Actualitate
Nu poti fi de dreapta cand dispretuiesti ordinea constitutional/ Pretinsii intelectuali de dreapta sunt de fapt niste marxisti extremisti care se folosesc de procuratura si servicii
Vreti sa stiti de ce Romania nu are o dreapta? Pentru ca pretinsii intelectuali de dreapta sunt de fapt niste marxisti extremisti care doresc sa schimbe ordinea constitutionala si rezultatul votului democratic folosindu-se de procuratura si servicii.
Acesti impostori ai dreptei dispretuiesc oamenii, dispretuiesc Constitutia, dispretuiesc valorile fundamentale care au creat prosperitate in vest (desi se pretind ca imbratiseaza aceste valori), sunt plini de complexe si frustrari personale si de grup, iar pentru ca lumea nu-i voteaza, fac sluj in fata organelor de represiune sperand ca statul le va da puterea, dat fiind ca oamenii refuza sa le-o dea prin vot.
Toate curentele politice se bazeaza pe o doctrina, deoarece ai nevoie de un set de valori, cum ar fi relatia stat-cetatean, stat cu alt stat, separatia puterilor etc., in functie de care si pe baza carora sa iti faci politicile publice.
Aceste doctrine sunt dezvoltate de „intelectuali”, care prin pozitia pe care o au, expertiza intr-un domeniu, vasta cunoastere, vin cu idei.
Vine apoi partidul care imbratiseaza doctrina/idea respectiva si face politici publice pe baza ei, politici publice care apoi sunt promovate de catre candidati in fata oamenilor carora li se cere votul.
Pe baza votului oamenilor partidul ajunge la putere si implementeaza politicile publice bazate pe doctrina emanata de acei intelectuali. Daca esueaza, data viitoare nu vor mai fi votati.
Acesta e procesul si ciclul democratic in toate democratiile consolidate.
De exemplu, intelectualii de stanga vin si spun ca e bine ca statul sa ridice taxele, pentru ca luand bani de la unii si dand la altii statul creaza „egalitate” prin redistribuirea bogatiei.
De partea cealalta, intelectuali de dreapta vin si spun ca e mai bine ca statul sa ia mai putine taxe de la oameni, pentru ca omul avand mai multi bani in buzunar stie el ce sa faca cu proprii bani cel mai bine.
Primii isi pun increderea in stat si birocrati, ceilalti in individ.
In America, de exemplu, stii ca daca ies democratii la alegeri, ce sunt de stanga, cresc taxele, daca ies republicanii taxele scad.
Ei, in Romania de la Ratiu si Coposu dreapta nu a mai avut oameni care sa genereze doctrina de dreapta.
Singurul lucru din punct de vedere doctrinar care a caracterizat asa-zisa dreapta romaneasca de dupa 2000 a fost acela de a fi anti-PSD.
Pozitionarea acesta a mers o vreme, insa doar prin a fi anti nu generezi nimic.
Pe partea politicilor publice, dupa ce Basescu si Alianta DA au castigat alegerile in 2004, iar Tariceanu a ajuns premier, majoritatea de atunci care era anti-PSD a implementat politici de dreapta cu efect direct benefic asupra tarii. Amintesc aici cota unica de impozitare, de exemplu.
In perioada respectiva existau cateva institute ori fundatii de dreapta care cautau sa genereze doctrina si politici publice, insa au sucombat cu precadere pentru ca odata ajunsa la putere, conducerea majoritatii de dreapta de atunci si-a mutat focalizarea de la doctrina si cautarea gasirii de noi solutii spre liderul mesianic Basescu.
Pentru ca din segmentul doctrinar nu se mai emanau idei, nici politici publice de dreapta nu au mai fost, asa ca in timp cei care-si spuneau de dreapta au implementat politici publice total opuse celor de dreapta.
Boc, de exemplu, a implementat politici publice de stanga extrema, cum a fost „taxa forfetara” care a dus la inchiderea a sute de mii de firme, ceea ce nici macar guvernele PSD nu au facut.
Lipsa de solutii de dreapta e generata de lipsa de doctrina, iar lipsa de doctrina e generata de lipsa de intelectuali cu adevarat de dreapta, care sa inteleaga nevoile curente, succesele si greselile din trecut si sa vina cu solutii/idei noi.
E ca in constructii: daca nu ai arhitecti care sa gandeasca noi si moderne forme de constructii si sa le deseneze, ramane ca fierarul betonist sa faca patru pereti, sa ii varuiasca si sa vina cu acea constructie sa o prezinte ca oferta de cea mai buna casa.
Pentru o vreme oferta va avea succes, insa dupa un timp nu va mai prinde pentru ca pretentiile cumparatorului evolueaza.
Dvs ati cumpara morcovi de la unul din piata care si-ar prezenta marfa spunand ca morcovii vecinului sunt mai rai decat ai lui?
Poate de cateva ori veti cumpara, dar dupa cateva runde de cumparaturi, de curiozitate, de saturatie ori din alte motive, veti merge sa cumparati morcovi si de la altii sau veti cumapra cirese.
La fel e si cu oferta politica.
Sa fii anti-PSD, anti-Dragnea, sa o iei la maciuci pe Dancila ca nu conjuga bine verbele e foarte usor. Pentru asa ceva nu-ti trebuie studii pe afara ori sa te pretinzi intelectual.
Sa vii insa cu politici publice care sa raspunda nevoilor oamenilor, si astfel acestia sa te voteze, e cheia succesului democratic si e SINGURA optiune pentru ca dreapta sa castige alegeri in Romania.
Pentru asta insa ai nevoie de intelectuali care sa creeze doctrina.
Adevarul e, insa, ca astia care se pretind azi intelectuali in Romania nu sunt nici intelectuali si nu sunt nici de dreapta.
Nu poti fi de dreapta cand justifici abuzurile statului impotriva cetatenilor.
Nu poti fi de dreapta cand ii dispretuiesti pe cei care voteasca altfel decat tine. Asta face in vest elita marxista, spunand ca poporul e prost si nu stie vota, asa ca trebuie sa-si impuna agenda altfel decat prin vot.
Nu poti fi de dreapta cand vrei ca institutiile de forta (procurori, servicii) ale statului sa rastoarne votul democratic.
Nu poti fi de dreapta cand dispretuiesti ordinea constitutionala.
Nu poti fi de dreapta cand spui ca respectarea drepturilor omului „e de stanga” ori a PSD-ului.
Esti de dreapta cand pui cetateanul in mijlocul societatii si vezi statul ca fiind cel care-l slujeste pe cetatean si nu invers.
Esti de dreapta cand pui ordinea constitutionala deasupra chiar a propriului tau partid si lider.
Nu in ultimul rand, cum a spus si Ratiu in celebra replica data lui Iliescu in 1990, esti democrat adevarat cand te lupti ca drepturile oricui, inclusiv ale oponentului tau, sa fie respectate.
„Toată viaţa mea am luptat pentru democraţie, am plecat din ţară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta, şi pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga.
După ani şi ani de luptă în Occident, care sper că se va cunoaşte din ce în ce tot mai bine, în momentul în care nu voi fi ales mă voi concentra să aduc tot ce am acumulat eu în toţi aceşti ani de exil, toate cunoştinţele mele, tot ce am scris.
Voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei care nu este jocul numelor, cifrelor, cine are majoritate, cine are mai multe voturi. Asta nu e democraţie.
Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi totul se învârte în jurul lui.
Democraţia însemnează că-l asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere.
Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!
Dacă eşti în stare să faci treaba asta atunci însemnează că am început să învăţăm ce e democraţia.
Iar rostul meu, dacă nu voi fi ales (n.r. preşedinte) e să aduc democraţia în ţara asta cât mă ajută pe mine puterile mele, nu numai în partidul meu, PNŢCD. (…) Toată viaţa mea o voi dedica-o acestui scop”, ii replicase in mai 1990 Ion Ratiu lui Iliescu.
Ca Iliescu, scolit la Moscova, nu a inteles ce spunea Ratiu nu e de mirare.
Baiul e ca nu inteleg ce a spus Ratiu in 1990 nici pretinsii intelectuali de dreapta scoliti prin vest dupa Revolutie.
De fiecare data cand in SUA exista o criza, privirea se intoarce la „parintii fondatori” pentru a vedea ce au spus, ce au gandit, cum au vazut lucrurile pentru a reevalua prezentul si directia viitoare.
Un astfel de proces de introspectie si intoarcere a privirii la „parintii fondatori” ai dreptei romanesti post-comuniste ar trebui facut si in Romania.
Daca cuvintele lui Ratiu din 1990 erau de neinteles si necuprins pentru cei mai multi romani iesiti din comunism, recitindu-l pe Ratiu la aproape 30 de ani de la caderea comunismului oricine poate vedea cata lipsa de o astfel de doctrina despre libertate si democratie e in Romania. (Chris Terhes, presedintele Romanian Community Coalition, cunoscuta in Romania si sub numele de „Coalitia romanilor pentru combaterea coruptiei”).
Actualitate
Israel și Grecia încheie un acord de 3,4 miliarde de dolari pentru un scut antiaerian integrat
Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.
„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei
Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.
Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.
Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.
„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.
Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet
Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.
Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.
Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.
Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.
Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian
Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.
Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.
Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia
Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.
Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.
Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.
Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.
Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel
Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.
Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.
Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa
Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.
Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.
Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.
Actualitate
Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville
Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”
Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.
Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.
Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față
Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.
Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.
Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație
Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.
În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.
Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană
Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.
În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.
Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice
Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.
Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.
PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin
Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.
PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.
Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.
Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale
Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.
Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.
Actualitate
Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic
O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice
Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.
Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.
General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.
Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice
Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.
Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.
Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.
De la atacuri evidente la comportamente suspecte
În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.
Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.
Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.
Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă
McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.
„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.
Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.
Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital
În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.
În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.
Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.
Teste imposibile în lumea reală
Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.
Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.
În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.
Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată
Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.
În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum o ziFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri
-
Exclusivacum o ziCÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?



