Connect with us

Actualitate

Noua stea a Partidului Social Democrat

Publicat

pe

Toate victoriile și toate înfrângerile înregistrate la Congresul PSD au fost previzibile. Cu o singură excepție. Scorul excepțional obținut de Liviu Pleșoianu. Acesta se transformă într-o singură zi în noua stea politică a acestui partid, care se cere insistent la reformare. Ce prefigurează succesul său?

Aparent, Liviu Pleșoianu nu a obținut nimic. El s-a înscris în cursa pentru președinția partidului, dar nu a câștigat-o. Cum era de așteptat, a câștigat Viorica Dăncilă. Care este și premier. Dar tânărul politician PSD a reușit totuși să-i sufle în ceafă. A obținut al doilea scor. Mult peste doi grei ai partidului, care s-au bătut pentru această funcție. Ecaterina Andronescu și Șerban Nicolae. Ambii având o vastă experiență și un background de invidiat în istoria celui mai mare partid politic din România. Oameni cu o cultură și cu un exercițiu instituțional greu de egalat. Liviu Pleșoianu, politician apărut aparent din neant la ultimele alegeri parlamentare, i-a spulberat. Și s-a întâmplat mai mult decât atât.

Modest, Liviu Pleșoianu a anunțat că are o singură intenție reală. Era conștient de faptul că jocurile vor fi făcute. Cum era și firesc, pentru Viorica Dăncilă. PSD nu putea rata în niciun fel oportunitatea de a reveni la o formulă clasică și în definitiv extrem de adecvată. Premierul să fie și președintele partidului. Și viceversa. Astfel încât, în mod simbolic, partidul să fie cel care să-și asume succesul unei guvernări. Dar și eventualul eșec. Iar în cazul unui eșec, premierul să-și piardă nu numai cea mai înaltă funcție în executiv, ci și statutul de lider al partidului. Suficient de inteligent, de perspicace și, în definitiv, de prudent, Liviu Pleșoianu a înțeles din capul locului că nu va câștiga președinția partidului. Cel puțin pentru moment. Și atunci de ce nu s-a oprit din acest demers? Explicația a dat-o chiar el. Congresul i-a oferit o oportunitate de a se exprima liber în fața celui mai legitim organism al unui partid politic. De a se adresa transmițându-și mesajul în fața reprezentanților din întreaga țară. Și de a-și testa astfel valabilitatea opiniilor. Și a făcut-o. A fost cel mai interesant discurs pe care țara l-a auzit. Pentru că a fost transmis pe toate canalele televiziunilor de știri. Sau preluate. Iar discursul, deși a reprezentat un atac frontal la adresa candidatului favorit, respectiv a doamnei Dăncilă, s-a bucurat de un mare succes. De mai multe ori, Pleșoianu a fost aplaudat la scenă deschisă.

Ce a conținut acest discurs contondent, reprezentând practic un atac la ultima parte a mandatului doamnei Dăncilă, de a fost în stare să miște emoțional Sala Palatului, în care erau adunați nu numai activiști tineri, ci mai ales activiști cu experiență, hârșâiți în ale politicii? Câteva adevăruri simple. În esență, Pleșoianu afirmă, și pe bună dreptate, că Dăncilă s-a schimbat. Că nu mai e aceeași, așa cum a cunoscut-o opinia publică din țară și din străinătate în epoca Dragnea. Că s-a metamorfozat în altceva. Că și-a schimbat radical unele dintre mesaje. Lăsând-o moale cu statul subteran care, pentru Dăncilă, nu mai există sau, și mai rău, nu a existat niciodată. Că nu mai dorește ca politicienii din PSD să se aplece prea mult asupra reformei din Justiție. Și că reforma, dacă ea va exista, va trebui făcut din interior. Cu așa ceva, Liviu Pleșoianu nu se împacă. Și nici o bună parte din PSD nu se împacă.

Dăncilă a fost votată fără ca schimbarea mesajelor ei să consitituie, cel puțin aparent, un impediment. Pentru că oricum mesajul și atitudinea ei s-ar fi schimbat. În definitiv, nu mai era numărul doi, ci devenise numărul unu în partid. Devenise controlorul ei însăși. Puțini s-au așteptat însă la o schimbare atât de abruptă și de dramatică. Și mai puțini sunt cei care au avut curajul să o sesizeze în mod public și să protesteze. Unul dintre aceștia a fost Codrin Ștefănescu. Numai că Ștefănescu s-a bătut pe un cal mort. Pe o funcție de secretar general. Inutilă bătălie. În condițiile în care era de așteptat ca acest Congres să o lase pe Dăncilă să-și formeze propria echipă de conducere. Așa cum crede ea. Și a crezut că e mai bine fără Codrin Șrefănescu. Mesajul lui Codrin Ștefănescu însă, mă refer mai ales la cel transmis în scris înaintea Congresului, și-a produs efectul. A pus pe gânduri organizațiile. Și, într-un fel, a pregătit terenul pentru succesul fulminant al lui Liviu Pleșoianu. Care aparent a țintit chiar la vârful partidului, respectiv funcția de președinte. Și nu și-a ales ca pretext lupta pentru o poziție secundă.

Pentru o bună parte a activului și electoratului PSD, faptul că acest demers și-a atins obiectivul s-a văzut în aplauzele repetate pe care le-a primit Pleșoianu și chiar în numărul surprinzător de voturi cu care a fost onorat.

Acest Liviu Pleșoianu nu este o surpriză pentru cei câțiva analiști ai vieții politice care funcționează ca niște seismografe. El a avut întotdeauna atitudinea unui rebel în interiorul PSD. Dar nu a fost, în ciuda criticilor formulate și a pozițiilor sale radicale, niciodată un rebel. El a reprezentat și reprezintă opoziția din interiorul puterii. Opoziția din interiorul partidului. Vocea necruțătoare a rațiunii, care la nevoie funcționează ca un bisturiu de câte ori vârfurile din PSD derapează. Și pe vremea lui Dragnea, Pleșoianu a fost cel mai incomod membru al partidului. Uneori criticile sale la adresa lui Dragnea au fost vehemente. De câte ori a avut sentimentul sau informațiile conform cărora liderul PSD acționa duplicitar. Încercând compromisuri cu statul subteran. Iar Dragnea a avut înțelepciunea să nu-l exileze.

La fel se va întâmpla și acum. În ciuda faptului că Pleșoianu devine principalul opozant și cenzorul intern numărul unu al spuselor, al actelor și faptelor doameni Viorica Dăncilă în calitate de premier și președinte al partidului, Pleșoianu nu va fi excomunicat. Va fi lăsat și chiar încurajat să lupte din interior. De fapt, el reprezintă anticorpii unui organism care din când în când se poate îmbolnăvi grav.

Ei bine, Liviu Pleșoianu, pe care acum nu numai seismografele, ci întreaga opinie publică îl identifică drept o nouă stea a partidului, nu ezită să ne anunțe că se va bate pentru funcția prezidențială. Cu sau fără sprijinul PSD. Și o va face. A dovedit cu prisosință că are cuvânt și onoare. Că este hotărât și motivat. Și nu e de glumă. A sosit momentul când partidul trebuie să îl ia în serios pe acest om politic, care devine pe zi ce trece tot mai puternic, fără a avea vreo organizație în spate și cu atât mai puțin vreun grup de interese legitime sau ilegitime din interiorul PSD. Pleșoianu trebuie evaluat cu atenție, confruntat cu alte opțiuni și, după opinia mea, aruncat în final în marele ring a politicii românești. Pentru PSD, pierderea prezidențialelor nu reprezintă neapărat o catastrofă. Dar în orice caz va reprezenta un mare handicap. Pentru că s-ar produce înaintea localelor. Ar fi un semnal negativ pentru locale. Dar și pentru parlamentare. Prin urmare, PSD trebuie să iasă pe piață cu un candidat suficient de fidel partidului și în același timp suficent de liber în mișcări, în atitudine și în mesaj, pentru a atrage de partea acestei candidaturi și un alt bazin electoral decât cel tradițional. Iar Liviu Pleșoianu e în stare.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL

Publicat

pe

De

Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.

Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.

Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.

Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461

Citeste in continuare

Actualitate

Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul

Publicat

pe

De

Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.

Dilema bugetară sub presiunea focului inamic

Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.

Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate

Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.

Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu

Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți

Publicat

pe

De

După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.

Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.

Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie

Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.

Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.

Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice

Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.

Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.

Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern

Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.

Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv5 ore ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv5 ore ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv5 ore ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv5 ore ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusivo zi ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv2 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv2 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv3 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv3 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv4 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv