Exclusiv
Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (I)
In mai multe materiale-sinteza anterioare, a fost descrisă o structură de crimă organizată din interiorul Poliției Române, operând în județul rafinăriilor de petrol. Gruparea e condusă de inspectorul general adjunct al Poliției Române, chestorul „de două stele” Eduard Mirițescu, prin intermediul a doi locotenenți ai săi din IPJ Prahova.
Eduard Mirițescu, înainte să devină boss la București Pe vremea când era simplu comisar, iar șef al IPJ Prahova era generalul de poliţie Iulian Bach, Eduard Mirițescu a obținut un apartament de serviciu, prin declarații false. Deși deținea deja o locuință în Ploiești în zona Lămâița, deși nu avea copii sau o situație socială specială, Mirițescu a reușit să dea afară un polițist cu un copil cu dizabilități dintr-un bloc M.A.I. de pe strada Ion Maiorescu. Nu contestă nimeni că viața n-ar fi o junglă, dar lipsa de umanitate și lăcomia, mai ales când lucrezi într-un domeniu care vizează protecția semenilor, are totuși niște limite. Asta cu atât mai mult cu cât viitorul inspector general plana suspiciunea că mai deținea o a treia locuință, trecută pe numele socrilor. Chiar și în prezent, când chestorul joacă în lumina reflectoarelor și teoretic ar trebui să fie mai atent la detalii stânjenitoare, el și-a păstrat locuința socială din Ploiești, tot printr-un fals flagrant în declarații: după ce a vândut locuința din zona Lămâița, a devenit coproprietar cu soția al unei alte locuințe din Prahova. A mințit cu tupeu că nu deține vreo proprietate, deși noua locuință figurează în declarația sa de avere. Eduard Mirițescu, boss la București: întâi ca suplinitor pe durată nedefinită, apoi titularizat magna cum laude printr-un concurs unde a concurat cu sine.
Saltul de la județ, unde chestorul Eduard Mirițescu deținea funcția de inspector șef al IPJ Prahova, la Capitală, s-a produs în ianurie 2020, când chestorul a fost promovat direct la nivelul IGPR, ca împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciar”. Împuternicirea seamănă oarecum cu suplinirea din învățământ, echivalând cu ocuparea, fără concurs, a unui post pe durată determinată. Doar că, în Poliție, suplinirea poate fi prelungită pe durată nedefinită prin diverse inginerii – în cazul lui Mirițescu a fost prelungită de două ori, întâi în iulie 2020, iar apoi, în decembrie 2020, pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs – care concurs, în februarie 2021, este anulat. Cum însă legea îi interzice lui Mirițescu să-și mai prelungească suplinirea din cauza lipsei de calificare, legea stipulând că funcția trebuie să fie mai mare sau egală cu cea director general plin sau adjunct în MAI, chestorul Valentin Minoiu preia pentru o zi – practic pentru câteva ore – funcția în discuție. Asta deși Minoiu, director general pe Resurse Umane în minister, nu a lucrat vreodată în Poliția Judiciară și nici nu a intocmit vreun act de urmărire penală. Pe scurt, s-a anulat un concurs, s-a ocupat funcția pentru două ore de către un director general adjunct din MAI și apoi împuternicitul a revenit pe postul proaspăt vacantat. In opinia șefului sindicatului Europol, Eduard Mirițescu ar fi putut rămâne suplinitor pe viață ca insector general adjunct dacă nu și-ar fi dorit a doua stea de chestor, pentru care e nevoie de concurs de definitivat pe post. Motiv pentru care s-a organizat o parodie de concurs unde a participat sigur și a luat nota 9 – încât în octombrie 2022, s-a văzut nu numai titular, ci și mândrul posesor al celor două steluțe de chestor.
Poate impreuna cu cititorii nostri vom intelege atacurile media ale gruparii de criminalitate economico-finaciar organizata cu conotatii la varful IPJ Prahova si varful MAI, cum se sprijina aceasta caracatita una pe alta, actiunile ilegale si recente ale „Binomului” Lolek – Bolek, cum se anunta in fals o alta conducere a IPJ Prahova si nu in ultimul rand de ce la comanda IPJ Prahova a fost numit un profesionist de la SICE, ca doar la SICE Prahova au fost trantite toate dosarele acestei grupari/mafii si de ce fostul sef al IPJ Prahova a facut un pas in spate tocmai datorita presiunilor acestei grupari de criminalitate economico-financiara organizata cu conotatii la varful M.A.I.
Nu incercati sa cautati un manual de instructiuni cu privire la ritualurile mafiote ale acestei grupari de criminalitate economico-finaciar organizata din Prahova. Nu veti gasi. Tot cee ace vom descoperi impreuna sunt cateva franturi caci mafiile isi impun propriile coduri si reguli. Vom incerca, insa, s ava prezntam un tablou cat mai complet din putinele lucruri stiute de autoritatile competente si repuse pe tapet intr-un dosar mamut de pe la Bucuresti. Si, da, „Lolek” are de ce sa se teama si sa fie suparat ca a picat pe tehnica cand intervenea intr-un dosar penal al unui mebru al acestei mafii:

Faza pe anuntatul perchezitiilor catre gruparea de criminalitate economico-financiar – organizata, anunturi efectuate de un sef al IPJ Prahova care a protejat si protejeaza aceasta caracatita:
Ce ai făcut Gigele? Ai anunțat perchezițiile cu o zi înainte?
Pentru cine a interevenit C.S la seful IPJ Prahova? Pentru acelasi personaj din mafia gunoaielor/deseurilor de la Pleasa, pentru care „Calul lui Balan” s-a deplasat la Blejoi ca sa musamalizeze un alt dosar penal (cand a picat pe tehnica). Chiar cei de la Departamentul de Informații și Protecție Internă din MAI si/sau IPJ Prahova mai pot inchide ochii mult?
In afara celor de mai sus, apărea și un civil, jurnalistul C. S., „soldatul”-mafiot al lui Volosevici, pe care edilul ploieștean îl delega să intermedieze afacerile dubioase.
Dacă in materialele trecute am prezentat întreaga structură mafiotă, insistând asupra structurilor superioare ale grupului, respectiv bosul din vârful MAI și locotenenții lui din Poliția de județ, articolul de față, pe baza unui rechizitoriu DNA de ultimă oră, face zoom pe soldatul grupării, jurnalistul C.S, și pe ajutorul esențial pe care acesta i l-a dat primarului Volosevici in chestiunile implicând ilegalități flagrante: cumpărare de voturi, mită, trafic de influență, evaziune fiscală. Recapitulare cu Mafia care-l protejează pe Volosevici: polițiști numiți politic și jurnalistul care-i face joburile murdare.
Mirițescu și Volosevici au devenit apropiați în intervalul când chestorul lucra ca Inspector General al IPJ Prahova. După ce a fost uns Inspector general adjunct al Poliției Române, Mirițescu și-a promovat doi oameni în structurile IPJ Prahova.
Al patrulea personaj cheie în structura de crimă organizată este C. S., specializat in jurnalism de șantaj la site-uri prahovene de presă.
Deși de doar 41 de ani, are reflexe de dinozaur ieșit din străfundurile capitalismului de peșteră ale anilor 90, când corupția ținea loc de lege, iar jurnalismul de șantaj te putea face milionar.
In condițiile în care vremurile s-au schimbat, iar media scrisă a căzut într-o audiență de nișă, omul își mărește veniturile subțiate din media devenind băiatul de casă al lui Volosevici.
Cum a cumpărat Volosevici voturile romilor ploieștenii, țepuind de 210.000 lei un om de afaceri rom.
Inițial adversar al lui Mirițescu, cultivându-și o imagine intransigentă de David care se ia la trântă cu Goliații corupți din poliție, C. S. a întors armele alăturându-se mafiei din poliție și primărie – si devenind omul de teren al lui Volosievici & Asociații (politici și de afaceri).
La ora actuală, ca jurnalist se folosește de ponturile oferite de un sef al IPJ Prahova, pentru a șantaja oameni de afaceri, iar Volosevici îl scoate la inaintare la combinațiile dubioase, unde tratează și negociază cu personajele gri – sau negociază și ia mita în numele edilului.
https://youtu.be/C5kDaJN0P5k?t=3https://youtu.be/C5kDaJN0P5k?t=1
În rechizitoriul DNA pe care se bazează articolul de față (pe langa cele peste 25 de ore de inregistrari ambientale, pe care le detinem si le vom publica, in totalitate), îl eclipsează chiar și pe primarul Volosevici, prin frecvența apariției în momentele cheie: peste tot unde apare ceva cu parfum de ilegalitate, numele lui C. S. este mai prezent decât Arafat la TV în timpul pandemiei. La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Faza cu santajul si punerea in dependenta a unei misterioase directoare de la APM Prahova (inregistrarea audio o gasiti pe … Gazarul!)
C.S. a pus la bătaie, ca argument, și o conștință de-a sa de la Garda de Mediu, o directoare care avea in atribuții și emiterea avizelor necesare funcționării Timbark și care ar putea influența decisiv obținerea contractului în termeni cât mai profitabili.
De data asta, povestea nu s-a terminat cu o țeapă, ci cu un happy end peste așteptările inițiale: nu doar că contractul a fost prelungit, dar și prețul pentru servicii a fost dublat, iar aceste servicii contractate au fost mărite numeric. Pentru ca banii să ajungă altfel decât la negru la echipa C.S.-Bellu, a fost incheiat un contract de prestare de servicii fictive de publicitate și consultanță între firma lui Bellu (Bell Studio Expresiv), și cea a lui G.V (Gentoil SRL.).
Evident, n-a fost realizat niciun material publicitar, chiar dacă bani s-au tot scurs în contul firmei. Pe de altă parte, administratorul asociat al firmei lui G.V, declară că procentul din încasările Gentoil ajuns în contul firmei lui Bellu ar fi fost nu de 25%, ci de 10%. De asemenea, mai afirmă el, cei 10.000 de lei dați teandemului C.S-Bellu, pentru a fi oferiți ca mită directorului Timbark, au fost oferiți sub forma unui contract de comision. Doar că nici de data asta lucrurile n-au mers conform înțelegerii: contractul a durat doar șase luni, după care a fost reziliat, iar din cei 20.000 pe care G.V îi vira firmei lui Bellu, doar 3.000 ajungeau la ruda sa, C.S pretinzând că o parte substanțială s-au dus sub formă de cotizație lunară, la misterioasa directoare de la Mediu care acum este pe la formatiunea politica AUR Prahova.
În sfârșit, ca deținător al unui restaurant, Bellu ar fi fost răsplătit și prin furnizarea unor servicii de catering pentru administrația locală, prin mijlocirea prefectului de Prahova.
Acuzații nesusținute de probe sau cu probe insuficiente Omul rom de afaceri G.V. mai susține că i-ar fi împrumutat lui Stavri 12.000 de euro pentru ca acesta, în calitatea lui de „bărbat de onoare”/„uomo d’onore”, să dea înapoi niște bani primiți ca șpagă pentru o intervenție care a eșuat. Șpagă ar fi fost dată de un angajat al Poliției, Iustin Panait, care vroia să ajungă director al instituției ploieștene – Politia Locala Ploiesti, faultând o reglementare care cere ca un șef suprem de poliție locală să aibă o vechime de minim 7 ani pe un post necesitând studii superioare. Versiunea este confirmată și de un coleg al lui Iustin Panait, care a afirmat că Panait îl ținea la curent cu demersurile lui de shortcut în carieră. Conform colegului de breaslă, Volosevici ar fi cerut 12.000 – 15.000 de euro pentru a-l numi pe Panait șef al Poliției Locale. Banii ar fi ajuns la Volosevici, firește, prin inevitabilul C.S. Însă în locul lui Panait a fost numit nașul lui Volosevici, Cătălin Albu, șef al Biroului de Mediu din cadrul Poliției Locale.
În plus, afirmă colegul de job, Panait n-ar mai fi văzut un ban înapoi din cei 12.000 sau 15.000 de euro. Cu toate astea, conchide rechizitoriul DNA, probele colectate (inregistrări ambientale, fotografii etc.) nu sunt suficiente pentru a susține acuzația de luare de mită.
O altă acuzație prezentă în rechizitoriu, în care nu s-au putut obține probe, este că primarul Volosevici, la sugestia lui C.S, ar fi intervenit pentru schimbarea destinației unei clădiri de birouri în bloc de locuințe, în schimbul căreia ar fi obținut 4 apartamente în clădire. Cedarea s-ar fi făcut prin interpuși, mama dezvoltatorului imobiliar, in calitate de vânzător, și mama lui C.S.
O informație de ultimă oră, apărută pe site-ul de presă Găzarul, afirmă că redacția a intrat în posesia unor dovezi despre implicarea lui C.S în vînzarea de apartamente în blocul costruit ilegal, care a depășit atât regimul de înălțime cît și de suprafață alocată, ceea ce a permis apariția a încă 30 de apartamente. În plus, ca să poată să vândă cele 30 de apartamente edificate ilegal, dezvoltatorul imobiliar ar fi falsificat o serie de acte, potrivit anchetatorilor. Conform sursei citate, procurorii dețin informaţii că dezvoltatorii au fost ajutaţi în această inginerie urbanistică de reprezentanţii Primăriei și de mai mulţi notari publici.
In sfârșit, apelând la un lider rom local, antreprenorul Petre Chiriac ar fi intervenit atât la Volosevici, cât și la Savri, pentru prelungirea autorizării de funcționare pentru mai multe tarabe pe care le deținea in Piața Centrală din Ploiești, autorizare care i-a fost suspendată. Conform opiniei liderului rom, C.S ar fi scos – contra cost – un as din mânecă, că o să pună o vorbă bună la șefa administrației piețelor in Primărie.
Costul: 1.000 de euro de tarabă. Petre Chiriac i-ar fi dat 15.000 de lei lui C.S, prin intermediul liderului rom, dar lucrurile nu s-au mișcat, motiv pentru care liderul s-ar fi dus la Volosevici, căruia i-a spus de banii dați lui C.S. Volosevici l-ar fi liniștit că problema o să se rezolve, reprosându-i însă atitudinea „recalcitrantă” (detinem inregistrarile audio pe care le vom publica). Cu toate astea, problema a rămas într-un suspans întins pe durată nedeterminată, cu toate asigurările ulterioare ale lui C.S.
Situația, afirmă liderul rom, s-a rezolvat abia când Petre Chiriac și-ar fi cerut, exasperat, banii înapoi. Petre Chiriac vine însă cu o versiune diferită a poveștii: recunoaște că ar fi dat „atenția” de 15.000 de lei liderului rom, dar că problema i s-a rezolvat abia la 7-8 luni de la rezilierea contractelor, după un șir de acțiuni judecătorești în care el și societatea Hale și Piețe s-au târât reciproc. Mai exact, s-ar fi rezolvat după ce la conducerea societății care administra piețele ploieștene a fost numită o altă echipă. Și în acest caz, chiar dacă pare că a dat o razantă, dream team-ul Vososevici-C.S a scăpat basma curată: nici bani iliciți n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Bafta lor că banii n-au miros. Vom reveni cu inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala, la ANAF si modul de operare a crimei organizate privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti.
- inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala:
„Aia” e doamna Zoia Staicu de la RASP, poate intelegem atacurile media asupra dansei!
2. inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici operau privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti:
3. inregistrari audio privind tandemul C.S – Volosevici si „sclavetii de la PSD”:
(Cerasela N.).
Exclusiv
O nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor
De la cod roșu la cod penal
În România, a devenit un ritual aproape liturgic: când un demnitar intră în vizorul justiției, nu-și caută avocat, ci regizor. Nu își pregătește apărarea în fața judecătorului, ci scenariul pentru talk-show. Nu intră în sala de judecată, ci în direct pe Facebook.
Ultimul mare „martir mediatic” intrat pe scenă este Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Din postura de simbol național al salvării de vieți, Arafat s-a transformat, peste noapte, în acuzatorul-șef al procurorului militar care îl investighează. Într-o ofensivă fără precedent, acesta aruncă acuzații de „plăsmuire” a competențelor, abuzuri și filaje halucinante, într-un spectacol de auto-victimizare în care justiția e împinsă pe targă direct în sala de reanimare mediatică.
Conform relatărilor HotNews și G4Media (sursa: hotnews.ro, g4media.ro), ceea ce vedem nu mai este doar un conflict procedural, ci o încercare metodică de intimidare a justiției, în văzul tuturor, cu audiență, reclame și like-uri.
Justiția live, cu rating: când Codul de procedură penală devine opțional
Codul de procedură penală are o pretenție absurdă într-o țară îndrăgostită de talk-show-uri: spune clar că urmărirea penală este nepublică (Art. 285 CPP). Adică, mai pe românește, ancheta nu se face la televizor, nici pe Facebook, nici prin comunicate lacrimogene.
Această regulă n-a fost inventată ca să protejeze orgoliul procurorilor, ci pentru a garanta aflarea adevărului, neutralitatea anchetei și șansa ca judecătorul să afle ce s-a întâmplat înainte să afle publicul ce „se simte”.
Raed Arafat a ales însă să opereze după alt protocol: „TV înainte de tribunal”. În loc să-și argumenteze apărarea în fața instanței, a decis să scoată la lumină, selectiv și teatral, detalii tactice din dosar:
- decizii ale judecătorilor,
- măsuri de supraveghere tehnică,
- ridicări de telefoane și echipamente,
- detalii despre filaj, GPS, înregistrări.
Mesajul implicit: „Eu vă spun adevărul înaintea procurorilor și a judecătorilor. Eu sunt transparența, ei sunt întunericul.”
Dilema este simplă și sinistră:
- ori Arafat deține informații obținute la limita legii, pe care le aruncă public pentru a pune presiune pe anchetatori;
- ori folosește arma comunicării publice pentru a decredibiliza ancheta înainte ca aceasta să ajungă în fața unui judecător.
În ambele scenarii, nu avem un demnitar care se apără, ci un demnitar care își judecă singur magistratul, în direct. E mai puțin drept la apărare și mai mult linșaj preventiv. Subtextul este devastator pentru orice procuror care îndrăznește să-și facă treaba:
„Dacă pui mâna pe mine, te pun eu pe ecran.”
Filaje, GPS și „contrabandă altruistă”: thrillerul în care inculpatul e și scenarist
Confruntarea dintre șeful DSU și Parchetul Militar a escaladat dincolo de dialogul instituțional. Ne aflăm într-un război total de imagine, în care fiecare postare, fiecare declarație și fiecare leak calculat devin grenade de PR.
Conform informațiilor prezentate de Arafat și reflectate de presa centrală (HotNews, G4Media), tabloul este de film polițist cu tentă de telenovelă:
- Filaj „de o gravitate excepțională” – Arafat afirmă că, timp de cinci luni, ar fi fost urmărit ca un personaj de crimă organizată: monitorizare prin GPS, înregistrări audio-video, fotografii operative, tot arsenalul tehnic al supravegherii. Iar toate acestea, spune el, ar fi fost bazate pe „supoziții plăsmuite”.
- Sechestru pe conturi și bunuri – Procurorii ar fi pus sechestru nu doar pe conturile și bunurile sale, ci și pe cele ale altor persoane și mari companii. Arafat mută bătălia din dosar în talk-show: cere judecătorilor, prin presă, să oblige parchetul să-i restituie echipamentele ridicate. Tribunalul moral se ține pe internet.
- „Contrabandă cu un elicopter militar” – varianta altruistă – Culmea ironiei: șeful DSU ridiculizează acuzațiile, prezentându-le ca pe o absurditate istorică – „contrabandă cu un elicopter militar” destinat salvării de vieți, adică o „contrabandă în favoarea statului”. Contrabandă altruistă, noul concept de apărare made in România: săvârșești, dar pentru binele comun.
În acest scenariu cu pretenții de epopee, un detaliu-cheie este împins discret sub preș: mandatele de supraveghere tehnică – GPS, interceptări, înregistrări – nu le inventează procurorul seara, la cafea. Ele sunt autorizate de un judecător.
Atunci când Arafat vorbește despre „abuzuri” și „plăsmuiri” fără a aștepta hotărârea instanței, mesajul real nu mai este doar despre un procuror „rău”, ci despre un sistem judiciar transformat, în narațiunea lui, într-o conspirație personală.
Tradus în limbajul simplu al pamfletului:
„Nu doar procurorul e problema, tot sistemul mă vânează. Eu, salvatorul, sunt victima statului de drept.”
Guvernul în moarte clinică: toată lumea tace, să nu supărăm SMURD-ul
În orice democrație care nu se tratează cu glucoză electorală, un secretar de stat care iese zilnic și atacă frontal organele de urmărire penală ar fi, cel puțin, suspendat până la clarificarea situației.
În România, însă, Prim-Ministrul și Ministrul de Interne par să fie internați la secția de tăcere intensivă. Din partea Executivului, niciun gest, nicio măsură, niciun semn că cineva înțelege pericolul precedentului.
De ce?
- Frica de „sfântul capital de imagine SMURD”
Raed Arafat nu este doar un demnitar. Este un brand. Numele lui este lipit de SMURD, de intervenții spectaculoase, de tragedii naționale gestionate în direct. Pentru politicieni, a-l atinge pe Arafat înseamnă a risca o criză de PR națională.
O suspendare ar fi imediat transformată, chiar de protagonist, în „tentativa cinică a politicienilor de a distruge sistemul de urgență”. Iar în logica electorală de carton, niciun guvern nu vrea să fie acuzat că a „omorât SMURD-ul”. - Confuzia perfect calculată: omul e instituția, instituția e omul
Arafat joacă magistral cartea contopirii cu DSU: el nu este doar șeful instituției, el „este” instituția. Orice anchetă la adresa lui devine, în subtext, un atentat la capacitatea de intervenție a statului.
Nimeni nu contestă meritele SMURD. Dar când o instituție este folosită ca scut anti-justiție, nu mai vorbim de respect, ci de șantaj emoțional. Statul de drept ajunge astfel în situația grotescă în care nu poate atinge un demnitar pentru că „îl iubesc oamenii”.
Între timp, rămânând nestingherit în funcție, Arafat păstrează o pârghie uriașă de putere:
- are subordonate persoane care pot fi martori în dosar,
- controlează documente și fluxuri de informații ale DSU,
- folosește autoritatea funcției pentru a-și face propria apărare instituțională.
Cu alte cuvinte, omul cercetat penal stă la biroul din care poate influența mediul probei. Și guvernul îl privește, își ia pulsul electoral, și apoi își declară tăcere stabilă.
„Luați-mi procurorul, că nu-mi place”: manual pentru demolarea statului de drept în prime-time
O altă piesă centrală în scenariul lui Raed Arafat este atacul direct asupra procurorului de caz. Mesajul: procurorul ar fi „părtinitor”, „abuziv”, deci trebuie schimbat.
Problema nu este că un inculpat contestă un procuror – există căi legale pentru asta. Problema este că se încearcă transformarea acestui demers într-o presiune publică, ca și cum statul de drept ar funcționa pe principiul „dați alt procuror, că ăsta nu corespunde la sondaje”.
În realitate, schimbarea procurorului nu se face nici cu like-uri, nici cu share-uri, nici prin declarații belicoase în presă:
- există proceduri judiciare clare – recuzare la procurorul ierarhic superior,
- sau, în cazuri justificate, preluarea dosarului de către Parchetul General,
- totul pe motive temeinice, argumentate, nu pe scandal mediatic orchestrat.
Dacă fiecare demnitar anchetat ar putea să-și schimbe procurorul doar acuzându-l la televizor, justiția în România ar deveni o glumă sinistră: „sistemul în care inculpatul își angajează anchetatorul preferat, la pachet cu pachetul de imagine”.
Ce testează, în fapt, acest caz? Capacitatea statului de drept de a rezista unui personaj cu capital de imagine, funcție cheie și reflex de a transforma orice întrebare juridică într-o dramă națională în care el joacă rolul de victimă eroică.
Concluzie: Statul de drept nu se tratează la SMURD
Atacul lui Raed Arafat la adresa procurorului militar nu mai este doar o reacție nervoasă a unui demnitar pus sub lupă. Este un manual de distrugere a încrederii în justiție, livrat în doze zilnice, cu sursă verificabilă în relatările HotNews și G4Media.
Când permiți ca demnitari în funcție:
- să scoată la tarabă detalii din dosare nepublice,
- să acuze abuzuri înainte să vorbească instanța,
- să folosească instituțiile ca scut personal,
- să preseze pentru schimbarea procurorului prin scandal mediatic,
transformi actul de justiție într-un show de wrestling televizat, cu robe în loc de costume lycra și cu rechizitorii în loc de microfoane.
Ieșirea din acest delir nu se face pe Facebook, nici în studiourile de televiziune. Dacă există abuzuri ale procurorilor, ele trebuie sancționate drastic – de judecători, de Inspecția Judiciară, prin mijloacele legii.
Până atunci, însă, există o obligație minimă: ca Raed Arafat să se supună acelorași legi pe care pretinde că le apără, fără să transforme justiția în țintă de tir mediatic și fără să creadă că orice dosar penal poate fi resuscitat la SMURD și declarat „stabil, dar critic, pentru imaginea inculpatului” (Cristina T.).
Exclusiv
Republica „SECRET”: cum a secretizat MAI ceea ce scrie negru pe alb în Monitorul Oficial
„Dezvăluie Sindicatul Diamantul”: când totul e public, doar tupeul e clasificat
Dezvăluie Sindicatul Diamantul: în Ministerul Afacerilor Interne s-a inventat o nouă specie de document – „secretul public”. Adică exact situația în care Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, împreună cu anexele ei, este publică, tipărită frumos în Monitorul Oficial, accesibilă oricui are ochi și minimă răbdare… dar Metodologia de aplicare a aceleiași legi, prin Ordinul MAI S/7/2018, devine, brusc, „SECRET”.
Pe coperta spectacolului stă scris mare:
„IRONIA SECRETIZĂRII ABUZIVE: CÂND TOTUL ESTE PUBLIC!”
Iar dedesubt, instituția își dă singură în petec.
Legea e publică, sporurile sunt publice, anexele sunt publice. Ghici ce nu e public? Ordinul…
În Monitorul Oficial, Legea 153/2017 strălucește oficial: act public, accesibil tuturor, cu anexe, tabele, familii ocupaționale, inclusiv celebra Anexă nr. II, cap. I, lit. a), care vizează familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională”. Totul la vedere, în clar, cu sporuri, procente, condiții, fără niciun „clasificat” lipit pe colțul paginii.
Adică statul român recunoaște, în plină lumină a legii, că pentru polițiști, jandarmi & co. există:
- spor de confidențialitate,
- spor de vechime,
- spor pentru condiții deosebite,
- sporuri specifice funcției,
- majorări pentru munca în ture,
- spor pentru munca suplimentară,
- spor de noapte și alte minunății procentuale, toate enumerate generos în anexele publice.
Pe scurt: drepturile sunt desenate frumos în lege, cu pixul gros, ca să nu spună nimeni că „nu știa”.
Ordinul S/7/2018: când metodologia nu luminează, se bagă la întuneric
Și acum, piesa de rezistență: Ordinul MAI S/7/2018 – „Metodologia de aplicare a Legii nr. 153/2017”. Exact documentul care ar trebui să explice cum se aplică, concret, publicul din Monitorul Oficial. Ei bine, acest act este pus sub ștampilă „SECRET”.
Conform informațiilor scoase la lumină de Sindicatul Diamantul, secretizarea:
- nu protejează niciun interes real de securitate națională;
- produce un prejudiciu clar pentru angajați, care nu pot verifica transparent cum le sunt calculate salariile;
- este abuzivă, în condițiile în care baza (legea + anexele) este deja publică;
- devine, practic, o barieră opacă între polițist și propriul lui fluturaș de salariu.
Pe românește, metodologia nu e secretă ca să apere țara, e secretă ca să nu poți pune prea multe întrebări.
„Nu este SECRET!”… dar totuși se ascunde cum se calculează
Ironia maximă: actele individuale de numire în funcție și salarizare se comunică fiecărui angajat. Adică nu sunt secrete. Fiecare dintre cei circa 120.000 de salariați ai MAI primește, negru pe alb, informații despre salariu, sporuri, încadrare.
Mesajul Sindicatului Diamantul este limpede:
- nu este secret faptul că ai un anumit salariu;
- nu este secret că primești spor de vechime, de confidențialitate, de condiții deosebite, de noapte, de muncă suplimentară ș.a.m.d.;
- nu este secret că toate acestea au temei legal în Legea 153/2017 și anexele sale publice.
Atunci, ce se ascunde? Mecanismul aplicării. Adică tocmai modul în care se combină, se interpretează și se aplică aceste prevederi pentru fiecare om în parte. Cu alte cuvinte, rezultatul îl vezi, dar logica din spate e „clasificată”.
„Secret de stat”: cât ia omul în mână nu e rușinos, cum ajunge să ia atât devine rușine de minister
În afișul prezentat de Sindicatul Diamantul, polițiștii sunt caricaturizați cu procente atârnând de ei:
-
- spor de vechime,
-
- spor de confidențialitate,
-
- spor pentru condiții deosebite,
-
- spor specific funcției,
-
- majorare pentru munca în ture,
-
- spor pentru munca de noapte,
-
- spor pentru munca suplimentară.
Un coleg poate ajunge să aibă o salată întreagă de procente, dar când întreabă „Cum ați calculat exact?”, răspunsul instituției este, practic:
„Este secret, tovarășe. Ai încredere.”
Nu e secret cât scrie pe fluturaș. E secret doar algoritmul de laborator prin care ministerul combină ce scrie public în lege cu propria lui metodologie opacă.
Secretizarea ca armă administrativă: nu întreba, nu contesta, nu înțelege
Sindicatul Diamantul pune degetul pe rană: acest tip de secretizare nu apără România, ci apără Ministerul de întrebările propriilor angajați.
Rețeta:
- Legea și anexele: publice, să dea bine la transparență.
- Metodologia de aplicare: secretă, ca să nu poți demonstra cu act în mână unde e încălcarea sau interpretarea „creativă”.
- Salariatul: bombardat cu procente, sporuri și termeni, dar fără acces la modul real în care au fost aplicate.
Astfel, orice discuție despre:
- dacă sporurile sunt calculate corect,
- dacă anumite componente au fost tăiate „din pix”,
- dacă există diferențe nejustificate între oameni aflați în situații similare,
se lovește de zidul clasic: „Ne pare rău, actul este clasificat”.
Când Ministerul își secretizează propriile greșeli
Imaginea centrală, a unui voluminos dosar „SECRET” pus peste lege și peste Monitorul Oficial, este mai mult decât simbolică. Transmite exact esența problemei:
- în loc să fie un instrument de claritate, metodologia devine un paravan;
- în loc să ușureze înțelegerea și aplicarea legii, o transformă într-un labirint accesibil doar „inițiaților”;
- în loc să ofere predictibilitate salarială, adâncește confuzia și suspiciunea.
Iar când o instituție ajunge să își ascundă chiar modul în care își plătește propriii oameni, nu mai vorbim de securitate națională. Vorbim de o securizare a propriilor derapaje.

Concluzie: în MAI, adevărata „informație clasificată” este respectul față de angajați
Ce reiese, din materialul și mesajul public al Sindicatului Diamantul, este simplu:
- Legea e publică.
- Anexele sunt publice.
- Lista de sporuri și tipuri de drepturi e publică.
- Actele individuale de salarizare sunt comunicate angajaților.
- Singurul lucru ascuns este tocmai cheia de interpretare: Ordinul MAI S/7/2018, secretizat abuziv.
Adevăratul „secret de stat” nu sunt salariile polițiștilor. Adevăratul secret pare să fie cât de departe este ministerul dispus să meargă ca să își țină angajații în ceață.
Iar dacă ar fi să rescriem afișul într-o singură frază, ar suna așa:
„IRONIA SECRETIZĂRII ABUZIVE: CÂND TOTUL ESTE PUBLIC, DOAR ABUZUL ESTE CLASIFICAT.” (Cristina T.).
Exclusiv
Academia de Haos a Poliției Române: „Jurați credință confuziei!”
Ceremonia absurdului: jurământ cu bilețelul alb în mână
Debutul în carieră al promoției iulie 2026 de la Academia de Poliție arată mai puțin a moment solemn și mai mult a sketch prost de televiziune. Potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul Europol, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) au decis, cu o nonșalanță demnă de manualul de „Așa nu”, să pună la încercare nervii și viața personală a noilor absolvenți.
Aproximativ 130 de absolvenți ai Facultății de Drept și ai Facultății de Poliție stau, cu doar ore înainte de repartizare și de depunerea jurământului, într-o incertitudine totală: nu au primit nici până acum lista cu posturile disponibile. Marți ar trebui să fie repartizați, miercuri să jure credință statului, dar statul, prin minunata sa conducere polițienească, încă se gândește dacă să le spună sau nu unde vor munci.
Pe românește, tinerii ofițeri se pregătesc să jure credință unei instituții care nu e în stare să le spună nici măcar „unde” și „pe ce post” vor jura.
Ruleta rusească a carierei: „Intri în sală, tragi la sorți și pleci la 500 km de casă”
În loc ca alegerea primului loc de muncă să fie o decizie matură, gândită împreună cu familia, cu analize de costuri, de relocare, de viață personală, IGPR oferă varianta românească: „vedem la fața locului”. Există, potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, scenariul grotesc în care absolvenții vor afla ce posturi sunt disponibile chiar în sala de repartizare.
Adică: intri în sală, te uiți pe o listă pe care o vezi în premieră, și în câteva minute trebuie să decizi unde îți muți viața. Zero timp pentru analiză, zero timp pentru familie, dar suficient dispreț ca să înțelegi cât de „importantă” ești ca resursă umană în ochii sistemului.
Și, ca ironia să fie completă, promoția din acest an este mai mică decât în anii trecuți. În loc să fie mai ușor de gestionat, să existe liste clare, comunicate din timp, IGPR confirmă că poate face haos și cu puțini oameni. Când e vorba de resursa umană, lipsa de interes nu mai e excepție – e procedură standard.
IGPR – maestru de ceremonii la „Festivalul Nepăsării”
În mod normal, o promoție mai puțin numeroasă ar fi un avantaj administrativ: mai puține fișe, mai puține posturi de distribuit, mai simplă toată logistica. În stilul deja clasic al IGPR, însă, acest avantaj e transformat în praf. Nicio listă clară, nicio comunicare din timp, nimic. Doar un vid organizațional ridicat la rang de politică de resurse umane.
În loc să arate respect față de începutul de carieră al viitorilor polițiști, IGPR pare să transmită un singur mesaj: „Nu contați. Sunteți numeri de matricolă, nu oameni cu vieți, familii și chirii de plătit.”
Și după aceea, tot instituția se miră, cu aer de mirare virgină, de ce demisionează pe capete polițiștii tineri.
Poliția de Frontieră: promisiuni cu ture, realitate cu opt ore la capătul țării
Dacă la IGPR haosul e sport olimpic, la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) lucrurile sunt la fel de „bine” puse la punct. Conform informațiilor relatate de Europol, chestorul Stoica le-a transmis viitorilor ofițeri că vor fi scoase posturi în sistem de ture, ceea ce le-a dat oamenilor speranța unui minim echilibru: poate un loc mai aproape de casă, poate un program cât de cât compatibil cu viața de familie.
Surpriză: când au apărut listele săptămâna trecută, toate aceste promisiuni s-au evaporat. Realitatea: doar posturi cu program de opt ore, multe la sute de kilometri de domiciliu.
Pe scurt, li s-a vândut o poveste frumoasă, iar la final li s-a livrat varianta „hard”: program fix, departe de casă, zero empatie față de faptul că vorbim de oameni, nu pioni fără adresă.
Planificarea „made in sistem”: absolvi marți, miercuri ești deja la post, joi încerci să-ți găsești viața
Calendarul de încadrare al noilor ofițeri frizează absurdul. Promoția absolvă pe 29 iulie, iar a doua zi trebuie să fie deja prezentă în noile unități.
Într-o singură zi, conform logicii seci a biroului:
- pleci din București;
- ajungi acasă, iei lucrurile;
- te deplasezi în localitatea unde ai fost repartizat;
- îți cauți și găsești, miraculos, o locuință de închiriat;
- și, eventual, mai și fii apt de muncă, odihnit, gata să-ți începi „cu demnitate” cariera.
Acest termen „de respect” este, în realitate, imposibil de respectat. E demonstrația perfectă a lipsei de respect față de oamenii pe care statul pretinde că îi formează pentru a-i pune în slujba sa.
Chestorul Stoica și legea: „Mutări la cerere”, dar doar după ureche
Ca să fie tabloul complet, același chestor Stoica le-a transmis absolvenților că mutările ulterioare se vor putea face doar la cererea lor. Formularea, raportată la prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ridică semne serioase de întrebare.
Într-un sistem cu un deficit de personal de peste 20%, unde aproape fiecare unitate se plânge că nu are oameni, interesul instituțional ar trebui să fie să plaseze polițiștii acolo unde e nevoie, într-o logică eficientă și predictibilă.
În schimb, se practică interpretări restrictive, comunicate ca niște axiome de birou, care amplifică incertitudinea tinerilor ofițeri. Omul devine, din nou, un detaliu neglijabil în ecuația unei instituții care nu pare să își înțeleagă nici nevoile, nici oamenii.
„Bine ați venit în sistem”: ghidul perfect pentru demisii rapide
Toate aceste situații – haosul de la IGPR, promisiunile schimbate la IGPF, calendarul imposibil, interpretările discutabile ale legii – compun același tablou: un sistem care tratează cu superficialitate crasă nevoile viitorilor polițiști.
Sindicatul Europol expune exact ceea ce trăiesc de fapt promoțiile noi, fie că vorbim de absolvenții Academiei de Poliție, fie de cei ai școlilor de agenți:
- lipsă de responsabilitate;
- comunicare deficitară;
- neasumarea deciziilor la nivel de conducere IGPR și IGPF;
- ignorarea efectivă a impactului asupra vieții oamenilor.
Iar după ce sistemul își bate joc de începutul de drum al acestor tineri, tot el se declară „șocat” când mulți dintre cei proaspăt încadrați aleg să demisioneze după o perioadă foarte scurtă de activitate.
Concluzie: Respectul – „post vacant” la IGPR și IGPF
Respectul pentru oameni și pentru debutul carierei lor ar trebui să fie fundamentul oricărei instituții care pretinde că apără legea și ordinea. În realitate, în cazul IGPR și IGPF, respectul pare să fie doar un post vacant, pe care nu se obosește nimeni să-l ocupe.
În loc de bun venit în sistem, noilor ofițeri li se servește un mesaj rece și clar:
„Nu sunteți prioritari, sunteți consumabili. Îmbrăcați uniforma, jurați credință și descurcați-vă cum puteți.”
Iar apoi, când pleacă, tot sistemul se miră. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileMascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 3 zile„Transfer în interesul… pilelor” – Cum se teleportează incompetența pe funcții strategice în fix șapte zile lucrătoare
-
Exclusivacum o ziO nouă „grădiniță de cadre” în Academia de Cămătărie: cum plânge „tăticul” Năsulea la secție pentru custodie, după ce a terorizat IPJ Prahova -„Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX
-
Exclusivacum 3 zileGuvernul „Nu stie, Nu poate, Nu răspunde”. MAI: Bani au fost, voință zero. Restul e fum juridic și contabili de carton
-
Exclusivacum 4 zileDe la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri
-
Exclusivacum 4 zileGDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume
-
Exclusivacum 3 zileCaracatița cu carnet de partid: MEDAT, ministerul în care reforma e doar o glumă proastă
-
Exclusivacum 4 zileGarda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache



