Observ cu durere cum armata română este considerată și utilizată pe post de panaceu. Ca și când ar fi bună la toate. Dacă vă puteți imagina, ultima misiune a armatei române dată de Guvernul lui Marcel Ciolacu este aceea de a facilita ridicarea vizelor românilor pentru Statele Unite. Pare halucinant, dar chiar așa stau lucrurile.

Ultima misiune care le-a fost încredințată ostașilor țării este cea de a se prezenta în masă la consulatul Statelor Unite, pentru a primi vize de călătorie. Care sunt plătite din bugetul armatei. Militarii se încolonează, se prezintă disciplinați, pentru că așa au primit ordinul de luptă, la ghișeul consulatului, unde li se satisface cererea cât ai zice „pește”. Dar nu se duc acolo singuri. Ci cu întreaga familie. În ceea ce privește familia, misiunea de luptă e ușor diferită. Familia trebuie să plătească pentru respectivele vize. Chiar dacă nici unii, nici alții nu au nici cea mai vagă dorință de a călători vreodată peste ocean. Nu mirajul Americii îi atrage pe aceștia, ci pur și simplu ordinul de luptă. Cum se explică această operațiune cu totul și cu totul neobișnuită, executată de militari la comanda șefilor politici?

Facem ce facem și ne întoarcem pe rând la Ceaușescu și la Traian Băsescu. La cei doi președinți jucători. Nicolae Ceaușescu, când a dorit să forțeze dezvoltarea accelerată a României, a recurs la armată. Sute de mii de militari au fost transformați peste noapte în mână de lucru. Au părăsit poligoanele, pentru a transpira pe șantierele patriei. La o distanță de câteva decenii, Traian Băsescu, din dorința de a câștiga un al doilea mandat, a creat un efect pervers. Care acum se sparge în capul armatei. Traian Băsescu avea musai nevoie de voturile cetățenilor din Republica Moldova. Români și ne-români. Ca să primească încă câteva sute de mii de voturi, le-a acordat acestora cât ai zice „pește” cetățenia. Le-a dat dreptul de a-l alege. Iar operațiunea a reușit. Bucuroși nevoie mare că devenind cetățeni ai României vor putea circula liberi prin Europa și apoi în întreaga lume, aceștia l-au răsplătit pe Traian Băsescu acordându-i voturile. Și pricopsindu-ne cu „Petrov” încă cinci ani. Dar efectul a fost de-a dreptul pervers.

Multă vreme ne-am întrebat cum se face că alte state fost comuniste, cum sunt de pildă Polonia sau Ungaria, au primit acces liber în Statele Unite, fără ca cetățenii lor să mai aibă nevoie să cerșească vize la consulatele americane. În mod constant Departamentul de Stat și Casa Albă au explicat că, în conformitate cu o decizie a Congresului, nu pot circula liber în Statele Unite decât cetățenii acelor țări, care anterior nu au avut o rată de refuz mai mare de 3%. Iar în România rata de refuz era și este de două-trei ori mai mare. Ce e de făcut? Ce e de făcut în condițiile în care Klaus Iohannis a promis în fiecare an că această problemă va fi rezolvată? Și în condițiile în care ultimii trei premieri au promis și ei același lucru? Cum ar putea fi înfrântă cerbicia Congresului American?

Nu poate fi înfrântă. Singura soluție este întoarcerea la premisa inițială. Reducerea ratei de refuz. Până sub pragul de 3%. Dar cum poți să faci acest lucru, în condițiile în care duci în spate ca stat un adevărat balast? Balastul sutelor de mii de persoane din Republica Moldova, unii români, alții ne-români, care au primit cetățenia statului nostru grație lui Traian Băsescu și care se prezintă în masă la consulatul Statelor Unite, solicitând vize. Și care, pe bună dreptate, în cele mai multe cazuri sunt refuzați. Pentru că nu pleacă acolo pentru a călători sau pentru afaceri. Pleacă pentru a rămâne. Fiecare are povestea și drama lui, care din perspectivă strict umană pot fi înțelese. Nu însă și din perspectivă americană. Și în aceste condiții armata este transformată, cum spuneam, în pompier de serviciu. Niște „băieți deștepți” din Guvern, după ce s-au consultat cu președintele Klaus Iohannis, care este comandant suprem al forțelor armate, au crezut și încă își imaginează că au găsit o soluție ingenioasă pentru a diminua rata de refuz. Trimit oștirea în masă și în mod disciplinat pentru vize în Statele Unite, pe care probabil nu le va utiliza niciodată. Și firește ostașii și familiile lor, oameni curați și fără pete, despre care se știe aproape cu certitudine de 100% că nu vor dezerta, primesc aceste vize. Și astfel crește procentul aprobărilor și scade procentul respingerilor. Prin acest truc, în definitiv costisitor pentru familiile militarilor, care trebuie să achite taxa din buzunar și nu din trezorerie, scade procentul de refuzuri, iar Guvernul speră, așa cum au promis reprezentanții acestuia, în frunte chiar cu ambasadorul nostru la Washington, ca încă în acest an refuzurile să scadă atât de mult, încât anul viitor să dispară pur și simplu vizele. Și să putem voiaja în voie, la liber, în Statele Unite.

Dacă nu ar fi extrem de trist ceea ce se întâmplă și extrem de umilitor și în definitiv de abuziv, am putea trata această ultimă operațiune de anvergură și misiune de luptă a armatei române drept o simplă glumă.

Sorin Roșca Stănescu