Featured
Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 23 aprilie 2024, la Seoul, declarații de presă în cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:
„Mă aflu în vizită oficială la Seoul, Republica Coreea fiind un partener strategic al României în regiunea Asia-Pacific încă din 2008, dar și un prieten apropiat, cu care împărtășim valori, principii și abordări comune.
Am avut astăzi discuții consistente cu Președintele Yoon Suk Yeol, căruia i-am mulțumit pentru invitația de a vizita Coreea de Sud, într-un moment important în plan global și regional, dar și bilateral.
Crizele actuale globale impun eforturi sporite de apărare a ordinii internaționale bazate pe reguli din partea noastră, a tuturor celor care avem o viziune comună, indiferent de zona geografică în care ne aflăm.
Parteneriatul nostru strategic are rezultate concrete în numeroase domenii, de la cel economic la investiții, infrastructură, apărare sau în domeniul energetic.
Având în vedere toate acestea, împreună cu Președintele coreean am adoptat astăzi „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, care stabilește direcțiile principale de cooperare pentru următorii 10 ani, în beneficiul țărilor și al cetățenilor noștri.
Dialogul politic și de securitate, cooperarea economică și investițiile, precum și cooperarea în domeniul culturii, al educației și al contactelor umane reprezintă cei trei piloni esențiali ai colaborării noastre viitoare.
Intenționăm să avansăm cooperarea în domeniul apărării, inclusiv din perspectiva finalizării negocierilor Parteneriatului de securitate Uniunea Europeană – Republica Coreea.
Printr-o coordonare strânsă în plan bilateral, dar și în cadrul cooperării dintre NATO și partenerii din Indo-Pacific, susținem eforturile de contracarare a multiplelor efecte negative ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ale cooperării dintre Rusia și Coreea de Nord sau privind continuarea dezvoltării de către Coreea de Nord a armelor nucleare. În fond, ceea ce ne dorim este o lume mai sigură și mai stabilă.
În discuția foarte consistentă pe care am avut-o astăzi cu omologul meu, am încurajat creșterea substanțială a investițiilor sud-coreene în România, cu precădere în domenii strategice precum infrastructura, energia și apărarea. Avem în atenție și cooperarea în domeniul agriculturii, cu accent pe securitatea alimentară și a apei sau consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul infrastructurii portuare – între porturile Constanța și Busan.
În mod prioritar, am susținut cooperarea în domeniul energiei nucleare pentru a facilita tranziția de la combustibilii fosili la surse de energie verde, pentru a combate schimbările climatice și pentru a crește securitatea noastră energetică. În acest scop, am menționat în discuțiile avute cu omologul meu deschiderea României față de inițiativa sud-coreeană numită Carbon Free Energy, adică energie fără carbon.
Mă bucur să vă spun că în domeniul energiei nucleare cooperarea noastră s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai ales datorită implicării Republicii Coreea în proiectele nucleare din România, cum este instalația de eliminare a tritiului de la Cernavodă.
În egală măsură, suntem încântați să cooperăm cu partenerii noștri în dezvoltarea, fabricarea și utilizarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, pentru a face pași concreți în îndeplinirea obiectivului României de a deveni un hub în domeniu.
Tocmai având acest interes, vă informez că mâine voi face o vizită la complexul de producție al întreprinderii Doosan Enerbility, în Changwon, pentru a aprofunda aspectele privind oportunitățile din domeniul energiei verzi.
Tot astăzi au fost semnate la nivel ministerial o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniul culturii, al mass-media și al tineretului și sportului. De asemenea, a fost semnat și un document de cooperare în domeniul investițiilor și pentru stimularea comerțului bilateral.
După această conferință de presă, imediat, voi avea o întâlnire cu Prim-ministrul Republicii Coreea.
Voi reitera, evident, avantajele și punctele forte ale României, o economie competitivă și dinamică la nivel european, cu multiple resurse și posibilități foarte bune de investiții.
Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative și de impact pentru mediul de afaceri, dar și pentru cetățenii noștri.
Evident însă că viitorul Parteneriatului nostru se bazează și pe liantul vibrant pe care legăturile interumane, schimburile culturale și în domeniul educației, științei și tehnologiei îl oferă.
Voi continua vizita aici, la Seoul, cu o întâlnire pe care o aștept cu mult interes – cu reprezentanții comunității românești de aici”.
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 15 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!