DGMRU și DGF – „zei” ai secretului, la 5 metri deasupra CIA

Știați că și DGMRU are Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) clasificat „secret de serviciu”, de parcă ar fi vorba de manualul operațional al unei agenții de spionaj intergalactic? Ei bine, da. În România, până și un ROF – un document care, în mod normal, spune cine ce face într-o structură – ajunge să fie ținut sub cheie ca un dosar negru de „black ops”.

Iar DGMRU nu e singură pe acest piedestal al opacității. Alături de DGF, cele două par să plutească „la 5 metri deasupra CIA black ops”, într-o zonă în care transparența este un cuvânt interzis, iar cetățeanul e văzut ca un intrus care nu are ce căuta lângă „secretele” lor administrative.

ROF-ul DGMRU – document banal sau armă strategică?

Ce poate fi atât de exploziv într-un ROF încât să fie ascuns cu eticheta „secret de serviciu”? Descrierea birourilor? Organigrama? Proceduri interne care, în toate democrațiile normale, sunt publice și plictisitoare?

Faptul că până și acest tip de document este clasificat spune tot despre cultura instituțională: totul se ascunde, totul se pune sub preș, totul se ridică la rang de „secret de stat”, ca să nu întrebe nimeni nimic și să nu poată fi tras nimeni la răspundere. Birocrația devine astfel o fortăreață: vezi ușa, dar n-ai voie să știi ce e înăuntru.

„Diamantul” care taie în carne vie: declasificarea ROF-ului DGMRU

Potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul „Diamantul”, există deja o acțiune pe rol pentru declasificarea ROF-ului DGMRU. Asta înseamnă că cineva, în sfârșit, a decis să pună oglinda în fața unei structuri care preferă să trăiască în întuneric administrativ.

Sindicatul „Diamantul” nu doar că semnalează existența acestui ROF ascuns, dar împinge lucrurile într-o zonă în care instituția va trebui, mai devreme sau mai târziu, să răspundă la o întrebare simplă: de ce e nevoie ca un regulament intern să fie, practic, „top secret”?

Transparență made in România: secrete peste secrete

În loc să publice un ROF pe site, cum se întâmplă în nenumărate alte instituții din țări care se respectă, DGMRU și DGF se cocoțează, simbolic, „deasupra CIA black ops”, ca și cum fiecare paragraf din regulament ar descrie operațiuni clandestine pe trei continente.

În realitate, această hiper-clasificare arată altceva: frica de control public, frica de responsabilitate, frica de a admite că, poate, în spatele formelor legale se ascund abuzuri, incompetență sau pur și simplu haos organizat.

Când „secret de serviciu” devine scut pentru orice

Marcarea ROF-ului ca „secret de serviciu” transformă un document administrativ într-o armă de apărare împotriva cetățeanului. Atâta timp cât nimeni nu vede regulile, nimeni nu poate demonstra că regulile sunt încălcate. Atâta timp cât organigrama exactă este ascunsă, responsabilitatea se plimbă din birou în birou, până se topește în neant.

Acesta este mecanismul perfect pentru impunitate: ascunzi regulile, apoi declari că „totul s-a făcut conform procedurilor interne” – proceduri pe care nimeni nu are voie să le vadă.

Epilog: ROF-ul invizibil, sindicatul incomod și un stat care se teme de propriii cetățeni

Cazul ROF-ului DGMRU, așa cum este scos la lumină de Sindicatul „Diamantul”, e mai mult decât un detaliu birocratic. Este un simptom. Simptomul unui stat care își tratează cetățenii ca pe un potențial pericol, nu ca pe propriii stăpâni legitimi.

Atâta timp cât un simplu regulament intern este ridicat la rangul de „secret de serviciu”, România rămâne blocată într-un reflex vechi: „nu spunem nimic, nu arătăm nimic, nu explicăm nimic”.
Iar când DGMRU și DGF plutesc, mândre, „5 metri deasupra CIA black ops”, singurul lucru cu adevărat la înălțime nu este profesionalismul, ci opacitatea. (Sava N.).

Contabilul-șef al secretelor naționale, chestorul Grecu din MAI, își apără cu disperare „arma letală” OMAI S7/2018, un simplu ordin de salarizare prezentat în instanță ca manual de operațiuni secrete NATO.

Meciul „SPRD vs. Contabilul Grecu”: runda documentelor secrete cu coeficienți la cap

Meciul dintre Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” (SPRD) și contabilul-șef al Ministerului Afacerilor Interne, chestorul Grecu, pentru declasificarea OMAI S7/2018 e în plină desfășurare. Și nu e doar un litigiu juridic, e stand-up comedy pe bani publici.

Pe de o parte, ai sindicatul care cere să vadă, ca tot muritorul, metodologia de salarizare din MAI. Pe de altă parte, ai „experții de top” ai lui Grecu, crema Direcției Generale Juridice (DGJ-MAI), care au reușit o performanță istorică: să transforme un ordin cu coeficienți, procente și formule de calcul într-un fel de dosar ultrasecret cu CIA, GRU, spioni, arme și droguri.

Și toate astea se văd negru pe alb în întâmpinarea MAI, la pagina 13 din 17 (pagina 18 din PDF). Acolo, punctul 8 este „argumentul forță”, bomba juridică menită să convingă instanța că OMAI S7/2018 trebuie să rămână îngropat la „strict secret de serviciu”.

Rezultatul? Un text atât de caraghios încât, cum bine observă cei de la Sindicatul Diamantul, „ne fac să ne stricăm de râs”.

Argumentul lor „de beton”: N-avem secrete, dar sunt confidențiale, că așa vrem noi

Citez, cu pietate juridico-umoristică, pasajul-fanion al DGJ-MAI:

„Reclamantul omite să precizeze faptul că, deși actele administrative de numire în funcție și de stabilire a drepturilor salariale nu sunt clasificate, ele sunt confidențiale, fiind comunicate exclusiv beneficiarilor, accesul la aceste documente fiind rezervat, pe cale de consecință doar angajatului și angajatorului, fără diseminarea publică a informațiilor pe care le atestă.”

Traducere în română simplă:
– Da, recunoaștem, actele de salarizare nu sunt clasificate.
– Da, tot acolo se văd frumos toate informațiile pe care le-ar „ascunde” OMAI S7/2018.
– Dar! Le numim „confidențiale” și gata, am rezolvat: nu le arătăm nimănui.

Practic, experții-contabili-juriști recunosc singuri că Ordinul S7/2018 nu conține secrete reale, pentru că „secretele” sunt deja divulgate în actele individuale de salarizare, care ajung – cum e normal – la fiecare angajat: fie că lucrează la tarabă, la Dedeman, la OMV, la Senat sau la MAI.

Și atunci, ce fac strategii DGJ? Mută mingea din „secret de serviciu” (care are condiții legale clare, art. 15 lit. e) din Legea 182/2002 – trebuie să existe un PREJUDICIU real prin diseminare) în „confidențial”, o noțiune elastică, fără temei serios de a fi opusă instanței sau reclamantului.

Altfel spus:
– Nu-i secret de serviciu, că nu prea avem pe ce.
– Dar îl ținem ascuns „că e confidențial”, pentru că așa zicem noi.

CCR 101/2018: când invoci o decizie care îți dinamitează singură „secretul”

Apogeul spectacolului juridic este că însuși MAI, prin DGJ, își sparge argumentele cu propria citare a Deciziei CCR 101/2018.

Decizia CCR 101/2018 este una PENALĂ, referitoare la art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 (corupția – folosirea de informații nedestinate publicității pentru foloase necuvenite). Curtea Constituțională explică acolo, clar, următoarele:

• „Informațiile nedestinate publicității” pot fi:
  • (a) clasificate, conform Legii 182/2002
  • sau (b) confidențiale.

Exact CCR spune, în paragrafele 16–19, că informațiile confidențiale sunt DISTINCTE de cele clasificate.

Și acum vine comedia:
MAI citează această decizie ca și cum ar consolida „secretul” OMAI S7/2018, dar de fapt admite, prin propria trimitere, că:

• Ordinul S7/2018 NU stă în picioare ca „secret de serviciu”;
• îl împinge singur în zona de „confidențial” – adică tocmai în categoria care NU are același regim juridic și NU poate fi folosită ca pârghie pentru a-l ascunde față de instanță sau față de reclamant.

Cu alte cuvinte, DGJ-MAI își trage singură preșul de sub picioare și strigă apoi: „Uitați ce bine ne apărăm secretul!”

Ordinul de salarizare transformat în dosar cu spioni, arme și droguri

Adevărata perla logică apare când aceiași „experți” încearcă să vândă instanței ideea că dezvăluirea metodologiei de salarizare ar declanșa Apocalipsa operațională în poliție.

Sintetizând ironia Sindicatului Diamantul:

• Ordinul S7/2018 e o simplă metodologie de salarizare.
• Cu coeficienți, procente, formule de calcul.
• E, practic, un OMAI 132/2004 cu un facelift – ordinul vechi, nesecret, dar niciodată publicat și, culmea, ultra-activat „pe hârtie”, deși figurează abrogat.
• Metodele de calcul pentru sporurile alea înghețate la nivelul lui 2018 sunt în mare parte raportate la OG 38/2003 și OMAI 132/2004 – acte care, oficial, sunt abrogate, dar în realitate bântuie prin realitatea de salarizare.

Ce face însă MAI?
Prezintă acest rahat birocratic cu coeficienți ca pe un dosar penal cu agenți dubli, CIA, GRU, transporturi de arme și droguri acoperite. De parcă în OMAI S7/2018 n-ar fi formule de calcul, ci coordonatele GPS ale depozitelor secrete NATO.

„Nu poate fi explicat” interesul pervers al cetățeanului… de a ști cu cât e plătit polițistul

În logica debusolată a DGJ-MAI, dacă OMAI S7/2018 ar fi dezvăluit:

• „Nu poate fi explicat” interesul „pervers” al unui cetățean de a identifica polițistul.
• Se sugerează un fel de transfer dement:
  • De la „metodologie de salarizare”
  • La „manual de vânat polițiști după nume, CNP, conturi bancare și cod PIN”.

Ajung să îți dea impresia că dacă OMAI S7/2018 devine public:

• Oricine va putea afla numele polițiștilor,
• CNP-urile,
• datele nevestei, amantei,
• conturile bancare
• și, de ce nu, codul PIN de la telefon.

Totul, doar prin simpla deschidere a unui ordin de… salarizare.

OMAI S7/2018 este prezentat, în retorica absurdă a apărătorilor săi, ca un fel de hartă interactivă cu GPS, camere video și microfoane: deschizi PDF-ul și ți se conectează automat la toți polițiștii din țară.

Misiune imposibilă: Tom Cruise, varianta contabil cu epolet

În această piesă de teatru administrativ, chestorul Grecu apare ca un fel de Tom Cruise al ministerului, erou într-o „Misiune Imposibilă” cu dosare S, seifuri, lacăte și ștampile roșii.

Diferența e că, în loc de pistol și sfoară de rappel, arma lui Grecu este:

• OMAI S7/2018 = Glock
• Formulele de calcul și coeficienții de funcție = gloanțele.

Imaginați-vă scena la bloc:

– „Cum e la muncă, domnu’ chestor Răzvan?”
– „Ce să le spun oamenilor? Că am flendurit toată ziua paginile OMAI S/7/2018?”
– Așa că omul salvează aparențele: „Am tras cu Glock-ul până s-a înroșit țeava!”

Realitatea: a fluturat hârtii cu procente, a protejat cu dantelă juridică un ordin de salarizare și a apăsat cu disperare pe sigiliul de „strict secret”, ca nu cumva cetățeanul să vadă cum arată de fapt arhitectura salariilor în MAI.

„Profesioniștii” de la DGJ-MAI: când confunzi dreptul administrativ cu scenarii SF

Sindicatul Diamantul rezumă plastic:
„Observați cât de profi sunt experții de la DGJ-MAI!”

„Profesionalismul” se vede în:

• Contradicțiile interne: recunosc că actele nu sunt clasificate, dar le trântesc eticheta de „confidențial”, ca să le ascundă.
• Citarea CCR 101/2018 în favoarea lor, când decizia arată exact invers: diferența clară dintre informațiile clasificate și cele confidențiale, scotând Ordinul S7/2018 din aria „secretelor de serviciu”.
• Transformarea unei metodologii de salarizare într-un potențial pericol pentru siguranța polițiștilor, de parcă salariul și sporul de noapte ar fi echivalentul traseului unui transport de armament strategic.
• 

Concluzie: când „secretul de serviciu” acoperă mai degrabă rușinea de salarizare, nu siguranța națională

Din tot spectacolul juridico-contabil rezultă câteva evidențe jenante:

• OMAI S7/2018 nu e un document strategic, ci o piesă-cheie în înțelegerea modului în care sunt plătiți polițiștii.
• Secretizarea lui pare să protejeze mai degrabă opacitatea, haosul și improvizațiile din salarizarea MAI, nu securitatea vreunei operațiuni speciale.
• Invocarea confidențialității actelor de salarizare – care ORICUM sunt comunicate fiecărui angajat, în orice domeniu – este o glumă proastă juridic și o palmă pe obrazul transparenței.

În „țara dacilor, unde contabilul e polițist”, așa cum mușcător observă Emil PASCUT de la Sindicatul Diamantul, OMAI S7/2018 a devenit „Glock-ul” cu care se împușcă orice tentativă de transparență.

Nu vorbim despre spioni, CIA, GRU, arme și droguri.
Vorbim despre coeficienți, sporuri înghețate la nivelul lui 2018 și formule de calcul care, dacă ar deveni publice, ar arăta cât de „creativă” este, de fapt, contabilitatea respectului față de polițiști.

Iar asta, spre deosebire de „secretele de serviciu”, ar produce, într-adevăr, un prejudiciu. Nu siguranței naționale, ci imaginii Ministerului Afacerilor Interne. (Cristina T.).