La începuturile mele în armată, în anii ’90, atunci când doream să aflu mai multe informaţii despre ce mă interesa mai direct, auzeam: N-ai tu treabă! Dacă doream să continui… eram catalogat drept impertinent, ca să nu spun exact cuvântul! Aşa că începeam să caut singur prin regulamente! Şi, uneori, apărea un camarad adevărat, indiferent de grad, şi mă lumina.

La repartiţia la Iaşi, când am intrat în vestiarul subofiţerilor şi am văzut condiţiile, am întrebat de ce nu avem ce ne trebuie, primeam răspunsul: N-ai tu treabă! Dureros, fiindcă venea de la unii dintre colegii mai în vârstă! Spuneam atunci că, deh, vechiul şi noul conflict între generaţii! În acelaşi timp, încă mai erau militari în termen.

Normal, unii dintre ei chiar doreau să ştie mai multe. Unii dintre noi, indiferent de grad, le spuneau: N-ai tu treabă! Şi multe căi de comunicare se rupeau. Poate nici nu se dorea să fie, să existe. Alte vremuri, alte mentalităţi!

Vremurile au trecut, am început să învăţăm pentru a intra în NATO. Am intrat în contact cu militari străini. Am început să învăţăm limbi străine, proceduri, tehnici, tactici, am absolvit cursuri, facultăţi. Iniţial, atunci când eram întrebaţi dacă am înţeles, tăceam. Mie şi colegilor ne era teamă de … N-ai tu treabă!

Am îndrăznit totuşi să întrebăm şi, ce să vezi, primeam răspunsuri pe loc. Am plecat în misiuni externe. În 2004, ceremonia de intrare în NATO am petrecut-o în camp Butmir, Sarajevo, Bosnia și Herţegovina. Am simţit că eram primiţi cu braţele deschise, că aici, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ne este locul. Şi, da, era treaba noastră să fim mai buni, să facem performanţă, în ţară şi misiuni externe.

Teatrele de operaţii la care au participat militarii români au schimbat, treptat, mentalitatea noastră. Au fost zile şi nopţi de instrucţie, muncă, luptă şi sacrificii. Părea uşor din afara sistemului, dar era al naibii de greu în interiorul lui.

Am realizat că, pentru a fi mai buni și a excela în ceea ce facem, trebuie să ne implicăm, să fim activi. Aceasta era treaba noastră. Zâmbeam când ne aduceam aminte de începuturi, chiar spuneam glume pe seama acelor vremuri. Credeam că am scăpat din lumea lui… n-ai tu treabă!

Unii români spun că armata nu s-a transformat, că mai sunt mentalitaţi învechite. Alții că nu ne mai trebuie armată, la ce mai e nevoie de dotarea acesteia şi crearea de noi capabilităţi? Confortul păcii și sentimentul unei securități depline, personale și generale, îşi spuneau cuvântul. Uşor, parcă din liniştea unor necunoscute căi a reapărut răspunsul la multe întrebări: n-ai tu treabă!

Începe să vină în armată o altă generaţie. Normal, cei tineri, într-o lume a gadgeturilor, au o mulţime de întrebări. Prin curtea unei unităţi militare priveam o formaţie. Un tânăr militar adresează o întrebare. Ghiciţi ce răspuns a primit? Exact: n-ai tu treabă! Nu am suportat şi am intervenit.

L-am întrebat pe cel din faţa formaţiei de ce a răspuns aşa. Nu ştiam răspunsul şi acesta mi-a fost la îndemână, a spus el. Acum, când totul e la un click distanţă, când are cine să te îndrume! Bineînţeles, problema s-a rezolvat! Trebuie doar puţină răbdare şi empatie şi, da, a fi un bun camarad!

Sunt necunoscute multe în societatea noastră pentru militari, obişnuiţi cu reguli, regulamente şi legi clare. Ce să mai spunem că de aproape doi ani este un conflict major la graniţele ţării! Şi câte mai sunt … . Chiar şi acum, după mulţi ani, la plecarea la exerciţii internaţionale se opreşte norma de hrană, dar şi jumătate de diurnă pe zi pentru mâncare.

Ce o fi fost în sufletul aviatorilor care au executat misiuni de luptă de apărare a spaţiului aerian al ţării? Oare ce simt marinarii militari, zi şi noapte la datorie, în apele naţionale, la monitorizarea traficului maritim, la căutarea şi distrugerea minelor aflate în derivă?

Cei din Forţele Terestre sunt tot timpul gata de acţiune, aşa cum au făcut-o în pandemie. O fi periculos? Sigur, dar e stare de pace şi, legal, pericol nu este. Aşa că, aceleaşi solde! Nu mai departe criza dronelor de la malul Dunării! În schimb, la alţii se poate! Şi românii se întreabă ce mai vor militarii …

Se adună zile libere, dar misiunile primează! A, da, aici e treaba noastră! În vizitele de documentare m-am întâlnit cu militari oarecare, dar şi comandanţi care nu mai ştiau cum să facă pentru a-şi lua sau a acorda zilele libere.

Simplu, oameni puţini, activităţi multe, ordine peste ordine. Şi nimeni nu dă înapoi! Pentru că e treaba noastră şi o facem cum putem mai bine şi profesionist! Am jurat să apărăm ţara şi o facem!

E stare de pace pentru militari când este un conflict major la graniţe? E criză sau altceva? Legea indică doar o clasificare, dar, noi, militarii, suntem la mijloc, cu misiuni, exerciţii, acţiuni. Şi iar vin întrebări!

Mi-e teamă de răspunsul venit din altă epocă: n-ai tu treabă!  (L. Irimia).