Pe lângă un CV impresionant, fiecare își stabilește propriile țeluri. Însă ce contează în final este drumul parcurs, indiferent de obstacolele apărute.
Pentru căpitanul inginer Iulian Răescu, lucrurile au fost clare încă din clasa a VIII-a. Colegiul militar a fost singura opțiune și, ulterior, a ales Academia Tehnică Militară Ferdinand I. A fost o surpriză pentru părinți ca eu și fratele meu geamăn să urmăm un liceu militar. El a renunțat la armată, alegând o facultate civilă. Pasionat de mecanică, Iulian a optat pentru arma auto, iar acum este șef secție reparații BAT și tehnică de geniu în cadrul Batalionul 43 Aprovizionare și Transport Roman I Mușat. Activitatea principală este reparația tehnicii deplasabile pe sol, de la autoturisme, camioane, tancuri, TAB-uri, autospeciale.
Fiindcă vorbim de tehnică veche, provocările apar din cauza lipsei de furnizori pentru piese. Căutăm operatori economici care, în baza unor desene tehnice realizate de biroul de proiectare, să producă piesele. Mulți nu sunt interesați să lucreze cu statul, din cauza birocrației, spune tânărul inginer.
Căpitanul Răescu are în subordine 38 de oameni. Cu toate astea, petrece în atelier cel puțin trei ore pe zi. Mă ocup de partea de specialitate, de diagnosticare, consiliere, control al calității, dacă s-au executat prescripții în fișele tehnologice. Și, trebuie să recunosc, îmi și place!
Cerințele sunt tot mai mari pentru că s-a schimbat profilul reparațiilor. Dacă înainte reparau preponderent autovehicule de sprijin logistic, de peste un an au intrat în atelier mai multe blindate. A fost cea mai mare provocare din cariera mea, necunoscând acest tip de tehnică. La aceste echipamente, transmisia este de generație mai veche, subdimensionată pentru motorul existent și apar probleme la turelă, din lipsă de piese.
Maistrul militar clasa a III-a Aristide Virgil Cojocariu a fost fost admis la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I, arma auto, în 2010. În 2013 a primit repartiție în Centrul 83 Mentenanță din Roman.
Unchiul meu a fost locotenent-colonel de grăniceri, am fost fascinat de prestanța pe care o emana în anii `90. Uniforma militară impunea respect, iar eu vibrez de mic la tot ce ține de armată.
Deși nu a avut susținerea familiei atunci când a ales cariera militară, amintirile din copilărie au contat mai mult. Tata, care a prins armata în anii `68, spunea că armata e frumoasă s-o vezi, nu s-o faci.
A avut un parcurs în carieră cu bune și rele, a dus și trei-patru funcții prin cumul uneori, iar partea salarială nu a fost cea mai motivantă. Sunt și inspector ITP autorizat, deci în oraș aș câștiga dublu. Puteam să plec din sistem, dar am ales să rămân, pentru că am vrut să evoluez în carieră. În atelier ajung echipamente diferite – blindate pe roți și pe șenile, camioane, tehnică de artilerie și transmisiuni, tunuri.
Eu am prins garda veche, de la care am furat meserie. Avem caporali la atelierul de motoare care fac muncă de calitate și trebuie păstrați în sistem.
Dacă ar lua-o de la capăt, maistrul militar spune că ar alege tot armata, însă ar urma un alt drum. M-aș duce direct la academie, chiar dacă ar însemna încă un an de pregătire, că n-am fost foarte bun la matematică. În toamna anului trecut, tânărul a început cursul de ofițeri la Chitila, un vis devenit realitate.
Mi-aș dori să fac parte în continuare din Centrul 83 Mentenanță, pentru că e un colectiv extraordinar, de la conducere până la colegi.
Elena Mihaela Pojar este fruntaș și a venit în armată în urmă cu patru ani, la artilerie. Alegerea carierei militare a venit firesc, după o carieră încheiată ca sportiv de performanță.
Pentru mine nu e grea activitatea pe care o desfășor aici, chiar dacă implică mult efort fizic. M-am acomodat foarte bine cu mediul militar și da, mai există mentalitatea cum că locul femeii nu este în armată. Însă, aici am fost de la început bine-venită, la fel și colegele mele. Suntem văzute ca militari, nu ca femei. Suntem tratate egal și acest lucru mă bucură.
Mihaela a practicat atletism 14 ani, disciplina aruncarea discului, și antrenoare i-a fost Mihaela Melinte. A adunat multe titluri de campioană națională, cea mai strălucitoare medalie fiind locul trei la campionatul balcanic. În paralel, a practicat bob, în Germania și Austria, obținând locul trei național.
Din toată experiența în armată, cel mai mult i-a plăcut la trageri. Prima dată când a plecat în aplicație, la Capu Midia, a fost atunci când lucra la o unitate de artilerie din Bacău.
E ceva unic și trebuie să îți placă să stai în câmp o zi întreagă. În promoția mea am fost șase fete și am înregistrat o premieră atunci, a fost pentru prima dată când s-a tras cu un tun cu echipaj format în totalitate din fete. Toate am avut prima tragere atunci și a ieșit totul foarte bine. Anul acesta (n.b. 2023) am fost comandant de echipaj, având în echipă doar băieți.
Acum Mihaela ocupă funcția de mânuitor în cadrul Batalionului 43 Aprovizionare și Transport Roman I Mușat. Pentru ea, cariera sportivă s-a încheiat, dar are în față perspectivele uneia noi. Tânăra își dorește să urmeze cursuri de subofițer și, cu siguranță, să rămână în sistem.
În funcție de locurile care vor fi scoase la concurs, sunt dispusă să schimb garnizoana. Sportul va rămâne mereu o constantă în viața mea, de aceea nu voi spune nu niciunei competiții sportiv-militare în viitor. (A. Motoc).
