Connect with us

Featured

Perspectiva rusească asupra războiului din Ucraina

Publicat

pe

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, săptămâna trecută, ceva fără precedent: a ţinut o conferinţă de două ore pentru publicul american. Nu a fost chiar o conferinţă de presă, în sensul că Tucker Carlson, un prezentator TV cu simpatii pentru Rusia, a fost singurul reporter prezent. Însă nici nu a fost un interviu, aşa cum se întâmplă la alte programe, pentru că Putin a vorbit indiferent de întrebările care i s-au adresat. Într-un fel, acest lucru a făcut ca cele două ore să fie şi mai valoroase pentru că i s-a permis lui Putin să-şi prezinte perspectiva într-un mod interesant, care poate nu ar fi fost posibil dacă prezentatorul ar fi pus întrebări concentrate pe perspectiva americană.

În schimb, am primit acces la o perspectivă rusească asupra războiului din Ucraina, iar Putin a părut să fie chiar rezonabil şi serios. Acesta a făcut anumite declaraţii dubioase, însă orice lider face astfel de declaraţii ca politician, iar comportamentul lui Putin a ajuns la un public care a crezut că poziţia este una meritată. De asemenea, acesta a fost foarte clar că este un rus patriot, care lucrează pentru interesele ruşilor şi aceasta este şi modalitatea în care trebuie să-i analizăm declaraţiile. El nu a vrut să fie perceput ca Stalin. A părut, de asemenea, şi că are foarte multe cunoştinţe, cu mult peste majoritatea politicienilor, deşi a avut şi avantajul faptului că ştia ce urma să spună şi a avut un translator care a stat tot timpul între el şi audienţa sa. Însă cred că acela chiar a fost Putin, ajutat de întrebările deja ştiute şi oferind un sens cunoştinţelor sale. Dacă ce a vrut să facă a funcţionat, atunci a arătat că Rusia este condusă de un gânditor sofisticat. Însă, având în vedere lungimea şi complexitatea interviului, publicul american probabil că a renunţat din timp să-l asculte până la capăt.

Cu toate acestea, contextul istoric, ţintirea audienţei americane şi descrierea extrem de detaliată a Rusiei şi a istoriei ruseşti par să pregătească scena pentru negocieri. În apărarea atacului Rusiei, Putin a acuzat SUA şi NATO de minciună şi duplicitate faţă de Rusia, declaraţie care nu a fost decât urmărirea unui imperativ istoric. Acesta nu a fost un program obişnuit şi nici nu a fost vorba de vorbărie multă şi indulgenţă; Accentul lui Putin pe negocierile eşuate din Turcia, de la începutul războiului, a făcut acest lucru să fie foarte clar.

Elementul pe care s-a concentrat Putin în prezentarea sa a fost istoria rusească. A explicat cum a fost formată Rusia acum mai multe decenii şi a pus acest lucru în contrast cu istoria Europei de Est. Aici, a susţinut că Ucraina a fost tot timpul parte din Rusia, din punct de vedere fizic şi lingvistic. Indirect, acesta a transmis că Ucraina este Rusia şi că invazia Ucrainei reprezintă o întoarcere a lumii ruseşti la o realitate mai veche. De aceea, spune Putin, acţiunile Rusiei în Ucraina reprezintă o operaţiune militară specială şi nu un război. De asemenea, a vorbit despre Polonia, subliniind că Polonia şi Lituania sunt renegaţii ai căror rădăcini se află în Rusia. Discuţia despre istoria rusească a fost lungă, însă nu a fost chiar academică. Argumentul lui Putin a fost că istoria leagă un loc de împrejurările sale şi de locuitorii săi şi acest lucru dă Rusiei dreptul de a revendica un teritoriu străin. Admir cumva modul în care a trecut la revendicarea regiunii într-un fel care a fost neglijat. Cu toate acestea, a pus bazele revendicărilor ruseşti faţă de Polonia.

Ceva din ce a spus Putin este confuz. De exemplu, a spus că guvernul ucrainean şi cel de dinaintea sa sunt naziste şi că, astfel, sunt inamici ai Rusiei. A citat doi bărbaţi care au devenit colaboratori nazişti înainte de a conchide că acest lucru a făcut din Ucraina o rămăşiţă a Germaniei naziste şi, prin urmare, ostilă Rusiei şi altor ţări care au luptat cu Hitler. Acest lucru m-a lăsat confuz, întrucât nu există nicio ţară care a fost ocupată de germani şi care nu a avut colaboratori, de la Franţa până la Ţările de Jos şi altele. Unii poate că au fost nazişti din punct de vedere ideologic, însă toţi voiau să supravieţuiască sau să prospere. Putin a venit cu acest argument încă de la începutul discursului, însă, dacă totul ar funcţiona conform logicii sale, Rusia ar trebui să invadeze aproape toată Europa din cauza unei obligaţii morale. Putin a demonstrat că este foarte sofisticat, aşadar ar trebui să înţeleagă ce spune şi să nu depindă de lume să-i înţeleagă revendicările şi să i le ia în serios.

Într-un alt moment al discursului, în timp ce şi-a exprimat disponibilitatea de a negocia, Putin a spus că Statele Unite se distrug prin folosirea dolarului pentru a obliga puterile străine să se alinieze la viziunea lor asupra lumii. El atunci a susţinut, în cele mai derutante remarci ale sale, că economia Chinei o depăşeşte pe cea a Americii şi că viitorul economiei sale este unul minunat. Este ca şi cum a ratat realitatea Chinei în cei doi ani de când Ucraina a fost atacată. El a spus acest lucru în contextul susţinerii că apare o nouă ordine economică şi, pentru ca asta să se întâmple, China trebuie să o conducă. Este interesant faptul că analiza profundă făcută de Putin asupra acestor lucruri, chiar dacă sunt părţi discutabile, se încheie cu afirmaţii evident greşite, dar a vorbit mult timp şi a fost probabil obosit.

Un alt lucru care m-a frapat au fost remarcile lui despre rachetele hipersonice intercontinentale ale Rusiei. Viteza şi manevrabilitatea hipersonicilor fac apărarea împotriva unui atac – în S.U.A. sau oriunde  altundeva – foarte dificilă. Am susţinut dezvoltarea hipersonicii intercontinentale în cartea mea, „Viitorul războiului”. SUA nu au lansat încă o rachetă hipersonică şi nici nu am nicio dovadă că dezvoltă o versiune intercontinentală. Dacă racheta hipersonică intercontinentală a Rusiei este într-atât de capabilă cum a sugerat Putin, atunci acesta poate fi cel mai important lucru pe care l-a spus.

Restul declaraţiilor lui Putin au constat în plângeri despre NATO şi Statele Unite şi insistenţa sa că revolta de la Kiev din 2014 a fost adevăratul început al războiului. A lăsat neexplicat cum ar fi putut Rusia să ignore o ameninţare atât de teribilă atât de mult timp.

Putin este preşedintele unui stat naţional modern, aşa că trebuie să-şi explice politicile poporului său şi să încerce să influenţeze alte guverne şi publicul străin. Scopul nu este să fii sincer, ci persuasiv pentru a pune alte guverne sub o presiune atent modelată. Ceea ce se poate spune este că Rusia a păşit pe deplin în modernitate cu o prezentare excelentă a adevărului şi a miturilor, permiţând în acelaşi timp lui Carlson câteva replici. Putin l-a văzut ca fiind prietenos, dar imprevizibil, aşa că i-au fost împărţite puţine cărţi. (GEORGE FRIEDMAN).

Sursă foto: Profimedia

Featured

„Combustibil de rachetă” pentru Project Dynamis: Cum accelerează Infanteria Marină integrarea tehnologiilor de vârf pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

O schimbare majoră de paradigmă în structura de achiziții a Corpului Pușcașilor Marini promite să transforme radical viteza cu care inovația ajunge în mâinile luptătorilor. Înființarea recentă a funcției de director executiv pentru portofoliul de achiziții (PAE) este privită ca scânteia care va propulsa Project Dynamis, inițiativa strategică menită să interconecteze fiecare senzor și trăgător într-o rețea de luptă unificată.

Finalul „Văii Morții”: Noua structură de achiziții elimină barierele birocratice

Pentru mulți dezvoltatori de tehnologie militară, tranziția de la prototip la producția de serie a fost, timp de decenii, o „Vale a Morții” în care proiecte promițătoare se pierdeau în hățișul birocratic. Noua structură PAE vine să spargă aceste silozuri administrative, oferind o viziune de ansamblu asupra portofoliului de capacități și permițând decizii de achiziție fulgerătoare.

Conform liderilor proiectului, prezența unei autorități executive care poate ridica o tehnologie demonstrată direct la nivelul de decizie strategică reprezintă un „cadou picat din cer”. Dacă o soluție software sau hardware se dovedește eficientă în cadrul testelor operative, aceasta poate fi acum finanțată și implementată aproape imediat, eliminând timpii morți care avantajau, în trecut, adversarii tehnologici.

De la senzor la trăgător: Project Dynamis și arhitectura viitorului în Pacific

Project Dynamis nu este doar un experiment, ci contribuția esențială a Pușcașilor Marini la efortul global de comandă și control integrat (CJADC2). Obiectivul este ambițios: utilizarea tehnologiilor mature și a programelor existente în moduri complet noi pentru a asigura supremația informațională.

Viziunea este una tactică și extrem de concretă. Un pușcaș marin aflat într-un vehicul ultra-ușor de tip „dune buggy”, izolat pe o insulă din Marea Chinei de Sud, va dispune de tehnologia necesară pentru a îndeplini funcții complexe de coordonare, furnizând date esențiale comandanților de forțe întrunite. Practic, Dynamis transformă resursele actuale în capacități letale, optimizând bugetele existente pentru a răspunde amenințărilor imediate din teatrele de operațiuni.

Informația ca armă tactică: Dincolo de constrângerile clasificării stricte

Una dintre cele mai presante nevoi identificate pe teren este capacitatea de a opera cu date neclasificate, dar securizate. În acest sens, se lucrează intens la o arhitectură de tip SBU-E (Sensitive But Unclassified-Encrypted). Această abordare recunoaște o realitate brutală a frontului: multe informații tactice sunt perisabile; până când inamicul le-ar putea intercepta și decripta, utilitatea lor dispare.

Prin utilizarea acestui sistem „neclasificat, dar criptat”, forțele pot comunica mult mai rapid și, mai important, pot integra instantaneu date de la partenerii internaționali sau de la senzori comerciali (cum ar fi radarele civile). Această flexibilitate nu doar că îmbunătățește conștientizarea situației în timp real, dar facilitează o interoperabilitate fără precedent cu aliații, transformând fluxul de date într-un avantaj tactic decisiv pe tabla de șah a războiului modern.

Citeste in continuare

Featured

Fortăreața de la Örnsköldsvik: BAE Systems accelerează producția de CV90, în ciuda retragerii strategice a Estoniei

Publicat

pe

De

Pe măsură ce negocierile la nivel înalt dintre BAE Systems Hägglunds și cinci națiuni europene pentru achiziția comună de blindate CV90 se intensifică, gigantul suedez minimizează impactul ieșirii Estoniei din program. Cu investiții de sute de milioane de dolari și o cadență de producție fără precedent, compania își recalibrează forțele pentru a răspunde cererii masive de pe flancul estic al NATO.

Retragerea Estoniei: Un „detaliu marginal” în planurile gigantului suedez

Deși Tallinul a decis recent să abandoneze programul de achiziții multimilionare în favoarea consolidării sistemelor de apărare aeriană, conducerea BAE Systems Hägglunds afișează un calm imperturbabil. Tommy Gustafsson-Rask, directorul general al diviziei suedeze, a declarat că efectul asupra planurilor de producție este unul „marginal”, având în vedere că volumele solicitate de Estonia erau printre cele mai scăzute din grup.

Această ieșire neașteptată din acordul semnat anul trecut de Finlanda, Suedia, Norvegia, Lituania și Olanda ar putea, paradoxal, să avantajeze restul partenerilor. „Ceilalți clienți vor primi vehiculele mai devreme”, a subliniat Gustafsson-Rask, indicând faptul că sloturile de producție eliberate vor fi rapid absorbite de aliații care își doresc o modernizare accelerată a flotelor de infanterie.

Marșul spre „un blindat pe zi”: Investiții masive de 450 de milioane de dolari

Pentru a face față unui portofoliu de comenzi care include deja 600 de unități CV90 – la care se vor adăuga alte cel puțin 500 prin noul program multinațional – BAE Systems a declanșat o expansiune industrială de proporții. Din 2020 și până în prezent, facilitatea de la Örnsköldsvik a beneficiat de infuzii de capital de aproximativ 300 de milioane de dolari, forța de muncă explodând de la 750 la 2.600 de angajați.

Ambițiile nu se opresc aici: o nouă tranșă de 150 de milioane de dolari este programată pentru perioada 2026-2028. Obiectivul este clar: atingerea unei capacități de producție de un vehicul CV90 pe zi. Această strategie include construirea unui nou centru logistic și a unei facilități de inspecție de ultimă generație, menite să elimine blocajele din lanțul de aprovizionare, considerat în prezent principala provocare în calea livrărilor rapide.

Lecția ucraineană: Blindajul suedez în fața „războiului dronelor”

Modernizarea platformei CV90 nu este doar o chestiune de cantitate, ci și de adaptare la realitățile brutale ale câmpului de luptă modern. Experiența celor 50 de unități donate Ucrainei de către Suedia a oferit date vitale pentru inginerii grupului. Până în prezent, rapoartele indică o rată de supraviețuire remarcabilă, fără decese înregistrate în interiorul compartimentelor de luptă ale vehiculelor desfășurate în conflict.

Totuși, ascensiunea dronelor kamikaze a forțat o regândire a protecției. Noile versiuni ale CV90 vor beneficia de upgrade-uri specifice pentru a contracara amenințările aeriene fără pilot, o lecție învățată „pe calea cea grea” în teatrele de operațiuni recente. Astfel, viitoarele blindate ce vor ieși de pe liniile de asamblare până în 2032 vor fi nu doar mai numeroase, ci și mai rezistente în fața unei paradigme de război într-o continuă și violentă schimbare.

Citeste in continuare

Actualitate

Orizont 2030: Planul strategic al Infanteriei Marine pentru blindatele de recunoaștere de ultimă generație

Publicat

pe

De

Corpul Pușcașilor Marini își trasează viitorul operațional printr-o strategie pe termen lung, vizând modernizarea radicală a capacităților de recunoaștere terestră. În centrul acestei transformări se află programul Advanced Reconnaissance Vehicle (ARV), un proiect ambițios care promite să redefinească modul în care forțele de elită vor gestiona amenințările asimetrice în deceniul următor.

Calendarul inovației: De la faza de testare la selecția finală

Dezvoltarea celei de-a doua etape a programului ARV (Increment 2) este programată să înceapă oficial la finalul acestui deceniu, marcând un moment de cotitură în înzestrarea trupelor. Conform oficialilor prezenți la expoziția anuală Modern Day Marine, anul 2029 va fi punctul de start pentru cercetarea și dezvoltarea noilor variante, proces ce se va desfășura în paralel cu finalizarea primei etape.

În prezent, prima etapă (Increment 1) se află într-un stadiu avansat de pre-producție. Giganții General Dynamics Land Systems (GDLS) și Textron se află sub contract pentru a livra câte 16 vehicule fiecare până în 2028. Decizia crucială de selecție a furnizorului unic este așteptată în 2029, urmând ca producția de serie să demareze oficial la sfârșitul anului 2030.

Arsenalul celei de-a doua etape: Drone, foc de precizie și logistică avansată

Dacă prima etapă a programului se concentrează pe variante destinate comenzii și controlului (C4/UAS), logisticii și sprijinului prin foc cu tunuri automate de 30 mm, cea de-a doua etapă ridică miza tehnologică. Aceasta va introduce trei variante specializate, concepute pentru a domina câmpul de luptă digitalizat:

  1. Sistemul Anti-Dronă (c-UAS): O platformă optimizată pentru o amenințare permanentă, capabilă să utilizeze atât soluții kinetice, cât și non-kinetice pentru a neutraliza aparatele de zbor fără pilot, rămânând în același timp eficientă împotriva țintelor terestre.
  2. Varianta de Foc de Precizie: Concepută pentru a oferi sprijin dincolo de linia vizuală (BLOS) pe distanțe de până la 40 de kilometri, acest model va fi dotat cu sisteme de atac electronic și recunoaștere avansată.
  3. Varianta de Recuperare: Un vehicul utilitar esențial, definit de o macara și un troliu performant, capabil să execute operațiuni de tăiere și sudură în condiții de front, având integrat și un sistem de realimentare rapidă.
Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

OPERAȚIUNEA „ȘTAMPILA”: CUM SĂ FABRICI UN DOSAR PENAL ȘI SĂ TE ALEGI CU UN FIASCO JURIDIC

În laboratoarele prăfuite ale „Sistemului”, unde aburii epoleților asudați se amestecă adesea cu mirosul greu de dosare cusute cu ață...

Exclusivo zi ago

GHID DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN JUNGLA MAI: Cum să devii „pion” cu epoleți și acte în regulă

Proaspăt ieșiți de pe băncile școlilor de agenți, viitorii „stâlpi ai ordinii publice” primesc o doză de realism de la...

Exclusiv2 zile ago

Can-can din spatele gratiilor: când decizia administrativă miroase a vendetă personală

Potrivit unui material publicat în mediul online pe un site de specialitate în domeniul penitenciar (penitenciare.info), preluat și comentat de...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIE PE PORTOFEL DESCHIS: Spitalul din București unde intri cu demnitate și ieși în izmene, ușurat de bani

Dacă credeați că în unitățile medicale de „renume” din Capitală se merge doar pentru tratament, vă înșelați amarnic. Mai nou,...

Exclusiv2 zile ago

Marea spârleală a odihnei sub epoleți: Cum MAI iși „penalizează” polițiștii pentru păcatul de a fi părinți

În timp ce restul lumii civilizate se ghidează după legi clare, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să fi rămas blocat...

Exclusiv2 zile ago

„Rambo de birou” și circul din poligon: Cum MAI antrenează polițiștii să facă gimnastică în loc să supraviețuiască în stradă

În timp ce interlopii se antrenează prin săli de lupte și scenarii de gherilă urbană, Ministerul Afacerilor Interne a decis...

Exclusiv3 zile ago

Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate

Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice Când instituția care ar trebui să aplice legea...

Exclusiv3 zile ago

Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă

Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate,...

Exclusiv4 zile ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv4 zile ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Exclusiv5 zile ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv5 zile ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv5 zile ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusiv6 zile ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv6 zile ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv