Actualitate
Trump vrea nave americane construite în străinătate: revoluție sau risc pentru flota SUA?
Președintele Donald Trump a declanșat una dintre cele mai controversate dezbateri din ultimii ani în domeniul naval american, după ce a semnat, joi, un memorandum de securitate națională care deschide calea pentru construcția unor nave ale Marinei SUA în șantiere navale străine. Decizia lovește direct în dogma de zeci de ani potrivit căreia navele de război americane se construiesc exclusiv pe teritoriul SUA și pune pe masă o întrebare esențială: cât de departe poate merge Washingtonul în externalizarea propriei puteri maritime?
„Modelul Finlanda” devine șablon pentru flota viitorului
Documentul prezidențial promovează extinderea așa-numitului „model Finlanda”, folosit în prezent pentru navele de securitate arctică ale Pazei de Coastă, în care:
- primele nave sunt construite în străinătate, în șantiere partenere;
- unitățile următoare sunt realizate în șantiere americane, cu transfer de tehnologie și investiții externe.
Noul memorandum prevede că șantierele navale străine ar putea construi, în propriile docuri, până la două nave în trei clase diferite, cu obligația clară de a aduce ulterior o parte substanțială a lucrărilor și a investițiilor în Statele Unite.
Cele trei tipuri de nave vizate sunt:
- nave de luptă de suprafață capabile să execute:
- luptă antisubmarin (ASW),
- luptă la suprafață,
- misiuni de escortă pentru convoaie;
- nave de realimentare la mare, care să îndeplinească cerințele pentru petroliere de tip CONSOL (Consolidated Cargo Replenishment at Sea);
- nave de tip Roll-On/Roll-Off (Ro-Ro), esențiale pentru transportul rapid de echipamente și vehicule militare.
Înainte de acest memorandum, administrația Trump făcuse deja presiuni asupra Congresului pentru a obține aprobarea construirii a patru nave în șantiere străine prin Legea de Autorizare a Apărării pentru anul fiscal 2027 și ceruse, de asemenea, alocarea de fonduri de reconciliere pentru studii și, eventual, pentru achiziția unei prime nave din afara SUA. Parlamentarii au reacționat însă prudent, ambele Camere introducând limitări în versiunile lor de proiect legislativ.
Un precedent aproape inexistent: americanii învață să opereze nave „de import”
Chiar dacă administrația ar reuși să depășească opoziția de pe Capitol Hill, drumul către integrarea navelor construite în străinătate în flota SUA este, după toate standardele, complicat. Specialiștii atrag atenția că:
- Marina americană nu are, practic, experiență în operarea de nave de luptă proiectate și construite în întregime în afara SUA.
- Obstacolele sunt de două tipuri majore: tehnice și politice – și nu este deloc clar care categorie va pune mai multe probleme.
„În primul rând, nu am mai făcut asta niciodată cu o navă de tip combatant. Apoi, standardele sunt diferite, iar Statele Unite ar trebui să decidă că unele lucruri pur și simplu nu mai sunt la fel de importante”, avertizează un fost căpitan de marină devenit analist de politici publice.
Obstacole tehnice: când standardele SUA nu se potrivesc cu șantierele străine
Proiectarea de la zero: cheia pentru evitarea unui dezastru de integrare
Experții sunt de acord asupra unui punct: dacă Washingtonul alege să construiască nave de luptă în străinătate, proiectarea trebuie gândită de la bun început pentru standardele și sistemele americane.
- Marina SUA operează cu cerințe stricte de:
- supraviețuire în luptă (rezistență la șoc, compartimentare, protecție la avarii),
- redundanță a sistemelor vitale.
- Majoritatea navelor străine nu sunt proiectate nativ pentru aceste cerințe, astfel că ar fi nevoie de modificări structurale încă din faza de proiect.
În plus, tipurile de sisteme de armament și de luptă utilizate de SUA nu sunt integrate, în mod normal, în proiectele străine:
- dacă nava este construită mai întâi în străinătate, iar integrarea armamentului se face ulterior în șantiere americane, există riscul:
- unor adaptări dificile,
- întârzieri semnificative,
- creșteri de cost neașteptate.
„Cel mai bun scenariu ar fi să cumperi o navă concepută de la chilă în sus pentru integrarea sistemelor americane. Dacă încerci să faci asta ulterior, ca un fel de ‘back‑fit’, lucrurile se complică și apar întârzieri peste întârzieri”, subliniază un analist.
Limite în comunicații și compatibilitate în luptă
Marina SUA operează frecvent alături de nave NATO sau ale altor aliați, însă integrarea nu este perfectă:
- multe nave străine nu dispun de aceleași rețele și sisteme de comunicații ca navele americane;
- lipsesc, de exemplu, capacități precum Cooperative Engagement Capability (CEC), care permite schimbul de date de țintire pentru apărarea antirachetă.
Teoretic, o navă construită în străinătate pentru SUA ar putea fi echipată cu:
- rețele și datalink‑uri compatibile cu flota americană.
Problema mai dificilă apare la nivelul sistemelor de luptă:
- deși unele marine – cum ar fi cele din Spania, Coreea de Sud sau Japonia – folosesc sistemul Aegis, versiunea și configurația lor diferă de cele americane;
- pentru războiul antisubmarin sau alte domenii, sistemele pot fi complet diferite ca arhitectură și furnizori.
Integrarea unei nave construite după standarde străine în ecosistemul logistic și tehnic al SUA ar presupune:
- includerea pieselor de schimb și a documentației pentru:
- structură,
- sistemele mecanice,
- sistemele electrice,
- în rețeaua logistică americană, deja extrem de complexă.
Standardele americane de testare: cine renunță la ce?
Orice navă de război americană este supusă unui amplu proces de:
- testare post‑livrare,
- certificare pentru condiții de luptă,
- probe de șoc și evaluări de siguranță.
Acest proces se bazează pe:
- standarde tehnice interne ale SUA, consacrate prin reglementări și practică.
Navele construite în străinătate se raportează la:
- clasificări și standarde naționale sau comerciale diferite.
Marina ar fi obligată să decidă:
- ce standarde americane rămân obligatorii,
- unde se acceptă abateri sau adaptări.
Un exemplu recent ilustrează dificultățile:
- programul fregatelor clasa Constellation, bazate pe un proiect italian,
- a fost afectat de:
- depășiri de costuri,
- întârzieri,
- numeroase modificări de proiect,
- astfel încât, la finalul lui 2025, programul a fost redus la două nave, în pofida așteptărilor inițiale mult mai ambițioase.
Riscul „claselor orfane”: lecția Zumwalt
Un alt avertisment important vizează dimensiunea seriei de nave străine:
- dacă SUA ar cumpăra doar două sau trei unități bazate pe un proiect străin:
- acestea ar deveni o „clasă orfană”, cum s‑a întâmplat cu cele trei distrugătoare clasa Zumwalt;
- întreținerea ar necesita:
- linii de instruire separate,
- stocuri de piese de schimb dedicate,
- echipamente de antrenament și mentenanță specifice.
În schimb, un lot de 10–20 de nave:
- ar putea justifica o infrastructură logistică proprie,
- apropiată de ceea ce se întâmplă la introducerea oricărei noi clase de nave.
Chiar și așa, dependența de furnizori străini pentru componente esențiale ar complica:
- partea de achiziții,
- securitatea lanțurilor de aprovizionare.
Soluțiile propuse de unii experți includ:
- investiții masive inițiale în stocuri de piese de schimb critice;
- alegeri de proiecte străine gândite explicit pentru:
- facilitatea întreținerii,
- acces rapid la sistemele de bord.
De altfel, unele șantiere europene și asiatice sunt considerate mai atente decât cele americane la proiectarea pentru mentenanță, ceea ce face ca această componentă să depindă mult de partenerul ales.
Flotă obosită: navele străine ar rezista ritmului american?
Un alt punct sensibil este ritmul de operare:
- multe marine străine operează navele la un tempo redus,
- deseori pe standarde apropiate de sectorul comercial în privința:
- rezistenței structurale,
- durabilității echipamentelor.
Marina SUA folosește:
- un ciclu de 36 de luni (Optimized Fleet Response Plan – OFRP),
- cu perioade de mentenanță,
- pregătire,
- desfășurare operațională – adesea o misiune de aproximativ șapte luni.
În acest cadru, o navă:
- poate petrece până la jumătate din timp pe mare,
- ceea ce pune o presiune considerabilă asupra structurii și sistemelor.
Multe proiecte străine, dacă nu sunt modificate substanțial, riscă să:
- nu reziste la aceeași uzură,
- ceară mai multă mentenanță,
- genereze costuri suplimentare neprevăzute.
Lupte politice aprinse: Congres vs. Casa Albă
Camera Reprezentanților blochează construcția în străinătate
Chiar dacă administrația Trump insistă asupra nevoii de noi nave cât mai rapid, opoziția din Congres este puternică și bipartizană în anumite puncte:
- versiunea adoptată de Camera Reprezentanților pentru Legea Apărării pe 2027:
- interzice explicit construcția de:
- nave de război,
- nave din flota de logistică de luptă,
- în șantiere navale străine.
- interzice explicit construcția de:
Casa Albă a reacționat printr‑un comunicat dur al Biroului pentru Management și Buget (OMB), care acuză:
- o măsură „incompatibilă” cu propunerea executivului,
- o afectare directă a:
- securității naționale,
- economiei americane,
- o împiedicare a eforturilor de:
- extindere a competiției,
- creștere a capacității șantierelor americane prin investiții externe.
Senatul lasă o portiță deschisă pentru nave auxiliare
Versiunea proiectului de lege din Senat:
- menține interdicții similare pentru navele de luptă;
- permite, totuși, achiziția a cel mult două nave auxiliare din șantiere străine, cu condiția:
- realizării unor investiții concrete în baza industrială maritimă americană pentru construcția navelor ulterioare în SUA.
Chiar și așa, procesul legislativ este blocat temporar, în contextul dezbaterilor mai largi privind:
- nivelul total al cheltuielilor militare,
- gestionarea crizelor internaționale, inclusiv conflictul cu Iranul.
Bani pentru studii și posibilă primă navă construită în Asia
În paralel, bugetul Marinei include:
- o solicitare de 1,85 miliarde de dolari din fonduri de reconciliere:
- pentru a studia folosirea șantierelor străine la construcția navelor americane,
- și, eventual, pentru a finanța o primă navă construită în Japonia sau Coreea de Sud.
Din punct de vedere legal:
- președintele ar putea emite o derogare de la Codul SUA 8679, care limitează construirea navelor militare în străinătate,
- justificând măsura prin rațiuni de securitate națională – procedură deja folosită în acordurile pentru spargătoarele de gheață realizate în cooperare cu Finlanda.
Șantierele americane reacționează: „Fiecare navă construită afară înseamnă locuri de muncă pierdute”
Pe lângă rezistența din Congres, administrația se lovește și de opoziția industriei navale interne:
- Consiliul Constructorilor de Nave din America, organizație ce reprezintă șantierele americane, a cerut explicit:
- renunțarea la planul de construcție în străinătate,
- redirecționarea fondurilor către șantierele din SUA.
Argumentul central al industriei:
- fiecare navă construită în afara SUA:
- înseamnă cerere pierdută pentru șantierele americane,
- duce la reducerea locurilor de muncă,
- slăbește capacitatea industrială pe termen lung.
Reprezentanții șantierelor atrag atenția că această abordare:
- subminează planurile federale de revitalizare a bazei maritime comerciale și militare,
- contrazice promisiunile politice de „renaștere” a industriei de apărare americane.
Miza reală: viteză și capacitate acum, sau autonomie industrială pe termen lung?
În spatele jargonului tehnic și a disputelor legislative se află o dilemă strategică fundamentală:
- De ce împinge administrația pentru externalizare?
- flota SUA are nevoie de:
- mai multe nave,
- mai repede,
- pentru a face față simultan presiunilor Chinei, Rusiei și altor crize regionale;
- șantierele străine, în special din:
- Europa de Nord,
- Japonia,
- Coreea de Sud,
- sunt recunoscute pentru:
- eficiență,
- experiență în producție în serie,
- inovații în proiectare;
- ideea este de a folosi:
- capacitatea existentă din afara SUA,
- transferul de tehnologie,
- investițiile externe,
- pentru a „turbo‑alimenta” șantierele americane.
- flota SUA are nevoie de:
- De ce se tem criticii?
- pierderea controlului asupra unei capacități industriale vitale,
- posibilitatea ca, odată spart „tabu‑ul” externalizării, presiunea bugetară să împingă și mai multe programe navale în afara SUA,
- riscul ca economiile de timp să fie anulate de:
- probleme de integrare,
- incompatibilități tehnice,
- întârzieri generate de adaptarea la standardele americane.
Între două lumi: compromisuri inevitabile
În esență, dezbaterea se reduce la un schimb greu de evitat:
- mai multă viteză și capacitate pe termen scurt, obținute prin cooperare cu șantiere străine,
- contra
- protejării și reconstruirii autonomiei industriale navale americane, chiar cu prețul unor costuri și întârzieri suplimentare.
Memorandumul semnat de președinte nu oferă încă răspunsul final. El deschide însă o ușă care, odată trecut pragul, ar putea schimba profund modul în care Statele Unite își proiectează și își construiesc puterea navală – fie accelerând modernizarea flotei prin cooperare internațională, fie expunând Marina SUA la riscuri tehnice, logistice și politice greu de reversat.
Aproximativ 10 miliarde de dolari au rămas nealocați înainte de termenul-limită
Pentagonul a angajat aproximativ 142 de miliarde de dolari din fondurile pentru apărare prevăzute anul trecut în legea bugetară „One Big Beautiful Bill”. Circa 7% din suma totală — aproximativ 10 miliarde de dolari — a rămas însă neangajată și este acum supusă reducerilor bugetare automate.
Un oficial din domeniul apărării a confirmat că, înainte de începerea anului fiscal 2027, fusese angajat 93% din totalul fondurilor. Acesta nu a precizat însă ce programe sau linii bugetare au rămas nefinanțate.
Reducere automată de 8,3%
Legea adoptată anul trecut de republicani prin procedura de reconciliere bugetară a prevăzut aproximativ 152 de miliarde de dolari pentru apărare. Banii erau destinați unor priorități precum programul de apărare antirachetă Golden Dome, două distrugătoare din clasa Arleigh Burke, muniții și avioane de luptă.
Fondurile puteau fi cheltuite pe parcursul mai multor ani, dar sumele care nu erau angajate până la 1 octombrie urmau să fie reduse cu 8,3%, prin mecanismul cunoscut drept sechestrare bugetară. Aplicată celor aproximativ 10 miliarde de dolari rămași neangajați, reducerea ar însemna o pierdere de circa 830 de milioane de dolari din puterea de cumpărare a Pentagonului.
Presiuni pentru accelerarea contractelor
Deblocarea fondurilor a fost lentă la început, stârnind nemulțumirea Congresului. Legislatorii au cerut oficialilor Pentagonului să încheie contracte înainte de expirarea termenului.
La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, le-a spus senatorilor că fuseseră atribuiți contracte pentru numai 26 de miliarde de dolari. În iunie, un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat că instituția transmisese birourilor de programe instrucțiuni pentru accelerarea cheltuirii banilor, dar și pentru utilizarea lor responsabilă.
La sfârșitul lunii iulie, Hegseth a informat Comisia pentru alocări bugetare a Senatului că aproximativ 75 de miliarde de dolari erau încă neangajate. El a estimat atunci că 95% din fonduri vor fi contractate până la încheierea anului fiscal, inclusiv pentru proiecte precum sistemul Golden Dome.
Reacția Congresului rămâne incertă
Nu este clar dacă fondurile pierdute vor provoca nemulțumirea legislatorilor. Întrebat miercuri dacă toate sumele alocate apărării vor fi cheltuite până la finalul anului fiscal 2026, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, Roger Wicker, a declarat că este „foarte mulțumit de nivelul de execuție”, fără a oferi detalii suplimentare.
Elaine McCusker, cercetătoare principală la American Enterprise Institute și fostă comptroller interimară a Pentagonului, a avertizat anterior că departamentul are nevoie de fiecare dolar disponibil pentru a remedia probleme structurale de durată. Chiar și o reducere de 8,3% la reportarea fondurilor poate avea consecințe, a spus ea.
Agenția de Informații a Apărării din SUA (DIA) a făcut publică metodologia prin care încearcă să evalueze unul dintre cele mai greu de anticipat aspecte ale capacității unei armate străine: disponibilitatea de a continua lupta atunci când izbucnește un conflict.
„Voința de a lupta” este dificil de analizat tocmai pentru că ține de factori intangibili. Spre deosebire de numărul tancurilor sau de starea avioanelor, multe dintre elementele care o determină nu pot fi măsurate direct și nici observate cu ușurință.
DIA precizează că documentul, actualizat ultima dată în septembrie 2024, este destinat sprijinirii analizelor comunității de informații. Totodată, face parte dintr-o serie de materiale publice menite să explice provocări relevante pentru securitatea națională a SUA. Agenția a anunțat publicarea în contextul împlinirii a cinci ani de la retragerea americană din Afganistan, încheiată la 30 august 2021.
Lecțiile Afganistanului și Ucrainei
Prăbușirea rapidă a forțelor afgane în fața ofensivei talibane, în 2021, a luat prin surprindere atât comunitatea de informații americană, cât și Casa Albă. Mai multe zone strategice au fost abandonate fără luptă, iar președintele de atunci, Ashraf Ghani, a fugit din țară pe 15 august, în timp ce talibanii se apropiau de Kabul.
În cazul Ucrainei, evaluările inițiale au greșit în direcția opusă. După invazia rusă din februarie 2022, Kievul era așteptat să cadă în câteva zile. În schimb, armata ucraineană a respins înaintarea forțelor ruse și a continuat să lupte, până la instalarea unui impas sângeros în estul țării.
În 2024, fostul director al DIA, general-locotenentul Jeffrey Kruse, a recunoscut că agenția a subestimat hotărârea ucrainenilor de a-și apăra țara. Aceștia au manifestat o voință de luptă mult mai puternică decât anticipaseră analiștii, a spus el la un eveniment organizat de Alianța pentru Informații și Securitate Națională.
De la conducerea statului la moralul soldaților
Noul cadru își propune să structureze evaluarea unor factori care nu pot fi reduși la cifre. Analiștii sunt îndrumați să examineze dinamici de la nivelul conducerii naționale — inclusiv autoritatea și integritatea acesteia — până la spiritul de corp al militarilor.
Metodologia include și evaluarea mizelor conflictului: analiștii trebuie să stabilească dacă victoria sau înfrângerea ar reprezenta o amenințare existențială pentru stat, organizație ori regim. Sprijinul perceput din partea aliaților este, de asemenea, un factor relevant.
În acest sens, documentul ar fi putut evidenția hotărârea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev în primele zile ale invaziei, în timp ce forțele ruse se apropiau de capitală. Refuzând oferta de evacuare, Zelenski i-ar fi transmis atunci președintelui american Joe Biden că avea nevoie de muniție, nu de o mașină pentru a pleca.
O evaluare care trebuie revizuită pe parcurs
DIA avertizează că voința de a lupta nu este fixă. Ea se poate schimba rapid și radical pe parcursul unui conflict, pentru fiecare dintre părțile implicate. O schimbare ulterioară nu înseamnă neapărat că evaluarea inițială a fost greșită; analiștii trebuie să identifice evenimentele și condițiile care au produs-o.
Kruse a declarat în 2024 că DIA folosise deja metodologia pentru a evalua China, considerată principala prioritate strategică a SUA. Agenția nu a precizat ce alte armate au fost analizate și nici ce concluzii au rezultat.
Voința de a lupta reprezintă doar unul dintre factorii intangibili luați în calcul în evaluarea capacităților militare. Imaginea de ansamblu include și pregătirea trupelor, structura demografică a personalului activ și a rezerviștilor, bugetele de apărare și doctrina militară.
DIA susține că o analiză sistematică a acestor factori poate ajuta la orientarea culegerii de informații și la identificarea elementelor care contează cel mai mult în diferite etape ale unui conflict. Miza este reducerea riscului unor erori de anticipare precum cele din Afganistan, în 2021, și Ucraina, în 2022.
Actualitate
Boeing câștigă contractul pentru avionul naval de generația a șasea, dar adevărata probă abia începe
Boeing a fost desemnat câștigătorul competiției pentru construirea avionului de luptă naval de generația a șasea F/A-XX, devansând Northrop Grumman. Aeronava va înlocui treptat avioanele F/A-18 Super Hornet și EA-18G Growler, aflate în ultimele etape ale ciclului lor operațional.
Contractul, evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, consolidează poziția Boeing ca principal producător american al avioanelor de luptă de generația a șasea. Totuși, analiștii avertizează că succesul comercial nu garantează automat și o execuție fără probleme.
De la risc de retragere la controlul viitorului aviației de luptă
Victoria reprezintă o schimbare spectaculoasă pentru divizia de apărare a Boeing. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți în derularea unor programe majore, printre care avionul-cisternă KC-46 și aeronava de antrenament T-7.
În martie 2025, Boeing a obținut însă contractul pentru avionul de luptă F-47 al Forțelor Aeriene, iar câștigarea programului F/A-XX marchează o nouă etapă în revenirea companiei.
„Pentru Boeing, acesta este un pas uriaș într-o redresare extraordinară: de la un producător al unor programe de avioane de luptă aflate la final, la compania care controlează viitorul aviației de vânătoare americane”, a apreciat Richard Aboulafia, director general al AeroDynamic Advisory.
Stacie Pettyjohn, analistă în cadrul Center for a New American Security, a descris situația drept o schimbare radicală pentru Boeing. Compania a trecut de la perspectiva închiderii liniilor de producție pentru avioane de luptă la deținerea ambelor contracte americane majore pentru aeronave de generația a șasea.
Poate Boeing să construiască simultan două avioane de generație nouă?
Principala întrebare privește viteza cu care Boeing va putea dezvolta un F/A-XX operațional. Răspunsul depinde, în parte, de gradul de similitudine dintre noul avion naval și F-47.
Jeremiah Gertler, consilier principal la AeroDynamic Advisory și fost analist pentru aviația militară în cadrul Congressional Research Service, a explicat că, dacă cele două proiecte folosesc tehnologii și soluții comune sau au fost dezvoltate parțial în paralel, F/A-XX ar putea ajunge să zboare mai devreme decât se estimează.
În schimb, o platformă navală complet distinctă ar presupune un calendar mai lung și riscuri tehnologice suplimentare.
Forța de muncă, următorul punct vulnerabil
Capacitatea Boeing de a mobiliza suficient personal reprezintă o altă problemă. În complexul industrial din St. Louis, compania ar urma să lucreze simultan la programele F/A-XX, F-47 și T-7A Red Hawk, în timp ce pregătește și o creștere semnificativă a ritmului de producție pentru F-15EX.
„Întrebarea este dacă Boeing are deja oamenii necesari — și dacă îi poate recruta — pentru a menține toate aceste linii la un nivel ridicat de producție în același timp”, a spus Gertler.
Doug Birkey, directorul executiv al Mitchell Institute for Aerospace Studies, a subliniat că necesarul de personal pentru primele etape ale programelor F-47 și F/A-XX va trebui gestionat atent. Compania va trebui să evite ca cele două proiecte să intre în competiție pentru aceiași ingineri, tehnicieni și specialiști.
Investitorii vor urmări costurile și structura contractului
După atribuirea contractului, Roman Schweizer, analist la TD Cowen, a afirmat că investitorii vor examina cu atenție prețul propus de Boeing și modul în care este construit acordul. Ambele aspecte au creat probleme în trecut pentru unele programe ale companiei.
Potrivit lui Schweizer, decizia Marinei sugerează că oficialii au acordat o importanță deosebită capacității industriale a Boeing și posibilității de a livra aeronave la scară largă.
În ultimii ani, Boeing a investit masiv în infrastructura din St. Louis și în instrumente de proiectare digitală. Aceste investiții ar fi contribuit la convingerea Marinei că producătorul poate gestiona simultan mai multe programe complexe.
Boeing a respins anterior îndoielile privind capacitatea sa de a construi avioane pentru Marină și Forțele Aeriene în paralel. Steve Parker, șeful diviziei de apărare, a declarat că dezvoltarea simultană a celor două avioane avansate a fost prevăzută încă de la început, iar investițiile companiei au fost planificate în consecință.
Northrop Grumman pierde competiția, dar nu rămâne fără proiecte strategice
Pentru Northrop Grumman, înfrângerea în competiția F/A-XX reprezintă o lovitură importantă. Compania încerca să redevină producător principal al unui avion de luptă pentru prima dată după celebrul F-14 Tomcat.
Totuși, analiștii consideră că pierderea contractului nu pune în pericol viitorul companiei. Northrop are deja programe majore în portofoliu, inclusiv bombardierul B-21 Raider, racheta balistică intercontinentală Sentinel și componente pentru avioanele F-35 produse sub coordonarea Lockheed Martin.
Richard Aboulafia a apreciat că impactul asupra companiei va fi limitat, în timp ce Gertler a subliniat că nici Boeing, nici Northrop nu depind de acest singur contract pentru supraviețuirea diviziilor lor de apărare sau aeronautică.
Northrop este așteptată să analizeze posibilitatea contestării deciziei. Totuși, procedurile de protest în cazul competițiilor pentru aeronave militare clasificate au, în mod tradițional, o rată redusă de succes.
Boeing va închide liniile Super Hornet și Growler
Într-o ironie a tranziției tehnologice, în aceeași perioadă în care a fost selectată pentru dezvoltarea F/A-XX, Boeing a primit și un contract pentru sprijinirea închiderii liniilor de producție ale F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler.
Compania a fabricat timp de decenii avioane de luptă pentru Marina SUA, însă aceste programe se apropie acum de final. F/A-XX va prelua treptat rolul lor în viitoarea structură aeriană a grupărilor navale.
Contractul finanțează testarea mai multor prototipuri
Anunțul Pentagonului precizează că acordul acoperă faza de dezvoltare la scară completă și include fabricarea mai multor aeronave de testare.
Acestea vor fi utilizate pentru verificări la sol, evaluarea navigabilității, testarea sistemelor și integrarea armamentului. Marina nu a prezentat încă detalii despre configurația avionului, dar oficialii au indicat că F/A-XX va avea o rază de acțiune superioară celei oferite de actualele avioane de luptă.
F/A-XX, în centrul aripii aeriene navale a viitorului
Noul avion va trebui să opereze alături de viitoarele Collaborative Combat Aircraft, drone de luptă concepute pentru a executa misiuni împreună cu aeronave pilotate.
Marina SUA dezvoltă acest concept ca parte a unei noi arhitecturi pentru gruparea aeriană de pe portavion. Amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, a confirmat că programul dronelor și F/A-XX sunt elemente interdependente ale acestei strategii.
Stacie Pettyjohn a subliniat că echilibrul dintre avioanele pilotate și cele autonome va fi esențial pentru capacitatea Marinei de a proiecta forță. În opinia sa, un avion de luptă pilotat trebuie să rămână nucleul aripii aeriene, în jurul căruia vor fi integrate sistemele fără pilot.
Numărul de aeronave care vor fi comandate, proporția dintre avioanele cu echipaj și drone, precum și tipul de arme instalate pe F/A-XX vor indica prioritățile operaționale ale Marinei. Aceste decizii vor fi decisive mai ales în Pacific, unde distanțele sunt foarte mari, iar forțele chineze dispun de arme cu rază lungă de acțiune capabile să pună presiune asupra navelor americane.
„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...
Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche
Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...
Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”
Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...
„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări
„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...
Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)
Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...
Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...
În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...
Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț
Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...
Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României
Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...
Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’
Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...
„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...
Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...
Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...
M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere
Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...
MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus
La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...
-
Exclusivacum 3 zile
În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 5 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 4 zile
„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zile
Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 5 zile
Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
-
Exclusivacum 3 zile
Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 4 zile
Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României