Featured
Legaturi mafiote si informative – reteaua Rudas Erno
Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete – lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua.
Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu. Astazi prezentam asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu, primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Episodul de mai jos, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea, a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno (foto mai jos) ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolul a supravietuit atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom prezenta si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV – si vom publica si o fotografie in premiera a atat de acoperitului in fata aparatelor foto Rudas Erno. Ii dam cuvantul lui Dan Badea:
Fostul prim-ministru Tăriceanu este asociat în afaceri cu un spion ungar
Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este partener de afaceri cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Deşi trecutul lui Rudas Erno, fost consilier politic, ministru consilier şi, după 1990, ambasador al Ungariei la Bucureşti, a fost dezvăluit într-o lucrare apărută anul trecut pe piaţa româ- nească, premierul României şi-a continuat afacerea. Specialiştii în contraspionaj afirmă că Rudas Erno, sub acoperirea afacerilor derulate în România, şi-a păstrat profesia de spion.
Un alt partener de afaceri al lui Rudas este Verestoy Attila, vicepreşedintele Comisiei parlamentare comune de control al SRI. Cei doi au interese comune în societatea care editează cotidianul de limbă maghiară „Kronika“. Ungurul Rudas Erno a derulat afaceri şi cu partenerii lui Sorin Schmuel Beraru, cercetat în mai multe dosare penale, unul dintre acestea fiind „afacerea CICO“.
Dezvăluirile noastre privind existenţa unor agenţi de influenţă în Guvernul României, sau în imediata apropiere a primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu n-au fost însoţite, până azi, de vreo reacţie oficială din partea celor vizaţi. Tăcerea suspectă de la Palatul Victoria, dublată de convingerea că slujim exclusiv interesul public şi naţional, ne determină să continuăm. Aceasta deoarece ne interesează tot ceea ce poate influenţa negativ, condiţiona sau deturna decizia premierului României.
Ca urmare a demersului iniţiat de noi, una dintre întrebările rămase fără răspuns a vizat motivele care l-au determinat pe primul-ministru Tăriceanu să-l promoveze pe Marius Oprea în funcţia de consilier de stat pe probleme de securitate naţională, şi să-l menţină ulterior în funcţia de consilier de stat, în pofida informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii.
Cum am arătat deja, acelaşi premier l-a numit în Consiliul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România“, printr-o decizie de guvern, pe Dennis Deletant, istoric englez suspectat a fi agent al MI6, recrutat în urmă cu mai mulţi ani de către colonelul profesor Eric Ditmar Tappe de la Intelligence Service. Deşi iniţial l-am suspectat de inocenţă pe primulministru, investigaţiile ulterioare ne-au condus la ideea că este vorba de cu totul altceva: de complicitate. Pentru Călin Popescu Tăriceanu, interesele naţionale sunt pe un plan îndepărtat al preferinţelor sale. Este ceea ce vom demonstra mai jos.
Pasiunea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru motocicletele Harley Davidson a fost abil exploatată, în urmă cu exact patru ani, de către serviciile ungare de spionaj. La acea dată, în septembrie 2003, a fost înregistrată, la Registrul Comerţului din România, firma „H-D Clasic Motorcycles“ SRL, cu obiectul de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor“.
Firma a devenit importatorul oficial al motocicletelor Harley Davidson în România. Acţionarii societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firmă care aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu (85%) şi care este importatorul oficial în România al autoturismelor Citroen. Ambele firme, H-D Clasic Motorcycles şi ATS, sunt administrate de aceeaş i persoană, Bogdan Valeriu Bucurescu. Asocierea dintre românul Tăriceanu şi ungurul Rudas a fost firească până în momentul în care unul dintre cei doi a devenit prim-ministru al României.
Din acel moment, asocierea a devenit şi a rămas, până azi, otrăvită. Motivul este cât se poate de simplu: Rudas Erno a fost documentat de serviciile de contraspionaj din România, înainte de 1990, ca fiind spion ungar. Mai mult, sursele documentare susţin că Rudas Erno a fost chiar şeful rezidenţei de informaţii ungare din România.
După 1990, pentru meritele sale „deosebite“, Rudas Erno a fost, pentru câţiva ani (1991-1995), ambasadorul Ungariei în România, iar ulterior şi-a „pierdut urma“ în afaceri, o foarte bună acoperire pentru activităţile de spionaj. Este de presupus că asocierea cu cel care avea să devină premierul României a fost percepută ca un mare succes de către şefii din centrala de la Budapesta. De altfel, cum ştim, prima vizită externă în calitate de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost făcută la… Budapesta.
Rudas Erno a fost şeful rezidenţei de spionaj a Ungariei în România
Până în 1990, Rudas Erno a fost „consilier politic“, iar apoi ministru consilier în Ministerul de Externe al Ungariei. Într-o lucrare apărută anul trecut la editura Elion, „Spionajul ungar în România“, autorii Traian-Valentin Poncea şi Aurel Rogojan (foşti ofiţeri de informaţii) dezvăluie preocupă rile trecute sau prezente ale aşa-zişilor „consilieri politici“ din Ministerul ungar de Externe, cu referire directă la Rudas Erno.
„Începând cu anii ‘20, în toate domeniile activităţilor informative secrete, Ministerul de Externe al Ungariei a avut un rol preponderent. Aparent, ministerul arăta o desăvârşită detaşare mascând cu scrupulozitate amestecul său direct în materie de informaţii şi contrainformaţii, propagandă şi contrapropagandă, dar mai ales în chestiuni de spionaj. Cu toate acestea, realitatea este că Ministerul de Externe reprezintă şi astăzi unul dintre organele cele mai active ale spionajului maghiar. Pentru conducerea eficientă a activităţilor de spionaj, Ministerul de Externe al Ungariei a avut în compunerea sa un compartiment secret, al „consilierilor speciali“. Acest compartiment exista atât în centrala ministerului, cât şi la ambasadele şi consulatele Ungariei de pe teritoriile ţărilor străine. „Consilierii“ care încadrează aparatul secret al Ministerului de Externe erau special pregătiţi la un (n.n. – domnul Rudas Erno a fost iniţial consilier politic, apoi ministru consilier) „institut diplomatic superior“, o şcoală de spionaj. Acest institut fiinţează din perioada interbelică şi asigură pregătire, în principal, pentru câteva categorii de misiuni de spionaj“ (pag. 226-227, op.cit).
Într-una din notele de subsol care însoţeşte expunerea, autorii precizează faptul că, înainte de 1990, şeful „compartimentului secret“ din cadrul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti era Rudas Erno. „Fostul ambasador în România, Rudas Erno, a îndeplinit, înainte de 1990, în cadrul Ambasadei de la Bucureş ti, funcţia de şef al compartimentului respectiv, fiind conducătorul rezidenţei de informaţii din România“ (pag.226 – op.cit.).
De asemenea, se mai spune: „compartimentele speciale din ambasade şi consulate aveau aceeaşi compunere, adică un număr de consilieri absolvenţi ai institutului superior de spionaj diplomatic, cărora li se alătura, cu un rol major, ataşatul militar acreditat în ţara respectivă“ (pag. 227).
Referitor la misiunile pe care le-au avut de dus la îndeplinire, Rudas Erno, împreună cu subordonaţii săi, autorii volumului „Spionajul ungar în România“ afirmă următoarele: „(…) Misiunile cele mai importante ale rezidenţei de informaţii din ambasadă erau cele de control şi legătură cu agenţii de spionaj şi de iniţiere, şi derularea de acţiuni secrete de propagandă favorabilă Ungariei. Centrala Ministerului de Externe dispunea, de asemenea, de aşa-zişi consilieri de contact pentru legături cu fruntaşii organizaţiilor minoritare maghiare. Derivat dintr-o tradiţie, Ungaria mai dispunea, tot sub acoperirea Ministerului de Externe, de un centru special de spionaj pentru Româ nia care îşi desfăşura activitatea sub „firma“ Ambasadei Ungariei la Viena. Ambasada Ungariei de la Bucureşti a manifestat o grijă specială pentru acoperirea legăturilor cu agenţii de spionaj care „lucrau“ în România, îndeosebi în ceea ce priveşte sistemul de legătură. În unele momente, ambasada a făcut spionaj şi provocare pe faţă, desconsiderând cu aroganţă prevederile Convenţiei de la Viena privind statutul reprezentanţelor diplomatice. În ceea ce priveşte consulatul de la Cluj, el a fost dovedit, în mai multe rânduri, ca fiind o oficină specială, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat activităţi extremiste, fundamentate pe planuri teroriste, spionaj şi provocări diversioniste“ (pag. 226-228, op.cit).
Afirmaţiile de mai sus sunt publice, asumate şi, deci, la îndemâna oricui. Chiar şi a premierului României dacă, în timpul liber, şi-ar mai arunca ochii pe o carte sau şi-ar alege un consilier cu abilităţi şi cunoştinţe cel puţin egale cu ale unui ziarist de investigaţii.
Hop şi Attila Verestoy – fost la Comisia SRI!
Prezenţa lui Rudas Erno în anturajul primului-ministru Tăriceanu este doar una dintre filierele prin care spionajul ungar are acces, cât o avea, la vârful puterii din România.
O altă filieră, identificată de noi, duce până la „Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciul Român de Informaţii“, iar veriga de legătură este chiar fostul vicepreşedinte al acesteia, Attila Verestoy.
Attila Verestoy deputat UDMR
Folosind aceeaşi stratagemă a asocierii în afaceri, Rudas Erno „se întâlneşte“ cu senatorul UDMR şi multimiliardarul Attila Verestoy, în societatea mixtă româno-ungară „Casa de Editură Kronika“ SA (vezi schema relaţională mai sus).
Firma, înfiinţată în 1999, cu sediul în Oradea-Bihor, are ca obiect de activitate „editarea ziarelor“ şi deţine cunoscutul cotidian de limbă maghiară, „Kronika“. Acţionarul majoritar al societăţii mixte este firma ungurească „Hungarom Media KFT“ (85%), iar printre acţionari se mai află Varkonyi Csaba şi societăţ ile „Hellas Primex“ SRL şi „Trinvest“ SRL, firme din imperiul lui Verestoy Attila.
Despre ungurul Varkony Csaba, presa centrală a dezvăluit deja că este partenerul lui Verestoy „în afacerile înfiinţate de acesta în străinătate care se derulează prin firmele „Kohare GmbH“, din Elveţia, şi „Sajo Hor“, din Ungaria“. Rudas Erno figurează în această afacere ca administrator al „Casei de Editură Kronika“, alături, printre alţii, de partenerii de afaceri ai lui Verestoy, Varkonyi Csaba şi Lanyi Szabolcs- Ştefan. Cel din urmă este, deloc întâmplă- tor, fostul consilier personal al lui Ştefan Kiraly, primul român acuzat şi condamnat, la începutul anilor ‘90, pentru spionaj economic. Acelaşi Szabolcs figurează, azi, ca administrator şi în alte trei societăţi ale lui Verestoy: „Trinvest“, „Editura Scripta“ şi „Eastern Securities SA“.
Interesant este şi faptul că într-una dintre firmele intermediare ale reţelei, „Trinvest“ SRL, figurează ca administrator Szatmari Tibor, cel care, la jumătatea anului 2005, a făcut subiectul unor dezvăluiri în presa maghiară, preluate apoi şi de cotidianul „Kronika“, conform cărora ar fi făcut spionaj pentru serviciile de informaţii din România. Soţia sa, Ildiko, era suspectată de spionajul ungar, că obţinea informaţii de la trei demnitari unguri pentru a le preda apoi spionajului româ nesc. Numele celor doi „spioni români“ au fost făcute publice, ce coincidenţă!, chiar de cotidianul „Kronika“, administrat de spionul Rudas Erno.
Relaţia Rudas- Verestoy este continuată, la vârf, de relaţia Verestoy-Tăriceanu-Patriciu, graţie afacerii penale cu acţiunile Rompetrol (RRC) din aprilie 2004. Dosarul în care Dinu Patriciu este acuzat de manipularea pieţei de capital, delapidare, spălare de bani etc. îi are ca protagonişti, chiar dacă în postura de martori, şi pe Călin Popescu Tăriceanu, şi Attila Verestoy. Aceştia au achiziţionat acţiuni la firma lui Patriciu: primul, la două zile după celebra operaţiune penală din 7 aprilie 2004, printr-un cont deschis la SSIF TVM SA, controlată de Verestoy Attila, iar celălalt imediat după deschiderea şedinţei de tranzacţionare, după ce a beneficiat de informaţii privilegiate din interiorul Rompetrol. Verestoy a cumpărat atunci 63,4 milioane de acţiuni RRC cu 300 de lei şi a avut apoi profituri uriaşe, inclusiv ca urmare a vânzării recente a pachetului majoritar al Rompetrol (TRG) către KazMunaiGaz, senatorul UDMR fiind un foarte important jucător pe piaţa de capital.
Rudas, ofiţer activ?
Dacă până în 1990 Rudas Erno a fost documentat ca spion, de către serviciile de informaţii din România, după această dată nu mai există informaţii publice cu privire la activitatea secretă derulată de el. Tot ce se ştie este că, după 1990, a revenit, pentru câţiva ani, ca ambasador al Ungariei la Bucureşti, iar apoi a apucat calea afacerilor.
La fel ca şi în cazul lui Dennis Deletant întâlnim şi la Rudas Erno aceeaşi schemă: România – a doua patrie, soţie româncă, vizite regulate în ţară, reşedinţă la Bucureşti etc. Rudas Erno este căsătorit cu o româncă, Rodica, şi are reşedinţă în Bucureşti, pe o stradă din sectorul 1.
Până în 1988, când Ceauşescu a cerut evacuarea Consulatului ungar de la Cluj, în urma documentării operaţiunilor de spionaj desfăşurate sub acoperirea diplomaţilor de acolo, Rudas Erno a locuit într-un bloc al activiştilor PCR.
Are doi fii, Arpad Norbert şi Richard Victor. Cel de-al doilea a absolvit şcoala primară la Cluj, iar, ulterior, ASE-ul din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a intrat în afaceri. A trecut astfel pe la firmele „Outdoor Media“, „Green Energy & Green Certificates“ şi „OTP BANK România“.
Richard figurează ca acţionar în firmele „Oudoor Media Pro“ SRL (10%) şi „European Consulting & Development“ SRL (25%). A ieşit în evidenţă în 2002, când a fost reţinut de poliţie la Mamaia pentru că, împreună cu ruda apropiată a unui politician liberal, au fost depistaţi cu stupefiante. Conform surselor noastre, tânărul rebel a fost eliberat în urma intervenţiilor tatălui său, Rudas Erno. Dar să revenim la preocupările tatălui…
Se poate îndrăgosti un spion de România? Posibil. Dacă e ordin, cu plă-cere. Să-l fi abandonat, totuşi, spionajul ungar, după ce a fost şeful rezidenţei din România? Greu de crezut, deoarece interesele Ungariei în România au rămas neschimbate după 1990. Prin urmare, tipul de servicii prestate de Rudas Erno, odinioară, a rămas de actualitate.
Autonomia teritorială pe criterii etnice în Covasna- Harghita este încă o prioritate. Conform unui specialist în materie, consultat de noi, Rudas Erno şi-a păstrat profesia de bază, sub acoperirea afacerilor. Meseria de spion, odată deprinsă, implică o permanentă dedublare a personalităţii. Devine „alter ego“-ul care te domină şi ajungi să te întrebi, de fapt, care eşti cel real.
Afacerile sunt acoperirea ideală pentru culegerea secretă de informaţii. Interesul informativ al oamenilor de afaceri, care nu-şi pot permite riscul eşecului, se suprapune, uneori până la contopire, cu domeniile aflate sub protecţia contraspionajului. Unii dintre ei, spre exemplu, şi-au ales reşedinţe sau sedii pentru firmele nou-înfiinţate chiar în imediata vecinătate a obiectivelor vizate.
În anii ‘90-’92, a fost flancat, cu o reşedinţă a unui diplomat (chiar Rudas Erno, care era vizitat pe inserat de chiar Virgil Magureanu – nota red), chiar sediul SRI din Povernei, cu vedere spre cabinetul directorului, iar după mutarea în Bulevardul Libertăţii a apărut şi acolo, chiar vizavi de latura cabinetelor, o firmă de naţionalitatea respectivă. De regulă, şi-au ales sedii în locuri şi zone care să le facilitize observări, supravegheri, fotografieri şi filmări nonstop, captări de emisii electromagnetice ale aparatelor şi instalaţiilor de comunicaţii, calculatoarelor etc. asupra unor obiective ţintă ale culegerii de informaţii“.
Referitor la asocierea în afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu, actualul prim- ministru al României, sursa noastră a precizat doar atât: „Parteneriatul în afaceri al spionilor cu oamenii politici străini s-a dovedit, fără excepţie, a fi o cale fară întoarcere pentru aceştia din urmă“.
Să însemne asta că premierul Tăriceanu are deja o problemă? Posibil, deoarece au existat mai multe semnale, unele trase chiar de către parlamentari, cu privire la asocierile suspecte în afaceri dintre oamenii politici români şi agenţii unguri, sau persoane suspectate doar a fi agenţi.
Deputatul Ion Stan, fostul secretar al Comisiei SRI, pune punctul pe i
Spre exemplu, ca urmare a declaraţiilor anticonstituţionale ale liderului UDMR Marko Bela, favorabile înfiinţării „Ţinutului Secuiesc“, deputatul PSD Ion Stan, secretar la aceea vreme al Comisiei SRI, a citit în Parlamentul României declaraţia politică intitulată „Un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că UDMR este o conspiraţie împotriva Constituţ iei României“.
Ion Stan, a fost ajutat sa …. moara
Deputatul Stan a cerut, printre altele, implicarea urgentă a institu- ţiilor statului pentru a împiedica actul secesionist pus la cale de maghiari. El i-a cerut, evident fără scucces, prim-ministrului Tăriceanu să-i demită pe vicepremierul Marko Bela, dar şi pe ceilalţi demnitari implicaţi. În plus, a cerut serviciilor de informaţii „să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară – inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România – este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau, dimpotrivă, confirmate suspiciunile conform că- rora în numele unui astfel de interes comun, importante centre de decizie politicostatală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României“.( MRU, numit premier de companii americane cu interese în România .)
Chestionat asupra persoanelor „de notorietate“ implicate în afaceri cu politicieni români, deputatul Ion Stan ne-a declarat că nu poate face alte precizări şi că până astăzi nu a primit vreun răspuns de la cei vizaţi. Suntem curioşi dacă, după apariţia acestui material, deputat Ion Stan îi va recunoaşte, în schema ataşată, pe unii dintre cei la care a făcut referire.
În afaceri cu partenerii lui Sorin Beraru-CICO
Firmele înfiinţate de Rudas Erno în România sunt „Outdoor Media“ SRL (1988), „Outdoor Media Pro“ SRL şi „H-D Clasic Motorcycles“ SRL. Prima dintre ele este o importantă firmă de publicitate care şi-a făcut loc pe piaţa de profil din România. Iniţial, acţionarii firmei erau Rudas Erno şi cei doi fii ai săi, iar, ulterior, întregul capital social al firmei a fost preluat de un off-shore din Seychelles, „Sequoia International Ltd“, Rudas Erno rămânând însă administratorul unic al firmei. De la înfiinţare până azi, firma a avut profituri doar în 2003 (3,9 mld. lei), 2004 (1,7 mld. lei) şi 2006 (0,17 mld. lei vechi). Este posibil ca profiturile realizate să fie şi ca urmare a implicării în campania electorală din 2004. În rest însă, firma a mers în pierdere, cea mai importantă fiind în 2002, de aproximativ 5 miliarde lei.
A doua societate, „Management Solutions Agency“ (MSA) SA, a fost înfiinţată în 2001 şi are ca obiect de activitate cunoscuta consultanţă pentru afaceri şi management, o preocupare sub care se poate ascunde orice. Acţionarul majoritar este „Madison International LLC“ (96%), o firmă înregistrată în Washington DC. Deşi a cotizat cu doar 1% la înfiinţarea firmei, Rudas Erno îi are aici ca parteneri pe celebrii Cosmin Bălcăcean şi Ionel Sufer, ambii tovarăşi de-ai şi mai celebrului Sorin Schmuel Beraru.
Primul dintre ei, Cosmin Bălcăcean (foto dreapta, alaturi de sotia “Dany” si de Dan Fischer – centru), fiul unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiţie, fost director al „Phoenix Med SA“, dar şi reprezentant al „SC Multisistem Industry“ SRL, a fost cercetat pentru „evaziune fiscală, fals intelectual, înşelăciune şi intermediere neautorizată de valori mobiliare“, în „afacerea RECO“, alături de isralianul Pesach Moshe, dar şi de fostul şef al FPS, Alin Giurgiu. În spatele afacerii s-ar fi aflat atunci Sorin Beraru.
De asemenea, acelaşi personaj s-a aflat în atenţia anchetatorilor, alături de Sorin Schmuel Beraru, şi într-un alt caz, legat de firma „SC Roland SA“. Sorin Beraru a fost cercetat în mai multe dosare penale, cele mai importante fiind dosarul „CICO“ şi cel privind mituirea cu 1,5 milioane de dolari a unor magistraţi şi poliţişti români.
Ionel Sufer, celălalt asociat al lui Rudas Erno, a fost şi el partener de afaceri al aceluiaşi Sorin Beraru, dar şi al celebrului şef al APAPS, Ovidiu Muşetescu, în societatea „Alstom Transport SA“. Astăzi, societatea MSA este în lichidare. A treia dintre firme, „Outdoor Media Pro“ SRL, a fost înfiinţată în 2005, de către Rudas Erno, împreună cu fiul său Richard. Firma are acelaşi sediu (Calea Floreasca nr. 91-111) şi acelaşi obiect de activitate (publicitate) cu al societăţii „Outdoor Media“, anul trecut înregistrând pierderi.
Doar în afaceri Rudas pierde, iar Tăriceanu câştigă
În privinţa celei de-a patra firme, „HD Clasic Motorcycles“, înfiinţată în 2003, împreună cu liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ea are sediul în B-dul Nicolae Titulescu nr. 95-103 şi a avut rezultate financiare sub limita supravieţuirii. Singurul an profitabil a fost 2004, când a înregistrat un profit de 341 milioane lei vechi, restul anilor încheind bilanţurile pe minus. Administratorul de la H-D, Bucurescu, este acelaşi cu cel de la „Automotive Trading Services“ (ATS), firmă care a avut însă profituri uriaşe. Astfel, după ce patronul a devenit prim-ministru, profiturile firmei ATS au crescut, în doi ani, de 27,4 ori. Dacă în 2004 profitul net al ATS era de 3,7 miliarde lei vechi, în 2006 el a ajuns la 103,49 miliarde lei vechi. Cum se poate constata, în vreme ce afacerile lui Rudas Erno au fost neprofitabile, chiar şi în asocierea cu Tăriceanu, afacerile acestuia din urmă au cunoscut un uriaş profit. O bucurie asemănătoare i s-a întâmplat şi lui Marko Bela, liderul UDMR, care, după cum se ştie, a înregistrat drepturi de autor în valoare de aproape un miliard de lei vechi pentru opera încă nescrisă. Să scoţi bani, din nimic, asta da „politică“!
Dan Badea
Exclusiv
Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură
Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern
În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o hârtie pe care Guvernul o poate rescrie oricând se plictisește de vechea versiune. Sindicatul „Diamantul” arată negru pe alb că regulile după care e sancționat un polițist nu sunt în lege, ci într-o hotărâre de Guvern – adică în meniul zilei de la Palatul Victoria, schimbabil la fiecare ședință de cabinet.
Legea spune, solemn, că polițistul cercetat disciplinar trebuie citat și ascultat. Atât. Cum e ascultat, cine îl ascultă, cine nu are voie să-l judece, cum se votează în Consiliu, ce înseamnă „ascultare” în lumea reală – toate astea nu sunt în lege, sunt lăsate la inspirația Guvernului, prin art. 62⁸ din Statutul polițistului. Exact acest articol este acum vizat de o nouă excepție de neconstituționalitate, pentru care S.P.R. „Diamantul” – prin Emil Păscuț – le spune polițiștilor: ridicați-o în dosarele voastre, acum, nu „când o avea Guvernul timp”.
Din calculele sindicatului, o excepție de neconstituționalitate așteaptă la Curtea Constituțională, în medie, 3,8 ani. În ritmul ăsta, dacă nu ridici excepția la timp, afli că ți-au fost încălcate drepturile abia după ce ai ieșit la pensie – sau la destituire.
O frază toxică plantată în Statut: art. 62⁸
Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) are pagini întregi despre răspunderea disciplinară: ce abateri există, ce sancțiuni se pot da, că polițistul trebuie citat, că trebuie ascultat, că există Consiliu de disciplină. Totul pare serios și legalist, până ajungi la un mic detaliu otrăvitor: art. 62⁸, băgat în lege în 2015:
„Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”
Traducere în româna vorbită: Parlamentul dă o carcasă frumoasă, Guvernul bagă motorul – și îl poate schimba oricând vrea. Pe baza acestui articol, Executivul a emis H.G. nr. 725/2015, biblia actuală a cercetării disciplinare în poliție – de la prima citație până la decizia pe contestație. Și, ca să fie clar cât de „stabile” sunt regulile, aceeași H.G. a fost deja modificată în 2018.
Cu alte cuvinte, statutul polițistului – care, potrivit Constituției, trebuie stabilit prin lege organică – a fost subcontractat prin hotărâre de Guvern.
Blocul cu administrator-șef: cine strică plătește, dar regulile le scrie șeful când are chef
Imagine simplă: într-un bloc, adunarea generală scrie în regulament: „cine strică, plătește” și „cel acuzat are dreptul să-și spună părerea”. Până aici, democratic. După care adunarea îi spune administratorului: „restul regulilor fă-le tu, cum crezi, și dacă te răzgândești, le schimbi”.
Administratorul hotărăște singur:
- cine constată stricăciunea,
- dacă prietenul sau dușmanul vecinului poate să fie între „judecători”,
- dacă „părerea” se dă verbal sau doar în scris,
- și cum se ia, de fapt, decizia.
Exact așa arată azi cercetarea disciplinară în poliție: regulile esențiale nu sunt votate de Parlament, ci lăsate la dispoziția Guvernului. Iar Guvernul le poate întoarce ca pe clătite, fără dezbatere publică serioasă, fără vot în plen, fără majoritate calificată.
Constituția zice „lege organică”. Guvernul zice „lasă, că avem H.G.”
Constituția e clară: statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică [art. 73 alin. (3) lit. j)]. Polițistul este funcționar public cu statut special, iar răspunderea disciplinară face parte din statut. Curtea Constituțională a spus-o apăsat încă din 2014, prin Decizia nr. 392/2014 – pronunțată, nota bene, pe o excepție redactată chiar pentru un polițist de către același autor care azi trage din nou semnalul de alarmă, Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul”.
O hotărâre de Guvern:
- nu trece prin Parlament,
- nu cere majoritate calificată,
- se poate modifica într-o singură ședință de guvern, între o pauză de cafea și o conferință de presă.
Cu toate astea, o bună parte din garanțiile disciplinare ale polițistului – cine te judecă, cum, în ce condiții, cu ce filtre de imparțialitate – stau doar în această H.G. 725/2015, lipită de Statut ca o anexă neoficială, dar decisivă.
„Ascultarea” polițistului: o foaie albă ține loc de om
Legea prevede că sunt obligatorii „citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale” [art. 58³ alin. (2)]. Așadar:
- citarea – obligatorie,
- ascultarea – obligatorie,
- raportul scris – separat, tot obligatoriu.
Cum se face, însă, această „ascultare”? Legea tace. Intră în scenă H.G. nr. 725/2015, care nu pomenește nicăieri cuvântul „ascultare”. În loc să fie chemat să fie întrebat și să i se consemneze declarația, polițistului i se „solicită rapoarte scrise” (art. 21 din H.G.).
În dosarele lucrate de S.P.R. „Diamantul” în ultimele luni, „ascultarea” a însemnat concret:
- o foaie albă,
- un pix,
- ordinul „scrie un raport explicativ”.
Când polițistul a reclamat în instanță că n-a fost ascultat, ministerul a explicat senin, în întâmpinare, că „«ascultarea» directă prin raport motivat” nu afectează dreptul la apărare. Pe scurt: omul nu trebuie să fie ascultat, se ascultă foaia.
În loc de dialog:
- raport.
În loc de întrebări și răspunsuri: - „te descurci singur, scrie și semnează”.
Cam așa arată „garantarea drepturilor” în M.A.I.
Consiliul de disciplină: loterie internă cu regulile scrise în anexă
Consiliul de disciplină este organul consultat înainte de sancțiunile grele (amânare promovare, trecere într-o funcție inferioară, destituire). Concluziile lui despre vinovăție sunt obligatorii pentru șef. Legea spune câți membri are și ce calități trebuie să aibă. Pare serios. Doar că restul – adică esențialul – e din nou aruncat în H.G.:
- interdicția ca șeful direct, subordonații lui, rudele sau cineva deja cercetat disciplinar să fie membri în Consiliu există doar în H.G. (art. 17);
- recuzarea unui membru părtinitor există doar în H.G. (art. 18);
- votul cu majoritate este prevăzut doar acolo și doar pentru propunerea finală (art. 35); cum se adoptă concluziile obligatorii despre vinovăție nu e scris nicăieri clar.
Ca bonus, în 2024, prin O.U.G. nr. 82/2024, durata mandatului membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului a dispărut din lege și a rămas doar în hotărâre. Adică ceea ce ține de stabilitatea organului de disciplină se mută în hârtia pe care Guvernul o poate modifica oricând.
La sancțiunile mai ușoare – mustrare scrisă și diminuare de salariu – Consiliul nici nu e obligatoriu: șeful poate aplica sancțiunea direct, după „cercetarea prealabilă” [art. 58⁴ alin. (1) din lege]. Iar regulile concrete ale cercetării, cele de care depind soarta și drepturile polițistului (cum e citat, cum e „ascultat”, cum vede dosarul) trăiesc exclusiv în H.G.
Când statutul devine o colecție de trimiteri la „vezi în hotărâre”, justiția disciplinară se transformă într-un joc de birou: cine știe mai bine H.G.-ul, câștigă.
Funcționarul din primărie are drepturi în lege. Polițistul – în H.G.
În 8 aprilie 2025, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 206/2025 (M. Of. nr. 867/22.09.2025). Subiectul: Codul administrativ lăsa, printr-un text aproape identic cu art. 62⁸, regulile comisiilor de disciplină ale funcționarilor publici în grija Guvernului [art. 494 alin. (9)].
Curtea a spus clar:
- procedura era „reglementată lacunar”,
- reguli esențiale, precum „procedura disciplinară, aplicarea și contestarea sancțiunii disciplinare”, nu pot fi lăsate legislației secundare,
- pentru funcționarii cu statut special, „procedura disciplinară a cercetării prealabile a faptei și activitatea consiliului de disciplină trebuie reglementate prin lege organică”.
Între timp, pentru funcționarii publici „civili”, Parlamentul a mutat regulile în lege (din 2021, anexa nr. 7 la Codul administrativ). Diferența sare în ochi:
- Funcționarul de la primărie:
- nu poate fi sancționat fără audiere,
- audierea se consemnează în scris „sub sancțiunea nulității” [art. 493 alin. (1) Cod adm.],
- procedura comisiei de disciplină e scrisă în lege,
- Înalta Curte a spus în 2025 (Decizia nr. 191/2025) că audierea este obligatorie chiar și la mustrarea scrisă aplicată direct de șef.
- Polițistul:
- poate primi aceeași diminuare de salariu direct de la șef,
- fără Consiliu, după o cercetare care atârnă în H.G. 725/2015,
- „ascultarea” lui e transformată într-o foaie de raport.
Polițistul de penitenciare, tot funcționar cu statut special, are în Legea nr. 145/2019 ascultarea obligatorie, consemnată sub sancțiunea nulității. În aceeași țară, pentru aceeași idee de sancțiune, unii primesc garanții în lege, alții într-o hotărâre flexibilă ca plastilina.
Același stat, aceeași ușă de ieșire din sistem – destituirea –, dar două regimuri:
- unul serios, în lege,
- unul provizoriu, la dispoziția Guvernului.
Curtea a respins de trei ori. De ce merită încercat din nou
Curtea Constituțională nu a fost, până acum, prietena art. 62⁸. În 2021 și 2022, a respins excepții de neconstituționalitate pe acest articol (Deciziile nr. 213/2021, 261/2021 și 658/2022), motivând că „aspectele esențiale ale răspunderii disciplinare a polițistului sunt prevăzute în lege”.
Dar, subliniază S.P.R. „Diamantul”, lucrurile s-au schimbat între timp, în cel puțin trei direcții:
- Decizia nr. 206/2025 – adoptată cu unanimitate – a întărit criteriul că regulile concrete ale procedurii (ascultarea, imparțialitatea, votul, mandatul) trebuie să fie în lege, nu în legislație secundară. La polițiști, acest filtru nu a fost aplicat riguros la respingerile anterioare.
- Parlamentul a mutat regulile pentru funcționari în lege, astfel că diferența de tratament față de polițiști e acum izbitoare și greu de justificat.
- Legea polițistului a fost slăbită în 2024, când durata mandatului membrilor colectivului din care se aleg membrii Consiliului a fost scoasă din lege și lăsată doar în H.G.
Modelul de excepție pregătit de S.P.R. „Diamantul” face fix ce nu s-a făcut înainte: verifică normă cu normă, într-un tabel clar, ce e în lege și ce e doar în hotărâre. Nu există garanția că excepția va fi admisă, dar argumentul de azi nu mai este cel respins ieri. Chiar Curtea a spus, când a respins, că „nu au intervenit elemente noi” (Deciziile nr. 261/2021 și 658/2022). Acum, elementele noi există.
Pe același text, alte excepții – construite deja pe această motivare – au plecat spre Curte, unele fiind deja înregistrate, pe lângă cele mai vechi, care zac din 2023 în așteptare.
Excepția de neconstituționalitate: biletul tău la revizuire
Curtea Constituțională judecă încet. Foarte încet. O excepție de neconstituționalitate face în medie 3,8 ani de la instanță până la decizia Curții. Decizia nr. 206/2025, spre exemplu, a venit la patru ani după sesizare. În tot acest timp, procesele pentru sancțiuni disciplinare se termină definitiv.
Dacă excepția este admisă după ce:
- tu ți-ai pierdut deja procesul,
- hotărârea e definitivă,
- și tu nu ai ridicat excepția în dosarul tău,
ai o problemă: Codul de procedură civilă permite revizuirea doar când Curtea s-a pronunțat asupra „excepției invocate în acea cauză” [art. 509 alin. (1) pct. 11]. Curtea Constituțională a lămurit, prin Decizia nr. 866/2015, că decizia de admitere profită:
- autorilor excepției admise,
- și celor care au invocat aceeași excepție, anterior publicării deciziei, în alte cauze soluționate definitiv.
Cine nu a ridicat excepția la timp rămâne cu sancțiunea bătută în cuie, chiar dacă, peste doi ani, Curtea spune că textul era neconstituțional.
De aceea, S.P.R. „Diamantul” insistă: excepția ridicată acum este biletul la revizuire. Nu o ridici, nu ai bilet. Iar vestea bună e că din 2010, procesul nu se mai suspendă cât timp excepția e pe traseu la Curte. Adică:
- dosarul merge înainte,
- nu pierzi timp,
- dar îți păstrezi șansa de revizuire dacă, peste ani, Curtea admite excepția.
Nu aștepta „să vedem ce zic alții” – după aceea e prea târziu
Excepțiile pe art. 62⁸ pendulează déjà la Curte încă din 2023. Dacă una dintre ele va fi admisă, decizia va profita, potrivit jurisprudenței Curții, doar celor care au invocat aceași excepție înainte de publicarea deciziei.
Cine se trezește după:
- nu mai are cum folosi decizia pentru revizuirea propriului dosar,
- rămâne doar cu constatarea amară că altul a contestat la timp.
De aceea, recomandarea sindicatului este clară: polițiștii care contestă sancțiuni disciplinare să depună excepția cel târziu până la primul termen din dosar.
Cine poate folosi excepția și cum
Modelul dezvoltat de S.P.R. „Diamantul” este gândit pentru orice polițist care contestă în instanță o sancțiune disciplinară, de la mustrare scrisă la destituire:
- fie că dosarul e la fond,
- fie în recurs,
- atâta timp cât procesul nu e încă definitiv.
Excepția de neconstituționalitate se poate ridica „în orice fază a litigiului” [art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992]. Textul excepției este același pentru toți, se schimbă doar datele de identificare ale cauzei (instanța, numărul dosarului, părțile, actele de sancționare etc.).
Încălcarea Constituției este motiv de ordine publică. Asta înseamnă:
- orice parte o poate ridica (polițist, instituție),
- judecătorul o poate ridica și din oficiu [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992].
Dacă excepția este admisibilă:
- instanța nu poate aplica textul criticat,
- este obligată să sesizeze Curtea Constituțională [art. 146 lit. d) din Constituție; art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992],
- nu are voie să respingă cererea de sesizare pe motiv că excepția i se pare „neîntemeiată”; singurul motiv de respingere este inadmisibilitatea [art. 29 alin. (5)].
Curtea a spus-o repetat: judecătorul are doar „rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți” (de exemplu, Decizia nr. 100/2023), nu de mică „Curte Constituțională locală”.
Formularul te scapă de bricolaj juridic, dar nu te scutește de avocat
Ca să nu fie nevoie să reinventăm roata, S.P.R. „Diamantul”, prin Emil Păscuț, a pus la dispoziție:
- un formular care generează automat excepția completată (direct în browser),
- un model de excepție în format editabil (Word),
- un pachet complet (16 pagini – excepția, diagrame, tabel comparativ lege–hotărâre).
Scopul nu e să-i transforme pe polițiști în juriști peste noapte, ci să le dea instrumentul minim necesar pentru a-și apăra drepturile.
Pașii recomandați în materialul sindicatului:
- Se completează datele dosarului (instanță, număr, termen, părți, sancțiune, decizia de soluționare a contestației).
- Se identifică în actele dosarului mențiunile privind H.G. nr. 725/2015 (temei la sancțiune, procedura contestației, invocări în întâmpinare).
- Se adaptează paragraful referitor la „ascultarea” transformată în simplu raport scris, acolo unde este cazul.
- Se depune excepția cu anexele, prin portal sau la registratură, înainte de primul termen (sau, în orice caz, înainte de rămânerea definitivă a cauzei).
- Dacă instanța respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă, încheierea poate fi atacată cu recurs în 48 de ore [art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992].
Sursa acestor recomandări și a modelului este explicită: Sindicatul Polițiștilor Români „Diamantul”, prin Emil Păscuț, care a și mai dezvăluit public aceste informații și instrumente juridice.
Ultimul avertisment serios dintr-un pamflet usturător
Dincolo de ironii, un sfat foarte serios iese în evidență din materialul S.P.R. „Diamantul”: dacă ești polițist și ai dat în judecată M.A.I. pentru o sancțiune disciplinară, nu învăța dreptul pe propria piele.
- Apelează la sindicatul din care faci parte.
- Angajează un avocat.
- Folosește excepția de neconstituționalitate doar ca un pas juridic suplimentar în dosar, nu ca unic „plan de apărare”.
Pamfletul poate să râdă de Guvern, de H.G.-uri, de „ascultarea prin foaie albă”. Sancțiunea ta însă nu e o glumă. Iar dacă nu ridici excepția la timp, riști să rămâi, ani de zile, exemplul perfect de „dreptate făcută prea târziu ca să mai conteze”. (Cristina T.).
Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul Europol spune că a cerut explicații încă din septembrie. Răspunsul, dacă a existat unul, nu apare în materialul transmis. Între timp, conducerea a fost asigurată prin desemnare — formula administrativă care, potrivit sindicatului, nu echivalează cu împuternicirea deplină pe funcția vacantă.
La 1 septembrie 2026, comisarul-șef Ciprian Rus a trecut în rezervă, iar postul de șef al Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas liber. Nu era o funcție decorativă, ținută pentru zilele în care instituția vrea să-și mai schimbe organigrama. Era, după cum o descrie Sindicatul Europol, conducerea celei mai importante subunități de poliție din județ: mulți polițiști, structuri operative diverse și destule responsabilități cât să nu încapă într-un bilețel lăsat pe birou.
Totuși, postul a stat vacant două luni. Într-o instituție în care intervențiile nu prea pot fi amânate până se lămurește cine semnează, răspunsul managerial pare să fi fost: mai întâi desemnăm, apoi vedem.
Abia la 2 noiembrie, comisarul-șef Alexandru Drăgoi a fost împuternicit la conducere. Peste șaizeci de zile între plecarea titularului și numirea temporară a unui înlocuitor. Un interval suficient de lung încât să nu mai poată fi confundat cu o întârziere de câteva ore și suficient de neexplicat, susține sindicatul, încât să devină el însuși subiectul.
Vacantarea n-a venit cu surpriză și confetti
Sindicatul Europol punctează un detaliu greu de ocolit: trecerea în rezervă a unui ofițer — mai ales a șefului celei mai importante subunități de poliție din județ — nu se întâmplă, în mod normal, din senin, între cafeaua de dimineață și apelul de la resurse umane.
Era timp pentru identificarea unui ofițer cu experiența și capacitatea necesare, afirmă organizația sindicală. Era timp, așadar, și pentru o soluție de continuitate. Numai că soluția a sosit după două luni, într-un ritm care sugerează că postul vacant a fost tratat mai degrabă ca o problemă de mobilier: se știa că lipsește ceva, dar nimeni nu se grăbea să aducă piesa.
„Desemnat” nu înseamnă „șef cu toate atribuțiile”
În perioada de tranziție, conducerea a fost asigurată de adjunctul Radu-Adrian Moșuțan, desemnat în această calitate. Iar aici, avertizează sindicatul, diferența dintre desemnare și împuternicire nu e o subtilitate pentru colecționarii de formulare.
Potrivit Europol, desemnarea acordă dreptul de semnătură, dar nu înseamnă exercitarea deplină a atribuțiilor șefului și nici preluarea tuturor responsabilităților aferente funcției vacante. Pe scurt: există un om care poate semna, dar rămâne întrebarea cine conduce efectiv și cine răspunde efectiv.
Așa descrie sindicatul cele două luni: cea mai mare unitate de poliție din județ ar fi funcționat cu o conducere „pe jumătate”. O formulă care sună ca o improvizație administrativă cu două ștampile și o responsabilitate care se plimbă pe coridor, sperând să nu fie strigată pe nume.
Sindicatul a întrebat. Tăcerea a avut timp să răspundă?
Europol spune că a sesizat situația încă din 17 septembrie 2026, prin adresa nr. 5637 transmisă către IPJ Cluj. A întrebat de ce nu fusese împuternicit niciun ofițer, ce măsuri se aveau în vedere și când urma să fie ocupat postul.
Întrebări rezonabile, într-un context în care nu era vorba doar despre o casetă goală într-o organigramă, ci despre coordonarea unei structuri complexe. Răspunsul la întrebarea „cine răspunde pentru ce?” nu pare să fi devenit mai limpede în cele două luni — cel puțin din relatarea sindicatului.
Apoi, pe 2 noiembrie, a venit împuternicirea lui Alexandru Drăgoi. Europol nu afirmă că demersurile sale au provocat numirea, precizând că nu poate dovedi o asemenea legătură. Dar nici nu acceptă varianta unei coincidențe fericite.
E o poziție prudentă, dar tăioasă: sindicatul nu pune medalia pe propria uniformă, însă nici nu vrea ca întârzierea să fie trecută la rubrica „s-a rezolvat de la sine”. În administrație, lucrurile au talentul acesta: se rezolvă singure, de regulă după ce cineva întreabă de ce nu s-au rezolvat.
Interimatul s-a instalat. Titularul, nu se știe când
Numirea lui Drăgoi rezolvă, cel puțin temporar, problema conducerii. Dar nu și pe cea a ocupării postului prin concurs: potrivit materialului transmis, data concursului nu a fost anunțată.
Așadar, după două luni de așteptare pentru un împuternicit, urmează o perioadă de interimat fără calendar public pentru titularizare. Funcția are acum un ocupant temporar; cât va rămâne temporar, rămâne de văzut. În administrație, „temporar” poate fi o etapă scurtă. Sau un abonament cu reînnoire automată.
Europol mai spune că a întâlnit și alte situații în care funcții de conducere au rămas vacante luni la rând, fără nici măcar un împuternicit, iar nimeni nu ar fi răspuns pentru întârzieri. Acuzația e una serioasă și aparține sindicatului; instituția nu este citată în text cu o explicație sau cu un punct de vedere.
Până la clarificarea acestor întrebări, tabloul descris de Europol rămâne simplu și deloc liniștitor: un post esențial vacant, două luni de conducere prin desemnare, o împuternicire venită în cele din urmă și niciun termen anunțat pentru concurs. La Cluj, șeful a apărut. Calendarul și răspunderea, încă nu. (Cerasela N.).
Exclusiv
Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații
Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) susține că incidentul reaprinde disputa privind relaxarea acordării permisiilor și cere Ministerului Justiției să verifice deciziile conducerii ANP.
Încă un caz, aceleași semne de întrebare
Potrivit FSANP, deținutul condamnat pentru tentativă de viol nu s-a mai întors din permisie. Federația compară cazul cu cel al lui Atas Abdullah, condamnat pentru uciderea unui polițist, care nu a revenit la Penitenciarul Rahova în ianuarie 2026.
Cele două incidente readuc în atenție politica de acordare a permisiilor de ieșire și responsabilitatea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul susține că directorul general, Bogdan Burcu, ar fi insistat pentru relaxarea condițiilor, în pofida opoziției unor specialiști din instituție.
Avertismente ignorate, susține federația
Conform informațiilor prezentate de FSANP, înainte de cazul Atas Abdullah, directorul general adjunct responsabil de sectorul operativ, conducerea structurii operative și mai mulți șefi de servicii s-ar fi opus relaxării regulilor. Federația afirmă că Bogdan Burcu ar fi continuat să susțină măsura inclusiv după ce Abdullah nu s-a întors din permisie.
FSANP mai susține că, după delegarea competenței de aprobare către directorii penitenciarelor, aceștia ar fi primit îndrumări pentru acordarea mai permisivă a ieșirilor. Potrivit sindicatului, ar fi existat presiuni și asupra comisiilor din unități, fără o analiză suficientă a riscurilor ori studii care să evalueze efectele schimbării.
Aceste afirmații aparțin federației și nu sunt, în materialul transmis, însoțite de un răspuns al conducerii ANP.
Suspiciuni care cer verificări, nu verdicte pripite
FSANP ridică întrebări și despre numărul permisiilor și recompenselor acordate lui Atas Abdullah: 24 de permisiuni și 72 de recompense, potrivit federației. Sindicatul cere să se stabilească dacă acestea au avut și alte justificări decât cele prezentate public și dacă promovarea unei politici mai permisive putea dilua răspunderea pentru deciziile luate.
Deocamdată, federația formulează suspiciuni și solicită verificări. Stabilirea motivelor și a eventualelor responsabilități revine autorităților competente, pe baza documentelor și a concluziilor unei anchete.
Reintegrarea nu înseamnă evaluare cu ochii închiși
FSANP argumentează că reintegrarea socială a persoanelor condamnate rămâne importantă, dar nu poate substitui evaluarea individuală a riscurilor. În opinia federației, fiecare permisie acordată fără o analiză riguroasă poate avea consecințe pentru personalul implicat, forțele mobilizate în căutări și siguranța publică.
Sindicatul critică ceea ce descrie drept decizii luate fără studii și în pofida avertismentelor specialiștilor. Mesajul său este unul tranșant: o politică de relaxare nu poate fi justificată doar prin convingerea conducerii că este oportună; trebuie susținută de evaluări, date și mecanisme clare de control.
Ministerului Justiției i se cere să lămurească deciziile
În final, FSANP solicită ministrului Justiției să verifice dispozițiile privind relaxarea permisiilor, opoziția exprimată de specialiști și motivele pentru care conducerea ANP ar fi continuat să promoveze această politică după cazul Atas Abdullah.
Întrebarea centrală rămâne: pe ce analiză de risc s-a sprijinit relaxarea regulilor și cine își asumă răspunderea pentru deciziile luate? (Cerasela N.).
Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură
Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...
Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”
Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...
Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații
Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....
Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...
Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta
Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...
Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin
Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...
OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...
M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...
POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...
Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017
Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...
I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...
Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...
Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...
Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România
Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...
Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”
Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...
-
Exclusivacum 4 zile
Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 3 zile
POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 4 zile
I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 3 zile
OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 3 zile
M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 2 zile
Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro
-
Exclusivacum 4 zile
Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal
-
Exclusivacum 5 zile
Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România