Creșterea capacităților militare ale Chinei, inclusiv cea mai mare forță navală, gardă de coastă și forță de rachete din lume, determină țările mai mici din regiune să contracareze această putere cu capacități asimetrice, valorificând în același timp tehnologiile de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR) din industria comercială și de la armatele străine.

Filipine și Taiwan, unitate în fața agresiunii chineze

În același timp, țările vecine precum Filipine și Taiwan, care s-au ciocnit din cauza disputelor teritoriale, au lăsat deoparte unele diferențe ca răspuns la agresiunea chineză, ajungând până la încălcarea restricțiilor politice care împiedicau contactul diplomatic între cele două.

SUA, sprijin pe aliații din regiune

SUA se bazează foarte mult pe aliații săi din regiune, în special Filipine și Japonia, pentru accesul la apele Indo-Pacificului, partajarea informațiilor și capacitățile militare pentru a contracara influența crescândă a Chinei. Menținerea și consolidarea puterii și influenței SUA în regiune este văzută ca o provocare din ce în ce mai mare, alături de eforturile de construire a alianțelor militare.

Amenințările militare chinezești

Știm despre amenințarea pe care China o reprezintă pentru Taiwan și țările din Marea Chinei de Sud/Indo-Pacific, dar ce face China din punct de vedere militar care îngrijorează cel mai mult Occidentul, cum ar fi navele și sateliții? Știm ce vor să facă, dar cum o fac?

Gregory Poling: Evident, există o problemă de cantitate. Cea mai mare forță navală după număr, cea mai mare gardă de coastă, cea mai mare forță de rachete din lume, ceea ce înseamnă că toate statele mai mici, în special Filipine, Vietnam și Japonia, se gândesc mai mult la capacități asimetrice, la atacuri cu rază intermediară, la platforme fără echipaj.

Există un interes enorm în ultimii câțiva ani în locuri precum Filipine și Indonezia pentru a obține sprijin extern pentru mai multe platforme fără echipaj. O mulțime de investiții în lucruri precum sistemul de rachete BrahMos din India atât pentru Filipine, cât și pentru Vietnam. Rațiunea strategică este mai mult sau mai puțin identică cu ceea ce auziți din partea SUA pentru pușcașii marini și din ce în ce mai mult pentru armată – necesitatea de a se angaja în capacități de negare a mării relativ ieftine, deoarece ar fi o nebunie să încerci să egalezi tonajul Chinei tonă cu tonă în zilele noastre.

China își consolidează avantajul ISR

Unul dintre celelalte factori importanți la care statele regionale trebuie să se gândească acum este avantajul tot mai mare al Chinei în ISR și comunicații, cel puțin în teatru. Luați Marea Chinei de Sud, din cauza ambelor capacități pe care China le-a construit, a rețelelor de senzori de pe insulele artificiale și din cauza avantajului tot mai mare în orbita joasă a Pământului, trebuie să presupunem că China vede și aude și poate ținti aproape orice în Primul Lanț de Insule. Acesta este un lucru foarte nou pentru sud-asiatici la care trebuie să se gândească.

Așa că încearcă să recupereze rapid. O mare parte din aceasta este despre, din nou, opțiuni ieftine. Filipinezii fac lucruri precum amplasarea mai multor balize AIS (sistem automat de identificare) fără echipaj în mijlocul Mării Chinei de Sud pe recife pentru a încerca să supravegheze navele chinezești pentru a-și reține platformele ISR mai scumpe pentru misiuni mai importante.

[Există] mult mai multă muncă cu aliații și partenerii pentru a valorifica tehnologiile spațiale. Un exemplu recent este lansarea de către Canada a ceea ce ei numesc sistemul DVD, detectarea navelor întunecate, care combină toate lucrurile pe care le-ați obține de la SeaVision de la Marina SUA, dar cu o mulțime de platforme canadiene și europene pe care americanii nu le pot împărtăși. Există o mulțime de încorporări de platforme de detectare străine și comerciale care ar fi fost considerate puțin prea neobișnuite în urmă cu un deceniu. Acum cred că recunosc din ce în ce mai mult că, dacă vrei să ții pasul cu China în acel spațiu, trebuie să te uiți la lumea comercială.

Cooperarea Filipine-Taiwan, un semnal puternic

Dacă am fi avut această conversație în urmă cu un deceniu, am fi vorbit despre piraterie, amenințări la securitatea internă în Filipine și Indonezia și, de asemenea, despre China. Acum totul este despre China, cu titluri recente ca acesta din The Washington Post: „Agresiunea chineză pe mare apropie Manila de Taipei”. Cât de importantă este această evoluție între națiuni istoric ne-prietenoase?

Gregory Poling: Cred că este o schimbare remarcabilă. Dacă v-ați fi dus la un oficial guvernamental filipinez în urmă cu trei ani și ați fi spus, ați dori să aveți o discuție Track 1.5 cu omologul dvs. taiwanez, ar fi spus, nu, sunteți nebun. Asta este mult prea sensibil din punct de vedere politic. Nu am face-o niciodată. De fapt, din 1989, a fost ilegal, conform ordinului executiv din Filipine, ca oficialii de cabinet și alți oficiali superiori să aibă întâlniri formale cu omologii lor taiwanezi la Manila sau la Taipei.

Dar în aprilie anul acesta, președintele Marcos a emis un ordin executiv care relaxează acest lucru. Acum, oricărui oficial din Filipine, cu excepția președintelui însuși sau a secretarului de afaceri externe sau al apărării, i se permite să se întâlnească oficial cu omologii lor taiwanezi fie la Manila, fie la Taipei. Deschiderea pentru ceea ce este posibil acolo s-a deschis și este determinată de sentimentul că China este o amenințare externă care nu poate fi potolită.

Sub guvernul filipinez anterior, au încercat-o în celălalt mod. Au petrecut șase ani încercând să lingușească Beijingul și să obțină un fel de înțelegere politică și au fost loviți peste dinți pentru asta. Acum, consensul strategic la Manila este că nu ar trebui să fim atât de îngrijorați de ceea ce supără China, deoarece nimic din ceea ce facem nu va face Beijingul fericit. Așa că avem nevoie de toți prietenii pe care îi putem obține.

În special după vizita lui Pelosi în urmă cu câțiva ani și faptul că unele dintre rachetele chinezești au aterizat în apele filipineze și că există 150.000 de filipinezi care locuiesc în Taiwan, aveți oficiali filipinezi care spun public pentru prima dată de nenumărate ori că, uitați, dacă există o criză în Taiwan, dacă există o invazie chineză sau lovituri cu rachete sau o blocadă, nu putem sta deoparte. Suntem la doar 200 de kilometri distanță. Suntem un aliat al SUA. Trebuie să începem să ne gândim la asta foarte serios. Și asta implică discuții cu omologii taiwanezi pentru prima dată.

Activele cheie ale SUA în regiune

Cum răspunde SUA la aceste realități? Care sunt cele mai importante active ale noastre în regiune?

Gregory Poling: Este banal să spun, dar cele mai importante active ale noastre sunt aliații noștri. Fără japonezi și filipinezi, nu suntem o putere indo-pacifică, cel puțin nu în Primul Lanț de Insule. Nu puteți contesta capacitățile chinezești A2/AD dacă operați din Guam și din Hawaii. Trebuie să o faceți din Japonia și din Filipine.

Acesta este cel mai mare atu politic al nostru. Permite orice altceva, cum ar fi valorificarea acestuia pentru lucruri precum regimentele litorale marine în insulele de sud-vest sau [în jurul] Japoniei. A face rotații călcâi-vârf în Filipine face o mare diferență, cel puțin dacă vrei să poți ține navele chinezești în pericol pentru a spori descurajarea.

Capacitățile noastre submarine sunt cele despre care se vorbește cel mai mult și încă este cel mai mare avantaj al nostru. Este singura capacitate pe care o are Marina SUA cu care China nu poate concura, cel puțin nu încă. Abilitatea de a asigura că flota de submarine a SUA are acces necontestat peste tot în Primul Lanț de Insule, iar China nu poate, invers, să iasă din Primul Lanț de Insule necontestată, este cheia.

Asta, din nou, vă aduce înapoi în Filipine și Japonia. Trebuie să puteți monitoriza acele puncte de intrare și ieșire din Primul Lanț de Insule. Din fericire pentru SUA, aproape toate aceste puncte de intrare și ieșire sunt controlate de SUA sau de aliații săi. Acesta este un avantaj uriaș care închide China.

Numărul trei pe care l-aș indica, cel puțin pe baza wargaming-ului pe care l-a făcut CIS, este încă capacitățile de atac cu rază lungă de acțiune ale SUA – în special flotele sale de bombardiere care zboară din Guam sau de pe Coasta de Vest și Alaska. Într-un conflict armat ipotetic, ambele părți vor fi probabil blocate în poziția de a trage din afara teatrului în teatru. Cea mai bună opțiune pe care o are SUA va fi rachetele de croazieră anti-navă cu rază lungă de acțiune sau capacitățile anti-aeriene lansate de la mai mult de o mie de mile distanță de bombardiere care decolează din Guam sau de pe Coasta de Vest.

Tehnologiile necesare pentru aliații din Pacific

De ce tehnologii militare și de informații avansate au nevoie acești aliați din Pacific?

Gregory Poling: În ambele cazuri, au nevoie de sprijin ISR – Filipinele mult mai mult decât Japonia – dar totuși trebuie să poată valorifica sistemele spațiale și peste orizont. În cazul Filipinelor, au nevoie de aeronave de patrulare [maritimă]. Nu au propriile P-8, nu au propriile AWACS.

Au nevoie ca o mare parte din ISR-ul sofisticat al bazei aeriene să fie furnizat de americani, motiv pentru care a fost foarte important și trecut cu vederea faptul că anul trecut am încheiat în sfârșit un GSOMIA, un Acord general de securitate a informațiilor militare, cu Filipinele după ce am negociat asupra lui timp de 20 de ani. Putem oferi în sfârșit date extrem de clasificate și aproape în timp real Filipinelor.

Încă au nevoie de sprijin pentru atac, din nou, în special Filipinele. Filipinele au o baterie de rachete de croazieră cu rază intermediară BrahMos pe care le-au cumpărat de la indieni. Dar dacă vor să poată acoperi orice navă chineză care se află la mai mult de aproximativ 150 de mile de coastă, poate 200 pentru BrahMos, atunci trebuie să se bazeze pe lucruri precum Tomahawks, motiv pentru care este important că am văzut acele sisteme rotindu-se prin Filipine în ultimii doi ani ca parte a exercițiilor comune.

Se bazează în cele din urmă pe SUA atât pentru flota de suprafață a SUA, cât și mai ales pe flota strategică de bombardiere a SUA pentru descurajarea supremă. Nu au nimic pe care l-ar putea arunca împotriva chinezilor dacă aceasta ar escalada.

Cred că cel mai important lucru, în special, din nou, pentru Filipine, este angajamentul politic repetat că, dacă China folosește forța împotriva filipinezilor în Marea Chinei de Sud, americanii vor interveni. Că articolul 5 din apărarea noastră reciprocă se aplică în cazul a ceea ce am considera o preocupare secundară sau chiar terțiară. Dar fără asta, filipinezii nu vor spune, puteți avea acces la Filipine printr-o criză din Taiwan și nu trebuie să ne apărați dacă suntem atacați în Marea Chinei de Sud. Aceste două sunt legate în mod intrinsec într-un mod pe care americanii uneori au dificultăți să-l rețină.