Connect with us

Actualitate

Presa straina vorbeste despre decesul axei franco-germane. Iohannis, incotro?

Publicat

pe

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB PRELUARE INPOLITICS.RO:

O veche anecdotă relatează întîlnirea a doi amici, unul fiind pe jumătate în ghips; ce ai pățit, accident auto? Nu, am fost la un spectacol care a avut un succes de a rupt sala-n două și eu m-am nimerit pe mijloc. Presa și liderii europeni vorbesc tot mai des în ultima vreme despre decesul axei franco-germane, în lumina ultimelor evenimentelor. Marea întrebare e unde se va poziționa Klaus Iohannis, în acest context? Dar România, în ansamblu?

De la celebrul, de acum, discurs ținut de Macron în Parlamentul European, pe 17 aprilie, se întețesc semnalele unei răciri a relației franco-germane și a probabilei reorientări a francezilor spre SUA.

În fapt, semnele erau chiar mai vechi: analistul german Michael Knigge scrie, la Deutsche Welle, că ”Momentul în care Macron, cel mai tânăr președinte ales al Franței, a pus bazele unei prietenii neașteptate cu Trump, cel mai în vârstă președinte ales al Americii, este cu siguranță data de 14 iulie 2017. Este ziua în care Macron l-a întâmpinat pe Trump cu o paradă militară impresionantă, la aniversarea Căderii Bastiliei(…)Ascensiunea rapidă a lui Macron a coincis cu absența îndelungată a lui Merkel de pe scena internațională, din cauza rezultatelor la alegerile parlamentare, care nu numai că au făcut dificilă formarea unui guvern, dar i-au și slăbit statutul în politica internă.
Este o turnură incredibilă, având în vedere că numai cu șase luni în urmă, Merkel era considerată, de facto, ”leader-ul lumii occidentale” – un statut la care Merkel niciodată nu a aspirat personal și care supraestimează rolul Germaniei în politica globală”.

O altă analiză a D.W. e dedicată tensiunilor din PE, la discursul amintit al lui Macron, care ”a marcat nu o reconfirmare a solidarității franco-germane, ci dimpotrivă a scos la iveală o falie până acum nevăzută”(…)Președintele Macron dezvoltase în fața deputaților europeni imaginea unei Europe pacificate și unificate, capabile să depășească diviziunile dintre Nord și Sud, Est și Vest, cei mari și cei mici, dar mai ales între ”liberalism” și ”iliberalism”.”
Replica a venit, potrivit D.W., de la creștin-democratul german Manfred Weber, care a punctat că ””Democrația nu înseamnă să iei decizii cu ușile închise. Adevărata democrație are nevoie de mai mult decât de simple reuniuni între Angela Merkel și Emmanuel Macron”. Și în sfârșit, M. Weber a rostit o frază cu rezonanță puternică în Est: ”Axa franco-germană este importantă, dar nu numai asta este Europa…”” mai scrie D.W.

În fine, o a treia analiză a siteului german care atinge aceeași temă pornind de la recentul scandal Ierusalim, e chiar mai explicită: ”Geopolitic, Dragnea e pe val. În timp ce preşedintele pare luat de el. Cu propunerea vizând mutarea ambasadei, Dragnea aleargă să prindă un loc, fie şi doar la clasa a treia, în trenul de succes condus de Donald Trump. În răstimp, preşedintele se vede tras pe moarta linie franco-germană(…)Or, în reacţie la riscurile interne şi la ameninţările externe, Germania şi Franţa lansează semnale contradictorii, Pe de o parte par în derută. Pe de alta îşi manifestă propensiunea de a se adapta şi reorienta, forţându-l în cele din urmă şi pe Vladimir Putin, liderul antiamericanismului mondial, să caute, în finald e partidă, o înţelegere cu americanii(…) Defazat, în această privinţă, pare şi preşedintele românilor, rămas să apere o politică externă imobilă, dimpreună cu rezoluţii ONU privind Ierusalimul, la fel de caduce şi puţin realiste, precum organizaţia mondială în actuala ei organizare, funcţiune şi alcătuire. Dar chiar dacă a pierdut deschiderea în această partidă care e, concomitent, şi pentru putere, şi pentru democraţie şi pentru reaşezarea optimă a României în lume, Iohannis nu e totuşi lipsit de opţiuni” conchide siteul german.

E clar, una peste alta, că la nivel mare lucrurile sunt în plin proces de reașezare, iar felul cum marii lideri politici se poziționează în perioada care urmează va avea o influență devastatoare asupra viitorului. România poate fi pusă în curînd să facă o alegere fermă de politică externă; problema e că președintele actual e profund devotat exact taberei aflate în cădere, cea germană.
Paradoxul face că țara noastră nici măcar parteneriat strategic nu are cu Germania.
Are cu SUA, Franța, China, India, chiar și cu Azerbaidjanul, dar nu cu țara lui Merkel.
O ascensiune a unei noi axe de influență, să zicem SUA-Franța-Israel, în dauna Germaniei și a prietenei sale, Rusia, trebuie să dea serios de gîndit liderilor politici ai României, pentru că momentele mari au întotdeauna consecințe mari.
Deocamdată, Iohannis e preocupat mai mult să-și regăsească echilibrul imediat după ce, vorba aceleiași D.W., ”a alunecat pe coaja de banană a antisemitismului”. (Bogdan Tiberiu IACOB)

 

Actualitate

Viasat va coordona rețeaua spațială a Forțelor Spațiale, într-un contract de până la 450 de milioane de dolari

Publicat

pe

De

Forțele Spațiale ale SUA au selectat compania Viasat pentru dezvoltarea unui Centru de Operațiuni pentru Misiuni (MOC), menit să conecteze mai multe constelații de sateliți și să gestioneze traficul de date prin viitoarea coloană vertebrală a Rețelei de Date Spațiale (SDN). Proiectul este derulat în colaborare cu biroul Pentagonului responsabil de inițiativa de apărare antirachetă Golden Dome.

Space Systems Command (SSC) a atribuit companiei un contract de tip IDIQ — cu livrări și comenzi stabilite pe parcurs — care poate ajunge la o valoare totală de 450 de milioane de dolari. Viasat va proiecta, instala și extinde centrul, urmând să acționeze ca integrator al rețelei și al sistemelor de misiune, pe măsură ce SSC dezvoltă o arhitectură deschisă, compatibilă cu furnizori spațiali diferiți.

Centrul de comandă al unei rețele cu mai mulți furnizori

MOC va deveni punctul central de coordonare a rețelei SDN Backbone: un sistem de sateliți pe orbită joasă, construit de SpaceX, care urmează să ofere comunicații rapide, cu latență redusă. Această infrastructură va lega între ele sisteme militare de comunicații și senzori aflați în spațiu — iar, în perspectivă, și sateliți comerciali — pentru a transmite informații către factorii de decizie și platformele de armament.

În etapa inițială, rețeaua va sprijini cu prioritate inițiativa Golden Dome a administrației Trump. Rolul MOC va fi să coordoneze schimbul de date între constelații și să administreze fluxurile care circulă prin această infrastructură.

Date redirecționate în funcție de misiune

Coordonarea rețelei va permite transferarea automată a datelor între constelații aflate pe orbite diferite și către stațiile terestre care le deservesc. Astfel, informațiile ar putea fi redirecționate pe o altă rută dacă transmisia încetinește din cauza aglomerării traficului sau este perturbată de bruiajul unui adversar.

Funcția MOC este comparabilă, într-o versiune modernă și automatizată, cu cea a unei centrale telefonice: în locul operatorilor care conectau apelurile prin cabluri și intervenau atunci când legătura se întrerupea, software-ul va coordona conexiunile și va contribui la remedierea problemelor de transmisie.

SSC descrie centrul drept o infrastructură care va reuni integrarea misiunilor, operarea rețelei și administrarea transportului de date într-un sistem cu tot mai mulți furnizori.

Trei funcții esențiale

Potrivit SSC, MOC va avea trei roluri principale:

  • Coordonare între furnizori: va integra sisteme satelitare distincte într-o rețea unificată de comunicații.
  • Conectivitate între domenii: va susține transferuri de date rapide, cu latență redusă și reziliență cibernetică, pentru utilizatori din aer, de pe uscat, de pe mare și din spațiu.
  • Rutare dinamică: va gestiona și redirecționa datele în timp real, în funcție de prioritățile misiunilor.

Locotenent-colonelul Alexa Eggert, responsabilă de materialele programului SDN Backbone din cadrul biroului SSC pentru achiziții de senzori și sisteme de țintire spațiale, a declarat că centrul va asigura nivelul operațional necesar pentru integrarea transportului de date spațiale și a sistemelor de schimb aflate în dezvoltare. Reunirea acestor componente într-un singur centru, a spus ea, ar trebui să faciliteze furnizarea unei capabilități mai integrate pentru mai multe constelații și sisteme.

Citeste in continuare

Actualitate

Meditațiile: ce rol au și când devin o povară pentru elev

Publicat

pe

De

Meditațiile: ce rol au și când devin o povară pentru elev

Meditațiile sunt utile atunci când umplu un gol concret de înțelegere și devin o povară când înlocuiesc studiul propriu. Regula simplă: ajută dacă elevul progresează și își recapătă încrederea, nu dacă doar adună ore. Pe acest criteriu discută și Revista Educatiei, resursă utilă pentru părinți.

Ce rol au, de fapt, meditațiile

Ora de meditații nu ar trebui să repete lecția din clasă. Rolul ei este să lucreze exact acolo unde elevul se blochează: o noțiune lăsată în urmă, un tip de problemă care nu se leagă, un stil de explicație care nu i se potrivește. Într-un grup mare, profesorul nu are timp să se oprească la fiecare întrebare, iar un meditator o poate face.

Un alt rol util este pregătirea pentru un examen cu miză, când elevul are nevoie de strategie, ritm și exercițiu ghidat. Aici contează mai puțin cantitatea de materie nouă și mai mult felul în care se lucrează cu timpul și cu greșelile.

Semne că ajută cu adevărat

  • elevul poate explica cu vorbele lui ce a învățat la ultima oră;
  • temele de la școală se rezolvă mai ușor, fără ajutor la fiecare pas;
  • apar întrebări noi, nu doar răspunsuri memorate;
  • încrederea crește, iar disciplina respectivă nu mai provoacă teamă;
  • meditatorul stabilește obiective clare și le revizuiește periodic.

Când devin o povară

Primul semnal de alarmă este programul încărcat. Dacă după școală urmează de fiecare dată una sau două ore de meditații, copilul nu mai are timp să proceseze ce a învățat, să se joace sau să doarmă suficient. Oboseala scade atenția, iar ora plătită devine una pierdută.

Al doilea semnal este dependența. Când elevul nu mai încearcă singur nimic, pentru că „oricum se lămurește la meditații”, ajutorul a ajuns să țină loc de efort. Meditatorul care rezolvă tot în locul lui face mai mult rău decât bine.

Al treilea este presiunea. Meditațiile cerute din teama părinților, nu dintr-o nevoie reală, transmit mesajul că performanța contează mai mult decât înțelegerea. Pe termen lung, asta strică motivația.

Cum găsești echilibrul

Începe cu o discuție deschisă: ce nu înțelege elevul și de ce. Uneori răspunsul este mai simplu decât pare și se rezolvă cu câteva ore punctuale, nu cu un abonament pe tot anul. Stabiliți împreună un scop măsurabil, de pildă recuperarea unui capitol sau trecerea peste un anumit tip de exercițiu.

Apoi protejați timpul liber. Un program realist are zile fără activități suplimentare, iar organizarea săptămânii contează mult; despre cum alegi un sistem de organizare care rezistă găsești idei practice, utile și pentru copii mai mari.

Întrebări de pus înainte să începi

Cere meditatorului un plan simplu: ce lucrați în primele săptămâni, cum aflați dacă merge și când vă opriți. Un profesional serios nu se teme de o evaluare intermediară. Dacă rezultatele nu apar după un interval rezonabil, schimbați abordarea sau meditatorul, în loc să măriți numărul de ore.

Rolul părinților

Părintele nu trebuie să predea, dar poate urmări semnalele: starea copilului după oră, notele, dorința de a învăța. Discutați regulat cu meditatorul și cu profesorul de la clasă, ca eforturile să meargă în aceeași direcție. Cei care citesc Revista Educatiei află adesea că dialogul între adulți contează tot atât cât orele în sine.

Recomandarea practică: tratează meditațiile ca pe un instrument temporar, cu început și sfârșit, nu ca pe o regulă. Pentru mai multe idei despre învățare și echilibru în educație, poți continua lectura pe Revista Educatiei.

Citeste in continuare

Actualitate

Cum faci singur înlocuirea plăcuțelor de frână pas cu pas

Publicat

pe

De

Cum faci singur înlocuirea plăcuțelor de frână pas cu pas

Înlocuirea plăcuțelor de frână se face în trei pași: ridici mașina în siguranță, demontezi etrierul și schimbi plăcuțele, apoi reasamblezi și testezi frâna. Cu sculele potrivite, o poți face acasă. Pe Review Tehnic găsești recenzii și ghiduri care te ajută să alegi uneltele.

Ce pregătești înainte

Ai nevoie de cric și capre de siguranță, cheie pentru roți, set de chei tubulare, un dispozitiv de împins pistonul etrierului, spray pentru curățarea frânelor și plăcuțe noi, potrivite modelului mașinii. Nu lucra niciodată sub o mașină susținută doar de cric.

Citește cartea tehnică a mașinii și verifică momentele de strângere. Dacă ai dubii, mai bine întrebi un mecanic decât să improvizezi.

Demontarea

Slăbește șuruburile roții cât mașina încă stă pe sol, apoi ridic-o și scoate roata. Deșurubează șuruburile de ghidaj ale etrierului și ridică-l de pe disc. Nu lăsa etrierul să atârne de furtunul de frână, ci sprijină-l cu un cârlig sau cu sârmă.

Cum verifici discul

Privește suprafața discului: dacă are șanțuri adânci, margine ridicată sau urme de supraîncălzire, înlocuiește-l odată cu plăcuțele. Un disc uzat strică din nou plăcuțele noi.

Greșeli frecvente la schimbul plăcuțelor

Cea mai gravă greșeală este montarea plăcuțelor pe discuri uzate, ceea ce scade eficiența frânării și uzează rapid piesele noi. A doua este lipsa curățeniei: praful și rugina din locaș fac plăcuța să se blocheze sau să scârțâie.

Mai este și strângerea insuficientă a șuruburilor, care poate fi periculoasă. Folosește cheie dinamometrică, dacă ai una. Alege un echipament simplu, dar de calitate, așa cum se discută și la Review Tehnic, pentru că unealta ieftină sau potrivită doar pe jumătate poate strica șuruburile.

Montarea plăcuțelor noi

Curăță locașul plăcuțelor și unge cu pastă specială doar punctele de alunecare, niciodată suprafața de frecare. Împinge pistonul etrierului înapoi lent, ca să încapă plăcuțele mai groase. Apoi montează plăcuțele, pune etrierul la loc și strânge șuruburile la valoarea indicată.

  • schimbă plăcuțele în pereche, pe aceeași punte;
  • nu atinge cu degetele suprafața de frecare;
  • verifică nivelul lichidului de frână după lucrare;
  • montează roata și strânge șuruburile în cruce.

Când renunți și mergi la service

Dacă mașina are sistem electronic de parcare, frână de mână electrică sau etrieri cu piston special, procedura diferă și poate cere un aparat de diagnoză. Nu forța nimic din inerție.

Dacă ai dubii în privința siguranței, încrede-te în mecanic. Frânele sunt sistemul cel mai important al mașinii, iar o lucrare făcută pe jumătate poate costa mult mai mult decât manopera economisită.

Testarea și rodajul

Înainte de plecare, apasă pedala de frână de câteva ori, până devine fermă. Apoi condu încet pe un drum liber și frânează progresiv, ca plăcuțele să se așeze. Evită frânările bruște în primele sute de kilometri.

Dacă auzi zgomote metalice, simți vibrații sau pedala se duce prea jos, oprește-te și verifică din nou lucrarea. În acest caz, merită vizitat un service.

Pentru dotarea atelierului sau a garajului, citește și ghidul despre alegerea unui card de rețea 10Gbps, un exemplu de cum compară Review Tehnic produsele înainte de achiziție.

Recomandarea practică: nu economisi la plăcuțe și lucrează fără grabă. Pentru alte ghiduri tehnice, rămâi cu Review Tehnic.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 ore ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Exclusiv17 ore ago

Polițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”

România, 2026: statul cu iPhone 15, dar cu fluturaș de salarizare pe Nokia 1100 În anul 2026, într-o țară membră...

Exclusiv17 ore ago

MAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile

12 ani de provizorat: minister serios, șefi la „mica înțelegere” Premieră absolută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne: după mai bine...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv2 zile ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv3 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv3 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv3 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv4 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv4 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv5 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv