Într-o Românie unde evaziunea fiscală a devenit sport național, iar bugetul de stat o gaură neagră gata să înghită orice speranță de prosperitate, iată că apar, din când în când, vocile „înțelepților” nației, gata să ne lumineze calea. Cel mai recent episod al acestei comedii amare ne-a fost servit de domnul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, un veritabil expert în a constata evidențe și a propune… nimic concret. Potrivit unui articol tăios semnat de Claudia Marcu în Cotidianul Național, Dăianu, după ce-a elogiat cu patos „măsurile de austeritate” ale Guvernului Bolojan (aceleași măsuri care ne golesc buzunarele și ne sufocă economia reală), a simțit nevoia să arate cu degetul spre ANAF. Dar, surpriză, a uitat să menționeze elefantul din cameră: politizarea până la os a instituției!

Oracolul economic Dăianu: De ce-i greu la stat, când tu ești sus pe stat?

Așadar, după ce a aplaudat cu ardoare tăierile, domnul Dăianu, de pe scaunul său călduț de la Consiliul Fiscal, a decis că e timpul să „distrugă” și bruma de autoritate a ANAF. Nu, nu prin a demasca șefii puși politic ce veghează la bunăstarea „celor de sus”, ci prin a cere niște măsuri atât de generale, încât par desprinse dintr-un manual de management pentru grădinițe. „Trebuie sparte rețelele de interese care favorizează corupția!”, exclamă luminatul Dăianu. Sună bine, nu? Dar cine le-a construit, domnule Dăianu? Cine le-a girat? Cine a pus pumnul în gură angajaților ANAF care au semnalat, de nenumărate ori, că exact politizarea posturilor de conducere este cancerul instituției și scutul evaziunii fiscale? Tăcere mormântală. E mai ușor să lovești în instituție, decât în mâna care o hrănește cu incompetență și interese obscure.

Pentru Dăianu, colectarea veniturilor fiscale este o „problemă de siguranță națională”. Adevărat, domnule președinte, la fel ca și corupția la vârf, incompetența ministerială și legile făcute pe genunchi, cu dedicație! Dar, în loc să-și canalizeze energia spre cauzele reale, Dăianu anunță apocaliptic că, dacă deficitul în 2026 va fi sub 6,5% din PIB, ar fi „o realizare remarcabilă”. Ceea ce, tradus din limbajul de lemn, înseamnă că suntem pe drumul cel bun spre prăpastie, dar măcar încetinim puțin căderea. Și cine e de vină? Nu, nu politicienii, nu legile strâmbe, ci tot ANAF-ul!

Pe site-ul instituției pe care o conduce, domnul Dăianu a filosofat mai departe: „Contează mult cum va continua stabilizarea bugetară după 2026 – cât vor contribui reducerea evaziunii fiscale, creşterea bazei de impozitare, descurajarea optimizărilor fiscale în acest scop.” Bla-bla-bla, domnule președinte! Corecția deficitului, continuă el, „este dezirabil să nu ignore aspecte de echitate socială”. Ah, echitatea socială! Asta în timp ce milioanele de români care își plătesc taxele cu sfințenie se întreabă unde se duc banii și de ce unii sunt mereu mai „egali” decât alții.

Strigătul din subsolul ANAF: Când inspectorii vorbesc, experții joacă teatrul!

Dar, pe când domnul Dăianu jonglează cu concepte pompoase și evită cu grație esențialul, vocile autentice din ANAF se fac auzite, chiar dacă sunt ignorate cu obstinație de „elită”. Daniel Baluță și președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, Dorin Modure, au transmis Guvernului un mesaj simplu, dar devastator pentru narațiunea oficială: dacă vreți eficientizare, depolitizați și simplificați!

„Schimbați legislația!”, urlă Modure, exasperat de Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală și legile evaziunii și insolvenței, care sunt mai încurcate decât un ghem de șerpi. Digitalizare? Da, dar una REALĂ, nu doar pe hârtie sau în declarații de presă, care să aducă o analiză de risc corectă. Așa, pe bune, nu cu dedicație, să lovească pe cine trebuie, nu pe cine poate.

Și, cireașa de pe tortul ipocriziei: salariile! „Este nevoie și de creșterea urgentă a salariilor și implementarea unei salarizări corespunzătoare, în concordanță cu importanța socială și complexitatea muncii prestate și de depolitizarea urgentă a instituției”, tună Modure. „Să nu uităm faptul că însăși rațiunea înființării ANAF a fost tocmai scoaterea acestei activități de sub umbrela ministerului, adică a politicului. Practic, în acest moment se încalcă tocmai rațiunea existenței ANAF!” Mai clar de atât nu se poate! ANAF a fost creată ca să fie independentă, iar acum e ghidonată de sforile politice, transformată într-o unealtă de șantaj și protejare a „băieților deștepți”.

Justiția fiscală „personalizată”: Mamă pentru unii, ciumă pentru toți ceilalți!

Iar Dorin Modure continuă cu un adevăr incomod: „Dacă se depolitizează instituția, aceasta nu va mai răspunde la comenzi politice, ceea ce ar însemna că nu vor mai exista firme protejate politic. Dacă ar crește salariile la un nivel corespunzător, inspectorii ar avea o anumită independență, s-ar reduce riscul de corupție, s-ar atrage mai mulți specialiști, ceea ce iar ar încurca multă lume.” Ați auzit bine? „Ar încurca multă lume!” Acea „lume” din care fac parte și cei care ne dau lecții despre „siguranța națională” și „echitate socială”, dar care, de fapt, prosperă pe spinarea celor cinstiți.

O digitalizare autentică și o legislație simplificată ar fi, spune Modure, „o armă absolut înspăimântătoare pentru evazioniști”. Însă, cui îi convine să sperie evazioniștii când unii dintre ei sunt chiar „ai noștri”? „Știm cu toții că există prevederi fiscale care pentru unii sunt mumă, pentru alții ciumă”, concluzionează Modure. Adevăr amar. „De asta nu s-a făcut, nu se face și, din păcate, încep să cred că nici nu se va face nimic în această privință. Va fi doar pâine și circ, pâinea probabil un pic mai puțină pentru noi, ăștia mulți, și considerați de ei, fraieri.”

Într-un final apocaliptic, Modure ne lasă cu o întrebare retorică, al cărei răspuns îl știm cu toții, dar pe care nimeni de la putere nu vrea să-l rostească: „De ce nu vrea să schimbe ceva? Cred că orice angajat din ANAF știe răspunsul la această întrebare.” Și noi îl știm, domnule Modure. Îl știm cu toții. Pentru că actuala guvernare, exact ca și cele anterioare, nu vrea o reformă și o eficientizare a ANAF. Vrea doar mai mulți bani la buget, pe care să-i toace la fel de ineficient, fără să deranjeze rețeaua de interese, corupție și evaziune care, de fapt, menține sistemul în echilibrul său precar. O Românie eșuată, dar stabilă – pentru câțiva. Restul, să plătim!