Actualitate
PSD se poate rupe sub propria greutate
În timp ce PNL visează cai verzi pe pereți și, în același timp, dezinformează sistematic opinia publică, iar USR și PLUS se zbat în durerile facerii, există semnale din ce în ce mai consistente că PSD se poate rupe sub propria greutate. Până una alta, o primă certitudine este pierderea majortății în Camera Deputaților. Dacă analizăm realitatea statică, partidul aflat la guvernare, în alianță cu ALDE, mai are posibilitatea să-și treacă legile, inclusiv cele organice, dacă se opintește, și poate completa dinții lipsă ai Guvernului printr-o restructurare făcută în Parlament. S-ar putea să fie însă ultimele semnale ale unei puteri reale în plan legislativ. Cum-necum, s-a declanșat o hemoragie periculoasă în PSD, care poate avea urmări fatale.
PSD este singurul partid din istoria României și, probabil, din istoria lumii, care a schimbat într-un interval atât de scurt doi prim-miniștri, pe unul dintre aceștia reușind să-l dizloce doar printr-o moțiune de cenzură orchestrată de majoritate împotriva propriului Guvern. Ultimii trei prim-miniștri PSD, dintre care unul a fost și președinte al partidului, au creat o alternativă la PSD, partidul Pro România, condus de Victor Ponta, o formațiune extrem de activă și, în ultima vreme, inovativă, care lovește la temelia PSD, cu o forță mai mare decât a reușit până în prezent să o facă opoziția.
Mihai Tudose nu pleacă la Pro România de unul singur. Un alai de pesediști, care au constituit camarila sa politică, îl urmează rând pe rând. Ca să nu mai vorbim de organizația PSD Brăila și de parlamentarii promovați din respectivul județ. Sorin Grindeanu, primul premier PSD de după ultimele alegeri parlamentare, care beneficiază de o sinecură ofertă de Liviu Dragnea și susținută din umbră de către servicii, infirmă din vârful buzelor că ar fi decis să treacă cu arme și bagaje și cu susținătorii săi din Timiș în tabăra lui Victor Ponta. Dar o va face. Pentru că va răspunde ordinului pe unitate. Dronele sistemului au fost convocate. Și vor răspunde ca de fiecare dată chemării. Cei trei foști premieri au fost susținuți fiecare în parte de-a lungul carierei lor de SIE sau de SRI. În echipa acestora sunt alte drone mai mici, care și ele se pregătesc de luptă.
Într-un timp record, conducerea centrală PSD a scăpat din mână câteva centre importante de putere, care, în mod tradițional, în campania electorală au funcționat ca fiefuri puternice, ca motoare de promovare a PSD și de adjudecare a succesului în alegeri. Cel mai important dintre acestea este Bucureștiul. Niciodată în istorie, până la ultimele alegeri locale și parlamentare, nu s-a întâmplat ca PSD să aibă un primar general, să dețină majoritatea în Consiliul Municipal, să aibă primari în toate sectoarele Capitalei, să aibă toate majoritățile în aceste consilii și, în același timp, să dețină majoritatea parlamentară și guvernarea. A fost o șansă fără precedent și care probabil nu se va mai repeta niciodată.
După cum se știe, Bucureștiul, în plan electoral, face muzica. Succesul fără precedent pe care l-a obținut PSD la ultimele alegeri locale și parlamentare se datorează mare măsură victoriei categorice obținute în Capitală. Timp de opt ani, PSD ar fi putut schimba literalmente fața Capitalei. Avea tot ce trebuie. Un primar tânăr și dinamic ca politician, primari de sector aleși și susținuți fără probleme de către cetățenii Capitalei, o mașinărie impecabilă de vot la nivelul Primăriei Generale și a primăriilor de sector, un Guvern care ar fi putut adopta decizii, care să poată schimba în bine viața locuitorilor Capitalei și un Parlament în care ar fi putut fi adoptate actele normative necesare. O simplă rivalitate prost gestionată și dintr-o parte și din alta între doi poli de putere, Liviu Dragnea, în calitate de președinte al unui partid care a obținut o victorie istorică, și Gabriela Firea, având în spate cel mai numeros vot al românilor după cel obținut de președintele în exercițiu. Cutremurul din organizația PSD București pune capăt unora dintre speranțele locuitorilor Capitalei și nu are cum să nu dividă electoratul chiar în acest an, în care vor avea loc două runde importante de alegeri. În aceste condiții, devine problematică obținerea unui nou mandat de către Gabriela Firea și nici primarii de sector nu mai pot avea certitudinea continuității. Este literalmente un autogol, pe care și l-a administrat PSD, iar consecințele la nivel național nu vor întârzia să apară, fie și numai dacă ne gândim că un singur sector din București valorează politic vorbind cât două județe ale României.
Al doilea județ cu probleme este Ilfovul. După București, al doilea fief ca importanță. În Ilfov, în general puterea a fost împărțită între PSD și PNL. Astăzi, ponderea PSD este semnificativ mai mare. Numai că pesediștii din Ilfov sunt și ei rupți între două partide. Partida Dragnea și partida anti-Dragnea. Susținătorii din Ilfov ai Gabrielei Firea sunt numeroși, puternici și cu o influență considerabilă în Parlamentul României. Dar tot acolo, în Ilfov, are și Ponta fanii lui.
Brăila este pierdută în mare măsură ca o consecință a influenței pe care o are acolo Mihai Tudose. La fel se întâmplă și în Dâmbovița, care a fost în mod tradițional un fief PSD, condus cu abilitate și fermitate de Adrian Țuțuianu, exmatriculat recent din acest partid în urma unor neînțelegeri cu Liviu Dragnea și trecut cu arme și bagaje în tabăra lui Vicor Ponta. E clar că multe dintre voturile dâmbovițenilor îi vor lipsi PSD-ului în următoarele runde de alegeri. Dacă pleacă și Grindeanu la Pro România, PSD pierde și ce i-a mai rămas activ din organizația de Timiș.
Ne oprim aici cu această sumară radiografie a stării electorale din perspectiva unui proces care poate marca începutul dezintegrării PSD. Lui Codrin Ștefănescu, devenit secretar general al partidului în plină furtună, într-o furtună internă fără precedent, îi revine o misiunea grea. Dacă nu cumva imposibilă. Cum va strânge Codrin Ștefănescu rândurile într-un PSD care este realmente, cel puțin în unele organizații, în proces de dezintegrare? În cât timp pot fi refăcute și mobilizate organizațiile lovite de tsunami?
În trecere, voi pune în discuție un fenomen aparent ciudat, dar care are legătură organică cu întreg contextul pe care l-am semnalat mai sus. Prin rolul jucat în istoria recentă, PSD a rămas ancorat de câteva dintre personalitățile care i-au dat direcție în ultimii aproape 30 de ani. Cum ar fi de pildă Ion Iliescu. Sau cum ar fi Adrian Năsastase. Sunt personalități extrem de respectate în partid și care, informal, reprezintă centre importante de influență. Aceștia au adepți, fani, admiratori, susținători și protejați în structurile centrale și locale ale partidului. Din nefericire, Liviu Dragnea nu a știut să-și apropie asemenea personalități, din care eu nu am citat decât două, și să utilizeze influența lor pentru consolidarea forței electorale a PSD. În acest context, pierderea Corinei Crețu și mai ales trecerea acesteia cu arme și bagaje în tabăra Pro România, condusă de Victor Ponta , care este cel mai dur adversar din frontul Stângii al lui Liviu Dragnea, nu va fi deloc de bun augur pentru alegerile europarlamentare care urmează. Chiar dacă, în calitate de comisar european, Corina Crețu a intrat într-o coliziune cu Guvernul – sau, pentru a extinde aceaastă logică, chiar dacă Gabriela Firea a intrat într-o coliziune cu Liviu Dragnea – acești vectori politici și în același timp vectori de opinie nu trebuiau sub nicio formă îndepărtați de PSD. Pierderea Corinei Crețu înseamnă nu numai pierderea unui brand, ci și a influenței pe care principalul ei sponsor moral, Ion Iliescu o poate exercita în această campanie electorală. O campanie în care, repet, după cum se prefigurează, nu sunt sub nicio formă utizate experiența și expertiza lui Adrian Năstase.
Să adăugăm la toate considerațiile de mai sus și inevitabila uzură, de care suferă orice partid aflat la guvernare. Un partid care a promis și de la care se așteptau performanțe mult mai mari decât cele pe care le putem consemna acum. În acest an de două ori electoral, este exclus ca populația să nu observe că intrăm în luna februarie, fără a avea un buget. Și fără ca Guvernul sau majoriattea parlamentară să fie capabile să explice cum este posibil acest lucru. Inevitabil,
populația este silită să crediteze teoriile conform cărora Executivul ar fi făcut cheltuieli nesăbuite, pe care nu le poate acoperi prin venituri. Absența bugetului afectează nenumărați jucători economici, dar și importanți jucători politici. Cum sunt primarii, unii aflați în război deschis cu Guvernul, alții organizați pe picior în apărători ai acestuia.
Era vorba ca întreg programul social inițiat de PSD și salutat de cea mai mare parte a populației să fie susținut financiar de un amplu program economic generator de valoare adăugată, de creștere economică solidă, iar motorul acestei creșteri, așa cum s-a angajat PSD în urmă cu trei ani, urma să fie faimosul Fond Suveran de Dezvoltare. Cum și de către cine a fost conceput acest proiect ambițios? De ce nu funcționează? De ce opinia publică nu știe până în acest moment cum e gândit acest fond suveran? În absența lui, care este motorul de dezvoltare accelerată a României?
Aceste mari erori politice și economice, lipsa unei orientări clare tactice și stategice pot alimenta un fenomen extrem de periculos într-un an dublu electoral cum este 2019. Și anume pot genera, într-o oarecare măsură, o dezintegrare a partidului și acel fenomen pe care l-am definit drept o ipotetică rupere a PSD sub propria greutate.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Paradoxul din Golful Persic: De ce victoriile aeriene răsunătoare nu mai sunt suficiente pentru a câștiga un război
Atunci când secretarul apărării, Pete Hegseth, a depus mărturie în fața Senatului marțea trecută, acesta a venit pregătit să susțină victoria „istorică și copleșitoare” împotriva Iranului. Bilanțul său era impresionant pe hârtie: marina iraniană scufundată, rachetele neutralizate, baza industrială de apărare distrusă aproape complet și capacitatea militară a Teheranului dată înapoi cu zeci de ani.
Cu toate acestea, senatorii au ridicat o întrebare inevitabilă: dacă înfrângerea a fost atât de decisivă, de ce forțele iraniene continuă să atace bazele americane și navele comerciale? Această discrepanță reprezintă miezul dilemei operațiunii Epic Fury. Deși aviația tradițională a câștigat supremația la mare altitudine, aceasta nu a reușit să mențină deschisă Strâmtoarea Ormuz, unde dronele și rachetele ieftine au paralizat traficul maritim.
Iluzia controlului total și eșecul doctrinei clasice
Problema centrală este ignorarea unui concept critic: „litoralul aerian”. Strategii militari tradiționali, precum generalul în rezervă David Deptula, susțin că nu este nevoie de o regândire a conceptelor forțelor aeriene și că superioritatea aeriană se exercită de la sol până la limita spațiului cosmic. Realitatea de pe teren îi contrazice însă brutal.
Litoralul aerian nu este doar o chestiune de altitudine, ci o zonă de contact unde domeniile militarizate interacționează într-un mod nou. Statele Unite au controlat cerul albastru deasupra Iranului, dar acest control nu s-a extins și în zona joasă, unde roiurile de drone și rachetele dispersate nu formează un sistem integrat ce poate fi prăbușit prin lovituri chirurgicale. În timp ce aviația se concentra pe „cerul albastru”, a abdicat de la responsabilitatea de a controla spațiul aerian imediat deasupra apei și solului.
Războiul de uzură la joasă altitudine: O provocare pe care tehnologia de vârf nu o poate rezolva
Superioritatea aeriană tradițională se bazează pe prezența reactivă — avioanele nu pot rămâne permanent în aer, așa că viteza înlocuiește persistența. Această logică funcționează doar dacă inamicul luptă după aceleași reguli. În schimb, sistemele ieftine și consumabile ale Iranului au mutat lupta în jos, în littoralul aerian, o zonă pe care forțele aeriene au considerat-o fie imposibil de controlat, fie problema altcuiva.
Eșecul nu a fost cauzat de lipsa avioanelor de generația a cincea, ci de presupunerile eronate care au stat la baza planificării. Deși forțele americane au distrus radare și centre de comandă, amenințarea persistentă a dronelor a împiedicat marina americană să escorteze navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz. Conform definiției proprii a forțelor aeriene, dacă nu poți asigura libertatea de acțiune pentru întreaga forță comună, înseamnă că nu deții superioritatea aeriană.
Lecțiile dure din operațiunea Epic Fury și viitorul conflictelor asimetrice
Ideea că o campanie aeriană modelată după succesul din Irak din 1991 ar putea îngenunchea Iranul în scurt timp s-a dovedit a fi o iluzie. Iranul și-a păstrat majoritatea stocului de rachete și a reușit să închidă strâmtoarea timp de luni de zile, obligând Washingtonul să accepte acorduri în condiții nefavorabile.
Controlul aerului se decide astăzi în acest „litoral aerian”, unde mase de sisteme mobile, autonome și cu costuri reduse pot nega libertatea de manevră a unei superputeri. Cea mai grea lecție pentru o forță care a dominat înălțimile timp de generații este că bătălia decisivă s-a mutat mai jos, acolo unde radarele scumpe și avioanele invizibile au o eficiență limitată.
Actualitate
Cursa pentru Supraviețuire Tehnologică: Cum se transformă industria de apărare dintr-un colos lent într-o „întreprindere inteligentă”
În peisajul securității globale actuale, supremația nu mai aparține doar celui care deține cea mai avansată armă pe front, ci celui care reușește să o proiecteze, să o fabrice și să o livreze cel mai rapid. Pentru forțele moderne, viteza de reacție a bazei industriale de apărare a încetat să mai fie un avantaj logistic, devenind o necesitate existențială.
Dincolo de birocrație: Digitalizarea ca armă strategică
Modelul tradițional de dezvoltare a platformelor militare, în care drumul de la schiță la desfășurarea operațională durează ani sau chiar decenii, a devenit o vulnerabilitate strategică. Pentru a contracara această inerție, industria de apărare trece printr-o metamorfoză digitală profundă.
Implementarea „gemenilor digitali” de înaltă fidelitate, a senzorilor IoT și a roboticii direct pe liniile de producție și în șantierele navale permite crearea unui flux continuu de date. Această „verigă digitală” leagă cerințele misiunii direct de linia de asamblare, comprimând ciclurile de inginerie și eliminând blocajele documentației dense care, în mod tradițional, sufocă programele militare. Obiectivul este clar: o capacitate de producție definită de software, capabilă să devanseze inovațiile adversarului în timp real.
Regula de aur: Simulează înainte să fabrici
Inteligența Artificială (IA) schimbă paradigma de la o planificare reactivă la o întreprindere predictivă. Prin utilizarea agenților AI pe tot parcursul ciclului de viață al produsului, erorile costisitoare sunt identificate în laborator sau pe podeaua fabricii, nu pe câmpul de luptă.
Abordarea modernă prioritizează simularea masivă înainte de orice proces de fabricație fizică. Această metodă a demonstrat deja rezultate spectaculoase în sectorul apărării, incluzând reduceri de peste 75% ale timpului de livrare și câștiguri masive de productivitate. Nu mai este vorba despre simple proiecte-pilot, ci despre transformări operaționale la scară industrială, unde datele în timp real oferă liderilor un avantaj decisiv în luarea hotărârilor.
Resursa umană în era AI: Instruirea „la cerere”
Modernizarea infrastructurii fizice necesită o transformare radicală a forței de muncă. Vechiul model de instruire, bazat pe luni de studiu al manualelor tehnice, este înlocuit cu un sistem axat pe sarcini imediate și asistență în timp real.
În depozitele de mentenanță și pe liniile de asamblare, tehnicienii folosesc sisteme alimentate de IA care pot oferi soluții instantanee pentru coduri de eroare sau proceduri complexe. Pentru noua generație de „nativi digitali”, aceste instrumente intuitive nu sunt doar un ajutor, ci o condiție pentru a rămâne relevanți într-un mediu în care accesul la date este vital.
Vulnerabilitatea lanțului de aprovizionare și barierele de securitate
Marea provocare rămâne integrarea micilor furnizori în acest ecosistem hi-tech. Pentru companiile mici și mijlocii, costurile securității cibernetice și complexitatea proceselor de autorizare pot fi prohibitive.
Soluția rezidă în guvernarea automatizată a datelor, unde controalele de securitate sunt integrate direct în infrastructura digitală, eliminând dependența exclusivă de conformitatea umană. Totodată, eliminarea barierelor birocratice pentru companiile de tehnologie emergentă este esențială. Securitatea națională depinde acum de capacitatea startup-urilor inovatoare de a se conecta rapid și securizat la motorul industrial al apărării, deoarece starea de pregătire operațională începe cu mult înainte ca un sistem să ajungă pe linia frontului.
Actualitate
Factura astronomică pentru „Air Force One”: Pierderile Boeing depășesc pragul de 3 miliarde de dolari
Gigantul aeronautic Boeing se confruntă cu o nouă turbulență financiară majoră. Programul VC-25B, destinat înlocuirii flotei prezidențiale americane, a generat o nouă taxă de 280 de milioane de dolari, propulsând pierderile totale ale proiectului într-o zonă critică.
O gaură neagră sub aripile președinției
Într-un anunț care a zguduit sectorul aerospațial în timpul prezentării rezultatelor pentru trimestrul al doilea, Boeing a confirmat că viitoarea aeronavă Air Force One a devenit un veritabil „aspirator” de fonduri. Cu noua penalizare de 280 de milioane de dolari, pierderile cumulate pentru acest program au depășit, pentru prima dată, pragul psihologic de 3 miliarde de dolari.
Conducerea companiei explică aceste costuri suplimentare ca fiind o „investiție necesară” în resurse de producție și certificare. CEO-ul Kelly Ortberg a subliniat că aceste fonduri sunt esențiale pentru a atenua riscurile pe măsură ce aeronava intră în faza critică a testelor de zbor. Deși rezultatele financiare sunt dezamăgitoare, prioritatea rămâne respectarea termenului de livrare stabilit pentru anul 2028.
Capcana „prețului fix” și moștenirea erei Trump
Rădăcina problemelor financiare ale Boeing se află într-un contract semnat în 2018 sub administrația Donald Trump. Acesta a fost un acord cu preț fix, plafonat la 3,9 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că orice depășire de cost cauzată de dificultăți tehnice sau lipsa forței de muncă este suportată integral de producător, nu de statul american.
Ceea ce trebuia să fie un proiect de prestigiu s-a transformat într-o cursă de anduranță împotriva propriilor marje de profit. Divizia de apărare a grupului a raportat marje operaționale negative în acest trimestru, afectată direct de „scumpirea” programului VC-25B. Totuși, directorii financiari rămân optimiști, prognozând o revenire la profitabilitate până la sfârșitul deceniului, pe măsură ce procesele de modernizare se stabilizează.
Efectul de domino: De la Starliner la flota de realimentare
Problemele de la Air Force One nu sunt izolate. Strategia Boeing de a licita agresiv cu prețuri fixe pentru contracte guvernamentale a creat un efect de domino asupra întregului portofoliu de apărare. În timp ce programul de avioane-cisternă KC-46 pare să fi ieșit din zona de risc maxim, alte proiecte rămân sub lupă.
Capsula spațială Starliner, dezvoltată în parteneriat cu NASA, este în prezent punctul de maximă incertitudine. Deși pentru drona de realimentare MQ-25 și avionul de antrenament T-7 riscurile sunt considerate „normale”, Starliner necesită eforturi suplimentare pentru a evita noi pierderi financiare. Provocarea actuală a Boeing este să demonstreze că poate gestiona complexitatea tehnologică a viitorului fără a compromite stabilitatea economică a gigantului industrial.
-
Exclusivacum 3 zileO nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor
-
Exclusivacum 4 zileO nouă „grădiniță de cadre” în Academia de Cămătărie: cum plânge „tăticul” Năsulea la secție pentru custodie, după ce a terorizat IPJ Prahova -„Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX
-
Exclusivacum o ziMilitarii și-au plătit singuri pensiile cu 1,32 miliarde de euro. Statul doar încasează aplauzele
-
Exclusivacum 2 zileȘoferul apocalipsei pe cocaină și cu permisul suspendat, salvat de la propria prostie de „noua generație” de polițiști
-
Exclusivacum 2 zileHipodromul Ploiești – fabrica de campioni „intact dopati”. Cum se suspendă calul, se iartă trofeul și se umflă comisia „Nae & Stimatu”
-
Exclusivacum o ziDiplomație de familie, business de prietenie: cum se transformă ambasada din Cuba în sală de protocol pentru combinații private
-
Exclusivacum 4 zileCurtea de Conturi bate cu ciocănelul în nor: „Mafia antigrindină” a tras pe lângă lege, dar la țintă în buget/Documente
-
Administratieacum 3 zileReforma salarizării sub lupa sindicatelor: O „bombă cu ceas” pentru sistemul de apărare și ordine publică



