INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE!
SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM AU DISPĂRUT 65.000 DE BUNURI DE RETUR DE 10 MILIOANE EURO!

În timp ce primari, șefi de ADI, foști ofițeri SRI, prefecți … și alte excelențe umflau sala de ședințe cu promisiuni despre “management integrat al deșeurilor”, Incisiv de Prahova a spart, în exclusivitate, povestea celor 65.000 de bunuri de retur, de 10 milioane de euro, dispărute ca șobolanii la aprinderea luminii. Am fost singurii care am arătat cu degetul spre hoția din spatele salubrității, către Bin Go Solutions/Rosal/UWS, către ADI – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova, către primarul Mihai Polițeanu și gașca de generali civili ce păzesc tomberonul.
Acum, Curtea de Conturi a României vine, cu ștampilă, număr de pagină și limbaj birocratic, să confirme, punct cu punct, investigațiile ziarului nostru de investigații. Și nu oricum: cu termen, cu dosar la Tribunal, cu prejudiciu în domeniul public. Cine a râs de noi atunci, râde acum cu Curtea de Conturi în brațe.

ÎNCĂ O INVESTIGAȚIE INCISIV DE PRAHOVA, ÎNCĂ O CONFIRMARE OFICIALĂ!
EXCLUSIVITATEA NOASTRĂ, RIDICATĂ LA RANG DE ACT DE AUDIT (aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici),(aici) ,   etc….

În timp ce ziarul nostru de investigații devoala, cu probe și nerv, fapte ilegale și cutremurătoare, instituțiile statului român – de la APM Prahova-ul lui Diaconu, la IPJ Prahova și parchetele care trebuiau să se autosesizeze – au jucat un rușinos „șah la cetățean” și un penibil „joc de glezne” pe bani publici, lăsându-ne să ne întrebăm nu dacă, ci cât, cine și ce a încasat pentru această complicitate la jefuirea locuitorilor din Prahova… iar noi promitem că, în edițiile viitoare, vom pune nume și sume pe acest „Bingo penal”.

Nu e prima dată când ne lovim de zidul ipocriților, de primari blegiți strategic și de instituții cu somn adânc.
De 2–3 ani, Incisiv de Prahova scrie, aproape obsedant, despre:

• bunurile de retur ale operatorului de salubritate;
• investițiile plătite de cetățeni prin tarife, care trebuiau să revină gratuit în domeniul public la încetarea contractului;
• incompetența sau complicitatea ADI – Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova;
• tăcerea suspectă a primarului Mihai Polițeanu;
• jocurile obscure din jurul licitațiilor, cu legi abrogate folosite ca să se joace de‑a procedurile;
• fostul ofițer SRI lipit de operatorul de salubritate, într‑un amestec de ghenă și servicii “patriotice”.

Ni s‑a spus că exagerăm. Ni s‑a spus că “nu avem toate datele”. Ni s‑a spus că facem circ.
Ei bine, Curtea de Conturi vine, scoate lupa, bagă documentele noastre în priza de audit și spune, practic:
“Exact așa cum a scris Incisiv de Prahova.”

CONTRACTUL 1792/E13023/13.09.2016 – SFÂNT PENTRU BANII PUBLICI, PROFANAT DE “PARTENERI”

În centrul scandalului se află contractul nr. 1792/E13023/13.09.2016 – delegarea colectării, transportului și transferului deșeurilor municipale în zona 2 Boldești Scăeni și zona 6 Valea Doftanei.

Incisiv de Prahova a scris, înaintea tuturor, că:

• acest contract conține un program de investiții clar, asumat de operator;
• investițiile astfel realizate devin, la final:
  • bunuri de retur,
  • libere de sarcini,
  • transferate gratuit către Asociația Delegatară (ADI),
  • și, ulterior, în domeniul public al UAT‑urilor.

Curtea de Conturi confirmă oficial:

• bunurile de retur nu au fost predate;
• ADI nu a urmărit și nu a forțat realizarea programului de investiții;
• nu există proceduri eficiente de monitorizare a acestor obligații contractuale.

În timp ce noi strigam “hoție de 10 milioane de euro”, ADI stătea cu mâinile în buzunar, fluierând a nevinovăție.
Acum, aceeași nepăsare are nume oficial: neconformitate majoră.

BLOC DE FOC:

65.000 DE BUNURI DE RETUR, 10 MILIOANE DE EURO – EXCLUSIVITATEA INCISIV DE PRAHOVA, VERIFICATĂ DE LEXEXPERT ȘI BIFATĂ DE CURTEA DE CONTURI

Când am publicat în exclusivitate informația despre inventarierea Lexexpert:

• aprox. 65.000 de bunuri,
• valoare estimată: ~10 milioane euro,
• autogunoiere, pubele, containere, echipamente, tot ce mișcă în sistemul de salubritate,
• toate plătite de contribuabili, prin tarife și taxe,

mulți dintre cei vizați au ridicat din umeri, cu acel zâmbet grețos: “hai, dom’le, nu fiți isterici, e doar un raport tehnic”.

Astăzi:

• Curtea de Conturi ia exact acest univers al bunurilor de retur și îl așază în centrul raportului de audit;
• confirmă: bunurile trebuiau preluate în domeniul public;
• constată: nu au fost preluate;
• formulează:
  

  “Neintegrarea în domeniul public al unităților administrativ‑teritoriale a bunurilor din investiții (de retur) prevăzute în sarcina Delegatului…”

Aceasta este traducerea academică a ceea ce am scris noi în exclusivitate:
“S‑au furat bunurile de retur ale ploieștenilor și prahovenilor, cu complicitatea instituțiilor.”

INVESTIȚII SUPLIMENTARE ÎN ANUL 8 – MAI BANI, ACELEAȘI GUNOAIE, ACEEAȘI HOȚIE

Incisiv de Prahova a arătat, iarăși în exclusivitate, cum:

• în ANUL 8 de contract (2024),
• operatorul a invocat investiții suplimentare în echipamente și autogunoiere pentru deșeuri biodegradabile,
• pentru a justifica tarife mărite, în baza Ordinului ANRSC 640/2022.

Adică, pe românește:

“Mai dă, dragă contribuabilule, niște bani, că îți aducem mașini noi, frumoase, pe care, la final, ți le lăsăm ție, că sunt bunuri de retur.”

Curtea de Conturi vine și spune:

• aceste investiții suplimentare trebuie tratate ca bunuri de retur;
• ele au stat la baza fundamentării tarifelor;
• la încetarea contractului, trebuie integrate în domeniul public.

Nu doar că am avut dreptate, dar suntem singurii care am explicat, detaliat, cum:

• banii populației au fost folosiți pentru a cumpăra bunuri,
• bunuri care la final trebuiau să devină ale orașului,
• și care, prin “magia” incompetenței și complicității, riscă să rămână la gunoi sau la operator!
• PENALITĂȚILE DE 10% ȘI 25% – BANII CARE TREBUIAU SĂ CURGĂ ÎNAPOI LA CETĂȚENI ȘI AU FOST ARUNCAȚI LA GUNOI

Noi am tot întrebat:

“Unde sunt penalitățile pentru nerealizarea investițiilor? Cine a calculat? Cine a încasat? Cine răspunde?”

Contractul spune clar:

• întârzieri de până la un an = penalitate de 10% din valoarea investiției;
• întârzieri mai mari = 25% din valoarea investiției;
• aceste sume trebuiau să meargă în Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare (FIID).

Ce îți spuneam noi în articole?
Că nimeni n‑a mișcat un deget serios pentru aceste penalități.
Ce spune acum Curtea de Conturi?

• ADI nu a urmărit aplicarea penalităților contractuale;
• ADI nu a instituit proceduri de control și monitorizare eficiente;
• există un prejudiciu potențial enorm: bunuri + penalități = bani serioși, pierduți pentru comunități.

Când un ziar de investigații scrie asta, e “pamflet”.
Când Curtea de Conturi confirmă, devine probă în dosar.

DOSARUL 4822/105/2024 – BILETUL DE INTRARE DE LA “BINGO PENAL” ÎN JUSTIȚIE

Când noi am scris că trebuie dată în judecată combinația operator–ADI–complicități, ni s‑a spus că “instanța nu e circ de presă”.

Astăzi, Curtea de Conturi notează calm:

• există pe rolul Tribunalului Prahova dosarul nr. 4822/105/2024;
• obiectiv: obligarea operatorului să transfere bunurile de retur, cu titlu gratuit, libere de sarcini, așa cum prevede contractul.

Și mai spune ceva, enorm:

Recomandare: “menținerea acțiunii și valorificarea drepturilor pe cale judiciară.”

Adică:

“Stați pe dosar ca pe aur, nu-l retrageți, nu-l cosmetizați, nu-l transformați în ședință de terapie cu operatorul. Mergeți până la capăt!”

Ceea ce Incisiv de Prahova a cerut, în exclusivitate, de la prima dezvăluire, devine acum ordin scris pentru ADI și pentru toată gașca responsabilă.

31.07.2026 – DATA LA CARE EXPIRĂ NU DOAR CONTRACTUL, CI ȘI ALIBIURILE

Noi am avertizat:

“Dacă nu se mișcă rapid cineva, bunurile de retur vor deveni praf de arhivă și rugina altora.”

Curtea de Conturi pune negru pe alb:

• termen de implementare a recomandărilor: 31.07.2026.

Până atunci, ADI și restul lumii “responsabile” trebuie:

• să clarifice regimul bunurilor de retur;
• să ducă la capăt litigiile,
• să aplice și să recupereze penalitățile;
• să integreze bunurile în domeniul public al UAT‑urilor.

Dacă nu, tot ce a scris Incisiv de Prahova, confirmat acum de Curtea de Conturi, devine:

• material pentru procurori,
• și argument de fier pentru cetățeni să întrebe:
  

  “Cine plătește pentru hoția asta cu acte în regulă?”

MIHAI POLIȚEANU, PRIMARUL “PÂINE, CIRC ȘI GUNOI” – ÎNCĂ O INVESTIGAȚIE CARE ÎL PRINDE CU SACII ÎN STRADĂ

N‑am uitat de Mihai Polițeanu, starul administrației ploieștene, mare fan de:

• comunicate pompieristice,
• poze cu șantiere,
• și tăceri criminale când vine vorba de bunurile de retur și salubritate.

Incisiv de Prahova a fost singurul ziar care:

• a legat numele lui Polițeanu de:
  • haosul gunoiului,
  • licitațiile ratate,
  • influența fostului ofițer SRI lipit de operator,
  • dezastrul de la ADI Deșeuri;
• i-a cerut public să explice:
  • de ce nu urlă pentru recuperarea bunurilor de retur;
  • de ce nu forțează ADI să aplice penalitățile;
  • de ce preferă spectacolul ieftin în loc de bătălia grea a patrimoniului public.

Acum, când Curtea de Conturi confirmă până la virgulă ce scriem noi, primarul are două opțiuni:

PH (1)

1. Să rămână în istorie ca primarul care a dormit pe 10 milioane de euro în bunuri de retur.
2. Sau să înțeleagă că fiecare zi de tăcere îl împinge mai aproape de zona penalului, acolo unde “incisivii” devin martori, nu doar jurnaliști.

FOȘTUL SRI, LICITAȚII PE LEGI ABROGATE, ADI DEȘEURI, PREFECTURA – DISTRIBUȚIA COMPLETĂ A UNUI FILM PENAL CONFIRMAT DE CURTEA DE CONTURI

Incisiv de Prahova a scris, singur împotriva tuturor, despre:

• Ciobanu Daniel, fost ofițer SRI, conectat la operatorul de salubritate – un caz școală de “servicii la gunoi”;
• Prefectura Prahova, cu acțiunea împotriva HCL 52/2025, prin care se anula ilegal contractul cu Brantner‑Roeco, deschizând larg ușa pentru haosul total al gunoaielor;
• ADI Deșeuri, transformată din paznic al interesului public în secretara docilă a operatorului.

Curtea de Conturi nu dă nume proprii, dar face mai mult:

• descrie mecanismul;
• constată neintegrarea bunurilor de retur în domeniul public;
• subliniază lipsa de monitorizare și control;
• legitimează, ca instituție supremă de audit, ceea ce noi am pus cap la cap, piesă cu piesă, în anchetele noastre.

Când am scris toate astea, eram “singurii nebuni din sat”.
Acum, satul află că nebunii aveau dreptate, iar cei “normali” au girat, prin acțiune sau tăcere, un jaf organizat.

INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A SPUS TOTUL, DE LA ÎNCEPUT. ACUM, CURTEA DE CONTURI PUNE ȘTAMPILA.

Să fie foarte clar:

• Noi am descoperit povestea bunurilor de retur.
• Noi am publicat, în exclusivitate, detaliile raportului Lexexpert.
• Noi am scris, în premieră, despre cele 65.000 de bunuri de 10 milioane de euro.
• Noi am arătat spre Mihai Polițeanu, ADI Deșeuri, fostul SRI,Prefectură.
• Noi am explicat penalitățile contractuale și FIID.
• Noi am strigat că trebuie dosar la Tribunal.

Toate acestea, ANI LA RÂND, când:

• televiziunile tăceau,
• “analiștii” își vedeau de contractele cu primăria,
• politicienii își făceau poze la rampă în fața sacilor de gunoi.

Astăzi, Curtea de Conturi:

• preia subiectele noastre;
• le traduce în limbaj tehnic;
• le transformă în constatări oficiale, cu:
  • dosar,
  • termen‑limită,
  • recomandări obligatorii.

CONCLUZIE CU GHIOAGĂ:

CÂND PRESA FACE INVESTIGAȚIE ADEVĂRATĂ, CURTEA DE CONTURI NU MAI ARE ÎNCOTRO DECÂT SĂ CONFIRME

Acesta investigatie nu este doar un exercițiu de ironie.
Este actul de constatare publică că:

• Incisiv de Prahova, ziarul nostru de investigații, a fost din nou înaintea tuturor;
• că exclusivitățile noastre nu sunt povești de mahala, ci schelete din dulapul administrației locale și județene, scoase afară cu documente;
• că adevărata presă de investigație nu așteaptă comunicate sterile, ci sapă, luminează, țipă, ține subiectul în viață până când:
  • Curtea de Conturi ajunge,
  • justiția e obligată să se miște,
  • iar cei care au tăcut rămân goi în fața opiniei publice.

Cei care ne‑au acuzat că exagerăm, că suntem prea duri, prea incisivi, au acum ocazia să mai citească o dată raportul Curții de Conturi, cu pixul în mână, și apoi să‑și ceară scuze.
Nu nouă. Cetățenilor.

Noi ne facem, în continuare, treaba:
să spunem adevărul, în exclusivitate, înaintea tuturor – chiar și înaintea Curții de Conturi. (Cristina T.).

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură

Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul în care pozele, live-urile și „reformele” de pe Facebook nu mai ajută la nimic. Nu mai vorbim despre promisiuni politice, ci despre un lucru simplu, scris negru pe alb: executarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pe 14 octombrie 2026, Curtea de Apel Ploiești a pus capac recursului formulat de U.A.T. Municipiul Ploiești și de primarul municipiului împotriva sentinței favorabile fostului arhitect-șef, Veronica Raduna.

Potrivit soluției publice de pe portalul instanțelor, Judecătorii:

• admit excepția nulității recursului;
• anulează recursul pentru neîncadrarea în motivele legale de recurs;
• obligă U.A.T. Municipiul Ploiești la plata a 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă;
• consemnează că soluția este „Definitivă”, pronunțată la 14.10.2026.

Tradus pentru contribuabili: administrația locală nu doar că a pierdut procesul, dar nici măcar nu a reușit să formuleze un recurs valid. Sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026 rămâne în picioare și devine linie obligatorie de urmat pentru Primărie. Bonus: 5.000 de lei din banii orașului, cheltuieli de judecată, pentru performanța de a te împiedica în propriul recurs.

Este genul de „eficiență” pentru care plătești integral fără să fi comandat serviciul. Un abonament „full options” la gafe juridice, facturat direct bugetului public.

Raduna trebuie repusă în drepturi. Nu blocată la coada de „reorganizare”

Prin anularea recursului, a rămas definitivă sentința Tribunalului Prahova din 31 iulie 2026, care prevede, fără loc de interpretare creativă:

• anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale ale Veronicăi Raduna;
• anularea dispoziției de eliberare din funcția publică de conducere de arhitect-șef;
• reintegrarea în funcția de arhitect-șef deținută anterior sau, dacă aceasta nu mai există, într-o funcție publică echivalentă;
• plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei în care nu și-a exercitat funcția, actualizate și recalculate;
• recunoașterea perioadei dintre concediere și reintegrare ca vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional.

Aici se termină libertatea administrației de a inventa „scenarii de lucru”, „opțiuni strategice” sau „reorganizări profunde”. O hotărâre definitivă nu e program politic, e ordin de executat.

Primăria trebuie să spună clar, nu prin șoapte pe holuri, ci prin acte:

• ce documente a emis pentru reintegrarea Veronicăi Raduna;
• cum asigură revenirea efectivă în funcție (nu doar „pe hârtie”);
• ce măsuri a luat pentru plata drepturilor salariale restante, actualizate și recalculate, așa cum a dispus instanța.

Nu contează cine plânge după birou, cine se supără că își pierde scaunul, cine trebuie „recompensat” cu o altă poziție caldă. Executarea unei sentințe nu este joc de societate, este obligație legală. Orice tergiversare sau „invenție de proceduri” în jurul acestei hotărâri definitive devine, la rândul ei, un subiect de control și, eventual, de anchetă.

De la arhitect-șef la „arhitectura intereselor”: era Pandele Roxana

În timp ce Veronica Raduna își căuta dreptatea prin tribunale, Primăria Ploiești se obișnuise cu altă „configurație urbanistică”: ascensiunea actualului arhitect-șef, Pandele Roxana.

Potrivit informațiilor și notelor interne aflate în posesia ziarului de investigații Incisiv de Prahova, în perioada în care Raduna era în „era” funcției:

• au fost formulate mai multe plângeri penale pe numele Pandelei Roxana de către diverși constructori, nemulțumiți de „manevrele” de la Urbanism;
• numele ei este legat de firma ARBY PROIECT, în care ar figura – conform acestor surse – ca asociată prin intermediari;
• „controalele” de la Urbanism ar fi fost descrise ca având un traseu familiar: dacă vrei „intrare în legalitate”, treci mai întâi pe la firma „noastră”.

Asupra acestor suspiciuni și acuzatii se pot pronunța doar organele de anchetă și instanțele de judecată. Însă, coroborate cu documentele analizate, ele sugerează tabloul unei direcții publice capturate de interese private, în care funcția de arhitect-șef pare mai apropiată de un portofoliu de business decât de o misiune administrativă.

Urbanism cu dedicație: ieși din ilegalitate, dar treci pe la ARBY

În mijlocul acestei „reorganizări de firmă”, ARBY PROIECT nu apare ca un jucător oarecare, ci ca un nod prin care trec contracte, proiecte și nume „de casă”.

Un e-mail trimis de arh. Cosmin Duna (document prezentat în spațiul public) descrie foarte plastic această coregrafie. În mesaj se arată că, „în urma reorganizării firmei ARBY PROIECT”, trebuie cesionate două contracte privind PUZ-urile Traian și Upetrom către S.C. PLANNING CITIES S.R.L.

Detalii relevante din mail:

• ARBY PROIECT cesionează contractele, dar „pe partea de proiectare” aceiași oameni rămân la butoane: „Pe partea de proiectare tot eu și Mirela Crăciun o să ne ocupăm până la finalizarea PUZ-urilor, deoarece o să fim în continuare proiectanți de specialitate.”
• beneficiarilor li se cere explicit: „Așadar vă rog să semnați cele două contracte de cesiune și să ni le trimiteți înapoi.”
• se menționează că „dosarul pentru Traian este aproape gata”, urmând verificarea taxelor, care vor fi comunicate ulterior, printr-un alt e-mail.

Semnătura electronică încheie protocolar: „Cu stimă, arh. Cosmin Duna, tel. 07…”.

Satiric vorbind, „reorganizarea” pare mai degrabă un joc de „scoate firma, bagă firma, dar păstrează oamenii”. Contractele se plimbă între ARBY PROIECT și PLANNING CITIES S.R.L., dar proiectanții rămân aceeași: Cosmin Duna și Mirela Crăciun.

Mirela Crăciun – „omul bun la toate”: de la PUZ-uri la directorat

Numele Mirela Crăciun nu apare doar în mailul cu PUZ-urile Traian și Upetrom. Conform informațiilor obținute de redacție, aceasta ar fi fost „omul de încredere” al arhitectei-șef Pandele Roxana, împinsă către un post cald în interiorul administrației: director general adjunct în Primărie.

Concursul, însă, s-a transformat – potrivit surselor – într-un scurtmetraj tragicomic:

• candidata nu reușește să promoveze examenul;
• „nota” obținută este descrisă de sursele care au relatat episodul drept o „notă de toată frumusețea rușinii”.

Pe de o parte, avem un nume implicat, alături de arh. Cosmin Duna, în proiectarea unor PUZ-uri (după cum reiese din e-mailul în care apare formula „eu și Mirela Crăciun o să ne ocupăm până la finalizarea PUZ-urilor”). Pe de altă parte, aceeași persoană este împinsă către un post de conducere în Primărie, dar cade la proba de competență.

Imaginea rezultată: cine nu intră pe ușa examenului încearcă pe geamul influenței.

Când arhitectul devine acționar: ARBY PROIECT și combinațiile de la Urbanism

Potrivit notelor și informațiilor obținute de Incisiv de Prahova, Pandele Roxana ar fi asociată în firma ARBY PROIECT „prin interpuși”, alături de un „personaj cu funcție mare de răspundere” din Primăria Ploiești.

Schema descrisă de surse, pusă în registru de pamflet, arată așa:

1. Primăria, prin arhitectul-șef, „vede” problemele de legalitate ale unor construcții.
2. Urmează controale, presiuni, blocaje administrative.
3. Soluția miraculoasă către „intrarea în legalitate” ar trece, informal, prin firma ARBY PROIECT, unde apar oamenii „de casă” din zona de proiectare.
4. Aceeași rețea de nume migrează între firme private (ARBY PROIECT, PLANNING CITIES S.R.L.) și tentative de funcții de conducere în Primărie.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă, prin anchete și hotărâri ale instituțiilor statului, nu mai vorbim doar de un conflict de interese, ci de un manual de capturare a unei direcții publice de către o structură privată.

Până atunci, însă, rămânem la nivelul investigațiilor de presă, al documentelor și al relatărilor de surse, care trebuie analizate de organele de cercetare penală. Pamfletul nu ține loc de dosar penal, dar poate descrie caricatural mecanismul.

Când se clatină scaunul în Primărie, ministerul devine „escape room”

În acest decor urbanistic, intră în scenă și componenta politică.

Potrivit informațiilor obținute de ziarul de investigații Incisiv de Prahova, Pandele Roxana este o USR-istă convinsă, la fel ca primarul „independent” Mihai Polițeanu, care, de facto, se sprijină pe aceeași zonă de influență și este descris de surse ca jucând „jocurile penale pe linie de urbanism” în tandem cu aceasta.

Sursele indică faptul că:

• Pandele Roxana ar fi încercat, prin intermediul partidului USR, să îi „ia locul” lui Marius Albișor la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC);
• în ultimele zile, aceasta ar fi făcut „audiență” la ministerul de resort, în speranța unui transfer acolo, pentru a nu-și pierde sinecurile și avantajele acumulate la Urbanismul Ploiești;
• problema este că atât ea, cât și primarul Polițeanu „s-au trezit târziu”: partidul care îi sprijinea nu mai este la guvernare, fiind „azvârlit ca o măsea stricată” din Executiv, după acuzele de rău făcut României și populației.

În acest context, mișcarea percepută de surse ca o „manevră subterană” a tandemului Polițeanu–Pandele ar avea două obiective:

• să își păstreze privilegiile și controlul asupra Urbanismului din Ploiești, descris în anchete ca „ilegal” și orientat către firme de casă;
• să evite punerea în aplicare plenară și rapidă a hotărârii instanței de repunere în drepturi a Veronicăi Raduna, arhitectul de drept al municipiului.

Sursele Incisiv de Prahova subliniază că Pandele Roxana este vizată de „atâtea plângeri și dosare penale” încât tupeul de a negocia simultan poziții în minister, de a se ține strâns de scaunul de la Urbanism și de a face jocurile imobiliare în municipiu pare greu de digerat chiar și într-o administrație obișnuită cu scandalul.

De la birou cu familia Costea, la condus orașul „după bunul plac”

Aceleași surse ridică o întrebare legitimă: cum se face că o funcționară care, la începutul activității, își desfășura munca într-un birou alături de familia Costea (soț și soție) ajunge, ani mai târziu, să conducă, practic, urbanismul unui întreg oraș „după bunul plac”, cu organele de cercetare penală aparent adormite?

Relatările indică și un amestec bizar de viață privată și funcție publică: Pandele Roxana și dl. Costea ar fi fost văzuți în public, la teatru, îmbrățișându-se și sărutându-se, detalii care, deși țin de sfera personală, alimentează percepția că rețeaua de influență la Urbanism este mai degrabă una de tip „trib personal” decât de profesionalism administrativ.

Concluzia satirică formulată de surse este tăioasă: „așa e USR-ul, în general, ca partid, și acesta este un trio benefic pentru toate părțile – în afară de constructori și antreprenori, pe care îi jecmănește, sub privirile impasibile ale autorităților”.

Urbanism politic: USR pleacă, PSD revine, scamele rămân?

Schimbarea contextului politic este și ea parte a tabloului. Sursele citate își exprimă speranța că, odată cu revenirea PSD la guvernare, aceste „scame” care afectează viața publică, antreprenoriatul și instituțiile statului vor fi îndepărtate.

Mesajul este clar, în cheie de pamflet:

• dacă organele de cercetare penală rămân „impasibile” și „au orbul găinii”,
• dacă ministerele devin simple „escape room-uri” pentru funcționari în dificultate,
• dacă direcțiile de urbanism continuă să fie percepute ca SRL-uri cu ștampilă publică,

atunci schimbarea de la guvernare nu va fi decât o rotire de sigle pe ușă, nu o curățare a mecanismelor.

Epilog: Primăria – SRL cu ștampilă sau instituție publică?

Revenirea Veronicăi Raduna în drepturi, consfințită de Curtea de Apel Ploiești, coroborată cu documentele privind ARBY PROIECT, cesiunile către PLANNING CITIES S.R.L., numele Mirela Crăciun și arh. Cosmin Duna, precum și relatările despre tandemul Pandele Roxana – Mihai Polițeanu și combinațiile politice din jurul USR, ridică aceeași întrebare incomodă:

A avut Ploieștiul o Direcție de Urbanism sau un hub de contracte, interese și combinații, camuflat sub denumirea de „serviciu public”?

Curtea de Apel Ploiești și-a făcut partea: a restabilit poziția unui funcționar îndepărtat abuziv și a sancționat juridic recursul stângaci al Primăriei.
Rămâne ca:

• instituțiile de control,
• procurorii,
• dar și opinia publică

să decidă dacă ceea ce s-a întâmplat la Urbanismul Ploieștiului sub „era Pandele” și protecția politică aferentă reprezintă doar un eșec de management sau un sistem bine uns de interese private și complicități politice.

Până atunci, concluzia de pamflet rămâne valabilă, cu o notă actualizată:

Primăria Ploiești a proiectat un abuz, l-a turnat în beton, iar Curtea de Apel a venit cu buldozerul legal.
Restul – ARBY, PUZ-uri, cesiuni, „oameni de încredere”, examene picate, plângeri penale, audiențe la minister, USR scos de la guvernare și speranța că PSD va curăța „scamele” – sunt doar anexe la arhitectura dezmatului.

Vom reveni. (Cristina T.).

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar

În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu și drepturile tale.
Comisarul-șef Vitalie Josanu, președintele S.P.R. „Diamantul”, a aflat pe pielea lui cum arată „statul de drept” când șefii decid că e mai comod să te execute pe întuneric.

Omul a fost destituit din Poliție pe 19 februarie 2025. Motivul? Două articole pe site-ul sindicatului și o emisiune TV. Adică exact ce scrie în Constituție că ai voie: libertate de exprimare.
Instrumentul? O notă „strict secretă” a D.G.P.I., din 26 iunie 2024, pe care el n-a văzut-o niciodată. Nici nu prea avea cum – când ți se bagă ștampila de „strict secret” peste cap, tu rămâi, ca fraierul, doar cu efectele.

S.P.R. „Diamantul” a luat dosarul la puricat și ce a ieșit de acolo arată așa:
secret peste competență, proceduri „nesecrete”, dar interzise polițiștilor, cereri de declasificare îngropate, comisii de declasificare difuze ca Yeti. Și peste toate, o mare lecție: când sistemul se teme de sindicat, apasă butonul „strict secret”.

„Strict secret”, marca: cine nu are voie, pune!

Legea e clară chiar și pentru cine nu vrea să o citească:

• Secretele de stat au trei niveluri: „strict secret de importanță deosebită”, „strict secret” și „secret”.
• Cine poate pune „strict secret”? Demnitari – membri ai Guvernului, directori de servicii naționale de informații, funcționari cu rang de secretar de stat.
• Un director general simplu poate pune, cel mult, „secret”. Maxim.

D.G.P.I. – căreia legea îi dă rolul de „poliție a secretelor” în MAI – s-a gândit că e păcat de atâta imaginație birocratică și a zis: de ce să respectăm limita „secret”, când putem să ne dăm mari cu „strict secret”?

Nota D.G.P.I. nr. 001834860 din 26 iunie 2024:

• poartă nivelul „strict secret”;
• numărul ei începe regulamentar cu „00”, exact ca în standarde, să știe toată lumea ce deosebit de importanți se cred unii;
• D.G.P.I. a recunoscut în scris: e „Secret de Stat, nivel Strict Secret”.

Problema? D.G.P.I. nu e nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.P.P., nici recunoscută ca serviciu național de informații. Conducerea ei n-are rang de secretar de stat.
Cu alte cuvinte: nivelul ăsta de secret nu aveau dreptul nici măcar să-l viseze din birou, dar l-au pus pe hârtie, cu tupeu instituțional.

Ironia maximă?
Instituția care „veghează la protecția informațiilor clasificate” a pus, cu mânuța ei, un nivel de secret pe care legea nu-i lasă să-l atribuie. Poliția secretelor a călcat singură pe becul… secret.

Standardele spun limpede: dacă nivelul de secret a fost pus de cineva neîmputernicit prin lege, informația se declasifică. Punct. D.G.P.I. a și citat articolul ăsta în alt proces, ca să ne explice doct că „doar în cazurile prevăzute de lege” se poate declasifica.
Exact în unul dintre acele cazuri se află nota lor.

Dar când secretul îți ține loc de argument, legea devine doar o broșură decorativă, bună de citat selectiv, nu de respectat.

 Autorizația care nu te lasă să vezi ce te condamnă

Când Josanu a cerut declasificarea actelor din dosarul său, i s-a răspuns cu o nonșalanță recepționistă:

„Cererea nu e utilă cauzei, întrucât dumneavoastră dețineți autorizație de acces la informații clasificate.”

Traducere:
– De ce să declasificăm, dom’le, că oricum ai acces?

Numai că, un pic mai devreme, aceeași structură de securitate a admis negru pe alb:

• autorizația lui Josanu era doar pentru nivelul „secret de serviciu”, nu pentru secrete de stat.

Adică:

• putea vedea actele „secret de serviciu” (Nota-raport a Direcției Control Intern),
• dar nu avea voie să vadă Nota D.G.P.I., care fusese aruncată direct sus, la „strict secret”.

Și totuși, această notă strict secretă, inaccesibilă lui, era cea care îl băga în malaxorul disciplinar. Adică te judecăm după un act pe care nu-l vezi, nu-l cunoști și nu ai voie să-l contești. Varianta disciplinară a „ghici ghicitoarea mea”.

Când încă era polițist și avea nevoie de acte pentru apărare – secret.
Abia după ce a fost destituit și s-a dus în instanță, brusc, unele documente au devenit declasificabile: să aibă și cetățeanul ceva de citit, că doar nu mai e polițist, nu? Declasificare post-mortem profesional, pentru decor.

Declasificarea, comisia-fantomă și șeful-orchestră

Procedura internă de declasificare a I.G.P.R. (PS-IGPR-SS-16 din 20 septembrie 2022) spune frumos, de manual:

• în 10 zile de la primirea cererii, șeful unității desemnează o comisie de cel puțin 3 membri;
• se fac „argumente concrete”, se scrie proces-verbal;
• dacă se menține secretul, se dă un răspuns motivat solicitantului;
• informațiile devin „perimate” și nu mai pot rămâne secrete dacă subiectul a apărut deja în presă sau la TV.

Exact cazul lui Josanu:
Două articole publice + o emisiune TV = subiect cunoscut, digerat, comentat. Planul de verificare era despre ce știa deja toată lumea. Secretul era bun doar pentru o singură „periculoasă” persoană: omul cercetat.

Realitatea din dosar:

• zeci de cereri de declasificare de la Josanu, colegi, S.P.R. „Diamantul”, FSANP, EUROPOL;
• în loc de comisie: tăcere administrativă și „nu se justifică interesul altor persoane”;
• cereri tratate ca simple petiții, de parcă oamenii cereau asfalt la uliță, nu acces la acte într-o procedură disciplinară.

Procedura spune că orice persoană fizică sau juridică poate cere declasificarea, fără să justifice un „interes special”.
I.P.J. Neamț, însă, a decis că nu „se justifică interesul altor persoane” – pentru că, nu-i așa, e foarte deranjant ca sindicatele și societatea civilă să întrebe: „Ce ascundeți acolo, mai exact?”.

Prima comisie apare abia după ce totul e gata:
– polițistul destituit,
– procedura încheiată,
– omul în instanță.

Comisia de declasificare, varianta românească: privighetoarea care cântă doar la parastasul drepturilor tale.

Regulile „NESECRET” pe care polițiștii nu au voie să le citească

Cireașa pe tort: procedurile interne depuse la Curtea de Apel Iași pe 19 octombrie:

• poartă mențiunea „NESECRET”;
• dar sunt „proprietatea I.G.P.R.” și se folosesc doar cu aprobarea unui șef.

Adică, legal, nu sunt clasificate. Practic, sunt ținute ca și cum ar fi secrete de stat.
Rezultatul? Polițiștii sunt obligați să respecte niște reguli pe care nu au voie să le vadă. Un fel de joc: „ghicește procedura, că altfel te sancționăm”.

Josanu a invocat în fața instanței singura procedură de declasificare pe care o cunoștea – cea din 2009 –, pentru că nimeni nu i-a spus că a fost înlocuită în 2022. E greu să fii „polițist model” când manualul de utilizare a propriilor tale drepturi e la „strict acces pentru inițiați”.

Ce înseamnă pentru orice polițist: azi e Josanu, mâine ești tu

Cazul Vitalie Josanu nu e un accident, ci un avertisment scris cu ștampilă roșie:

1. Nivel de secret pus peste competență
   – Dacă D.G.P.I. poate să-și acorde, din pix, drepturi pe care legea nu i le dă, orice polițist devine un potențial dosar „strict secret” peste noapte.
2. Reguli „nesecrete”, ținute departe de cei obligați să le respecte
   – Cum să te aperi corect, dacă nu știi după ce regulă te calcă?
3. Cererile de declasificare care nu ajung niciodată la comisia prevăzută de procedură
   – Când comisia există doar în procedură, nu și în realitate, secretul nu mai apără statul, ci doar cariera unora.

Finalul e simplu și crud:
Un polițist a fost destituit pe baza unor acte pe care nu le-a văzut, după reguli pe care nu a putut să le citească, în timp ce instituțiile își acoperă propriile abuzuri sub umbrela „strict secret”.

Concluzie – Ce cere S.P.R. „Diamantul”: lumina aprinsă în beciul „strict secret”

S.P.R. „Diamantul” nu cere minuni, ci lucruri care, într-un stat normal, ar fi de bun-simț:

• publicarea procedurilor interne ale I.G.P.R. care privesc drepturile polițiștilor și cererile cetățenilor;
• ca orice polițist cercetat disciplinar să primească materialul de sesizare, așa cum chiar procedurile I.G.P.R. prevăd;
• ca cererile de declasificare să ajungă la comisiile prevăzute de procedură, în termenele scrise, nu la „coșul de gunoi institituțional”;
• ca cei care au pus Notei D.G.P.I. nivelul „strict secret” să explice, public și concret, în baza cărei împuterniciri legale au făcut-o.

Nu cerem favoruri. Cerem doar ca legea să fie aplicată și când nu convine șefilor.
Cazul Josanu arată ce se întâmplă când sindicatul își face treaba, iar instituțiile preferă întunericul: secretul devine scutul perfect pentru abuz.

S.P.R. „Diamantul” își asumă să spună răspicat:
Nu poți construi autoritatea Poliției pe dosare ascunse polițiștilor și pe proceduri ținute la sertar.
Dacă „strict secret” ajunge să fie paravanul abuzului, atunci singurul lucru care trebuie să rămână „strict secret” e cât de departe mai suportă oamenii așa ceva. (Cristina T.).

N.R. – Pamflet inspirat din cazul comisarului-șef Vitalie Josanu și dezvăluirile S.P.R. „Diamantul”