Anchete
OPINIE/Așa zisa clasa politică și nici grupările interlope ale crimei organizate nu și-au dorit și nu-și doresc o administrație publică eficientă și cu atât mai puțin un corp al funcționarilor publici etilist, profesionist, obiectiv și imparțial
Precum gruparea religioasă Amish, din SUA, care continuă să fie o enclavă, de tip religios, caracterizată prin felul de trai simplu și tradițional, ai carei membri duc o viață izolată de lumea modernă, deși se află în mijocul celei mai avansate civilizații de pe mapamond și noi, românii, deși am strigat, ca din gură de șarpe, că vrem să ne integrăm în Europa, avem ceva tradițional, ce ne caracterizează, respectiv talentul hoției, minciunii și rezistența pe care o opunem în fața adoptării supremației legii. Vrem să ne impunem, în noua Europă, stilul tradițional, promovând, în special, verbele „a fura” și „a minți”, sub toate formele lor complexe și elaborate în timp, încât nici nu e de mirare că acestea au devenit trăsătura de caracter și cartea de vizită a românului în UE.
„A fura”, indiferent cum am analiza verbul, este sinonim cu a nu respecta legea. Iar pentru cei ce fură, idealul ar fi să existe legi care să le permită să fure și să le protejeze ce-au furat. Sub acest deziderat s-a împărțit societatea românească. Cei mulți, funcționând sub lege și o castă privilegiată, constituită din așa zișii politicieni și mafia ce-i susține, funcționând ca și cum n-ar exista lege și care luptă, constant, pentru „dreptul” de a nu respecta legea. Între cele două, prinsă ca între componentele de bază ale unei prese uriașe, obligată moral și supusă presiunii, se află administrația publică, care ar trebui să reprezinte adevarata putere a unui stat și echilibrul între lege și fărădelege. O mega-instituție care, în sens formal, poate fi înţeleasă ca un sistem de organe, de instituţii, cuprinzând diverse structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii. Adică un garant al apărării dreptului la proprietate, indiferent sub ce formă, ce se opune real și nu formal, formei materiale a verbului „a fura”.
Intr-o societate în care principiile democratice funcționează, forța și eficiența administrației publice este generată de existența unui corp profesionist al funcționarilor publici, capabil să-și exercite imparțial și obiectiv atribuțiile. Logic, ca și garant al organizarii executării și executării concrete a legii, corpul funcționarilor publici a fost, este și va fi dușmanul celor ce-au făcut din hoție o profesie și baza realizării carierei. Pentru că, oricât am fi de naivi și subiectivi, realitatea ne obligă să constatăm că în România 99% din cei care și-au realizat o carieră politică sau o avere uriașă, din nimic, au făcut-o pe bază de furt (material și intelectual) și manipulare prin minciună. Și tot aceeași pondere este valabilă și în cazul legăturilor dintre zona interlopă a economiei și cariera politică.
Nici așa zisa clasa politică (în fapt, după cum se manifestă și acționează, este o creație tipică a crimei organizate, pentru că, deciziile luate în ceea ce privește funcția publică, servește interesele acesteia) și nici grupările interlope ale crimei organizate (care controlează aproape toată economia) nu și-au dorit și nu-și doresc o administrație publică eficientă și cu atât mai puțin un corp al funcționarilor publici etilist, profesionist, obiectiv și imparțial. De aceea, dacă există un război real în România, acesta a fost și este între grupările de crimă organizată, ce vor să instaureze dominația hoției generalizate (la care participă, direct și membrii clasei politice) și administrația publică, formată din instituții care se opun hoției generalizate și dictaturii hoției pe care urmărește s-o instaureze (și chiar au și reușit, în mare parte) crima organizată prin intermediul clasei politice. Iar dacă, aparent, legea este în favoarea administrației, fiind instrumentul care o protejează, în culise se duc niște lupte crâncene pentru subminarea administrației publice și transformarea acesteia într-o putere formală, care să depindă, în totalitate, de factorul politic, iar aceasta se realizează, de regulă, prin modificarea legii, fapt ce are ca efect pierderea autorității publice în favoarea crimei organizate.
Societățile democrate se caracterizează prin respectul față de lege, caz în care administrația publică, cea care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii, ar trebui să reprezinte puterea absolută. Pe modelul comunist însă, în care partidul politic reprezenta puterea absolută și în prezent, structurile politice, conform cutumelor preluate de la comuniști, urzupă puterea și se manifestă ca și cum aceasta le-ar aprține de drept. Însă, pentru a-și exercita puterea, partidele politice n-au decât o singură soluție: să submineze administrația publică și, în special, autoritatea acesteia.
În anul 1999, Guvernul României, ca o condiție de bază a aderării la lumea civilizată (UE) a fost forțat să pună bazele unei administrații profesioniste și să constituie un corp al funcționarilor publici, adoptând în acest sens, prin Legea 188/1999, Statutul funcționarului public. Un statut care stabilea reguli precise de recrutare, promovare și eliberare din funcție a funcționaului public și care, printre alte principii, pentru a asigura profesionalism, obiectivitate și imparțialitate în exercitarea profesiei, a instituit principiul stabilității în funcție, o instituție care garanta stabilitatea funcționarului public în cazul exercitării imparțiale a atribuțiilor funcției. Adică o protecție reală împotriva presiunilor, în special a factorului politic. Și deși stabilitatea în funcție, potrivit prevederilor incluse în statut (interdicția eliberării din funcția publică din motive neimputabile funcționarului, interdicția transferării sau mutării fără acordul funcționarului și, mai ales, obligația instituției, în cazul desființării postului sau instituției publice, de a redistribui funcționarul pe alt post vacant) era concretă și nu formală, fiind înființată și o instituție care să gestioneze funcția publică, respectiv Agenția Națională a Funționarilor Publici, puterea politică a deturnat principiul stabilității în funcție, prevertindu-l, abordând și instituind cutume prin care stabiliatea în funcția publică a devenit un principiu formal. Astfel, prin imixtiunea politicului (în special prin numirile operate la conducerea instituțiilor ce adminsitrau și gestionau funcția publică), corpul funcționarilor publici a fost virusat și infestat cu clientelă politică sau personală a celor ce manageriau instituția sau a celor ce dețineau puterea politică și clientelei protejate. În locul prevederilor legale imperative, prevăzute de lege, începând de la recrutarea funcționarului public (prin examene formale, la care candidații erau preselecționați prin furnizarea subiectelor sau coruperea și influențarea comisiilor de examen), promovarea, transferul sau eliberarea din fucție, au operat și continuă să opereze cutume introduse de puterea politică, astfel încât independența funcției publice, profesionalismul și imparțialitatea au fost iremediabil afectate în sens negativ. Prin intervenția brutală a politicului în ceea ce privește managementul funcției publice, Agenția Națională a Funționarilor Publici (A.N.F.P.) a adevenit o instituție de decor, cu atribuții formale, fiind pusă în situația de a nu-și mai exercita atribuțile legale. Astfel, deși potrivit prerogativelor, managementul funcțiilor publice, adică evidența fucțiilor publice, respectiv recrutarea, transferul, detașarea și redistribuirea funcționarului în cazul eliberării din funcția publică a funcționarului public din motive neimputabile lui, erau atribute exclusive ale A.N.F.P., toate aceste atribuții, prin ordine care au adăugat la lege (abuzive) și decizii interne ale conducătorilor instituțiilor, numiți politic, au fost preluate și substituite de către autoritățile și instituțiile manageriate politic. În aceste condiții A.N.F.P. a devenit o instituție „fantomă” în ceea ce privește managementul funcțiilor publice, iar drepturile reale ale funcționarilor publici au devenit drepturi formale și iluzorii, dipărând, aproape oficial, garantul asigurării acestora, A.N.F.P.
Substituind, prin cutume și încălcări grosolane ale legii, drepturile și obligațiile stabilite prin statutul funcționarului public, puterea politică a distrus practic corpul funcționarilor publici, transformându-l într-o adunătură de executanți de ordine, timorați, aflați la cheremul conducerii politice, lipsiți de protecție reală. Iar vina pentru ceea ce se întâmplă în administrația publică și cu funcționarii publici aparține, în primul rând, justiției care, ca o componentă de bază a adminstrației publice, n-ar fi trebuit să permită instituțiilor publice, conduse politic, să substituie ANFP în managementul funcției publice și să trateze, cu o îngăduință greu de înțeles, abuzurile și derapajele conducătorilor instituțiilor asupra funcționarilor publici, eliberați, de regulă, abuziv din funcții pentru că erau incomozi celor numiți politic.
Deși Statutul funcționarului public face parte din categoria legilor organice, adoptate de Parlament, asupra căruia Guvernul nu are competență materială pentru a opera modificări (decât dacă acestea au caracter pozitiv, adică în favoarea funcționarului) și există cinci decizii ale Curții Constituționale în acest sens, pentru a-și impune clientela politică în funcțiile administrative, care să le garanteze posibilitatea de a devaliza bugetul și averea publică, fără rezerve, Guvernele de după anul 2000 (Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta) și-au făcut din modificarea Statutului funcționarului public, prin ordonanțe de urgență, un obiectiv strategic, având ca scop nu întărirea corpului funcționarilor publici ci virusarea acestuia. Aproape toate guvernele de după 2000, deși știau foarte bine că era neconstituțional, cu rea credință, urmărind în fapt consevarea efectelor unor ordonanțe neconstituționale, au apelat la modificarea Legii 188/1999, prin ordonanțe. Prin aceste ordonanțe s-a urmărit restrângerea atribuțiilor A.N.F.P. și întărirea, în ceea ce privește managementul funcției public, a rolului conducătorului de instituție, numit politic, căruia i se atribuia drept de decizie asupra stabilității în funcție a funcționarului public.
Și dacă Guvernele Năstase și Tăriceanu au păstrat o oarecare decență în ceea ce privește asigurarea garanțiilor privind respectarea principiilor de bază ale funcției publice, respectiv cele privind garantarea stabilității în funcție, substituind prin cutume, neoficiale, prevederile Legii 188/1999, politizând doar funcțiile de conducere, prin trucarea examenelor, Guvernul Boc și Ponta, în dorința de a politiza total administrația publică și a legifera cutumele practicate, au intrat cu „bocancii” în Constituție, demonstrând că legea, inclusiv cea supremă, Constituția, e pentru proști și nu pentru puterea politică și mafia ce-o susține.
O primă tentativă de suprimare a protecției funcționarului public, garantată prin prevederile Legii 1881999, ce-i asigurau stabilitatea în funcție, adică a legiferării cutumei practicată de puterea politică, a avut loc în anul 2009, când Guvernul Boc a emis Ordonanța de Urgență nr. 37, prin care a încercat suprimarea garanțiilor ce asigurau stabilitatea în funcție. Deși a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 414/14.04.2010 ( stabilindu-se clar că Guvernul nu are competență materială în domeniul funcției publice, decât dacă operează modificări pozitive), Guvernul Ponta a procedat ca și cum ar fi fost lovit de amnezie. Cu vădită rea credință și tupeu, prin Ordonanța de Urgență nr. 82/2013, Guvernul Ponta a recidivat în tentativa Guvernului Boc, propunând, sub justificarea penibilă că funcționarul public beneficiază de prea multe drepturi (adică de dreptul de a nu putea fi concediat din motive neimputabile lui, de a fi mutat sau transferat fără acordul lui și de dreptul de a fi redistribuit atunci când a fost concediat din motive neimputabile lui), suprimarea din Legea 188/1999 a garanției stabilității în funcția publică. Și a făcut-o în cunoștință de cauză a faptului că modificările operate prin OUG 82/2013, erau neconstituționale și, în cazul în care vor fi contestate la Curtea Constituțională, acestea vor fi anulate. Ca și în cazul ordonanței ce reglementa transferul politic al primarilor și în cazul funcționarilor publici Guvernul Ponta a încălcat deliberat Constituția mizând pe vidul legislativ și pe lipsa de procedură ce privește intervalul de timp dintre data intrării în vigoare a actului normativ și data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale de respingere a actului normativ, adică a perioadei efective în care actul normativ își produce efectele. Astfel, Guvernele penale precum cele ale lui Boc și Ponta, au ajuns să administreze țara (adică să politizeze administrația pentru a asigura protejarea hoțiilor operate de mafia politică) prin forțarea Constituției, adică prin efectele produse ale actelor normative emise și declarate neconstituționale, efecte care reprezintă o formă de abuz incalificabilă și desconsiderare totală a statului de drept și a legilor existente.
Garanția democrației este condiționată de existența reală și nu formală, a unei administrații profesioniste și imparțiale. Iar imparțialitatea și obiectivitatea funcționarului nu poate fi garantată fără garantarea stabilității funcționarului în funcția publică. Or, atacurile constante, efectuate de clasa politică, prin guverne, asupra stabilității în funcția publică a funcționarului, constituie clar un atac la democrație și statul de drept. Este evident că un funcționar nu va risca și nu va fi obiectiv dacă obiectivitatea și imparțialitatea au ca și consecință pierderea funcției. Iar clasa politică și crima organizată care o întreține (trebuie să fii extrem de naiv să crezi că există vre-un membru al guvernului care să nu fi fost promovat și susținut de grupări de crimă organizată sau grupuri de interese economice, angajate în devalizarea averii și banului public) au tot interesul să substituie, din lege, garanția stabilității în funcție a funcționarului public, pentru că astfel pot pune presiune asupra funcționarului, amanințându-i funcția publică în cazul în care nu se conformează dispozițiilor politice.
Desigur, Curtea Constituțională, ca și în cazul OUG 37 din 2009, a declarat, prin Decizia nr. 351/2015, OUG 82/2013, a Guvernului Ponta, ca fiind neconstituțională, stabilind, ca și în cazurile precedente, că Guvernul Ponta nu avea competență materială să opereze modificări de acte normative în acest domeniu. Dar ordonanța, exact cum a premeditat Guvernul Ponta, în perioada august 2013 – iunie 2015 și-a produs efectele și le-ar fi produs pentru mult timp dacă subsemnatul, împreună cu cinci colegi, n-am fi invocat, în instanță, neconstituționalitatea acestui act normativ al Guvernului Ponta. Curios însă, deși în cazurile anterioare (OUG 37/2009, OUG 77/2013) în care Guvernele au apelat la modificarea Legii 188/1999, parlamentarii au fost, de regulă, cei care au sesizat Curtea Constituțională, de acestă dată, deși era mai mult decât evident că prevederile OUG 82/2013 erau în totalitate neconstituționale, nici un parlamentar n-a avut inițitivă și n-a invocat neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvernul Ponta. Explicația ? OUG 82/2013 a fost emisă cu un scop precis: eliminarea din corpul funcționarilor publici a comisarilor Gărzii Financiare, deveniți extrem de incomozi pentru Victor-Viorel Ponta și grupurile de crimă organizată care l-au sprijinit să preia puterea (grupuri interpartinice, fără culoare politică) și instalarea în funcțiile de conducere a instituțiilor publice a clientelei politice și personale ale celor aflați la guvernare sau a „colaboratorilor” lor din opoziție. În aceste condiții este evident că OUG 82/2013, satisfăcea interesele tuturor celor ce voiau să devalizeze bugetul de stat și avuția națională și pentru care corpul funcționarilor publici (în special funcționarii Gărzii Financaire) constituia un obstacol.
Îngrijorător nu e atât faptul că Guvernul și Parlamentul nu se grăbesc să corecteze efectele OUG 82/2013, declarată neconstituțională (nici până acum Parlamentul n-a respins, prin Lege, modificarea, de către Guvern, prin OUG a Legii 188/1999), ci faptul că instituțiile publice, în ceea ce privește managementul funcțiilor publice, chiar dacă OUG 82/2013 a fost declarată neconstituțională, continuă să opereze prin cutume, substituind, în continuare, atribuțiile A.N.F.P., ceea ce contribuie la menținerea, în continuare, a unui climat de presiune asupra funcționarului public, prin încălcarea legii, premeditat, de către conducătorii numiți politic în fruntea instituțiilor publice, care astfel protejează afacerile crimei organizate ce i-a propulsa în funcții. Și mai grav, A.N.F.P., politizată excesiv, deliberat, nu-și mai îndeplinește atribuțiile în ceea ce priește managementul funcției publice (evidența, recrutarea sau redistribuirea, prin ordin, fără a ține seama de acordul șefilor politici ai instituțiilor), acceptând rolul formal pe care i l-a atribuit puterea politică, chiar dacă asta înseamnă neîndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege (Ex: În perioada 2013 – 2015 instituțiile publice au organizat recrutări de personal fără a transmite la A.N.F.P. Planul de ocupare al funcțiilor publice, obligatoriu, prin lege, să fie aprobat prin HG și a avizat concursurile de recrutare deși nu îndeplineau condițiile. Iar după declararea ca neconstituțională a OUG 77/2013, adică 14.02.2014, ANAF, la ordinul lui Gelu-Ștefan Diaconu, a organizat concursuri de recrutare, deși existau funcționari în corpul de rezervă și a angajat peste 1800 de funcționari publici prin încălcarea art. 22 din Legea 34/2009, concursuri avizate de Birtalan Jozsef, președintele ANFP, care nu s-a opus sub nici o formă organizării concursurilor).
Iar și mai grav, instanțele de judecată, la presiunea politică a celor care vor să distrugă corpul funcționarilor publici și să transforme administrația publică într-un instrument de represiune, aflat sub comandă exclusiv politică, deși sunt în aceeași situație (inamovibilitatea și stabilitatea în funcția publică sunt principii și concepte sinonime) în care Guvernul, având în vedere antecedentele, printr-o OUG, ar putea, pentru o perioadă limitată, să elimine inamovibilitatea magistraților, acceptă substituirea prevederilor imperative ale legii 188/1999, cu cutumele instaurate și implementate de managementul politic al instituțiilor, impunând, ca regulă și pratica puterii lucrului judecat, ceea ce Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțional, adică substituirea atribuțiilor A.N.F.P., în ceea ce privește managementul publice, de către conducerea politică a instituțiilor publice.
Așa că verbul „a fura”, în România, care poate fi transpus în practică, prin eliminarea, substituirea sau subordonarea „paznicului” averii publice și banilor publici, administrația publică, nu este propriu și imputabil numai crimei organizate și „brațului” ei politic (ce-l constituie, de regulă, Guvernul). Și nici nu ar putea fi realizat prin încălcarea constantă a legilor de către puterea politică, prin tot felul de scamatorii – gen emitere de acte normative neconstituționale, care-și produc efectele o perioadă limitată de timp sau substituirea unor texte de lege cu cutume -, dacă „a fura”, prin înlăturarea/substituirea „paznicului”, n-ar beneficia și de toleranța și îngăduința unei justiții care, ca urmare a influenței tot mai vizibile a factorului politic, legalizează cutumele și omite, ca și cum ar fi desuete, prevederile legale. În aceste condiții să ne mai mirăm că dacă jignești un șmecher impus politic, inteligența devine infracțiune și adevărul calomnie? (Ec A. Radu).
Anchete
Emilia Șercan pune sub lupă influența șefului SPP: „Puterea vine din informațiile acumulate în timp”
Analistă a mecanismelor de putere din zona serviciilor
Jurnalista Emilia Șercan susține că influența directorului Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, nu ar trebui minimalizată. Într-o analiză publicată de aceasta, Șercan afirmă că șeful SPP coordonează o structură cu acces direct la unii dintre cei mai importanți demnitari ai statului.
Potrivit jurnalistei, angajații SPP au, prin lege, misiunea de a asigura protecția demnitarilor. În anumite condiții, atribuțiile pot viza și membrii familiilor acestora, precum și paza sediilor de lucru sau a reședințelor.
Limita legală: protecție și culegere de informații
Emilia Șercan amintește că legislația permite personalului SPP să desfășoare, în mod deschis sau acoperit, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, însă exclusiv în scopul protejării demnitarilor.
Jurnalista atrage atenția că prezența permanentă a angajaților serviciului în apropierea persoanelor protejate poate conduce, inevitabil, la acumularea unor informații despre viața privată a acestora. Ea enumeră, cu titlu exemplificativ, probleme de sănătate, conflicte familiale, relații personale, presupuse acte de corupție, trafic de influență sau legături controversate.
Șercan subliniază însă că nu afirmă existența unor dosare compromițătoare deținute de SPP sau de Lucian Pahonțu. În opinia sa, puterea directorului ar putea proveni din volumul de informații la care acesta a avut acces de-a lungul anilor, inclusiv despre politicienii protejați de instituție.
Comparația cu J. Edgar Hoover
Pentru a explica mecanismul prin care un șef de serviciu poate acumula influență, jurnalista face o paralelă cu filmul „J. Edgar”, inspirat din viața lui J. Edgar Hoover, directorul FBI timp de aproape cinci decenii.
Șercan amintește scena de început a producției cinematografice, în care, după moartea lui Hoover, angajații FBI ar fi încercat să distrugă dosare personale despre politicieni și urmele unor operațiuni ilegale de culegere de informații. Ea precizează că asemenea practici sunt documentate în cazul lui Hoover, însă nu susține că un mecanism similar ar exista în cadrul SPP.
Surse invocate: Pahonțu, prezentat drept intermediar politic
În analiza sa, Emilia Șercan afirmă că mai multe surse l-ar descrie pe Lucian Pahonțu drept un „broker politic” sau un „fixer”, adică o persoană implicată informal în gestionarea unor crize și negocieri politice.
Jurnalista susține că aceste informații s-ar suprapune peste elemente deja apărute în spațiul public. Printre afirmațiile atribuite surselor sale se numără ideea că Pahonțu ar fi contribuit la apropierea dintre Klaus Iohannis și PSD, relație devenită evidentă, în opinia autoarei, în cel de-al doilea mandat al fostului președinte.
Tot surse citate de Șercan susțin că directorul SPP ar fi intermediat discuțiile dintre Klaus Iohannis și Sorin Grindeanu, în contextul crizei generate de adoptarea Ordonanței 13, în 2017. Ulterior, Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanța 14, prin care actul normativ controversat a fost abrogat.
Ipoteze privind relația dintre Nicușor Dan și PSD
Emilia Șercan menționează și informații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar fi avut un rol în apropierea președintelui Nicușor Dan de PSD. Jurnalista interpretează unele dintre deciziile și concesiile politice ale șefului statului drept elemente care ar fi alimentat această percepție în rândul susținătorilor săi.
Aceste afirmații sunt prezentate de autoare ca informații provenite din surse, nu ca fapte confirmate oficial.
Episodul mașinii SPP trimise după Adrian Veștea
În sprijinul argumentației sale, Șercan amintește și declarațiile publice ale lui Adrian Veștea. Potrivit acestora, atunci când a fost desemnat premier, Veștea ar fi fost preluat de la Brașov cu o mașină a SPP.
Jurnalista pune sub semnul întrebării necesitatea acestei proceduri și sugerează că deplasarea ar fi putut avea și rolul de a asigura discreția discuțiilor. Ea notează că, potrivit declarațiilor lui Veștea, nici măcar soția acestuia nu ar fi știut despre desemnare decât cu aproximativ zece minute înainte.
Mandatele lungi, o vulnerabilitate pentru instituțiile de forță
În final, Emilia Șercan leagă cazul Lucian Pahonțu de necesitatea limitării mandatelor în instituțiile publice, în special în structurile de forță.
Jurnalista consideră că menținerea îndelungată a unei persoane la conducerea unei asemenea instituții poate favoriza acumularea unei influențe informale semnificative. În viziunea sa, un director de serviciu poate ajunge să fie perceput drept un actor capabil să influențeze negocieri, guverne sau crize politice.
Șercan susține că refuzul președintelui Nicușor Dan de a lua în calcul demiterea lui Lucian Pahonțu ar putea fi explicat prin contextul politic tensionat și prin teama de a pierde un canal de comunicare considerat important în relația cu PSD. Afirmațiile reprezintă interpretarea jurnalistei și nu au fost confirmate oficial de instituțiile sau persoanele menționate. (Irinel I.).
Anchete
O avocată contestă planul de desființare a Judecătoriilor Urziceni și Strehaia
Avocata Gheorghița Stoian, din Baroul Mehedinți, încearcă să oprească reorganizarea care vizează Judecătoriile Urziceni și Strehaia. CSM i-a respins însă plângerea prealabilă, susținând că hotărârea prin care a propus desființarea celor două instanțe nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, ci doar o etapă pregătitoare.
CSM a propus desființarea celor două judecătorii
Judecătoriile Urziceni, din județul Ialomița, și Strehaia, din județul Mehedinți, se află în centrul unui proiect de reorganizare a sistemului judiciar.
Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, în luna mai 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției propunerea de desființare a celor două instanțe. În cazul Judecătoriei Urziceni au fost avansate trei scenarii privind reorganizarea circumscripției, în timp ce pentru Judecătoria Strehaia a fost analizată o singură variantă.
Demersul CSM presupune, între altele, rearondarea temporară a localităților aflate în circumscripțiile celor două judecătorii.
Plângerea avocatei, respinsă de Plenul CSM
Avocata Gheorghița Stoian a formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii CSM nr. 82 din 19 mai 2026, prin care au fost transmise Ministerului Justiției propunerile privind reorganizarea și desființarea instanțelor.
Plenul CSM a respins însă plângerea prin Hotărârea nr. 107 din 9 iulie 2026, document publicat la 21 august 2026.
Potrivit motivării prezentate de Lumea Justiției, Consiliul a considerat plângerea inadmisibilă, întrucât actul contestat nu ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
CSM: hotărârea nu produce efecte juridice directe
În argumentația sa, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a făcut trimitere la definiția actului administrativ prevăzută de Legea nr. 554/2004. Pentru a putea fi contestat în contencios administrativ, un act emis de o autoritate publică trebuie să producă efecte juridice proprii, respectiv să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
CSM susține că Hotărârea nr. 82/2026 nu îndeplinește aceste condiții. Documentul nu desființează în mod efectiv Judecătoriile Urziceni și Strehaia și nici nu modifică imediat circumscripțiile teritoriale ale acestora.
„Hotărârea criticată a avut ca obiect transmiterea unei sesizări către Ministerul Justiției”, a arătat Plenul CSM, potrivit motivării citate de Lumea Justiției.
Propunerea CSM, considerată o etapă procedurală
Consiliul a apreciat că hotărârea reprezintă o operațiune administrativă și o etapă procedurală prealabilă adoptării actelor care ar putea produce efecte juridice.
În cazul rearondării localităților, măsura ar urma să fie dispusă printr-o hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește desființarea celor două judecătorii, aceasta ar necesita adoptarea unei legi.
Prin urmare, CSM consideră că efectele juridice invocate de avocată nu decurg direct din Hotărârea nr. 82/2026, ci numai din eventualele acte normative ulterioare.
„Hotărârea are caracter preparator”
Plenul CSM a subliniat că simplul fapt că documentul a fost emis de o autoritate publică, în exercitarea prerogativelor de putere publică, nu este suficient pentru ca acesta să fie calificat drept act administrativ.
În opinia Consiliului, hotărârea se limitează la formularea unor propuneri privind reorganizarea teritorială și desființarea instanțelor, fără să dispună efectiv aceste măsuri.
În lipsa unei hotărâri de Guvern sau a unei legi adoptate ulterior, documentul nu ar produce consecințe juridice autonome, având doar un caracter preparator în cadrul procedurii decizionale.
Desființarea instanțelor, dependentă de acte ulterioare
Prin respingerea plângerii, CSM nu a tranșat definitiv problema desființării Judecătoriilor Urziceni și Strehaia, ci a stabilit că hotărârea prin care a inițiat procedura nu poate fi atacată separat în baza Legii contenciosului administrativ.
Eventualele efecte asupra celor două instanțe vor apărea numai după adoptarea actelor normative subsecvente: o hotărâre a Guvernului pentru rearondarea localităților și o lege pentru desființarea judecătoriilor. (Irinel I.).
Anchete
Cătălin Predoiu și Mike Rogers au discutat despre securitatea Mării Negre și cooperarea România–SUA
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, aflat în România în fruntea unei delegații a Congresului SUA.
Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, evoluțiile de securitate din regiune, importanța strategică a Mării Negre și perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne.
România, aliat de încredere pe Flancul Estic
Cătălin Predoiu a evidențiat importanța angajamentului constant al Statelor Unite pentru securitatea Flancului Estic al NATO și a regiunii Mării Negre. Ministrul a subliniat, totodată, rolul esențial al relației transatlantice în actualul context de securitate și angajamentul României de a acționa în continuare ca aliat de încredere și furnizor de securitate.
Potrivit oficialului român, Bucureștiul și Washingtonul împărtășesc același obiectiv fundamental în regiune: asigurarea securității și stabilității pe termen lung. În acest context, România își asumă un rol important în protejarea Flancului Estic al NATO și în consolidarea securității în regiunea extinsă a Mării Negre.
Un alt subiect abordat a fost legătura dintre securitate, stabilitate și prosperitate. Cătălin Predoiu a arătat că un mediu sigur și predictibil creează condițiile necesare pentru investiții și dezvoltare economică, în timp ce investițiile strategice contribuie la creșterea rezilienței și securității.
Cooperare împotriva criminalității transfrontaliere
În cadrul întâlnirii a fost discutată și dimensiunea de securitate internă a provocărilor regionale. Amenințările hibride, criminalitatea organizată transfrontalieră, riscurile cibernetice și vulnerabilitățile infrastructurilor critice impun o cooperare tot mai strânsă între România și Statele Unite.
Un punct important al dialogului l-a reprezentat colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne și agențiile americane de aplicare a legii și de securitate internă. Domeniile vizate includ:
- combaterea criminalității organizate;
- traficul de droguri și de persoane;
- securitatea frontierelor;
- migrația ilegală;
- criminalitatea informatică;
- combaterea terorismului.
Ministrul român a apreciat cooperarea operațională cu FBI și dezvoltarea relației cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, inclusiv prin colaborarea cu Homeland Security Investigations și U.S. Customs and Border Protection.
Părțile și-au exprimat interesul pentru intensificarea schimbului de informații, dezvoltarea unor capabilități comune, schimbul de bune practici și identificarea unor noi oportunități de colaborare operațională.
Predoiu: „Relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie”
Cătălin Predoiu a declarat că relația cu Statele Unite rămâne esențială pentru securitatea României, în condițiile în care noile structuri europene de apărare se află încă în proces de dezvoltare.
„Pentru România, relația cu Statele Unite reprezintă un rol-cheie din punct de vedere securitar. Programul SAFE este în stadiu incipient, pilonul european de apărare este în construcție, va dura ani de zile până când va fi funcțional deplin. De aceea, ținând cont de contextul securitar regional și de perspectivele acestuia, relațiile cu SUA și NATO sunt esențiale pentru securitatea țării noastre”, a afirmat ministrul.
Predoiu a susținut și necesitatea consolidării relațiilor economice cu Statele Unite și atragerii unor investiții americane de amploare în România.
„O relație cu SUA dezvoltată substanțial economic înseamnă mai multă siguranță și prosperitate pentru cetățeanul român și pentru România, mai multă securitate și pentru Europa”, a mai declarat Cătălin Predoiu.
Delegație americană aflată în România până la 31 august
Delegația Congresului SUA se află în România în perioada 28–31 august 2026 și este condusă de congresmanul Mike Rogers. Din delegație face parte și congresmanul Eric Sorensen, membru al Comisiei pentru Forțe Armate a Camerei Reprezentanților.
La întrevedere a participat și ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg. Programul vizitei include întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai autorităților române și activități dedicate consolidării cooperării în domeniul securității și apărării. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 13 ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum o ziTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 5 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 2 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 3 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



