Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Avem un președinte care, chiar și cu coada între picioare, susține până în ultima clipă interese antiromânești

Publicat

pe

Se desfac apele pe legea offshore

Legat de puternica dispută care are loc pentru adjudecarea imenselor zăcăminte de gaze naturale din subsolul Mării Negre, este extrem de interesant de văzut cum sunt distribuite opțiunile factorilor interni de putere. Cine cu cine joacă? De ce parte se plasează partidele politice? Dar cei mai activi reprezentanți ai societății civile?

Duminică, 16 septembrie, în fața Palatului Parlamentului, la intrarea în Parcul Izvor, va avea loc o manifestație inițiată de avocatul Dan Chitic. Conform mesajelor acestuia, demonstrația își propune susținerea publică a deciziei majorității parlamentare de a proteja interesele României. Care se concretizează în obținerea în viitorii ani a circa 24 de miliarde de euro din totalul câștigului estimat al marilor corporații, care se ridică la 100 de miliarde de euro. În al doilea rând, mitingul are drept scop avertizarea celor care, din exterior sau din interior, fac presiuni în sens contrar. Urmărind o modificare a legii votate în Parlament în sensul diminuării dramatice a veniturilor României.

Acest eveniment, a cărui amploare e greu de estimat în acest moment, are însă un efect neașteptat. Ne arată cum se poziționează unii și alții în raport cu obiectivele urmărite de statul român prin majoritatea parlamentară versus obiectivele multinaționalelor. Este subiectul pe care îl voi dezvolta în cele ce urmează.

În Parlamentul României, respectiv în Camera Deputaților, majoritatea parlamentară a dezbătut și a votat legea offshore având drept obiectiv o taxare a profiturilor pe care urmează să le obțină companiile care exploatează diferitele perimetre, și mai ales a supraprofiturilor, precum și un mecanism prin care în România să poată comercializa 50% din producția extrasă, transformând această țară într-un hub regional al comerțului cu gaze. Opoziția, cei mai mulți parlamentari PNL, USR și PMP, s-au plasat de cealaltă parte a baricadei. De partea multinaționalelor care au invoca și invocă faptul că dirijarea unei părți din profituri în beneficiul României le-ar aduce grave prejudicii. Și ar face investițiile nerentabile.

După ce legea a fost votată în Parlament, așa cum a dorit majoritatea, ea a ajuns la președintele Klaus Iohannis spre promulgare. Acesta a întârziat cât a putut de mult momentul pronunțării și, în final, a refuzat să o promulge, trimițând-o înapoi în Parlament pentru reexaminare. A tras de timp deliberat, știind că vine și vacanța parlamentară și mizând, ca de obicei, și pe un moment emoțional. Care e reprezentat de un eveniment extrem de important și onorant pentru România, Summitul celor Trei Mări, pe care îl organizează instituția prezidențială. Klaus Iohannis s-a plasat, astfel, și el, de partea răului. Obiectivul pe care l-a urmărit este antinațional.

Și o dovadă suplimentară în acest sens este că, după ce avocatul Dan Chitic a anunțat că face acest miting în fața Palatului Parlamentului în 16 septembrie, respectiv într-una din zilele în care urma să se desfășoare summitul chiar în această incintă, a doua clădire din lume ca mărime, președintele Klaus Iohannis a făcut o mișcare surprinzătoare. A mutat locul de desfășurare a summitului în altă parte a Bucureștiului, respectiv în gălușca de la Romexpo. Cheltuielile acestei relocări sunt uriașe. Pentru că Romexpo, spre deosebire de Palatul Parlamentului care are toate dotările necesare, trebuie să facă mari cheltuieli suportate din bugetul statului pentru o amenajare adecvată.

Să încercăm să fim lucizi. Dan Chitic nu este altceva decât un avocat de succes. El nu dispune de vreun partid politic, nu are la degetul mic vreo organizație civică cât de cât relevantă, nu dispune de niciun fel de infrastructură mediatică. În schimb, dintr-un legitim avânt patriotic, a decis că este bine să organizeze un miting fără să știe câți vor veni pentru a susține acolo interesele României. Știe însă că Summitul celor Trei Mări, unde va fi prezent și Rick Perry, secretarul american pentru Energie, va putea fi utilizat de forțele externe interesate pentru a exercita presiuni decisive asupra autorităților de la București, chiar în săptămâna în care comisiile de specialitate dezbat obiecțiile președintelui Klaus Iohannis. Iar viteazul Klaus Iohannis s-a speriat. Și a mutat locul de desfășurare a summitului într-un spațiu în care, în mod evident, nu vor putea pătrunde manifestanții – atâția cîți vor fi. Avem, așadar, un președinte care, chiar și cu coada între picioare, susține până în ultima clipă interese antiromânești.

Inventarul celor dispuși să slujească mai degrabă cele câteva companii străine – americane, rusești, austriece și maghiare – cu riscul de a le răpi românilor o importantă resursă lăsată de Dumnezeu în schimbul a nimic, nu se oprește aici. De aceea îi rog pe cititori să fie atenți și să vadă mai departe cum se poziționează ansamblul organizațiilor #rezist în raport cu această temă. E ușor de observat că acești activiști, plătiți sau nu de George Soros, plătiți sau nu de anumite fundații germane, plătiți sau nu de companii care fac afaceri cu energie, nu reacționează în niciun fel la această provocare. Ca și când tema nu ar exista. Deși 24 de miliarde câștigate sau necâștigate de statul român influențează pe termen lung structura democratică a acestei țări pe care batalioanele de asalt #rezist pretind că o apără.

Și pentru a încheia, îi mai rog pe cititori să observe cine dintre jurnaliștii din presa scrisă, audiovizuală sau electronică tace ca peștele și cine pune umărul de partea interesului național. Iar în final e interesant de analizat cum se poziționează casele de presă. Dar mai avem, atenție, o puzderie de analiști și sociologi, autentici sau vopsiți, care și ei influențează într-un sens sau altul opinia publică.

Iată cum un eveniment aparent minor, o simplă intenție de a organiza un miting legal pe care Chitic și l-a asumat și pentru care a cerut aprobare la Primăria Capitalei, împarte România în două felii care devin extrem de vizibile.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Ambiții aeriene: Brazilia suplimentează comanda de avioane Gripen pentru a-și securiza suveranitatea

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să consolideze controlul asupra propriului spațiu aerian, Ministerul Apărării din Brazilia a anunțat intenția de a achiziționa încă 20 de avioane de vânătoare Gripen E. Această decizie va ridica flota totală la 56 de aparate, reflectând o reevaluare profundă a necesităților de securitate ale celei mai mari națiuni din America Latină.

Extinderea flotei către un prag strategic de 56 de aparate

Decizia de a suplimenta comanda inițială de 36 de aeronave vine în urma unor studii tehnice riguroase efectuate de Statul Major al Forțelor Aeriene Braziliene. Conform oficialilor militari, menținerea suveranității naționale necesită o forță operațională cuprinsă între 50 și 60 de avioane de vânătoare moderne. Deși contractul semnat în 2014 prevedea o opțiune de creștere cu 25%, negocierile actuale dintre Stockholm și Brasilia vizează o extindere mult mai ambițioasă, pentru a atinge ținta de 56 de unități Gripen.

Parteneriatul strategic dintre Saab și Embraer prinde aripi în Brazilia

Un punct central al acestui acord rămâne producția locală. Facilitatea Embraer din São Paulo găzduiește singura linie de asamblare pentru Gripen E din afara Suediei, un simbol al transferului tehnologic de succes. Prima unitate asamblată integral pe sol brazilian a fost prezentată oficial în martie 2026, iar așteptările sunt ca noile aparate comandate să fie construite tot local. Această abordare nu doar că sprijină industria de apărare a Braziliei, dar oferă și Suediei capacitatea de a gestiona comenzile internaționale aflate într-o creștere record.

Consolidarea prezenței globale a sistemului Gripen într-un context de reînarmare

Succesul modelului Gripen pe piața internațională este vizibil printr-o serie de contracte și intenții de achiziție recente, de la Ucraina și Thailanda, până la Columbia și Canada. Interesul global pentru acest sistem este alimentat de capacitățile avansate de război electronic, costurile reduse de întreținere și integrarea inteligenței artificiale. Pentru Suedia, extinderea „clubului utilizatorilor de Gripen” reprezintă un avantaj strategic, facilitând tranziția propriei forțe aeriene către varianta modernizată E, pe măsură ce contextul geopolitic actual forțează statele să investească masiv în capacități de apărare de ultimă generație.

Citeste in continuare

Actualitate

Parteneriat istoric pentru apărarea națională: Rheinmetall semnează un contract de 5,7 miliarde de euro cu România

Publicat

pe

De

Gigantul industrial Rheinmetall a anunțat astăzi finalizarea unui pachet masiv de contracte cu statul român, marcând cea mai mare comandă internațională din istoria recentă a companiei. Acordul, evaluat la 5,7 miliarde de euro (aproximativ 6,6 miliarde de dolari), vizează dotarea forțelor armate cu tehnologie de ultimă generație, de la vehicule de luptă blindate și sisteme de apărare aeriană, până la muniție și nave militare.

Blindate Lynx și sisteme Skyranger: Coloana vertebrală a noii înzestrări

Comanda record include livrarea a 298 de vehicule Lynx, majoritatea fiind configurate ca transportoare blindate de trupe. Pachetul este completat de variante specializate pentru recunoaștere, posturi de comandă și misiuni medicale. Totodată, România va primi un număr nespecificat de sisteme de apărare aeriană Skyranger, împreună cu muniția de calibru mediu aferentă, necesară atât pentru protecția spațiului aerian, cât și pentru dotarea blindatelor.

Dincolo de componenta terestră, acordul consolidează și capacitățile maritime ale țării. Contractul prevede achiziția a patru nave noi: două nave de patrulare în larg și două nave destinate suportului pentru scafandri, diversificând astfel răspunsul defensiv al României în regiunea Mării Negre.

Investiții masive și transfer de tehnologie: România devine hub industrial pentru Rheinmetall

Pentru a onora această comandă monumentală, Rheinmetall a confirmat că va extinde semnificativ capacitățile de producție deja existente pe teritoriul României. Compania germană estimează investiții de câteva sute de milioane de euro la nivel local, procesul fiind însoțit de un transfer tehnologic esențial către industria națională de apărare.

Livările echipamentelor sunt programate să înceapă în anul 2028 și se vor întinde până în 2030. Prin această mișcare, România devine al doilea operator de vehicule Lynx de pe flancul estic al NATO, după Ungaria, confirmând tendința de reînarmare accelerată a regiunii.

Programul SAFE: Motorul financiar din spatele modernizării militare

Această achiziție gigant este finanțată prin programul Security Action for Europe (SAFE) al Uniunii Europene, un mecanism de 150 de miliarde de euro creat pentru a sprijini statele membre în consolidarea bugetelor de apărare. România ocupă o poziție strategică în acest mecanism, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia.

Decizia de a accesa aceste fonduri a fost anticipată încă din toamna anului trecut, când oficialii de la București au anunțat o alocare de peste 16 miliarde de euro pentru proiecte eligibile. Fondurile sunt direcționate către o gamă largă de dotări, de la radare de supraveghere și sisteme antiaeriene, până la rachete și drone, repoziționând România ca o forță militară relevantă în estul Europei.

Citeste in continuare

Actualitate

Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.

Un parteneriat pentru viteză și scară industrială

Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.

Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.

Investiții masive și baze tehnologice solide

Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.

Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială

Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.

Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 minute ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusiv14 minute ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusiv15 minute ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusiv15 minute ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusiv15 minute ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusiv15 minute ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv19 ore ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusivo zi ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusivo zi ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusivo zi ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv2 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv2 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv2 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Exclusiv2 zile ago

EXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DICTATURA BULELOR ȘI REȚETA SCLAVIEI: CUM SE MULGE PROFITUL LA COCA-COLA PLOIEȘTI PRIN TEROARE, NEPOTISM ȘI LOBBY TRANSFRONTALIER În timp...

Exclusiv2 zile ago

CIRCUL FOAMEI DE SECURITATE: Cum să privești dronele ca la cinema pe banii proștilor și să vinzi suveranitatea la tarabă în Washington

Factura de 565.000 de dolari: Diplomația română, pusă pe liber de o firmă de lobby Într-o țară în care spitalele...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv