Nuclearelectrica se jură că e neprihănită, dar își cheamă singură „criminaliștii”

Nuclearelectrica a intrat oficial „în corzi”, dar continuă să pozeze în instituția imaculată care „a acționat în limitele legii, cu prudența și diligența unui bun administrator”. Așa ne-a anunțat, cu emfază, conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) după apariția raportului devastator al Corpului de Control al premierului, dezvăluit public de Cotidianul Național într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu.

După ce a respins, cu indignare mimată, toate acuzațiile privind „matrapazlâcurile” din afacerea cu reactoare modulare NuScale, Nuclearelectrica a decis, firește, „pe bani, evident”, să angajeze un consultant independent „de reputație internațională” pentru a realiza un audit forensic (adică audit judiciar, criminalistic, pe românește) la compania de proiect RoPower Nuclear S.A. – societatea în care SNN și Nova Power & Gas s-au asociat pentru eventuala construcție a reactoarelor modulare.

Auditul forensic nu e un moft de PR: e o investigație financiară amănunțită, menită să descopere fraude, delapidări sau alte nereguli legale, ale cărei rezultate pot fi folosite ca probe în instanță. Cu alte cuvinte, Nuclearelectrica își aduce singură „detectivii penaliști” să vadă ce s-a întâmplat în propria ogradă. Dar, desigur, compania se jură că nu e nimic în neregulă…

Audit înainte de raport: premoniție sau frică de cătușe?

Cireașa de pe coliva credibilității Nuclearelectrica: solicitarea de audit forensic a fost făcută înainte ca SNN să primească oficial raportul Corpului de Control al premierului. Asta reiese chiar din nota de informare emisă de companie pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor.

Conform documentului, în ședința din 21 iulie a Consiliului de Administrație, conducerea executivă a Nuclearelectrica a informat administratorii că a cerut conducerii RoPower Nuclear S.A. efectuarea, „în regim de urgență”, a auditului forensic de către un auditor extern independent. Graba a fost atât de mare încât consultantul a și fost deja contractat, iar auditul ar urma să fie gata în circa o lună.

Întrebarea logică, dar incomodă: de ce ceri audit criminalistic înainte să vezi oficial ce a găsit Corpul de Control?
– Premoniție?
– Auto-denunț mascat?
– Sau panică preventivă, că poate „se află”?

În același timp, Consiliul de Administrație al SNN a cerut Direcției Audit și Managementul Riscului să analizeze recomandările din raportul Corpului de Control și să vină cu un punct de vedere privind modul în care acestea ar trebui implementate. Cu alte cuvinte, după ce au țipat că raportul e nedrept, acum se pregătesc să-l aplice „cu diligență”.

În nota de informare se mai precizează clar: „Demersurile ulterioare (anularea Acordului de Refacturare, ajustarea cheltuielilor), care sunt condiționate de rezultatul auditului forensic, vor fi dispuse de SNN, prin reprezentantul desemnat în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) RPN, spre implementare, Companiei de proiect”.

Traducere: dacă auditul confirmă că afacerea pute, se vor anula acorduri și se vor „ajusta” cheltuielile. Până atunci, însă, toată lumea se jură că nu există prejudiciu „cuantificabil”.

Cum s-a făcut asociarea: terenul, vândut; riscurile, băgate în cârca statului

Raportul Corpului de Control al prim-ministrului – cel care a zguduit din temelii povestea cu reactoarele modulare – demontează, pas cu pas, mitul „bunei administrări” la Nuclearelectrica.

Potrivit acestui raport, demersul care a dus la asocierea dintre Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (NPG) nu s-a bazat pe o evaluare comparativă, serioasă, a altor potențiali parteneri privați. Nu au existat criterii cuantificabile, nu s-au cerut oferte comparabile, nu s-a verificat în mod real capacitatea financiară, tehnică, tehnologică și de asumare a riscurilor. Pe românește: nu a existat o competiție reală, doar un „ales” care a intrat direct în schemă.

Motivația oficială a fost că partenerul privat avea calitatea de „investitor unic” în virtutea faptului că deținea terenul. Numai că, după cum mai arată raportul Corpului de Control, comportamentul acestui partener „unic” a fost următorul:
– a vândut terenul;
– a refacturat suplimentar lucrările efectuate asupra amplasamentului;
– nu a adus terenul ca aport în natură la capitalul companiei de proiect.

Cu alte cuvinte, terenul nu a fost un aport real în compania de proiect, ci o afacere în sine, cu beneficiu pentru privat. Statul, prin Nuclearelectrica, a intrat în „asociere”, dar fundamentarea acesteia a fost, conform raportului, șubredă și lipsită de o analiză riguroasă.

Acordul Investitorilor: privatul cu drepturi, statul cu obligații

Raportul Corpului de Control, citat în articolul semnat de Claudia Marcu (Cotidianul Național), mai dezvăluie o „minunăție” juridico-financiară: Acordul Investitorilor, documentul care stă la baza asocierii dintre SNN și NPG, prevalează inclusiv asupra actului constitutiv al companiei de proiect.

Și ce prevede acest acord?
Nu drepturi și obligații simetrice pentru cei doi acționari, cum ar fi firesc într-un parteneriat cinstit. Din contră: riscurile sunt repartizate disproporționat, în defavoarea Nuclearelectrica, adică a companiei de stat.

Raportul consemnează negru pe alb: participarea partenerului privat a fost „securizată” prin Acordul Investitorilor, astfel încât acesta nu deține un drept de retragere din asociere și de valorificare a creditului deținut la compania de proiect comparabil cu cel stabilit în beneficiul NPG. Cu alte cuvinte, NPG iese, practic, din start, mai bine asigurat decât SNN, iar statul, ca de obicei, își asumă partea cea mai grea și mai riscantă.

Statul e bun de garant, bun de plătit, bun de semnat. Privatul e bun de încasat.

„Echilibru decizional”: privatul apasă pe buton, statul dă cu subsemnatul

Și mai interesant este modul în care a fost împărțit controlul decizional în compania de proiect. Raportul Corpului de Control arată un paradox grotesc:
– riscurile și obligațiile sunt împărțite asimetric, în defavoarea Nuclearelectrica;
– dar, în ceea ce privește controlul decizional, lucrurile par, la prima vedere, „perfect echilibrate”.

Acest „echilibru” este, de fapt, o capcană. În baza Acordului Investitorilor și a Actului constitutiv, Nuclearelectrica nu poate decide asupra activității companiei de proiect în niciun aspect, fără susținerea acționarului privat. Cu alte cuvinte, SNN are responsabilitate publică, bani publici în joc, dar nu poate mișca nimic dacă NPG nu e de acord.

Echilibru decizional înseamnă, în această construcție:
– riscuri mari pentru stat;
– putere de veto pentru privat;
– și, la final, o companie de stat care își angajează audit criminalistic ca să vadă cum a ajuns în această poziție.

Final nuclear: „bun administrator” cu audit criminalistic în casă

În timp ce Nuclearelectrica se laudă că a acționat „cu prudența și diligența unui bun administrator” și că niciuna dintre deciziile sale nu a produs „un prejudiciu cuantificabil”, realitatea arată așa:

• asociere cu un partener privat selectat fără o competiție comparabilă serioasă;
• teren folosit ca pretext de „investitor unic”, dar vândut și refacturat, nu aportat în natură;
• Acord al Investitorilor care pune statul cu spatele la zid și partenerul privat la adăpost;
• riscuri distribuite în defavoarea companiei de stat;
• control decizional blocat fără acordul privatului;
• și, drept încununare, un audit forensic, adică o anchetă criminalistică pe banii publici, comandată chiar de cei care susțin că totul e perfect legal.

Dacă acesta e modelul de „bună administrare” la o companie strategică din domeniul nuclear, nu mai e nevoie de dușmani externi. Ne ajung „reactoarele modulare” de la vârful Nuclearelectrica, care produc, deocamdată, doar radiații politice, financiare și morale.