Featured
Oraşul Shanghai va elimina de azi unele măsuri ale politicii draconice anti-Covid în vigoare în China
Oraşul Shanghai va elimina de luni unele măsuri ale politicii draconice anti-Covid în vigoare în China, au anunţat autorităţile duminică, după un val de demonstraţii istorice împotriva restricţiilor de sănătate şi pentru mai multe libertăţi politice, relatează News.ro.
Locuitorii acestui centru financiar al Chinei vor putea din nou să folosească transportul public şi să acceseze anumite locuri publice, cum ar fi parcuri şi atracţii turistice, fără a fi necesar să arate un rezultat negativ al testului PCR, vechi de mai puţin de 48 de ore, se arată într-un comunicat difuzat pe reţeaua socială WeChat.
Shanghai merge astfel pe urmele multor oraşe, inclusiv Beijing, Tianjin, Shenzhen şi Chengdu, care au anulat sâmbătă obligaţia de a prezenta un test negativ în transportul public.
China a încercat rapid să înăbuşe mişcarea, cu o prezenţă puternică a poliţiei pe străzi şi o supraveghere sporită a reţelelor sociale.
În acelaşi timp, mai multe oraşe au început să uşureze restricţiile, în special prin renunţarea la testarea zilnică în masă, unul dintre stâlpii plictisitori ai „zero-Covid”, în vigoare de aproape trei ani.
Autorităţile locale din Beijing au renunţat sâmbătă la înregistrarea cu numele real care era necesară pentru achiziţionarea de medicamente pentru răceală şi febră.
Exclusiv
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională
O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București spre Curtea Constituțională, cu destinația: „Ministerul care reglementează prin hârtii fantomă”. Potrivit Sindicatului Diamantul, miza este explozivă: cine are, de fapt, voie să taie și să spânzure drepturi salariale – ministrul, Parlamentul sau o structură anonimă, botezată „financiară centrală”, care dă ordine prin „puncte de vedere” pe care nu le-a votat nimeni și nu le-a văzut aproape nimeni?
În centrul scandalului se află art. 86 alin. (7) din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017, acolo unde o singură sintagmă, „reglementării”, a fost transformată, cu multă imaginație birocratică, în armă de restrâns drepturi salariale de către Direcția Generală Financiară (DGF) a ministerului.
„Reglementare” pe sub masă: când Direcția Financiară se crede Parlament și Guvern la pachet
Excepția ridicată la Tribunalul București vizează exact această „magie semantică”: art. 86 alin. (7) este atacat în măsura în care permite interpretarea că structura financiară centrală a ministerului – DGF – poate „reglementa” drepturi salariale prin:
- puncte de vedere,
- interpretări „obligatorii”,
- hârtii interne care nu văd niciodată lumina Monitorului Oficial.
Adică, în loc ca drepturile salariale să fie stabilite prin legi, ordonanțe, ordine de ministru publicate și asumate, ele sunt, de fapt, redesenate în birouri de finanțiști cu pixul în mână și parafa pe colțul paginii. Să legiferezi prin „punct de vedere” e noul sport național: zero transparență, zero dezbatere, impact maxim.
Sindicatul Diamantul arată că o asemenea practică lovește direct în:
- art. 1 alin. (4) din Constituție – separația puterilor în stat,
- art. 1 alin. (5) – legalitate și securitatea raporturilor juridice,
la pachet cu o colecție de drepturi călcate în picioare: - art. 16 (egalitate în drepturi),
- art. 21 (acces la justiție),
- art. 24 (dreptul la apărare),
- art. 31 (dreptul la informație),
- art. 41 (dreptul la muncă și protecție socială),
- art. 78 (intrarea în vigoare a actelor normative, adică nu prin „adresa nr. X depusă la registratură”).
Viciul 1: Ministrul există doar pe hârtie, „structura” taie și spânzură
Primul viciu invocat: o competență personală a ministrului este pasată, ca o minge fierbinte, către o „structură” care nici măcar nu e subiect de drept.
Conform art. 20 din Legea 500/2002, ordonatorul principal de credite este ministrul, în persoană, cu nume, prenume, semnătură și răspundere. El trebuie să-și asume deciziile, să emită ordine, să semneze.
În practică, însă, arată Sindicatul Diamantul, scenariul arată așa:
- ministrul stă în vitrină,
- Direcția Generală Financiară decide prin „puncte de vedere”,
- iar angajații află că drepturile lor salariale sunt „reglementate” nu prin lege, ci prin interpretări interne, niciodată publicate oficial.
Cu alte cuvinte, responsabilitatea e a ministrului, dar pixul de execuție și de tăiere a drepturilor e la o structură anonimă. Ministrul e doar decorul, „structura” e regizorul din umbră.
Viciul 2: Preluarea puterii de regulă de către contabili-juriști de ocazie
Al doilea viciu: atribuții de reglementare juridică sunt date unei structuri populate cu personal economic, în timp ce ministerul are, culmea ironiei, o direcție juridică plină de consilieri specializați, autorizați chiar prin Legea 514/2003.
Pe românește:
- juriștii există, sunt plătiți, au statut și atribuții,
- dar finanțiștii sunt cei care „reglementează” prin adrese, interpretând legea după cum dă bine la buget.
E ca și cum, într-un spital, protocolul medical ar fi stabilit nu de medici, ci de contabila șefă, prin „notă internă obligatorie”. Îți taie tratamentul din pix și îți explică apoi, cu aer grav, că „așa a reieșit din analiză”.
Viciul 3: Drept românesc cu fantome – „gestiune” fără gestionar, „reglementare” fără persoană
Al treilea viciu atinge direct arhitectura dreptului românesc: în România, reglementarea aparține întotdeauna unei persoane concrete, nu unei „structuri” fluide.
Chiar aceeași Anexă VI, la art. 90, cere ordin al ordonatorului de credite. Adică un act semnat de cineva asumat, nu un document rătăcit printr-un sertar al DGF.
În plus, Legea 22/1969, privind gestiunea bunurilor materiale, spune clar: nu există „gestiune” fără gestionar-persoană. Analog, nu ar trebui să existe „gestiune” de drepturi salariale fără o persoană care își asumă semnătura, nu o „structură” abstractă care se evaporă când apar problemele.
Dar în realitate, reiese din motivare, avem:
- „gestiune” a drepturilor salariale fără gestionar asumat,
- „reglementare” fără act normativ,
- puncte de vedere care se comportă ca niște ordine de ministru, dar nu poartă nicio răspundere de ministru.
„Punctul de vedere” care decide salarii: DGF face jocurile, instanța trebuie să taie nodul
Legătura cu dosarul concret este dureros de clară. În cauză, pârâții își justifică refuzul tocmai printr-un asemenea document: punctul de vedere DGF nr. 462624/2026.
Acest „punct de vedere” nu e doar o opinie inocentă; el este tratat ca lege internă:
- pe baza lui se resping drepturi,
- pe baza lui se refuză aplicarea unor majorări,
- pe baza lui se ciuntește ceea ce Legea 153/2017 părea să promită.
Instanța, în baza art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, trebuie să verifice legalitatea acestui punct de vedere. Iar aici intervine excepția: dacă textul de lege care permite DGF să „reglementeze” cade ca neconstituțional, tot ce decurge din el – inclusiv punctul de vedere 462624/2026 – devine emis fără competență. Adică simplă hârtie administrativă, fără putere de a tăia drepturi.
Pe scurt: dacă se rupe piciorul legal al DGF, se prăbușește tot scaunul de „interpretări obligatorii”.
Curtea Constituțională, invitată să stingă „incendiul” făcut cu pixul
Prin excepția trimisă de la Tribunalul București, Curtea Constituțională este pusă în fața unei întrebări esențiale pentru toată administrația publică:
Poate o structură tehnică, internă, cu personal economic, să condiționeze, să restrângă sau să rescrie drepturi salariale prin „puncte de vedere” nepublicate în Monitorul Oficial?
Dacă răspunsul este „da”, atunci:
- Constituția devine opțională,
- separația puterilor e decorativă,
- drepturile salariale ale angajaților depind de interpretările contabile ale unei direcții financiare.
Dacă răspunsul este „nu”, atunci ministerele vor trebui să facă ceea ce ar fi trebuit oricum să facă de la început:
- să reglementeze prin acte normative asumate,
- semnate de persoane competente,
- publicate transparent, nu ascunse în sertarele unei direcții.
Salariații între lege și „adrese”: statul cu două fețe
Potrivit Sindicatului Diamantul, această excepție nu e doar o „chichiță procedurală”, ci un test:
- dacă statul își respectă propriile reguli,
- sau dacă, în continuare, lasă „structurile” să decidă din umbră cât face munca oamenilor.
Pe un palier, legea promite, Constituția garantează, principiile sună impecabil.
Pe alt palier, totul e filtrat și amputat prin „adrese”, „interpretări” și „puncte de vedere” care nu apar în nicio colecție oficială de acte normative.
Curtea Constituțională va trebui să decidă dacă România e condusă prin legi sau prin Excel-uri bugetare cu antet de direcție financiară.
Până atunci, salariații rămân prinși între două lumi:
- lumea Curții Constituționale, plină de principii, articole și alineate,
- și lumea Ministerului, unde un „punct de vedere” anonim poate cântări, la leafă, mai mult decât toată Constituția pusă la un loc. (Cristina T.).
Featured
La Prefectură, copiii pot aștepta. Indicatorii, niciodată.
„Resursa umană” sau „șurubelul din organigramă”
La Instituția Prefectului Municipiului București, noțiunea de „resursă umană” pare tradusă dintr-un dicționar rece și prost: omul contează cât timp produce cifre, bifează indicatori și nu tulbură feng-shui-ul organigramei cu problemele lui personale.
De cum îndrăznește să ridice privirea din tabele și să spună: „Am un copil bolnav, am o viață, am o familie”, se activează instant „situația operativă”, „continuitatea activității” și mantra ultimă care spală orice responsabilitate: deficitul de personal.
Potrivit Sindicatului Europol, la Prefectura București cifrele par mai grele decât orice copil bolnav. Că doar cifrele nu plâng, nu au crize, nu cer nimic. Se încadrează perfect în rânduri și coloane.
Când boala copilului devine „moft administrativ”
În cazul polițistului care cere mutarea de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București la Olt nu e vorba nici de moft, nici de „poftă de schimbare”. Vorbim despre un tată care a pus pe masă documente medicale, diagnostice, recomandări – tot arsenalul de dovezi pe care un stat normal ar trebui să îl ia în serios în secunda doi.
Copilul lui are o afecțiune gravă, care cere supraveghere permanentă, monitorizare și intervenții rapide. Tatăl, ofițer în cadrul instituției, arată negru pe alb că distanța față de domiciliu îl împinge departe exact atunci când ar trebui să fie mai aproape ca oricând. Asta înseamnă drumuri, costuri, stres, presiune familială și financiară continuă.
Pentru un om sănătos la cap, acestea sunt motive de căutat soluții urgente. Pentru birocrația Prefecturii București sunt doar paragrafe în plus într-un raport de mutare. Rezultatul: trei rapoarte de mutare, trei răspunsuri identice – „NU”. Scris politicos, birocratic, dar tot „NU” rămâne.
Deficitul de personal – scutul universal al nepăsării
Prefectura București își recită cu convingere replica: avem deficit de personal. Punct. În răspunsul oficial se vorbește de 11 posturi vacante de ofițer. Cifra sună grav, suficient cât să dea bine într-un paragraf justificativ.
Doar că, surpriză: cele 11 posturi sunt raportate la nivelul întregii instituții, nu la compartimentul concret unde lucrează polițistul în cauză. Cu alte cuvinte, „avem deficit undeva, cumva, deci nu pleci nicăieri”.
Dacă invoci deficitul ca pretext pentru a bloca mutarea unui singur om, atunci ai obligația minimă să spui:
- câte posturi sunt prevăzute pe linia aceea de muncă,
- câte sunt ocupate,
- ce volum de activitate există,
- ce impact real ar avea plecarea lui.
Una este să demonstrezi că un compartiment se prăbușește fără el, alta este să scoți cifra 11 din sertar și să o fluturi ca pe o sperietoare statistică. „Avem deficit, deci nu se poate.” E varianta administrativă a celebrului „Nu se poate, dom’le, sistemul nu ne lasă.”
Dreptul la mutare – transformarea într-un ritual de umilire
Tradus brutal: dacă simpla existență a unui deficit general e suficientă ca să respingi orice cerere de mutare, polițistul nu mai are un drept real, ci o formalitate umilitoare. Are dreptul doar să depună o hârtie prin care i se comunică elegant un „NU” pretipărit.
De când incapacitatea managerială de a ocupa posturile vacante a devenit povara personală a polițistului, obligat să rămână captiv, indiferent de tragedia de acasă?
Deficitul nu l-a creat el. Politicile de personal nu le-a făcut el. Posturile neocupate nu le-a ținut el blocate. Dar factura pentru toate acestea ajunge, frumos ștampilată, tot la el: „Nu pleci, avem deficit”.
Când se poate, se poate. Când nu se vrea, se invocă deficitul
Sindicatul Europol dezvăluie că, în perioada analizată, Prefectura București a aprobat patru mutări prin modificarea raporturilor de serviciu, către alte structuri sau instituții. Brusc, deficitul de personal nu a mai fost o tragedie iremediabilă. S-a putut.
Nimeni nu contestă dreptul acelor colegi de a fi mutați, nimeni nu spune – fără dovezi – că ar fi existat favoruri. Întrebarea este alta, simplă și tăioasă:
- după ce criterii?
- ce a făcut ca în acele patru cazuri deficitul să devină „gestionabil”, iar în cazul tatălui cu copil bolnav să rămână obstacol de netrecut?
- ce analiză individuală s-a făcut acolo și de ce nu se poate face și aici?
Și, mai ales: prin ce logică rece cazul unui părinte cu un copil grav bolnav nu trece filtrul, în timp ce alte patru situații trec? Ce cântar moral se folosește în birourile Prefecturii București?
Reguli pentru unii, pix pentru alții
Nu mai vorbim doar despre o mutare, ci despre un minim de predictibilitate în viața profesională și de familie. Un sistem corect ar aplica aceleași reguli pentru toți, pe criterii clare și cunoscute dinainte.
Dacă pentru patru persoane s-a putut, iar pentru a cincea nu, conducerea are obligația să explice diferența. Nu prin divulgarea datelor personale, ci prin precizarea criteriilor obiective:
- ce contează?
- ce nu contează?
- cum se cântăresc situațiile?
Altfel, fiecare polițist e îndreptățit să creadă că raportul lui nu e analizat după reguli, ci după dispoziția de moment a celui care are pixul în mână. Managementul riscă să devină nu „al resurselor umane”, ci management după bunul plac.
„Preocupare constantă” cu termen de livrare: niciodată
În răspunsurile oficiale, Prefectura București vorbește despre „preocuparea constantă” de a găsi polițiști care să vină în instituție. Frumos spus. Dar imediat recunoaște că nu poate stabili obiectiv un termen până la care se va găsi un înlocuitor.
Traducere din birocrată în română:
„Nu știm când (și dacă) găsim pe cineva, deci nu știm când (și dacă) vei putea pleca.”
O lună? Un an? Trei? Când o fi, dacă o fi. Instituția își rezervă confortul unui termen nedefinit, iar polițistului și familiei lui li se cere răbdare infinită.
Aceasta este „predictibilitatea” oferită propriului angajat:
- statul știe sigur că are nevoie de el,
- dar nu știe deloc când îi va permite să-și salveze propria viață de familie.
Transparența de vitrină: am analizat, nu vă spunem cum
Poate că a venit momentul ca Instituția Prefectului Municipiului București să lase la o parte textele standard și să treacă la explicații reale. Dacă deficitul este motivul:
- arătați situația exactă din compartimentul afectat,
- nu aruncați o cifră globală peste toată instituția.
Dacă patru mutări au fost aprobate:
- explicați criteriile obiective după care au fost analizate.
Dacă există „preocupare constantă” pentru oameni:
- arătați soluțiile concrete,
- nu inventarul de adrese expediate și ședințe ținute.
Transparență nu înseamnă să scrii sec „s-a analizat”. Transparență înseamnă să poți explica de ce două situații aparent comparabile primesc răspunsuri radical diferite și care este regula pe care orice polițist o poate ști înainte să-și pună viața pe pauză.
Indicatorii nu fac febră. Copiii, da.
Cifrele nu fac atacuri de panică. Indicatorii nu fac febră la 3 dimineața. Organigramele nu fac naveta, nu plătesc chirie în două locuri și nu stau cu telefonul în mână, cu frica în suflet, întrebându-se dacă acasă nu se întâmplă o nenorocire. Polițiștii, în schimb, da.
Dacă la Prefectura București s-au găsit soluții pentru patru mutări, dar pentru un tată cu un copil grav bolnav răspunsul a rămas blocat în „deficit” și într-un termen imposibil de estimat, întrebarea devine inevitabilă:
După ce criterii se împarte dreptul la înțelegere și la umanitate?
Când regula nu e transparentă, nu e predictibilă și nu poate fi verificată, „managementul resurselor umane” devine o expresie cinică. În realitate, pare mai aproape de „management după pix și dispoziție”.
Ce cer polițiștii? Nu favoruri, ci reguli clare
Solicitarea adresată Prefecturii București este simplă și firească:
- să analizeze obiectiv, transparent și individual fiecare cerere de mutare,
- să raporteze decizia la situația concretă a polițistului,
- nu la o lozincă generală despre „deficit de personal”.
Dacă pentru alți polițiști s-au aprobat mutări, atunci conducerea trebuie să demonstreze că există criterii clare, unitare și aplicabile tuturor în mod egal.
Polițiștii nu cer privilegii. Nu cer uși din spate. Vor să știe că destinul lor profesional și familial nu depinde de cheful unui șef sau de cui ajunge primul pixul pe raport, ci de:
- reguli transparente,
- argumente obiective,
- decizii asumate, explicabile și repetabile.
Restul – „deficite”, „preocupări constante”, „situații operative” – rămân doar decor de hârtie, în timp ce, undeva, un copil bolnav își așteaptă tatăl ținut captiv într-o organigramă. (Cerasela N.).
Anchete
Doi procurori, programați la CSM în dosare disciplinare
Claudiu-Alexandru Pîrlea și Alma-Maria Dundev, vizați de proceduri disciplinare
Doi procurori sunt programați miercuri, 16 septembrie 2026, la Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit publicației Lumea Justiției.
Pe rol se află două cauze care îi vizează pe procurorii Claudiu-Alexandru Pîrlea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, și Alma-Maria Dundev, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.
Pîrlea, judecat disciplinar în două cauze
Prima speță îl are ca vizat, în mod individual, pe procurorul Claudiu-Alexandru Pîrlea. Acesta este judecat disciplinar în legătură cu presupuse conflicte și incidente cu colegii și superiorii ierarhici.
Cea de-a doua cauză îl privește pe Pîrlea împreună cu procuroarea Alma-Maria Dundev. Potrivit informațiilor publicate, dosarul are în vedere presupuse scandaluri declanșate de cei doi în relația cu colegii și șefii din cadrul unităților de parchet în care își desfășoară activitatea.
Ședința are loc miercuri, la Secția disciplinară a CSM
Cele două dosare urmează să fie analizate de Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM în ședința programată pentru 16 septembrie 2026.
La acest moment, acuzațiile reprezintă susțineri analizate în cadrul procedurilor disciplinare, iar eventualele răspunderi vor putea fi stabilite numai după soluționarea cauzelor și adoptarea unor hotărâri de către forul competent.
Dosarele, urmărite în contextul tensiunilor din parchete
Cazurile readuc în atenție modul în care sunt soluționate conflictele profesionale și disciplinare din cadrul Ministerului Public. Desfășurarea ședinței și hotărârile Secției pentru procurori în materie disciplinară vor clarifica situația celor doi magistrați.
Rămâne de văzut dacă procedurile se vor încheia la termenul stabilit sau dacă soluționarea cauzelor va fi amânată. (Irinel I.).
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 5 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 3 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum o ziMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Featuredacum 3 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Exclusivacum 2 zileSTATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.



