(Preluare Inpolitics):

Întrebarea zilei pe mapamond e cine și de ce a pus la cale prigonirea lui Trump într-un moment cînd cele două mari partide trebuie să-și oficializeze candidații pentru Casa Albă. Democrații lui Biden ar putea avea interesul să radă un candidat republican puternic și să trezească un sentiment de jenă în rîndul alegătorilor republicani. Ai lui Trump ar putea miza, pe de altă parte, pe victimizarea fostului președinte, ceea ce i-ar spori procentele. Ambele variante sunt valabile, teoretic. Dar dacă – ipoteză absolut terifiantă – mai există și un al treilea jucător interesat?

În mod normal, principalii suspecți pentru operațiunea anti-Trump sunt democrații, care ar vrea să-și lichideze politic, din fașă, marele adversar. Și totuși, ar fi o strategie extrem de riscantă. Pentru că niciun consultant, sociolog, politolog, futurolog șamd nu ar putea vreodată să intuiască exact reacția marelui public. Niciodată nu s-a putut, niciodată nu se va putea. Pentru că natura umană e imprevizibilă. În loc să-l lichideze, ar putea să-l facă iar președinte.

Avem deja precedentul Bill Clinton, a cărui aventură cu Lewinski a fost mult mai gravă decît cea a lui Trump. Nu doar că era președinte în exercițiu, dar locul dezmățului a fost chiar Casa Albă – o desacralizare instituțională, s-ar putea spune – iar femeia lucra la președinție. Nicio legătură cu aventura ”civilului” Trump, petrecută cu 10 ani înaintea mandatului, cu o vedetă porno la fel de ”civilă”.

Și totuși, publicul american a reacționat neașteptat. În loc să fie dezamăgiți de Clinton, americanii s-au adunat în jurul lui, sondajele arătînd o susținere masivă în momentul în care Senatul se pregătea să decidă soarta preşedintelui american. Între 63% și 65% dintre adulţii americani considerau, în ianuarie 1999, că preşedintele nu ar trebui să fie destituit, iar o anchetă realizată la sfîrşitul anului de institutul Gallup îl plasa pe Clinton pe primul loc pe lista „celor mai admirate personalităţi” de către americani, înaintea Papei Ioan Paul al II-lea. Pe 20 ianuarie un sondaj CBS releva că 75% dintre cetățeni erau mulțumiți de modul în care Bill Clinton conducea ţara.

În februarie, două treimi dintre americani aprobau achitarea lui Bill Clinton în procesul de destituire. O proporţie de 56 la sută dintre persoanele chestionate considerau chiar că Senatul ar trebui să renunţe de acum încolo la a-l cenzura sau mustra pe Clinton.

”Este pentru prima dată cînd se conturează o majoritate clară în rîndul publicului american care se pronunţă împotriva cenzurării politice a comportamentului lui Bill Clinton, ceea ce ar putea constitui un semn de lehamite a americanilor pentru această afacere”, remarca „Washington Post”.

La fel, ori mai dihai, s-ar putea întîmpla și în cazul lui Trump.
Risc imens pentru democrați, cum spuneam.

Să fie psihologia inversă a republicanilor la mijloc? Adică să fi tras sforile pentru incriminarea lui Trump ca să îl victimizeze și să-l crească în sondaje?
Perfect plauzibil și asta.
Dar, evoluția la firul ierbii a situației e la fel de greu predictibilă. Dacă americanii ajung să creadă că poate Trump nu e cea mai bună soluție și e cazul să lase locul altuia cu mai puține tinichele de coadă?

În ambele ipoteze, riscurile sunt uriașe pentru cei care ar fi instrumentat cazul.

Există însă și un scenariu care merge la sigur. Unul terifiant.

Anume că nu e mîna vreuneia dintre cele două tabere politice mari.

Ci asistăm la un joc al marilor corporații, interesate să slăbească statul american în ansamblu.

Or, indiferent cum va evolua cazul Trump, există o certitudine: imaginea Americii e pusă greu la încercare. Restul lumii asistă cu uluire la evenimente pe care abia dacă ar fi îndrăznit Hollywoodul să le schițeze.
Să se discute public despre inculparea, arestarea, amprentarea, încătușarea, condamnarea pentru 136 de ani a unui fost și posibil viitor președinte e ucigător. Să se dezbată la nivel de experți în Drept posibilitatea ca SUA să aibă un președinte în exercițiu care să conducă de după gratii e încă mai halucinant. Dar se întîmplă.

Imaginea superputerii mondiale se năruie catastrofal. Rușii și chinezii au băgat șampania la rece, probabil.

Puterea statului american slăbește corespunzător. Analogiile cu alte căderi de imperii din istorie vin tot mai des.
Se vorbește acum de căderea imperiului american, cel mai puternic stat din lume.

Într-o analiză excepțională publicată în toamnă de fostul negociator-șef al României pentru aderarea la UE, Vasile Pușcaș, reputatul dipomat avertiza că lumea se confruntă în istoria recentă cu ciocnirea dintre corporații (mai ales cele din domeniul supertehnologiilor moderne) și guverne, în numele supremației decizionale.

”S-a putut constata că importante corporații Big Tech, cu sediile principale în state care oficial nu sunt părți înscrise în conflict, au intervenit direct de partea Ucrainei, sprijinind cu mare eficiență derularea operațiunilor militare dirijate de la Kiev. Așadar, Big Tech a devenit pe față actor al luptei pentru putere în sistemul internațional, s-a implicat în jocurile geopolitice din zilele noastre (un atribut considerat a fi doar al statelor) și se previzionează că viitorul statut de Mare Putere va putea aparține nu doar statelor puternice, cu care ultimele decenii ne-au obișnuit, ci și corporațiilor care vor opera cu Big Data” scria Pușcaș.

”De unde și îngrijorarea Marilor Puteri “clasice” care vor să impună acestor corporații multinaționale reglementări „naționale”, pe când statele care nu au creat astfel de entități economico-financiare ar prefera să fie propuse reglementări internaționale (experiența reglementatoare a Uniunii Europene este adusă frecvent în discuție)”.
(…)
Cum va arăta lumea de mâine?
E nevoie de un parteneriat stat-corporații
Big Tech, Inteligența Artificială, Big Data și viitoarele cuceriri ale științei și tehnologiei pot să fie oportunități deosebite pentru evoluția lumii doar în cazul când statele, care nu-și vor pierde suveranitatea și importanța dacă vor voi și putea să-și îmbunătățească funcțiile, vor înțelege că este nevoie de un nou tip de parteneriat cu corporațiile, bazat pe realitățile complexe, aflate într-o dinamică formidabilă, care solicită un proces de reglementare adecvat, favorizând și derularea de raporturi sociale interne și internaționale general umane. Statele și corporațiile au fiecare și împreună locuri constructive în viitorul sistem internațional, cu condiția să nu readucă în prim-plan formule învechite ale luptelor pentru putere, ci să urmeze căile concurenței specifice, transparente și corecte. Soluții există, ele trebuind doar să fie căutate și adoptate cu bună credință și pentru scopuri îndreptate spre progresul umanității” conchidea reputatul diplomat și politician.

La cum se prezintă America în scandalul Trump, teamă ne e că sunt șanse mari ca mîna nevăzută care a apăsat butoanele să aparțină exact mega-corporațiilor de care vorbește Pușcaș, într-un război nevăzut cu statul american. Un război în care, cel puțin deocamdată, amintitul stat pierde.