Actualitate
Securitatea noastră defilează în genunchi
S-a constatat documentat și implacabil. Sub regimul comunist, capii Securității române au fost vânduți. Inclusiv pe parcursul politicii naționaliste a lui Nicolae Ceaușescu. Dar după? Este inevitabil să se întâmple asta în cazul unui stat slab? Se poate și altfel? Parteneriatul înseamnă colaborare sau subordonare?
Înainte de aducerea României sub controlul Moscovei, serviciul de securitate al statului, după cum reiese din toate lucrările de specialitate, a colaborat strâns, în funcție de perioadele istorice la care ne-am raportat, fie cu serviciul secret francez, fie cu cel britanic sau american, fie cu cel german, mai ales în prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Nu reiese însă de niciunde, cu exepția câtorva trădări sporadice, că serviciul secret al României ar fi fost preluat la vârf prin racolare de către serviciile secrete ale altor state. Situația s-a schimbat după ce România a întors de voie, de nevoie armele.
Temutele servicii de informații ale Uniunii Sovietice au ocupat și ele România, alături de armata lui Stalin și au creat practic noi servicii de securitate, puse din capul locului sub conducerea unor agenți sovietici, inițial aduși din imperiul sovietic, ulterior racolați dintre cetățenii români. Iar situația a rămas neschimbată și spre finalul mandatului lui Gheorghe Gheorghiu Dej și, ulterior, chiar în condițiile în care Nicolae Ceaușescu încerca să promoveze interesul național. Ultimele dezvăluiri documentate, făcute de istorici calificați în acest domeniu, atestă faptul că vârfurile Securității române nu erau reprezentate de altceva decât de trădători, cei mai mulți în solda Moscovei și care, de altfel, imediat după 1990 au preluat nemijocit conducerea serviciilor secrete, făcând o bună echipă cu „emanații”.
Dar ce s-a întâmplat ulterior? Când România a intrat în NATO și în Uniunea Europeană și s-a angajat, alături de noii aliați, în parteneriate cu Statele Unite și cu statele Europei de Vest? Un răspuns corect la această întrebare ne poate ajuta să înțelegem mai bine natura crizelor politice frecvente pe care le traversează România, precum și extraordinarele surprize electorale de care avem parte, mai ales la capătul campaniilor prezidențiale.
Și din capul locului ne punem o întrebare tranșantă, la care încercăm un răspuns. Premiza este că, până una alta, România nu are capacitatea de a rivaliza din perspectiva forței și eficacității serviciilor secrete cu statele cu tradiție în acest domeniu, aflate de mult timp în prima linie a războiului tăcut. Obiectiv vorbind, în ciuda uriașelor investiții făcute în oameni și în infrastructură și oricât de hiperponderale ar fi devenit serviciile noastre secrete, nu avem capacitatea de a ne bate cu succes nici cu serviciile secrete ale Federației Ruse, stat perceput ca un potențial inamic, și nici cu serviciile secrete ale aliaților noștri, Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Israelul și Franța. Cu acestea din urmă și în special cu serviciile secrete ale Statelor Unite și Israelului avem parteneriate solide. Din această perspectivă jucăm – și bine facem – într-o echipă, pentru moment, cea mai puternică de pe planetă. Iar securitatea pe care ne-o dorim și suveranitatea la care visăm au un preț. Prețul constă în primul rând în aportul nostru la securitatea colectivă. Până aici, totul este de înțeles. În sensul că, dacă avem costuri disproporționate în raport cu propriul buget pentru a ne întreține serviciile de securitate, prin aceasta, într-un parteneriat rezonabil și echitabil, încercăm să suplinim deficitul de calitate.
Un parteneriat loial, operat în interes național, presupune însă cu necesitate două condiții pe care mă îndoiesc că le îndeplinim. Prima condiție este să nu ne trădăm partenerii. Așa cum altădată am făcut. Și să nu fim nici măcar duplicitari. A doua condiție este să rămânem parteneri și nu care cumva să ne transformăm în subordonați. Chiar dacă serviciile secrete cu care colaborăm sunt mai puternice și mai performante.
În ceea ce privește prima condiție, cel puțin până în trecutul nu prea îndepărtat, capii serviciilor noastre secrete au fost reprezentate de personaje duplicitare. În timp ce încheiam și încercam să consolidăm alianțe politice, militare și economice cu partenerii noștri euroatlantici, vârfuri ale serviciilor secrete de la București continuau să rămână înrolate serviciilor secrete ale Moscovei. Personaje care au jucat roluri cheie în decembrie 1989 și după și care au ocupat funcții de răspundere la vârful serviciilor secrete – nu am să le nominalizez, pentru că se știu – nu numai că au lucrat la ordinul Moscovei, dar au creat prozeliți, pe care i-au implantat la vârful sistemului și care și ei au fost racolați de serviciile secrete rusești. Ce s-a întâmplat ulterior, odată cu intrarea noastră în NATO și în UE? Unii dintre aceștia au rămas pe poziții. În ce măsură au fost ei convertiți? În ce măsură au schimbat cu adevărat tabăra externă? În ce măsură ponderea ofițerilor cu adevărat patrioți din serviciile de informații a devenit dominantă?
Cea mai dureroasă întrebare însă care se pune și căreia mai devreme sau mai târziu trebuie să-i dăm un răspuns este dacă nu care cumva schimbând tabăra am schimbat nu partenerul, ci stăpânul. Cu alte cuvinte, tranșant vorbind, dacă nu care cumva vârfuri ale serviciilor secrete sau ale altor instituții de forță s-au lăsat racolate cu arme și bagaje, devenind subordonate ale serviciilor statelor partenere. Cu alte cuvinte, dacă nu am nimerit din lac în puț.
Trădătorii sunt tot trădători, indiferent pentru cine trădează și în numele cărei cauze o fac. Putem fi parteneri loiali cu statele amice și putem garanta siguranța națională față de statele inamice, fără a depune un dublu jurământ. Unul, formal, în fața tricolorului și altul, real, în fața unui steag străin. Iar dacă vrem cu adevărat să ne consolidăm parteneriatele euroatlantice ar fi bine să știm că aliații noștri nu îi iubesc, ci îi disprețuiesc pe trădătorii pe care și-i subordonează. Pentru partenerii noștri e mai comod să lucreze cu trădători, adăcă cu personaje aflate în mod direct în subordinea lor, dar asta nu înseamnă că nu pot coabora în condiții excelente și altfel. Pentru statele partenere este firește mai comod să aibă un control asupra politicii interne, exercitat în bună măsură chiar prin intermediul președinților României, pe care i-au ajutat să câștige alegerile, dar ei pot lucra la fel de bine și cu un factor politic intern, loial dar nesubordonat. Totul depinde de gradul în care, dincolo de nivelul declarativ, ne iubim țara și ne respectăm pe noi înșine. Până una alta, defilăm în genunchi.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Pete Hegseth anunță revizuirea trupelor americane în Europa: Aliații sunt somați să preia controlul propriei apărări
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a lansat astăzi un avertisment clar către aliații europeni, anunțând o revizuire de șase luni a posturii forțelor și bazelor americane de pe continent. Această mișcare, comunicată în cadrul reuniunii miniștrilor apărării de la Bruxelles, semnalează o schimbare majoră de strategie care ar putea redefini sprijinul militar al Statelor Unite pentru NATO. Hegseth a subliniat că procesul va fi unul „real”, implicând consultări cu armata SUA, Congresul și aliații, dar cu un obiectiv final ferm.
Sfârșitul dependenței de Washington și presiunea pentru conducerea europeană
Conform declarațiilor lui Hegseth, revizuirea este concepută pentru a asigura o tranziție „rapidă și ireversibilă” prin care Europa să își asume responsabilitatea principală pentru propria apărare. Această repoziționare urmărește să elibereze forțele americane pentru a răspunde nevoilor globale ale Washingtonului. Mai mult, secretarul apărării a punctat necesitatea unei clarificări stricte privind accesul la baze și drepturile de survol, un subiect devenit spinos după ce Spania a interzis recent avioanelor americane destinate conflictului din Iran să îi utilizeze spațiul aerian.
Tensiuni diplomatice: Lecția Iranului și nemulțumirile față de politica europeană
Relația dintre Statele Unite și partenerii europeni este marcată de tensiuni profunde legate de războiul din Iran. Hegseth a descris răspunsul NATO în acest context ca fiind unul „rușinos”, criticând totodată liderii europeni pentru politicile lor sociale, inclusiv abordarea migrației și a schimbărilor climatice. De cealaltă parte, liderii de pe continent au reproșat administrației Trump lipsa de consultare înainte de declanșarea ostilităților, creând o fractură evidentă în interiorul alianței.
Summit-ul de la Ankara: O probă de foc pentru viitorul NATO sub Donald Trump
Anunțul vine cu doar câteva săptămâni înainte de summit-ul anual al NATO de la Ankara, unde liderii celor 32 de state membre se vor reuni sub spectrul incertitudinii. În timp ce secretarul general Mark Rutte încearcă să tempereze temerile privind o retragere americană, aliații se pregătesc pentru reacțiile președintelui Donald Trump. Revizuirea posturii militare ar putea fi instrumentul prin care Washingtonul forțează Europa să aleagă între o autonomie strategică accelerată sau o aliniere totală la cerințele americane.
Actualitate
Alianță strategică între Renault și Thales: De la SUV-uri civile la blindate de luptă pentru o economie de război
În contextul unei cereri fără precedent de armament la nivel european, industria auto și cea de apărare își unesc forțele pentru a răspunde noilor realități geopolitice. Gigantul francez Renault și grupul tehnologic Thales au dezvăluit recent prototipul 4Troop, un vehicul militar multirol bazat pe o platformă civilă, marcând o schimbare de paradigmă în modul în care forțele terestre pot fi echipate rapid și eficient.
Puterea industrială a sectorului auto în serviciul armatei
Colaborarea dintre cele două companii mizează pe „know-how-ul” industrial al Renault, capabil să producă volume mari de vehicule într-un timp record. Într-un scenariu de conflict de înaltă intensitate, Franța mizează pe conceptul de „masificare” — creșterea rapidă a stocurilor de echipamente pentru a dota forțele de rezervă. Cu o capacitate de producție de peste un milion de mașini anual, Renault oferă soluția pentru o mobilizare industrială pe care sectorul tradițional de apărare nu o poate susține singur.
Conceptul 4Troop și transformarea vehiculelor utilitare în puncte de comandă
Prototipul prezentat, un vehicul 4×4 derivat dintr-un model SUV de serie, este conceput pentru a sprijini operațiunile cu drone și pentru a funcționa ca un hub tactic. Designul permite adaptarea rapidă: o simplă utilitară poate deveni, prin modificări minime și integrarea tehnologiei Thales, un vehicul de comandă. Această flexibilitate este esențială pentru programul Scorpion, care vizează modernizarea și interconectarea capacităților de luptă ale armatei până în anul 2030.
Muniția Toutatis și producția de masă a dronelor de atac
Parteneriatul nu se oprește la vehicule. Proiectul Toutatis, o muniție teleghidată (dronă kamikaze) cu o rază de 10 km, este piesa centrală a noii strategii de uzură. Renault a reușit să reducă costurile de fabricație de trei ori, simplificând designul pentru a permite producția a 10.000 de unități pe an. În timp ce Renault se ocupă de platforma fizică, Thales integrează software-ul de recunoaștere automată a țintelor, menținând totodată controlul uman în procesul de decizie.
Suveranitate tehnologică și parteneriate strategice sub eticheta „Made in France”
Această cooperare răspunde cerințelor Ministerului Forțelor Armate din Franța, punând accent pe producția locală și controlul strict al costurilor. Pe lângă vehicule și drone, Renault explorează deja dezvoltarea de platforme terestre fără echipaj (UGV). Această convergență între agilitatea sectorului privat și rigoarea sectorului militar este văzută ca un pilon fundamental pentru întărirea capacităților de apărare europene în fața amenințărilor actuale.
Actualitate
NATO 3.0: Noua arhitectură de securitate și „pariul” european în fața retragerii parțiale a SUA
Secretarul General al NATO, Mark Rutte, încearcă să tempereze temerile privind o ruptură de Washington, catalogând reducerea prezenței americane drept o oportunitate pentru „maturizarea” militară a Europei.
Într-o mișcare care a trimis unde de șoc prin cancelariile europene, Statele Unite au decis să își reducă contribuția la Modelul de Forțe al NATO. Totuși, ceea ce mulți analiști interpretează drept o slăbire a legăturilor transatlantice este prezentat oficial de conducerea Alianței drept o etapă „pozitivă”. Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a insistat astăzi, la Bruxelles, că această reconfigurare nu reprezintă o abandonare a aliaților, ci un impuls necesar pentru restul membrilor de a-și asuma responsabilitatea propriei apărări.
Efectul de domino: Aliații „step up” pentru a umple golurile lăsate de Pentagon
Pe măsură ce Washingtonul își recalibrează prezența în Europa – o decizie care include retragerea unei treimi din avioanele de vânătoare staționate pe continent – un nou tablou prinde contur. Rutte a subliniat că alți aliați au început deja să facă pași importanți pentru a înlocui personalul și capacitățile americane, în unele cazuri acoperind integral deficitul.
„Nu este vorba despre locul unde sunt staționate forțele acum, ci despre cine ce face în momentul în care planurile de apărare sunt activate sub Articolul 5”, a explicat oficialul. Acesta a recunoscut că, istoric, NATO a fost „excesiv de dependentă de Statele Unite”, iar ajustarea actuală a angajamentelor este, în viziunea sa, una „echitabilă”.
Umbra lui Trump și miza de 5% din PIB la Summitul de la Ankara
Declarațiile optimiste ale lui Rutte par să aibă un destinatar clar: Donald Trump. În contextul pregătirilor pentru Summitul NATO de la Ankara de luna viitoare, tensiunile sunt la cote maxime. Trump a criticat dur Alianța în repetate rânduri, sugerând chiar posibilitatea retragerii SUA și acuzând aliații europeni că nu au fost prezenți „atunci când a fost nevoie de ei”.
Pentru a contracara această retorică, NATO forțează acum o țintă de investiții fără precedent. La Ankara, statele membre sunt așteptate să prezinte planuri credibile pentru a atinge un prag de 5% din PIB dedicat apărării și infrastructurii critice. Această strategie, supranumită „NATO 3.0”, vizează transformarea Europei într-un pilon militar solid, capabil să susțină o bază industrială de apărare proprie și să accelereze producția de armament în fața agresiunii ruse.
Focus pe descurajare: Planificarea nucleară și ajutorul pentru Ucraina
În timp ce structura forțelor se schimbă, prioritățile de pe agenda imediată rămân critice. Miniștrii apărării se vor reuni joi la Bruxelles pentru a discuta planificarea nucleară, un subiect de o sensibilitate extremă în contextul geopolitic actual. Simultan, Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei va analiza noile priorități de ajutor militar pentru Kiev, subliniind faptul că, deși formatul forțelor NATO se modifică, sprijinul pentru linia frontului rămâne o necesitate imperativă.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, fabrica de „deranjați”: de la cetățeanul care sună la 112, la polițistul care nu pupă papucul șefului. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IX)
-
Exclusivacum 3 zileBreaking news pe DN1: Melcul IPJ Prahova si-a luat, in sfarsit, Loganul
-
Exclusivacum 5 zileNoaptea, ca hoții de mochete. Pamflet despre caracatița de lux din Ministerul Economiei
-
Exclusivacum 5 zileArde satul, stingem cetățeanul! Biroul Control Intern IPJ Prahova, pompier de imagine pentru polițiștii ‘deranjați’”.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VIII)
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, fabrica de deranjați: de la cetățeanul care sună la 112, la polițistul călcat pe cap și rutieriștii ieșiți la păscut pe câmp. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (X)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Târgșor, noua agenție de plasare în sindicate: Șefa de secție face casting cu subalternele
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, manual de distrus un județ: când „deranjantul” e bolnav, mortul e vinovat. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XII)
-
Exclusivacum 2 zileRepublica TID: Cum se face poliția (I.P.J. Prahova) preș în fața unui doctor autoproclamat Dumnezeu. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (XI)



