Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, săptămâna trecută, ceva fără precedent: a ţinut o conferinţă de două ore pentru publicul american. Nu a fost chiar o conferinţă de presă, în sensul că Tucker Carlson, un prezentator TV cu simpatii pentru Rusia, a fost singurul reporter prezent. Însă nici nu a fost un interviu, aşa cum se întâmplă la alte programe, pentru că Putin a vorbit indiferent de întrebările care i s-au adresat. Într-un fel, acest lucru a făcut ca cele două ore să fie şi mai valoroase pentru că i s-a permis lui Putin să-şi prezinte perspectiva într-un mod interesant, care poate nu ar fi fost posibil dacă prezentatorul ar fi pus întrebări concentrate pe perspectiva americană.

În schimb, am primit acces la o perspectivă rusească asupra războiului din Ucraina, iar Putin a părut să fie chiar rezonabil şi serios. Acesta a făcut anumite declaraţii dubioase, însă orice lider face astfel de declaraţii ca politician, iar comportamentul lui Putin a ajuns la un public care a crezut că poziţia este una meritată. De asemenea, acesta a fost foarte clar că este un rus patriot, care lucrează pentru interesele ruşilor şi aceasta este şi modalitatea în care trebuie să-i analizăm declaraţiile. El nu a vrut să fie perceput ca Stalin. A părut, de asemenea, şi că are foarte multe cunoştinţe, cu mult peste majoritatea politicienilor, deşi a avut şi avantajul faptului că ştia ce urma să spună şi a avut un translator care a stat tot timpul între el şi audienţa sa. Însă cred că acela chiar a fost Putin, ajutat de întrebările deja ştiute şi oferind un sens cunoştinţelor sale. Dacă ce a vrut să facă a funcţionat, atunci a arătat că Rusia este condusă de un gânditor sofisticat. Însă, având în vedere lungimea şi complexitatea interviului, publicul american probabil că a renunţat din timp să-l asculte până la capăt.

Cu toate acestea, contextul istoric, ţintirea audienţei americane şi descrierea extrem de detaliată a Rusiei şi a istoriei ruseşti par să pregătească scena pentru negocieri. În apărarea atacului Rusiei, Putin a acuzat SUA şi NATO de minciună şi duplicitate faţă de Rusia, declaraţie care nu a fost decât urmărirea unui imperativ istoric. Acesta nu a fost un program obişnuit şi nici nu a fost vorba de vorbărie multă şi indulgenţă; Accentul lui Putin pe negocierile eşuate din Turcia, de la începutul războiului, a făcut acest lucru să fie foarte clar.

Elementul pe care s-a concentrat Putin în prezentarea sa a fost istoria rusească. A explicat cum a fost formată Rusia acum mai multe decenii şi a pus acest lucru în contrast cu istoria Europei de Est. Aici, a susţinut că Ucraina a fost tot timpul parte din Rusia, din punct de vedere fizic şi lingvistic. Indirect, acesta a transmis că Ucraina este Rusia şi că invazia Ucrainei reprezintă o întoarcere a lumii ruseşti la o realitate mai veche. De aceea, spune Putin, acţiunile Rusiei în Ucraina reprezintă o operaţiune militară specială şi nu un război. De asemenea, a vorbit despre Polonia, subliniind că Polonia şi Lituania sunt renegaţii ai căror rădăcini se află în Rusia. Discuţia despre istoria rusească a fost lungă, însă nu a fost chiar academică. Argumentul lui Putin a fost că istoria leagă un loc de împrejurările sale şi de locuitorii săi şi acest lucru dă Rusiei dreptul de a revendica un teritoriu străin. Admir cumva modul în care a trecut la revendicarea regiunii într-un fel care a fost neglijat. Cu toate acestea, a pus bazele revendicărilor ruseşti faţă de Polonia.

Ceva din ce a spus Putin este confuz. De exemplu, a spus că guvernul ucrainean şi cel de dinaintea sa sunt naziste şi că, astfel, sunt inamici ai Rusiei. A citat doi bărbaţi care au devenit colaboratori nazişti înainte de a conchide că acest lucru a făcut din Ucraina o rămăşiţă a Germaniei naziste şi, prin urmare, ostilă Rusiei şi altor ţări care au luptat cu Hitler. Acest lucru m-a lăsat confuz, întrucât nu există nicio ţară care a fost ocupată de germani şi care nu a avut colaboratori, de la Franţa până la Ţările de Jos şi altele. Unii poate că au fost nazişti din punct de vedere ideologic, însă toţi voiau să supravieţuiască sau să prospere. Putin a venit cu acest argument încă de la începutul discursului, însă, dacă totul ar funcţiona conform logicii sale, Rusia ar trebui să invadeze aproape toată Europa din cauza unei obligaţii morale. Putin a demonstrat că este foarte sofisticat, aşadar ar trebui să înţeleagă ce spune şi să nu depindă de lume să-i înţeleagă revendicările şi să i le ia în serios.

Într-un alt moment al discursului, în timp ce şi-a exprimat disponibilitatea de a negocia, Putin a spus că Statele Unite se distrug prin folosirea dolarului pentru a obliga puterile străine să se alinieze la viziunea lor asupra lumii. El atunci a susţinut, în cele mai derutante remarci ale sale, că economia Chinei o depăşeşte pe cea a Americii şi că viitorul economiei sale este unul minunat. Este ca şi cum a ratat realitatea Chinei în cei doi ani de când Ucraina a fost atacată. El a spus acest lucru în contextul susţinerii că apare o nouă ordine economică şi, pentru ca asta să se întâmple, China trebuie să o conducă. Este interesant faptul că analiza profundă făcută de Putin asupra acestor lucruri, chiar dacă sunt părţi discutabile, se încheie cu afirmaţii evident greşite, dar a vorbit mult timp şi a fost probabil obosit.

Un alt lucru care m-a frapat au fost remarcile lui despre rachetele hipersonice intercontinentale ale Rusiei. Viteza şi manevrabilitatea hipersonicilor fac apărarea împotriva unui atac – în S.U.A. sau oriunde  altundeva – foarte dificilă. Am susţinut dezvoltarea hipersonicii intercontinentale în cartea mea, „Viitorul războiului”. SUA nu au lansat încă o rachetă hipersonică şi nici nu am nicio dovadă că dezvoltă o versiune intercontinentală. Dacă racheta hipersonică intercontinentală a Rusiei este într-atât de capabilă cum a sugerat Putin, atunci acesta poate fi cel mai important lucru pe care l-a spus.

Restul declaraţiilor lui Putin au constat în plângeri despre NATO şi Statele Unite şi insistenţa sa că revolta de la Kiev din 2014 a fost adevăratul început al războiului. A lăsat neexplicat cum ar fi putut Rusia să ignore o ameninţare atât de teribilă atât de mult timp.

Putin este preşedintele unui stat naţional modern, aşa că trebuie să-şi explice politicile poporului său şi să încerce să influenţeze alte guverne şi publicul străin. Scopul nu este să fii sincer, ci persuasiv pentru a pune alte guverne sub o presiune atent modelată. Ceea ce se poate spune este că Rusia a păşit pe deplin în modernitate cu o prezentare excelentă a adevărului şi a miturilor, permiţând în acelaşi timp lui Carlson câteva replici. Putin l-a văzut ca fiind prietenos, dar imprevizibil, aşa că i-au fost împărţite puţine cărţi. (GEORGE FRIEDMAN).

Sursă foto: Profimedia