am dat!” – cu această frază tăioasă rezumă Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ceea ce...

Exclusiv2 zile ago

După un an de amânări, MAI „trage pe dreapta” polițiștii tineri: cum își sabotează statul propriii oameni

De la „eroi în criză” la „marfă perisabilă”: polițiști folosiți și abandonați la termen de expirare Sindicatul Europol atrage din...

Exclusiv3 zile ago

Doi ani fără rachete, doi ani cu adevărul pe câmp: cum i‑a obligat cerul pe Tánczos & „mafia antigrindină” să recunoască ce scriau Incisiv de Prahova și fermierii de la început

CÂND CERUL FACE CE N‑AU FĂCUT MINISTRELE, SENATORII ȘI DIRECTORII CU RACHETA ÎN BUZUNAR Două lucruri nu pot fi mituite:...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv