Featured
Republica KWh: Exportăm cu 3 euro, importăm cu 200. Cine-și bate joc de facturile noastre?
Stat pe dos: Vindem energia pe nimic, o răscumpărăm la preț de lux
Piața de energie a României nu mai e „piață”, ci un experiment sadic pe banii contribuabilului. Într-o degringoladă totală, întreținută cu grijă de bâlbele și incompetența celor aflați la butoanele țării, producția internă este sabordată cu o consecvență demnă de cauze mai bune.
Oprirea – deloc inocentă, am putea spune – a reactoarelor nucleare a fost bomboana de pe colivă. Pe o piață „liberalizată” doar în teorie, am ajuns să exportăm, la orele prânzului și după-amiaza, energie la prețuri ridicole, în jurul a 3 euro/MWh sau chiar mai puțin, ca apoi, spre seară, să o importăm înapoi cu aproximativ 200 de euro/MWh.
Recordul absurdului este atins în data de 23 august 2026, zi care rămâne exemplul perfect al haosului generalizat din sistemul energetic național, așa cum reiese din analiza publicată de Cotidianul Național.
23 august 2026: Ziua în care România a vândut ieftin și a răscumpărat la suprapreț
În jurul prânzului și până aproape de ora 17:30, România a exportat energie la prețuri de nimic, cu valori situate, pe intervale întinse, sub 3 euro/MWh. Principalul beneficiar al generozității noastre energetice?
Bulgaria.
Vecinii de la sud au cumpărat liniștiți energia ieftină ziua, pentru ca, spre seară, să ne „returneze” aceeași energie – evident, nu gratis – la prețuri astronomice. După ora 19:00, România ajunge să importe masiv energie, la circa 200 euro/MWh.
Cine plătește diferența? Nu guvernanții, nu „experții” în strategii energetice, ci consumatorul captiv, prins în lanțul „liberalizării”: cetățeanul și firmele împinse spre faliment.
Moldova, dependentă de noi… dar ne vinde energie înapoi
Cireșa de pe tortul absurdului energetic: România a importat cantități importante de energie nu doar din Ucraina, ci și din Republica Moldova.
Republica Moldova, țară prezentată până mai ieri ca fiind aproape total dependentă energetic de România, a devenit, miraculos, furnizor. Cum? Simplu: moldovenii și-au mutat importurile și au început să cumpere energie din Ucraina – da, acea Ucraină aflată în război, cu infrastructura energetică bombardată de ruși.
Și, în timp ce Ucraina se reconstruiește sub tirul rachetelor, România, membră UE și plină de „strategii verzi”, se lasă plimbată ca un client fraier prin piața regională de energie.
Toate aceste jocuri pe bursă, toate aceste combinații pe lanțul energetic se vor regăsi, la virgulă, în facturi. Iar o nouă creștere a prețurilor – în condițiile în care deja avem printre cele mai mari tarife din UE – nu va însemna altceva decât un pas în plus spre faliment generalizat.
„Campionii” de la Nuclearelectrica: întâi strică, apoi simulează salvarea
Capitolul „Nuclearelectrica” ar merita un manual separat de incompetență aplicată.
După ce au picat lamentabil la orice examen de competență, guvernanții s-au trezit brusc, dar nu din conștiință, ci din panică. Eșecul previzibil al „stâncii dinamitate de două ori” și al barjelor scufundate – improvizații demne de o caricatură, nu de o strategie energetică – i-a împins, în sfârșit, să facă ce ar fi trebuit să facă cu luni bune în urmă.
Acum, în ceasul al doisprezecelea, se:
- draghează,
- dau drumul la volume mari de apă din acumulările de pe Olt,
- se construiește un dig transversal de ghidare pe Dunărea Veche, menit să redirecționeze apa spre canalul de aducțiune al centralei.
Mai mult, autoritățile au adus în zonă pompe de mare capacitate pentru a asigura apa de răcire a reactoarelor.
Cu toată această „mobilizare eroică” la nivel declarativ, realitatea este că nu s-a schimbat nimic în esență. România continuă să bată cuie în sicriul propriei economii, cu o perseverență demnă de cauze istorice, nu de un stat care se presupune că vrea să supraviețuiască.
Termocentralele: Resuscitare cu sârmă și bandă adezivă
Disperați că nici prin importuri nu mai pot asigura funcționarea sistemului energetic, guvernanții au dat ordinul de repornire a termocentralelor.
Doar că, surpriză:
- nu s-au dat bani la timp pentru întreținere și reparații;
- un grup a cedat imediat după pornire;
- la celelalte s-a constatat, uimiți, că… nu mai sunt oameni, pentru că profesioniștii au fost concediați sau alungați.
Pe deasupra, nici rezerve de cărbune scos din mine nu mai există în mod adecvat, în condițiile în care, la 31 august, este programată închiderea a încă 700 MW din termocentrale.
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, tot repetă că se va „zbate” pentru funcționarea capacităților pe cărbune și după 31 august. Cum se zbate, nu prea știm: în conferințe de presă, în postări sau în comunicate?
Cert este că:
- nici Ilie Bolojan,
- nici Nicușor Dan
nu vor să audă de cărbune.
Și mai este doar o săptămână până la termenul de închidere. După aceea, putem, în mod oficial, „să stingem lumina. În țară.”
Regenerabilele de carton: Panouri care dorm noaptea și eoliene care se răzgândesc
Bogdan Ivan susține că România are rezerve de cărbune doar la cariera Roșia de la Rovinari, carieră atacată sistematic de ONG-uri în instanță.
Potrivit fostului ministru, acolo există resurse pentru 30-40 de ani de producție de energie, produsă în România, la costuri mult mai mici decât cei 500 euro/MWh pe care ajungem să îi plătim pentru importuri în orele de vârf.
„Nu putem lăsa securitatea energetică a României la mila vremii – să așteptăm să bată vântul, să fie soare sau să avem suficientă apă, iar când acestea nu sunt suficiente, să cumpărăm energie scumpă din afară”, avertiza Bogdan Ivan, citat în analiza preluată de Cotidianul Național.
Problema?
Același Bogdan Ivan, pe vremea când era ministru al Energiei, nu s-a abătut de la planul decarbonizării și al promovării intensive a fotovoltaicelor și eolienelor, tratate ca soluție-miracol.
Și totuși, de ce atâta panică acum? Nu avem regenerabile?
- Fotovoltaicele nu produc seara și noaptea, iar în sezonul rece randamentele scad dramatic.
- Eolienele sunt extrem de imprevizibile și nu poți construi siguranța sistemului pe un vânt capricios.
- Poți să acoperi suprafața unui județ cu baterii, dar tot rămâi cu problema de fond: nu ai cu ce să le încarci în mod stabil și previzibil.
Se pare că, la nivel de decidenți, iluminarea încă nu a avut loc. Dar la primul mare blackout, lecția va fi învățată brusc și dureros. Prea târziu pentru economie, prea scump pentru cetățeni.
Concluzie: România, cobai pe bursă, plătitor de ultimă instanță
Din toate aceste elemente – prețuri de 3 euro la export și 200 sau chiar 500 euro la import, opriri deliberate de capacități, improvizații la Nuclearelectrica, termocentrale puse pe butuci, rezerve de cărbune lăsate la mâna ONG-urilor și regenerabile ridicate la rang de religie – reiese un singur lucru:
România nu are, în acest moment, o politică energetică, ci doar un lung șir de improvizații, contradicții și experimente făcute pe pielea consumatorului.
Haosul descris în articolul Cotidianului Național, sub semnătura Claudiei Marcu, nu este o excepție, ci devine noua normalitate.
Iar la final, întrebarea rămâne aceeași, dar tot mai tăioasă:
Exportăm cu 3 euro, importăm cu 200-500 euro/MWh. Cine plătește nota?
Răspunsul este deja pe factură.
Exclusiv
Operațiunea „Glock-ul de Hârtie”: cum a ajuns un ordin de salarizare să fie tratat ca dosar CIA cu spioni și droguri
Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de salarizare prezentat în instanță ca manual de operațiuni secrete NATO.
Meciul „SPRD vs. Contabilul Grecu”: runda documentelor secrete cu coeficienți la cap
Meciul dintre Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” (SPRD) și contabilul-șef al Ministerului Afacerilor Interne, chestorul Grecu, pentru declasificarea OMAI S7/2018 e în plină desfășurare. Și nu e doar un litigiu juridic, e stand-up comedy pe bani publici.
Pe de o parte, ai sindicatul care cere să vadă, ca tot muritorul, metodologia de salarizare din MAI. Pe de altă parte, ai „experții de top” ai lui Grecu, crema Direcției Generale Juridice (DGJ-MAI), care au reușit o performanță istorică: să transforme un ordin cu coeficienți, procente și formule de calcul într-un fel de dosar ultrasecret cu CIA, GRU, spioni, arme și droguri.
Și toate astea se văd negru pe alb în întâmpinarea MAI, la pagina 13 din 17 (pagina 18 din PDF). Acolo, punctul 8 este „argumentul forță”, bomba juridică menită să convingă instanța că OMAI S7/2018 trebuie să rămână îngropat la „strict secret de serviciu”.
Rezultatul? Un text atât de caraghios încât, cum bine observă cei de la Sindicatul Diamantul, „ne fac să ne stricăm de râs”.
Argumentul lor „de beton”: N-avem secrete, dar sunt confidențiale, că așa vrem noi
Citez, cu pietate juridico-umoristică, pasajul-fanion al DGJ-MAI:
„Reclamantul omite să precizeze faptul că, deși actele administrative de numire în funcție și de stabilire a drepturilor salariale nu sunt clasificate, ele sunt confidențiale, fiind comunicate exclusiv beneficiarilor, accesul la aceste documente fiind rezervat, pe cale de consecință doar angajatului și angajatorului, fără diseminarea publică a informațiilor pe care le atestă.”
Traducere în română simplă:
– Da, recunoaștem, actele de salarizare nu sunt clasificate.
– Da, tot acolo se văd frumos toate informațiile pe care le-ar „ascunde” OMAI S7/2018.
– Dar! Le numim „confidențiale” și gata, am rezolvat: nu le arătăm nimănui.
Practic, experții-contabili-juriști recunosc singuri că Ordinul S7/2018 nu conține secrete reale, pentru că „secretele” sunt deja divulgate în actele individuale de salarizare, care ajung – cum e normal – la fiecare angajat: fie că lucrează la tarabă, la Dedeman, la OMV, la Senat sau la MAI.
Și atunci, ce fac strategii DGJ? Mută mingea din „secret de serviciu” (care are condiții legale clare, art. 15 lit. e) din Legea 182/2002 – trebuie să existe un PREJUDICIU real prin diseminare) în „confidențial”, o noțiune elastică, fără temei serios de a fi opusă instanței sau reclamantului.
Altfel spus:
– Nu-i secret de serviciu, că nu prea avem pe ce.
– Dar îl ținem ascuns „că e confidențial”, pentru că așa zicem noi.
CCR 101/2018: când invoci o decizie care îți dinamitează singură „secretul”
Apogeul spectacolului juridic este că însuși MAI, prin DGJ, își sparge argumentele cu propria citare a Deciziei CCR 101/2018.
Decizia CCR 101/2018 este una PENALĂ, referitoare la art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 (corupția – folosirea de informații nedestinate publicității pentru foloase necuvenite). Curtea Constituțională explică acolo, clar, următoarele:
- „Informațiile nedestinate publicității” pot fi:
- (a) clasificate, conform Legii 182/2002
- sau (b) confidențiale.
Exact CCR spune, în paragrafele 16–19, că informațiile confidențiale sunt DISTINCTE de cele clasificate.
Și acum vine comedia:
MAI citează această decizie ca și cum ar consolida „secretul” OMAI S7/2018, dar de fapt admite, prin propria trimitere, că:
- Ordinul S7/2018 NU stă în picioare ca „secret de serviciu”;
- îl împinge singur în zona de „confidențial” – adică tocmai în categoria care NU are același regim juridic și NU poate fi folosită ca pârghie pentru a-l ascunde față de instanță sau față de reclamant.
Cu alte cuvinte, DGJ-MAI își trage singură preșul de sub picioare și strigă apoi: „Uitați ce bine ne apărăm secretul!”
Ordinul de salarizare transformat în dosar cu spioni, arme și droguri
Adevărata perla logică apare când aceiași „experți” încearcă să vândă instanței ideea că dezvăluirea metodologiei de salarizare ar declanșa Apocalipsa operațională în poliție.
Sintetizând ironia Sindicatului Diamantul:
- Ordinul S7/2018 e o simplă metodologie de salarizare.
- Cu coeficienți, procente, formule de calcul.
- E, practic, un OMAI 132/2004 cu un facelift – ordinul vechi, nesecret, dar niciodată publicat și, culmea, ultra-activat „pe hârtie”, deși figurează abrogat.
- Metodele de calcul pentru sporurile alea înghețate la nivelul lui 2018 sunt în mare parte raportate la OG 38/2003 și OMAI 132/2004 – acte care, oficial, sunt abrogate, dar în realitate bântuie prin realitatea de salarizare.
Ce face însă MAI?
Prezintă acest rahat birocratic cu coeficienți ca pe un dosar penal cu agenți dubli, CIA, GRU, transporturi de arme și droguri acoperite. De parcă în OMAI S7/2018 n-ar fi formule de calcul, ci coordonatele GPS ale depozitelor secrete NATO.
„Nu poate fi explicat” interesul pervers al cetățeanului… de a ști cu cât e plătit polițistul
În logica debusolată a DGJ-MAI, dacă OMAI S7/2018 ar fi dezvăluit:
- „Nu poate fi explicat” interesul „pervers” al unui cetățean de a identifica polițistul.
- Se sugerează un fel de transfer dement:
- De la „metodologie de salarizare”
- La „manual de vânat polițiști după nume, CNP, conturi bancare și cod PIN”.
Ajung să îți dea impresia că dacă OMAI S7/2018 devine public:
- Oricine va putea afla numele polițiștilor,
- CNP-urile,
- datele nevestei, amantei,
- conturile bancare
- și, de ce nu, codul PIN de la telefon.
Totul, doar prin simpla deschidere a unui ordin de… salarizare.
OMAI S7/2018 este prezentat, în retorica absurdă a apărătorilor săi, ca un fel de hartă interactivă cu GPS, camere video și microfoane: deschizi PDF-ul și ți se conectează automat la toți polițiștii din țară.
Misiune imposibilă: Tom Cruise, varianta contabil cu epolet
În această piesă de teatru administrativ, chestorul Grecu apare ca un fel de Tom Cruise al ministerului, erou într-o „Misiune Imposibilă” cu dosare S, seifuri, lacăte și ștampile roșii.
Diferența e că, în loc de pistol și sfoară de rappel, arma lui Grecu este:
- OMAI S7/2018 = Glock
- Formulele de calcul și coeficienții de funcție = gloanțele.
Imaginați-vă scena la bloc:
– „Cum e la muncă, domnu’ chestor Răzvan?”
– „Ce să le spun oamenilor? Că am flendurit toată ziua paginile OMAI S/7/2018?”
– Așa că omul salvează aparențele: „Am tras cu Glock-ul până s-a înroșit țeava!”
Realitatea: a fluturat hârtii cu procente, a protejat cu dantelă juridică un ordin de salarizare și a apăsat cu disperare pe sigiliul de „strict secret”, ca nu cumva cetățeanul să vadă cum arată de fapt arhitectura salariilor în MAI.
„Profesioniștii” de la DGJ-MAI: când confunzi dreptul administrativ cu scenarii SF
Sindicatul Diamantul rezumă plastic:
„Observați cât de profi sunt experții de la DGJ-MAI!”
„Profesionalismul” se vede în:
- Contradicțiile interne: recunosc că actele nu sunt clasificate, dar le trântesc eticheta de „confidențial”, ca să le ascundă.
- Citarea CCR 101/2018 în favoarea lor, când decizia arată exact invers: diferența clară dintre informațiile clasificate și cele confidențiale, scotând Ordinul S7/2018 din aria „secretelor de serviciu”.
- Transformarea unei metodologii de salarizare într-un potențial pericol pentru siguranța polițiștilor, de parcă salariul și sporul de noapte ar fi echivalentul traseului unui transport de armament strategic.

Concluzie: când „secretul de serviciu” acoperă mai degrabă rușinea de salarizare, nu siguranța națională
Din tot spectacolul juridico-contabil rezultă câteva evidențe jenante:
- OMAI S7/2018 nu e un document strategic, ci o piesă-cheie în înțelegerea modului în care sunt plătiți polițiștii.
- Secretizarea lui pare să protejeze mai degrabă opacitatea, haosul și improvizațiile din salarizarea MAI, nu securitatea vreunei operațiuni speciale.
- Invocarea confidențialității actelor de salarizare – care ORICUM sunt comunicate fiecărui angajat, în orice domeniu – este o glumă proastă juridic și o palmă pe obrazul transparenței.
În „țara dacilor, unde contabilul e polițist”, așa cum mușcător observă Emil PASCUT de la Sindicatul Diamantul, OMAI S7/2018 a devenit „Glock-ul” cu care se împușcă orice tentativă de transparență.
Nu vorbim despre spioni, CIA, GRU, arme și droguri.
Vorbim despre coeficienți, sporuri înghețate la nivelul lui 2018 și formule de calcul care, dacă ar deveni publice, ar arăta cât de „creativă” este, de fapt, contabilitatea respectului față de polițiști.
Iar asta, spre deosebire de „secretele de serviciu”, ar produce, într-adevăr, un prejudiciu. Nu siguranței naționale, ci imaginii Ministerului Afacerilor Interne. (Cristina T.).
Exclusiv
Vesta antiînjunghiere și creierul anti-logică: cum arată „uniforma modernă” văzută din birou
Uniformă de catalog, piele de cobai
Acestea sunt reacțiile pielii unui polițist din cadrul Poliției Capitalei după 8 ore de „glorie operațională”, timp în care, conform dispozițiilor șefilor săi ierarhici, a fost obligat să poarte vesta antiînjunghiere peste cămașa de intervenție.
Nu vorbim de un detaliu „opțional”, ci de un element din componența acelei uniformei de poliție mult prea lăudate și prezentate ca „modernă”, „occidentală”, „ca-n filme” – „asemănătoare poliției din SUA”, ca să cităm un clasic în viață, așa cum remarcă Sindicatul Europol.
Din birouri, în fotografii, în prezentări PowerPoint, uniforma arată impecabil. În comunicate, este „reformă”. Pe teren, în viața reală, pe pielea oamenilor, se transformă într-un experiment dermatologic forțat.
Pe teren: transpirație, căldură și viziune de birou
În realitate, o zi de muncă pentru un polițist nu înseamnă defilare la paradă și ședințe foto pentru Instagramul instituției. Înseamnă:
- intervenții,
- deplasări permanente,
- urcat și coborât din autospecială,
- stat ore întregi în picioare,
- căldură,
- transpirație,
- stres,
- risc.
În asemenea condiții, echipamentul trebuie să fie, în mod normal, practic, funcțional și adaptat misiunii, nu fanteziilor estetice ale vreunui „strateg” din birou care confundă patrula reală cu un poster de promovare instituțională.
Dar între realitatea din stradă și imaginația confortabilă din birouri se cască un hău pe care nu-l acoperă nici vesta, nici cămașa, nici sigla „modernă”.
Șefi cu vestă pe polițist și ochelari de cal pe logică
Ne întrebăm, evident retoric:
De ce ar trebui ca un șef din Poliția Capitalei să nu facă diferența între:
- momentul în care un polițist are real nevoie de vesta antiînjunghiere
și - momentul în care aceasta ar trebui să stea depozitată în mașina de poliție, gata de folosit la nevoie, nu lipită de pielea omului 8 ore în șir?
Oare nu este elementar ca polițistul să se echipeze cu vesta antiînjunghiere atunci când primește o sesizare și se deplasează la un eveniment unde există un risc concret?
Nu pentru unii șefi. Ei par să lucreze după un alt Cod: Codul Dispozițiilor Absurd-Rigide, în care logica este articolul 1 – abrogat.
„Poartă vesta non-stop!” – filozofia ergonomiei made in birou
După „mintea” unora dintre șefii din Poliția Capitalei, polițistul trebuie să poarte vesta non-stop, ca un fel de armură de carton rigidă, indiferent de activitatea desfășurată:
- dacă se află la sediul unității,
- dacă stă la birou și completează documente,
- dacă așteaptă repartizarea unei lucrări,
- dacă doar conduce autospeciala.
Nu contează disconfortul, nu contează sănătatea pielii, nu contează riscul de suprasolicitare sau de probleme medicale. Important este să fie bifată „dispoziția”.
Pentru că, în mintea acestor șefi, mai important decât siguranța și sănătatea polițistului este ca o hârtie să fie respectată orb, ca o dogmă. Logica? Echilibrul? Preocuparea autentică pentru oamenii din stradă? Termeni exotici, necunoscuți.
Vesta antiînjunghiere: echipament de protecție, nu medalie de decor
Realitatea de bun-simț, enunțată clar de Sindicatul Europol, dar aparent imposibil de înțeles la anumite niveluri de comandă:
O vestă antiînjunghiere este un echipament de protecție, nu un accesoriu estetic de uniformă.
Nu este cravată, nu este insignă, nu este breloc de pus la chei. Este ceva ce:
- se folosește când situația o cere,
- se îmbracă în funcție de risc,
- se adaptează misiunii, nu programului de birou al șefului.
Să obligi un polițist să poarte vesta în mod permanent, indiferent de activitate, doar ca să „dea bine” în ordinele interne și în poze, înseamnă să confunzi protecția cu tortura lentă.
O zi de teren pentru șefii „strategi” – cel mai bun curs de perfecționare
Poate că, înainte de a emite asemenea dispoziții rupte de realitate, unii șefi ar trebui să facă un mic experiment educativ:
- să petreacă o singură zi în teren,
- îmbrăcați exact ca polițiștii cărora le dau ordine,
- cu vesta antiînjunghiere peste cămașa de intervenție,
- în aceleași condiții de căldură, transpirație, oboseală, deplasări și stat în picioare.
Fără aer condiționat de birou, fără „pauză la mapă”, fără prezentări frumos editate. Doar ei, echipamentul și realitatea.
Este posibil ca, după această experiență, brusc, logica să redevină o calitate managerială, iar empatia să nu mai fie privită ca un moft.
Între pozele lucioase și pielea distrusă: adevărata față a „modernizării”
Între o uniformă „modernă”, prezentată impecabil în fotografii, în powerpoint-uri și în discursuri de PR, și realitatea celor 8 ore petrecute în stradă de un polițist de la Poliția Capitalei este o prăpastie pe care nu o poate acoperi niciun comunicat.
Sindicatul Europol a arătat clar: reacțiile pielii colegului lor nu sunt un moft, ci o consecință directă a unei dispoziții stupide, rigide și complet rupte de misiunea reală a polițistului.
Și atunci, întrebarea se pune simplu și usturător:
Avem o uniformă „ca în SUA” doar în poze, sau avem șefi care ar trebui trimiși la recalificare în logică elementară și respect față de oamenii din prima linie?
Până nu se înțelege că polițistul nu este manechin de catalog, ci om aflat în serviciu, orice „modernizare” va rămâne un ambalaj frumos pus peste o atitudine profund înapoiată. Iar pielea celor din stradă va continua să plătească prețul „viziunilor” de birou. (Cerasela N.).
Pe baza dezvăluirilor făcute de Sindicatul Europol privind condițiile reale de purtare a noii uniforme „moderne” a Poliției Capitalei
Administratie
Polițiștii rutieri, obligați să lucreze în condiții dificile
Temperaturile extreme și lipsa dotărilor
Condițiile de lucru ale polițiștilor rutieri sunt criticate din cauza expunerii prelungite la temperaturi ridicate și a lipsei unor dotări de bază.
Agenții sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în intersecții, pe durata întregului program, uneori fără pauze și fără acces suficient la apă. Temperaturile pot ajunge la aproximativ 36 de grade Celsius în aer și până la 45 de grade Celsius la nivelul asfaltului.
În acest context, sindicatul atrage atenția asupra necesității respectării pauzelor și a timpului de refacere a capacității de muncă.
Critici privind folosirea polițiștilor pentru coloane oficiale
O altă nemulțumire vizează folosirea agenților pentru facilitarea deplasării unor coloane „neoficiale” ale politicienilor prin traficul aglomerat din București.
Sindicaliștii susțin că polițiștii nu ar trebui să fie obligați să execute dispoziții pe care le consideră ilegale sau care depășesc atribuțiile obișnuite ale serviciului rutier.
Uniforme de calitate slabă și deficit de personal
Sindicatul reclamă și calitatea precară a uniformelor, care se uzează rapid și nu oferă condiții adecvate pentru activitatea desfășurată în aer liber.
În același timp, deficitul de personal continuă să pună presiune asupra agenților existenți. Într-o notă ironică, reprezentanții sindicatului se întreabă dacă autoritățile ar prefera înlocuirea polițiștilor cu roboți pentru a acoperi lipsa de personal.
„Polițistul ideal”, portretul unei situații absurde
Mesajul sindicaliștilor descrie ironic „polițistul ideal” drept agentul care nu reclamă lipsa apei, temperaturile extreme, absența pauzelor, uniformele necorespunzătoare sau folosirea sa în misiuni care nu țin de activitatea obișnuită.
Critica urmărește să evidențieze discrepanța dintre cerințele impuse polițiștilor și condițiile concrete în care aceștia sunt obligați să își desfășoare activitatea. (Sava N.).
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 3 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 23 de oreIPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși
-
Exclusivacum 4 zileOperațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid
-
Exclusivacum 3 zileMinisterul Economiei și „Digitalizării” își taie singur internetul la cap – cum să faci praf o direcție strategică cu un simplu proiect de HG




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login