La TCE Ploiești, reorganizarea nu mai pare să aibă ca obiectiv principal eficiența unei societăți de transport public, ci consolidarea unei rețele interne de influență. Potrivit informațiilor și documentelor invocate în materialul inițial, Alexandri Nicolae, cunoscut drept „Nae Comisionaru’”, ar fi ajuns să-și construiască în societate un sistem de oameni loiali, amplasați în funcții-cheie, astfel încât deciziile, banii, documentele și achizițiile să treacă prin filtre controlabile.

Imaginea rezultată este aceea a unei instituții în care organigrama nu se desenează după nevoile transportului public, ci după harta relațiilor personale.

O rețea întinsă de la contabilitate până la autobază

Conform informațiilor transmise, influența lui Nae s-ar întinde asupra unor compartimente esențiale din TCE: Direcția Financiară, Serviciul Financiar-Contabilitate, Achiziții-Aprovizionare-Depozite, Investiții, Autobază, Resurse Umane și Administrativ, precum și Tehnologia Informației.

La acestea se adaugă șefii unor structuri care controlează tarifele, vânzările, subvențiile și fluxul operațional al societății. Într-o companie care gestionează fonduri publice și asigură transportul ploieștenilor, asemenea funcții ar trebui ocupate pe criterii de competență, experiență și integritate.

Potrivit acuzațiilor prezentate, criteriul dominant ar fi fost însă loialitatea față de gruparea lui Nae.

Astfel, susțin sursele, societatea ar fi fost împărțită între oameni considerați „de-ai lui”, fiecare cu un rol precis în mecanism: unii la bani, alții la contracte, alții la achiziții, investiții, personal, depozite sau exploatare.

Comisii de recepție cu membri absenți de la recepție

Unul dintre cele mai grave aspecte semnalate privește comisiile de recepție. Conform informațiilor furnizate, anumite comisii ar fi semnat documente privind recepția unor bunuri fără ca membrii lor să fi participat efectiv, fizic, la verificarea acestora.

Dacă aceste susțineri se confirmă, problema nu mai este una de simplă neglijență administrativă, ci ridică întrebări serioase despre modul în care au fost validate achizițiile și despre cine a verificat realitatea bunurilor recepționate.

La TCE, recepția nu ar trebui să fie un exercițiu de semnătură automată, executat de la distanță. Ea presupune verificarea cantității, calității, conformității și existenței efective a produselor sau serviciilor. În lipsa acestei verificări, hârtia poate ajunge să înlocuiască realitatea, iar ștampila să țină loc de control.

Serviciul Tarife, Vânzări și Subvenții – funcție fără explicație?

În centrul controverselor apare și conducerea Serviciului Tarife, Vânzări și Subvenții. Potrivit elementelor transmise, șefa acestui serviciu ar fi menținută într-o structură despre care sursele afirmă că nu își justifică în mod clar existența și atribuțiile.

Acuzația este formulată și mai dur: persoana respectivă ar fi fost prezentă la serviciu fără ca activitatea sa să fie ușor de identificat, iar timpul de lucru ar fi fost petrecut, în anumite situații, alături de soțul său, asistent manager, în așa-numitul „birou oval”.

Desigur, aceste afirmații necesită verificare documentară și puncte de vedere oficiale. Însă întrebarea rămâne: într-o societate care invocă pierderi, datorii și nevoia de reducere a cheltuielilor, de ce sunt păstrate compartimente și funcții despre care angajații susțin că se suprapun sau nu produc rezultate măsurabile?

Șoferi, fini și servicii personale plătite prin timpul societății

Rețeaua descrisă de surse nu s-ar limita la funcțiile de conducere. În ecuație apar și șoferii considerați apropiați ai lui Nae.

Potrivit informațiilor primite, șoferul personal al acestuia ar fi efectuat ore suplimentare peste limita legală, situație care ar trebui verificată prin pontaje, foi de parcurs și state de plată. În același timp, acesta ar fi unchiul Cătălinei Ciofu Stoica, prezentată în materialul inițial drept fina lui Nae.

Un alt șofer ar fi fost angajat la Coloana 8, iar un alt fin ar fi beneficiat de o situație cu totul aparte: în timpul programului de lucru, ar fi întreținut și amenajat curtea lui Nae.

Dacă această informație se confirmă, avem de-a face cu o întrebare simplă și incomodă: timpul de muncă era plătit de TCE, dar folosit pentru interese private?

Într-o societate publică, programul angajatului nu este proprietatea personală a unui șef. Iar curtea unui lider informal nu poate deveni anexă a fișei postului unui salariat plătit din bani publici.

„Angajări pe bandă rulantă”, în timp ce nota de plată explodează

Potrivit informațiilor transmise, Nae, împreună cu Slăniceanu, ar fi contribuit la angajarea succesivă a numeroși șefi, angajați TESA, șoferi și alte categorii de personal.

Formula descrisă de surse este una de tip industrial: se creează posturi, se găsesc ocupanți, se repartizează oamenii în puncte strategice, iar cheltuiala salarială crește până la niveluri greu de justificat economic.

În timp ce discursul oficial vorbește despre reorganizare, reducerea costurilor și rentabilizare, realitatea reclamată din interior ar fi exact opusul: mai multe funcții, mai multe salarii și o structură administrativă tot mai încărcată.

Pentru că, la TCE, eficientizarea pare să fi fost tradusă într-o regulă simplă: se reduc oamenii incomozi, dar se păstrează oamenii utili.

Juridicul, redus la două persoane: o presupusa „partenera” și nepotul

Una dintre cele mai controversate decizii privind noua organigramă vizează compartimentul juridic.

Conform informațiilor furnizate, în organigramă ar urma să rămână doar doi consilieri juridici. Unul dintre aceștia este indicat drept persoană prezentată de surse ca fiind „partenera” de viață a lui Nae, iar celălalt ar fi Radu Alexandru, nepotul său.

Astfel, într-o societate cu achiziții, contracte, subvenții, litigii, proceduri administrative și fonduri publice, controlul juridic ar fi redus la un tandem descris de surse drept unul bazat pe relații de familie și personale.

Dacă informațiile se confirmă, avem o imagine greu de conciliat cu principiile unei administrații profesioniste: juriștii considerați incomozi ar fi eliminați, în timp ce în schemă ar rămâne persoane apropiate liderului informal al rețelei.

Nu este vorba doar despre două posturi. Este vorba despre cine verifică legalitatea deciziilor și cine are capacitatea de a spune „nu” atunci când o măsură ridică probleme.

Registratura, contractele și calitatea – toate drumurile duc la control

Noua structură analizată în weekend, potrivit informațiilor din materialul inițial, ar putea muta Registratura și Secretariatul în subordinea directă a Slănicioaicăi.

O asemenea schimbare ar însemna control asupra documentelor care intră și ies din societate, asupra numerelor de înregistrare, adreselor și sesizărilor.

În paralel, Managementul Calității ar urma să fie subordonat direct Directorului General, iar Compartimentul Contracte, gestionat de Magdalena și Zafiriadi, ar putea fi trecut în subordinea Cătălinei Ciofu Stoica.

De ce ar fi contractele scoase din zona juridică și mutate într-o altă structură? Întrebarea este legitimă, mai ales când în joc se află închirieri de spații, publicitate, venituri proprii și alte fluxuri financiare.

O reorganizare adevărată ar trebui să clarifice responsabilitățile și să întărească verificările. Cea descrisă de surse pare să facă altceva: concentrează documentele, contractele și procedurile în mâinile unor persoane considerate apropiate.

Hipodromul, TCE și poliția: aceeași rețetă, decor schimbat

Materialul inițial a pus în legătură influența lui Nae cu mai multe zone ale administrației locale: Hipodromul, TCE și structuri din IPJ Prahova.

La Hipodrom, cazul „Vijelie STI”, relatat de Incisiv de Prahova, a fost prezentat ca o situație în care o Comisie de Apel a CSM Ploiești ar fi fost extinsă de la trei la cinci membri, iar o decizie favorabilă calului contestat ar fi fost ulterior desființată prin Decizia ANZ nr. 554 din 11 august 2026.

Acestea sunt elemente care trebuie analizate prin documentele oficiale și prin punctele de vedere ale instituțiilor implicate.

La TCE, în schimb, acuzațiile vizează pierderi, datorii, consumuri de combustibil, pontaje, achiziții și presiuni asupra persoanelor care ar fi refuzat să valideze anumite situații.

În ambele cazuri, susține materialul, regulile ar fi devenit elastice pentru cei protejați și rigide pentru cei care deranjează.

Raportul 1729 și consiliul care „ia act” până uită

Raportul oficial nr. 1729 din 5 noiembrie 2025, atribuit Primăriei Ploiești, a fost prezentat ca indicând pierderi considerabile, datorii fiscale, achiziții suspecte, consumuri de combustibil nejustificate și probleme de control intern.

Au fost invocate și presiuni asupra a două controlore financiare care ar fi refuzat să închidă ochii.

În locul unor măsuri ferme, Consiliul de Administrație al TCE, format potrivit materialului inițial din Dobrescu, Șchiopu, Țaboi, Băcanu și Pantazi, ar fi adoptat Decizia nr. 11 din 11 august 2026. Formula menționată este una administrativă, dar cu efect de amânare: se prorogă analiza, se ia act, se solicită actualizarea documentelor.

Pe scurt, raportul nu ar fi dus la demiteri, sesizări penale sau sancțiuni reale.

Așa se transformă un document potențial exploziv într-un dosar care se plimbă între birouri până când praful administrativ îl acoperă complet.

Organigrama de weekend: eficiență sau operațiune de conservare?

În timp ce orașul așteaptă explicații despre pierderi și transportul public, la TCE s-ar fi lucrat în weekend la noua organigramă.

Potrivit informațiilor transmise, Slănicioaica și Monica Manea au fost la serviciu, inclusiv duminică, pentru a lucra la structură împreună cu Dobrescu și Nae.

Planul descris este următorul: directorul general să fie pus să semneze organigrama, iar documentul să ajungă ulterior în ședința Consiliului Local Ploiești.

Dacă scenariul se confirmă, consilierii locali ar urma să primească nu o soluție fundamentată pentru redresarea TCE, ci o schemă deja construită în spatele ușilor închise.

O organigramă desenată în weekend poate fi perfect legală. Dar legalitatea formală nu răspunde singură la întrebarea esențială: pentru cine a fost desenată?

Pentru că una este să reorganizezi o societate în funcție de necesități operaționale și alta este să reorganizezi societatea astfel încât să-ți păstrezi oamenii, să-ți protejezi rudele și să-ți elimini adversarii.

De la „reformă” la imperiu personal

Privite împreună, toate aceste elemente descriu, potrivit acuzațiilor primite, o societate în care puterea nu ar mai fi exercitată doar prin funcții oficiale, ci printr-o rețea informală de relații.

Directori, șefi de servicii, personal TESA, șoferi, membri ai comisiilor de recepție și persoane apropiate familiei sau anturajului ar ocupa poziții care permit controlul asupra:

• banilor;
• achizițiilor;
• documentelor;
• contractelor;
• pontajelor;
• consumurilor de combustibil;
• subvențiilor;
• informațiilor interne;
• controlului juridic.

În această logică, TCE nu mai seamănă cu o societate publică aflată în serviciul comunității, ci cu un domeniu privat administrat cu bani publici.

Întrebările la care trebuie să răspundă instituțiile

Informațiile prezentate impun clarificări din partea Primăriei Ploiești, a conducerii TCE, a Consiliului de Administrație, a Curții de Conturi, ANAF și, după caz, a organelor de urmărire penală.

Printre întrebările care se cer verificate se află:

• Cine a aprobat și cine a ocupat funcțiile-cheie din noua rețea?
• Au fost respectate criteriile de competență și procedurile legale?
• Membrii comisiilor de recepție au fost prezenți fizic la verificarea bunurilor?
• Există pontaje și foi de parcurs care să justifice orele suplimentare ale șoferilor?
• A fost folosit timpul de lucru al angajaților pentru activități private?
• Cum au fost fundamentate salariile și noile posturi?
• De ce este redus compartimentul juridic la două persoane?
• Există relații de rudenie sau personale între persoanele menținute în organigramă și factorii de decizie?
• De ce sunt mutate Registratura, Contractele și Managementul Calității în subordini considerate strategice?
• Ce măsuri au fost luate în urma Raportului nr. 1729/2025?

Final: la TCE nu se taie rețeaua, se taie doar cine deranjează

Într-o societate normal administrată, reorganizarea ar începe cu risipa, suprapunerile, funcțiile inutile și vulnerabilitățile de control.

La TCE Ploiești, potrivit informațiilor prezentate, se întâmplă invers: se reduc juriștii, se păstrează apropiații, se multiplică funcțiile de conducere și se consolidează o rețea care ar cuprinde financiarul, achizițiile, investițiile, autobaza, resursele umane, IT-ul, contractele și chiar comisiile de recepție.

Pe hârtie, este reorganizare. În realitate, acuzațiile sugerează o operațiune de acaparare.

Nae nu ar controla doar un birou sau un serviciu, ci întregul traseu al deciziei: de la documentul intrat în registratură până la contract, de la pontaj până la salariu, de la achiziție până la recepție și de la juridic până la semnătura finală.

Iar când într-o societate publică rămân în juridic partenera de viață și nepotul, întrebarea nu mai este cine apără legea.

Întrebarea este dacă mai există cineva care să aibă voie să o aplice. (Sava N.).

„Green” în prezentări, maro în realitate

În broșurile lucioase și campaniile de PR, Coca‑Cola HBC România pozează în campion al sustenabilității: „verde”, responsabil, prieten cu planeta.

În spatele porților fabricii din Ploiești, tabloul descris de sursele noastre arată însă altfel:
„totul este GREEN doar pe hârtie, în fapt totul este maro și pute”.

Coordonarea întregului „ecosistem” de deșeuri și raportări ar fi, potrivit acestor relatări, în mâinile unei echipe bine sudate: Cătălin Andrei, Ioana Brișan, Daniela Spriu și Nelu Cristian Moldovan.

Rezultatul?

• în rapoarte: 100% reciclare, ținte bifate, grafice impecabile;
• în teren: miros greu, transporturi dubioase, firme „de casă” și un gunoi care pare mai degrabă „optimizat financiar” decât „reciclat responsabil”.

Gunoiul menajer, promovat la rang de „ambalaj reciclabil”

Una dintre marile „inovații” povestite de surse ține de felul în care ar fi tratate deșeurile menajere și tehnologice.

Schema descrisă este simplă:

• gunoiul menajer al fabricii ar fi scos din zona lui firească și trecut la categoria „ambalaj reciclat”;
• pentru asta ar fi folosite firme „de casă”, care preiau, cară, facturează și „albesc” gunoiul;
• în tabele, ceea ce în mod normal ar fi fost mizerie amestecată devine, printr‑un miracol birocratic, „deșeu valorificat prin reciclare”.

Se obține astfel o minunată realitate paralelă:

• planeta e salvată în Excel;
• „performanța verde” se umflă;
• iar mirosul adevărat rămâne undeva, la marginea orașului.

Ambalaje care se multiplică în tabele: jonglerii cu RETURO

În centru se află, desigur, copilul iubit al patriei „eco”: RETURO, sistemul garanție‑returnare.
Ce descriu sursele noastre despre felul în care ar fi exploatat acest sistem merită toată atenția:

• deșeurile tehnologice – adică tot ce rezultă din producție, dar nu ajunge consumatorului – ar fi reîncadrate ca „deșeuri de ambalaj”;
• astfel, compania nu doar că își atinge țintele de reciclare, dar ar raporta și cantități mai mari decât cele care ar fi, de fapt, justificate de vânzări reale;
• rezultatul: sistemul garanție‑returnare ar arăta excepțional pe hârtie, cu volume umflate și bani care curg frumos.

Pe înțelesul tuturor: sticlele par să circule mai mult în documente decât în comerț.
Ambalajul devine un fel de cryptomonedă de mediu: se înmulțește când îl treci prin raport.

Garanția de 50 de bani pentru sticle care n‑au văzut niciodată raftul

Una dintre acuzațiile cele mai dureroase privește felul în care ar fi folosită garanția de 50 de bani pe sticlă.

Relatările interne susțin că:

• toate sticlele întregi, cu etichete bune, ar fi culese și predate ca ambalaje cu garanție;
• o parte dintre aceste sticle nu ar fi ajuns niciodată în piață, adică n‑ar fi fost cumpărate de vreun consumator;
• cu toate acestea, pentru ele s‑ar încasa garanția de 50 de bani, ca și cum ar fi făcut turul complet: fabrică – magazin – client – punct de returnare.

Cu alte cuvinte:
sticla nu apucă să vadă raftul, dar banul de garanție apucă să vadă contul.

Dacă asemenea practici se confirmă, nu mai vorbim doar despre „creativitate contabilă”, ci despre o întreagă artă a încasării banilor pentru marfă care, de fapt, n‑a circulat niciodată.

Etichete „aruncate” care lipesc profit pe sticle „orfane”

Un alt capitol savuros – dacă n‑ar fi trist – este cel al etichetelor.

Sursele descriu următorul scenariu:

• role de etichete sunt declarate „în plus” sau „aruncate”, ca și cum n‑ar mai fi de folosit;
• în realitate, o parte dintre aceste etichete ar fi folosite pentru a „învia” sticle fără etichetă, făcându‑le eligibile pentru sistemul de garanție;
• așa, sticle care n‑au trecut niciodată prin drumul normal spre consumator pot apărea, miraculos, ca ambalaje returnabile.

Rezultatul:
„băieții deștepți de la Cola”  – ar putea să mai stoarcă bani din aer.
Nu știm cât de „circulară” e economia asta, dar pare foarte „rotundă” la încasări.

 Zahăr, fructoză și sucuri expirate „semănate” pe câmp

În tot acest tablou „verde”, se mai strecoară un fir roșu (sau, mai corect, maroniu): risipa alimentară și de resurse.

Relatările descriu:

• IBC‑uri, butoaie de tablă și paleți non‑euro care ar fi vânduți prin Prahova și Buzău „la colț de stradă”;
• zahăr, fructoză și concentrat care ajung să fie irosite din cauza manipulării și depozitării greșite;
• cantități mari de suc produse, lăsate să expire și apoi „plimbate” prin țară doar pentru ca, în final, conținutul să fie turnat pe câmp, sticlă cu sticlă, iar ambalajele să fie folosite la încasarea garanției.

La mijloc intră și acciza pe zahăr, care, potrivit surselor, ar dispărea undeva între contabilitate și câmpul „fertilizat” cu băutură.

Întrebarea firească, exact așa cum o formulează cei din interior, este:
„Oare ANAF știe de treaba asta?”

Directorul general, între milioane aruncate și consultanți bine plătiți

În acest context, sursele ridică o întrebare foarte clară, pe care ne‑o asumăm în aceeași formă:

Oare se știe la nivel de GRUP câte milioane de euro aruncă acești angajați ai lor pe câmp, dar și câți bani fac din vânzarea deșeurilor, precum și a artificiilor pe care le fac ei zilnic cu companii de consultanță, în contextul în care aceștia sunt plătiți pentru treburile acestea?

Aici intră în scenă „firmele de consultanță în mediu”, prezentate ca mari specialiste în conformitate și „verzime”.
Sursele vorbesc despre:

• sume consistente care ar fi plătite consultanților, deși compania are propriii oameni de mediu;
• facturi grase pentru „analize”, „optimizări” și „raportări” care ar acoperi, în realitate, jocurile cu deșeurile și ambalajele;
• un sistem în care toată lumea din schemă pare „ocupată” și „indispensabilă”, în timp ce banii se duc, iar gunoiul real se împrăștie.

Sustenabilitatea financiară a consultanților pare, într‑adevăr, de invidiat.

 Angajați lăsați fără măriri și bonusuri: „viața a devenit neagră la Coca‑Cola”

Pe de o parte, avem milioane care se plimbă prin deșeuri, consultanțe și „optimizări”.
Pe de altă parte, angajații de pe teren, oamenii din fabrici, care văd altă realitate:

• nu mai primesc măriri de salariu;
• nu mai văd bonusurile de altădată;
• sunt, după cum se spune în mărturii, „păcăliți și în acest an”.

Fraza care revine obsesiv din interior: „viața a devenit neagră la Coca‑Cola”.

În timp ce oamenii trag de bani de la o lună la alta, mașinile „băieților deștepți” strălucesc în parcări.
De sus, se vorbește despre „Our People, Our Strength”. Jos, oamenii simt doar „Our Cost, Their Saving”.

Fabrica „smart”: camere, microfoane și frică

Altă piesă importantă din puzzle este securitatea.
Numele care apare constant în relatări este Ionuț Cristian Popescu, responsabil de securitate.

Sursele susțin că:

• ar fi fost instalate noi camere de supraveghere performante, dotate cu microfoane, pentru a „gestiona” mai bine personalul;
• scopul real ar fi acela de a identifica din timp angajații incomozi, cei care întreabă, contestă sau, simplu, nu tac;
• suspiciunea extrem de gravă – și pe care o redăm exact ca acuzație, nu ca fapt dovedit – este că astfel de camere și microfoane ar putea fi montate inclusiv în vestiare sau toalete, atât pentru angajați, cât și pentru contractori.

Dacă asemenea fapte se confirmă, nu mai discutăm doar despre un exces de zel, ci despre o cultură a terorii și a intruziunii grosolane în viața privată.

Într‑o fabrică în care camerele văd și aud tot, singurul lucru care nu se mai aude este vocea liberă a oamenilor.

Manual intern: „Te conformezi sau pleci”

Atmosfera descrisă de surse poate fi rezumată într‑o singură propoziție:
„Te conformezi sau pleci.”

• cine pune întrebări ajunge rapid „pe radar”;
• cine insistă ajunge la HR și la avocații companiei;
• cine nu „se aliniază” este invitat, elegant, să își caute viitorul în altă parte.

Acolo unde oamenii aleg să lupte, conflictul se mută în instanță.
Există deja, în spațiul public al portalurilor de justiție, procese de muncă între angajați (sau foști angajați) și Coca‑Cola.

Diferența de forțe e evidentă:

• de o parte, o corporație cu buget de avocați și echipe juridice;
• de cealaltă parte, un om care încearcă să‑și apere drepturile.

Mulți renunță înainte să înceapă. Restul ajung doar niște nume în tabele seci de pe site‑urile instanțelor.

 „Dinozaurii” incomozi și curățenia la nivel de Grup

Relatările interne nu se opresc la nivelul unei fabrici.
Ele vorbesc despre o „curățenie generală” la nivel de Grup, unde ținta nu mai e doar „costul”, ci și memoria organizațională.

Așa‑numiții „dinozauri” – oamenii vechi, care știu cum se lucra cu 10–15 ani în urmă, care au prins generații de directori și au văzut prea multe „optimizări” – par a fi, acum, indezirabili.

Noua linie ar fi:

• să rămână în companie cei care nu știu prea mult din trecut;
• să se promoveze oameni „aliniabili”, care nu pun întrebări incomode;
• să se reducă la minimum riscul ca cineva din interior să înceapă să povestească, în detaliu, cum funcționează, de fapt, lucrurile.

Experiența devine un defect, nu un atu.
Cine știe prea multe devine, inevitabil, o problemă de „gestionat”.

Caruselul posturilor „noi”: presiune, nu dezvoltare

Unul dintre cele mai neliniștitoare elemente este modul în care apar și dispar posturi în organigrama Coca‑Cola.

Sursele descriu un adevărat carusel:

• oameni care pleacă discret;
• poziții care apar „noi” în anunțuri publice, deși, în interior, sunt ocupate sau „rezervate”;
• reorganizări succesive care, în loc să aducă claritate, cresc starea de nesiguranță.

Întrebările pe care le punem, ca redacție, sunt simple:

• De ce apar anunțuri pentru poziții unde există deja titulari?
• Este doar o formalitate de HR sau un mod de a transmite oamenilor din interior că sunt ușor înlocuibili?
• Câți dintre cei care văd postul lor „scos la concurs” mai au curajul să conteste ceva?

Dacă această practică este reală, ea nu vorbește despre dezvoltare sau transparență, ci despre presiune psihologică sistematică.
Mesajul transmis angajaților este clar:
„Nu ești de neînlocuit. Oricând putem aduce pe altcineva în locul tău.”

Evolutia personalului:

• urmărim evoluția personalului: plecări, concedieri, recrutări „surpriză”;
• monitorizăm procesele de muncă în care apar numele Coca‑Cola HBC România;
• analizăm, ori de câte ori avem acces, fluxurile de deșeuri, contractele cu firmele „verzi” și consultanții de mediu;
• cerem, de fiecare dată când e cazul, puncte de vedere oficiale din partea companiei.

Dacă totul e atât de curat, transparent și sustenabil pe cât ne spun reclamele, atunci următoarele întrebări nu ar trebui să sperie pe nimeni:

• Cum se explică diferențele dintre „100% reciclare” în rapoarte și realitatea de pe teren?
• Cum se justifică volumele de ambalaje raportate în relație cu vânzările reale?
• Ce se întâmplă cu sticlele care n‑au ieșit niciodată pe piață, dar aduc garanție?
• Cine răspunde pentru sucurile, zahărul și fructoza „împrăștiate” pe câmp?
• Ce rol au, exact, consultanții externi de mediu, dincolo de prezentări frumoase?
• De ce sunt oamenii vechi „curățați” și posturile lor scoase la concurs?

Răspunsurile sincere la aceste întrebări ar cântări mai mult decât orice campanie cu frunze, valuri albastre și zâmbete în tricouri verzi.

Important:

• Nu pretindem că înlocuim anchetele autorităților sau hotărârile instanțelor.
• Prezentăm acuzații, suspiciuni și relatări venite de la persoane care susțin că au participat sau asistat direct la situațiile descrise.
• Ne bazăm pe dreptul presei de a pune întrebări, de a incomoda și de a expune discrepanțele dintre imaginea oficială și ceea ce se întâmplă în interior.

Redacția noastră își menține deschis și garantat dreptul la replică pentru:

• Coca‑Cola HBC România,
• persoanele menționate nominal,
• orice entitate vizată direct sau indirect de acest material.

Le invităm public:

• să demonteze, cu date concrete, acuzațiile;
• să explice fluxurile de bani, deșeuri și „optimizări”;
• să arate, cu fapte, că „verde” nu este doar o culoare bună pentru marketing, ci și pentru conștiință.

Până atunci, într‑o lume în care totul se poate recicla, pare că singurul lucru aruncat sistematic la gunoi este adevărul. (cerasela N.).