Featured
Comisia Europeană nu vrea să mai producem energie nici pe gaze
Comisia Europeană a strâmbat din nas la vederea Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PINESC) și a cerut refacerea acestuia, pe motiv că nu avem ținte mai ambițioase la regenerabile. În fapt, România a propus un procent de 36,2% regenerabile, după ce 34% a fost respins, însă Bruxelles cere 41%, țintă imposibil de atins. În fapt, adevărata problemă este a termocentralelor pe gaze, pe care UE nu le vrea în țara noastră.
34% regenerabile, adică solar și eolian, până în 2030, nu a fost de ajuns pentru Bruxelles, astfel că România a fost nevoită să pluseze la 36,2%. Nici acest obiectiv nu este suficient de ambițios, a spus Comisia Europeană, cerând un minimum de 41%.
Reprezentanții Ministerului Energiei au încercat să atragă atenția că ținta este imposibil de atins, mai ales că decarbonizarea la care s-a angajat România presupune un mix energetic în care să intre, obligatoriu, gazul. Se pare însă că tocmai aici este problema. După ce ne-a obligat să închidem cărbunele, acum Comisia Europeană vrea să reducem la minimum și producția din termocentralele pe gaze, care abia acum încep să intre în fază de proiect. Fără cărbune și fără gaze naturale, România este lăsată doar cu solar și eolian, aruncând în aer echilibrul energetic.
În PINESC-ul refăcut la solicitarea Comisiei Europene, Ministerul Energiei raportează îndeplinirea cu succes a misiunii de dezafectare a centralelor pe cărbune. Astfel, 1.695 MW au dispărut la 31.12.2021, producția de 330 MW a fost închisă la 01.06.2023, 330 MW au fost puși în stand-by la 01.06.2023, iar termocentralele de 1.425 MW vor fi închise la 31.12.2025, iar cele care mai produceau, teoretic, 1.140 MW vor dispărea la 31.12.2026.
Ceva e putred la Mintia
Marele proiect anunțat la Termocentrala Mintia, vândută unui irakian, cu grupuri pe gaze de 1.700 MW, pe care întreg sistemul energetic se bazează, începe să sune a diversiune. În PINESC-ul actualizat. Ministerul Energiei vorbește de doar 860 MW la Mintia, cu posibilitatea extinderii până la 1.700 MW, în condițiile în care nici conducta de gaze nu este construită și nici gazele din Marea Neagră nu se mișcă în niciun fel. Mai mult, același PINESC, mai cuprinde încă 1.325 MW (Ișalnița și Turceni) începând din 01.07.2026, tot pe gaze, unde, până în acest moment, nimic nu s-a pus pe roate.
Mai mult, tot pe gaze, în cogenerare, se anunță și proiectele de 80 MW (Rompetrol Năvodari), singurul aproape de finalizare, 52 MW (CTE Constanta) începând cu 01.01.2025, 50 MW (CTE Grozăvești) începând din 01.01.2025, 295 MW (CTE Craiova) începând cu 01.01.2026, 70 MW (altele) începând cu 01.07.2026, 200 MW (CTE Sud Vitan) începând cu 01.01.2026, și 200 MW (CTE Progresu) începând cu 01.01.2027. Probabil marșul acesta pe loc este o reacție la respingerea de către Comisia Europeană a termocentralelor pe gaze din sistemul energetic.
România, mai verde decât mulți din UE
Potrivit unui raport al Consiliului Europei din 2022, în producția de energie, România avea o pondere de combustibili fosili, gaze și cărbune, de doar 35%. Comparativ, Polonia avea 78%, Malta, 87%, Cipru, 83%, Estonia, 66%, Italia, 63%, Irlanda, 61%, Olanda, 57%, iar Germania, 54%. În ce privește producția de energie regenerabilă, ceea ce înseamnă atât eolian și solar, cât și hidroenergie, România avea un procent de 45%, față de Malta, 13%, Cehia, 14%, Cipru, 17%, Bulgaria, 20%, Ungaria, 21%, Slovacia, 22%, Polonia, 22%, Franța, 25%, Belgia, 27%, Slovenia, 31%, Estonia, 34%, Italia, 37%, Olanda, 40%, Spania și Germania, 44%.
Administratie
Ploieștiul deschide porțile „Ținutului Vinului”: primul Wine Center promovează Dealu Mare
De Ziua Națională a Vinului și Gastronomiei Românești, la Ploiești a fost inaugurat primul Wine Center al proiectului „Ținutul Vinului”. Centrul își propune să aducă în prim-plan cramele, vinurile și patrimoniul viticol al regiunii Dealu Mare.
Un centru de prezentare și un punct de plecare
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că noul spațiu ar trebui să depășească rolul unei simple săli de prezentare. Potrivit acestuia, Wine Center-ul poate deveni poarta de intrare către cramele și comunitățile locale, oferind vizitatorilor prilejul de a descoperi gastronomia, peisajele și oamenii care dau identitate zonei.
Dealu Mare, promovat ca destinație
Nanu a subliniat importanța regiunii pentru vinul românesc și necesitatea unei promovări coordonate. În opinia sa, vinurile, cramele și poveștile locale pot transforma Dealu Mare într-o destinație căutată de turiști, pe care aceștia să își dorească să o viziteze și să o revadă.
Susținere din partea sectorului viticol
Președintele CJ Prahova a mulțumit Ordinului European al Cavalerilor Vinului, lui Paul Palaș și cramelor partenere pentru implicarea în realizarea centrului. El a transmis că proiectul „Ținutul Vinului” se dezvoltă treptat, prin colaborarea celor care cred în potențialul regiunii.
La final, Virgil Nanu a adresat un mesaj de apreciere vinului românesc și celor care îi duc povestea mai departe.
Administratie
Handbalul prahovean, susținut pentru performanță: tribune pline și sprijin pentru echipă
Conducerea clubului își propune să întărească susținerea echipei și să atragă publicul și sponsorii în jurul performanței sportive.
Administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis un mesaj de încurajare pentru echipa feminină de handbal, aflată pe primul loc. Acesta a fost alături de jucătoare împreună cu noul director al clubului, Cristian Nica.
Sprijin pentru echipă și obiective clare
Potrivit lui Emil Drăgănescu, formația va beneficia de susținerea necesară pentru a-și continua parcursul. Printre prioritățile anunțate se numără atragerea unui număr cât mai mare de spectatori în tribune, implicarea sponsorilor și sprijinirea performanței sportive.
„Astăzi, împreună cu noul director al clubului, domnul Cristian Nica, am urat succes fetelor noastre de pe locul 1”, a transmis administratorul public al județului Prahova.
Performanța, în centrul atenției
Drăgănescu a subliniat că susținerea echipei și consolidarea legăturii cu suporterii și sponsorii sunt esențiale pentru viitorul handbalului prahovean.
Administratie
Nanu: Centura Comarnic aparține prahovenilor, nu unui partid
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a răspuns criticilor lui Mircea Roșca privind Centura Comarnic, susținând că proiectul nu poate fi revendicat de o singură persoană sau formațiune politică. Într-o declarație adresată lui Roșca, Nanu a afirmat că investiția a presupus atât inițierea și etapele anterioare mandatului său, cât și eforturile necesare pentru finalizarea lucrării.
„Nu am pretins că este proiectul meu”
Nanu a respins ideea că și-ar atribui meritele pentru Centura Comarnic. El a spus că știe când a fost inițiat proiectul și cine a lucrat la el înaintea mandatului său, dar a subliniat că a preluat o investiție cu probleme, care necesita multă muncă pentru a ajunge la finalizare.
Potrivit președintelui CJ Prahova, proiectul a avut dificultăți încă din faza de concepere și lansare. În opinia sa, ar fi fost mai ușor ca autoritățile să invoce obstacolele și să lase responsabilitatea mai departe, însă administrația județeană a ales să ducă lucrarea la capăt.
Întrebări despre implicarea lui Roșca
Adresându-se lui Mircea Roșca, Nanu a întrebat de ce acesta nu l-ar fi contactat, pe parcursul lucrărilor, pentru a afla stadiul proiectului, problemele întâmpinate sau modalitățile prin care ar fi putut contribui la accelerarea investiției.
Președintele CJ Prahova a susținut că nu l-a văzut pe Roșca implicat în găsirea soluțiilor tehnice și administrative și nici în discuțiile cu constructorii și specialiștii. În schimb, a afirmat Nanu, criticile au apărut după ce drumul a fost gata.
„Drumul este al prahovenilor”
Nanu a insistat că Centura Comarnic nu aparține nici lui, nici lui Roșca și niciunui partid. Investiția, a spus el, este a locuitorilor județului Prahova și a tuturor celor care circulă pe DN1.
El a mai arătat că proiectele publice trebuie continuate de la o administrație la alta, indiferent de schimbările politice, iar fiecare echipă are responsabilitatea de a finaliza lucrările începute și de a contribui la dezvoltarea județului.
Deschiderea drumului, un motiv legitim de bucurie
În legătură cu momentul marcării finalizării lucrării, Nanu a precizat că nu a fost organizată o „festivitate”, ci a fost consemnat un moment festiv. După aproape trei ani de șantier, cu întârzieri, presiune și dificultăți, cei implicați în proiect aveau, în opinia sa, dreptul să se bucure.
Președintele CJ Prahova i-a menționat printre aceștia pe constructori, proiectanți, specialiști, angajații instituției și reprezentanții autorităților implicate, dar și pe prahoveni.
În încheiere, Nanu a afirmat că istoria unui proiect nu se reduce nici la cel care îl inaugurează, nici la cel care l-a început. Între cele două momente, a susținut el, se află efortul de a duce lucrarea la bun sfârșit — iar aceasta, potrivit declarației sale, a fost contribuția administrației pe care o conduce.
-
Exclusivacum 3 zileÎn Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta
-
Exclusivacum 4 zile„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 4 zileDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 4 zileFlorin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate
-
Exclusivacum 3 zileAcordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4
-
Exclusivacum 23 de ore„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
-
Exclusivacum 3 zileInstanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României



