Connect with us

Actualitate

“Puterea dumneavoastră ne lasă fără respiraţie”/O lecție veritabilă de democrație și un exemplu elocvent al rolului celei mai importante puteri în Stat: Parlamentul.

Publicat

pe

La 66 de ani, senatorul John Kennedy, republican, era total descumpănit. Avea umerii căzuţi, chipul năruit, era prăbuşit în el, scrie Sorina Matei, pe blogul sau personal. Era perplex, năuc, uluit. Te uitai şi parcă vedeai că descoperise, învins, că îi picase într-o după amiază de toamnă toată planeta pe umeri. Şi literalmente dezarmat, nu ştia ce naiba să facă cu ea. Îi întrebase mai devreme dacă îi pot vedea profilul, dacă îi pot înapoia analiza fiinţei lui. A vieţii lui. Ce mânâncă, ce îi place să facă, ce păreri are, unde merge la film, ce cumpărături face. Se fofilaseră ca de obicei. Răspunsuri vagi, inexacte, un munte de nu ştim, de dat din umeri, de uitat unii la alţii, de holbat ochii, de bâlbe, de blocaje, de improvizaţii, de balet, de floricele, de revenim cu detalii, de o să vedem, de promitem, de bătut câmpii, de habar n-avem. Îi simţeai cum transpiră, cum patinează, cum fiecare întrebare clară dar nu complicată îi îngroapă. Şi îi afundă rău. În abis. Jucăria lumii o pierduseră din mână. Se chinuiau să ascundă tot.

În faţa zidului de congresmeni plasaţi sus, impozant, la pupitru, jos, Colin Stretch, vicepreşedinte Facebook şi consilier general, legalistul gigantului tech, se surpa în fiecare minut. Absolvent de Harvard, fost funcţionar al Curţii Supreme, Stretch, un tip grizonat, deontolog like, politically correct, la 47 de ani, avea să înfrunte o umilinţă publică a carierei lui. Lângă el, în stânga, Twitterul. Sean Edgett, consilierul general, legalistul celui de-al doilea gigant. Sec, băţos, mecanic şi slab vorbitor, nici el nu face faţă. În zile-n şir de audieri clasificate şi peste 9 ore de audieri publice, pe parcursul a trei zile, al treilea gigant al tehnologiei şi-a schimbat legalistul. Google-ul, deşi cu cele mai puţine probleme, avea cel mai mare număr de angajaţi şi a luat cei mai puţini pumni. Avea produsele ce au complicat cel mai puţin viaţa întregului establisment american şi avea legalişti veniţi din sistem. Din administraţie. Chiar de la Department of Justice.

Senatoarea Dianne Feinstein, democrată, o respectată veterană a comunităţii de intelligence, era neagră şi gravă. Dărâmată de-a dreptul. La 84 de ani, rosteşte ca la dicţie, rar şi clar, că după audierile clasificate ale celor trei giganţi tech, s-a dus acasă şi n-a mai putut să-şi revină. ”Reprezint cu mândrie această comunitate tech din California, dar nu se mai poate! Cred că nu pricepeţi! Vorbim despre o schimbare cataclismică, domnilor! Vorbim despre începutul războiului cyber, informaţional. Vorbim despre o importantă putere străină, care cu sofisticare şi abilitate s-a implicat şi influenţat alegerile prezidenţiale din ţara noastră prin generarea de conflict şi nemulţumiri în tot statul. Noi nu plecăm nicăieri, este o problemă foarte importantă, domnilor. Am obţinut răspunsuri foarte vagi de la dumneavoastră. Şi asta nu merge! Aveţi o problemă uriaşă pe umeri. SUA vor fi prima ţară care va aduce această problemă în atenţia lumii şi sigur alte state ne vor urma. Aveţi această responsabilitate, aţi creat aceste platforme şi acum sunt abuzate. Şi trebuie să faceţi ceva sau…noi vom face!” Când Feinstein a spus “noi vom face, acţiona”, giganţii lumii au înghiţit în sec. Silicon Valley s-a schimbat la faţă. Cu madam Feinstein nu prea te joci.

“Sunteţi cea mai mare putere a lumii. Sunteţi modernul Times Square, sunteţi PostMaster, sunteţi companiile de telefonie, sunteţi Yellow Pages, sunteţi ziare, reviste, staţii tv, informaţie, sunteti sistemul de urgenţă şi de alertă al naţiunii. Influentaţi fundamental viaţa oamenilor şi adversarii noştri vă folosesc”, le spune altă senatoare. Şi continuă. “Sunteti mai mult decât un publisher de informaţie, căruia i se aplică reguli, legi. Cel mai mare venit al companiilor dumneavoastră vine din data mining. Ştiţi mai mult despre miliarde de oameni decât oricine, incluzând Guvernul. Dar folosiţi aceste informaţii ca să ţintiţi oamenii, ca să le influentaţi opţiunile”.

Aşa a fost ore. On and on. Nu a contat că erau democraţi sau republicani. În faţa celor trei figuri ale tehnologiei vorbea pe aceeaşi voce, pe acelaşi ton disperat, tot Congresul SUA. Şi odată cu el întreg establismentul american. Vom face ceva, vom face, nu se mai poate, statele lumii ne vor urma!

Suntem targhetaţi geografic din 2015. Voi unde eraţi? Conţinutul distribuit ne divizează societăţile. Ruşii lucrează pe teme care ne despart, să adâncească disputele. Aşa se cucereşte lumea, domnilor! Pun pe platformele dumneavoastră mesaje care ţin ura de rasă, de imigraţie, de drepturile omului, de LGBT, de creştinătate, polarizează democraţiile, rup state. Ce ne vorbiţi aici că dumneavoastră construiţi comunităţi? Le divizaţi, le subminaţi! Ne-au luat ţinte veteranii de război, militarii sunt targhetaţi, postările vizează de obicei ambele tabere pentru a adânci conflictul. Ei joacă cu toţi, să divizeze. Nicioadă nu ştii cine iese, cine câştigă.

Ruşii se implică prin platformele dumneavoastră şi în democraţiile europene, unde găsesc mai uşor decât la noi auditoriu şi susţintători. Ştim – avem informaţii clare- că s-au implicat în alegerile din Franţa, în Germania, în Brexit, în separarea Spaniei, în Catalonia, au pus piciorul în Scoţia. Înţelegeţi ce faceţi, pricepeţi ce generaţi? “Urmărim calendarul alegerilor din toată lumea”, a fost răspunsul niciodată suficient al lui Stretch, legalistul Facebook. Aşa, şi aţi făcut legătura dintre conturile ruşilor pe care le-aţi dezactivat din Franţa şi campania noastră prezidenţială, domnule Stretch? Câţi din ăia au fost, au jucat şi în Franţa şi la noi? Câţi? Aţi făcut sau nu legătura? Yes or not? Yes or not? Stretch iar se bălbâie. Băgat a nu ştiu câta oară sub masă, recunoaşte că Facebook n-a făcut nicio analiză. Nici măcar nu s-a gândit.

Pe Facebook sunt campanii de dezinformare, campanii de fake news, creaţi lumi paralele, se întâmplă acum, şi în timp ce vorbim, în fiecare secundă. Aveţi cea mai mare putere de pătrundere în adâncul societăţilor, în mintea oamenilor, sunteţi principalii distribuitori- Facebook şi Twitter- de fals şi dezinformare. Suntem îngrijoraţi, aţi devenit o problemă de politică publică şi de securitate naţională a statului american! 60% din populaţia SUA foloseşte Facebook, domnule Stretch. 60%! Stretch nu zicea nimic concret. Improviza mult, se ţinea politically correct şi transpira. Repeta că înţelege gravitatea şi privesc şi ei cu îngrijorare şi preocupare. Aşa, şi ce faceţi, domnule Stretch? Că vorbim de această problemă de 11 luni şi răspunsuri tot n-aveţi. Veniţi nepregătiţi, nu ştiţi nimic, nu rezolvaţi nimic. Apropo, unde vă sunt CEO? Congresul vrea să discute cu oamenii care iau adevăratele decizii, nu cu legaliştii. Îi vrem în faţă să ne răspundă! Facebook, Twitter şi Google se fac iar că n-aud. Dacă Zuckerberg ar fi fost acolo n-ar fi avut, sub jurământ, nicio şansă. Tot ce a putut face a fost să se salveze de la a minţi sub jurământ cu cunoştinţele de drept ale Stretch şi trimitându-l pe acesta în faţa mitralierei.

Platformele dumneavoastră sunt folosite de puteri străine, de puteri ostile statului american, de puternice forţe antidemocratice, pentru modelarea opiniilor şi influenţarea opţiunilor democratice în statele lumii. Războiul se duce prin intermediul dumneavoastră, prin companiile nostre. 2 miliarde+ de oameni sunt online lunar. 2 miliarde de conturi! Realizaţi? În ţara aceasta, corporaţiile au responsabilităţi. Sunteţi americani. Sunteţi americani sau nu? Sunteţi companii americane! Ne-au folosit chiar companiile noastre, platformele pe care noi le-am inventat, arma societăţilor deschise este folosită împotriva noastră, împotriva democraţiei noastre. Sunteţi patrioţi sau nu? 126 de milioane de americani, acum ziceţi că 150 de milioane, au fost expuşi conţinutului de mesaje venind din Rusia. Ce aţi făcut? Nu aveţi nimic de zis?!

Adversarii noştri văd informaţia ca o armă a războiului, se folosesc de deschiderea noastră, de libertatea cuvântului, de Constituţia acestui stat. Înţelegeţi asta? Pricepeţi ce înseamnă state sponsored manipulation of elections?

Înţelegeţi ce înseamnă într-un proces democratic şi în societate foreign electoral intervention? Ia spuneţi voi câţi responsabili aveţi în companii pe state sponsored activity- pe state influential. Cine sunt executivii companiilor dumneavoastră responsabili pentru astfel de operaţiuni? Cu nume şi prenume.

Google zice sec că… n-are.

Twitter zice sec că… n-are.

Facebook, Stretch, zice că are, dar nu ştie câţi. Abureala nu ţinea.

Aveţi s-au n-aveţi, domnule Stretch? Nume, prenume, câţi?

N-are nici Facebookul lui Stretch.

N-are nimeni.

Unii congresmeni îşi pierd cumpătul, alţii mai iau de nervi 2-3-5 guri de cafea, câţiva ies intră în sală, unii scriu, mâzgălesc şi apoi rup hârtii. În spatele congresmenilor, staffurile lor. Agitate şi atente la orice detaliu al execuţiei publice. În spatele giganţilor, multe persoane. În sală, două lumi. Paralele. Sus, la prezidiu, disperarea. Jos, pietrificarea. Parcă erau figuri din ceară. Sau trase-n sticlă. Nimeni nu respira, nu se mişca. Înmărmuriseră total. Între ei, elefantul. E uriaş, rău, incontrolabil şi devine urât.

Bun, să trecem la chestiuni concrete, domnilor. Când blocaţi conturile? Răspunde Stretch, Facebook: blocăm conturile atunci când incită la ură, când promovează mesaje teroriste sau când violează legile locale sau ale statelor. Şi ştiţi voi toate legile de pe glob, de pe acest pământ? Şi dacă se publică, de exemplu, date confidenţiale? Vorbim de 2 miliarde de utilizatori lunar! Stretch nu ştie exact ce să răspundă. Zice c-o face şi p’asta. Dar nu-l crede nimeni.

Twitter, ia zi, cum se generează conturile, cum se verifică identităţile? Păi… noi nu le verificăm. Păi, de ce? Din cauza disidenţilor şi jurnaliştilor oprimaţi care pot vorbi liber sub alte identităţi. Problema aceasta se tot repetă. Aceleaşi răspunsuri. Aveai impresia că Congresul îl va strânge de gât şi pe legalistul parcă automatizat al Twitter Inc..

De ce a venit John Brennan aici şi a zis că Twitter refuză să colaboreze cu CIA şi comunitatea de informaţii, deşi problema a devenit de siguranţă naţională?, sunt întrebaţi. Răspund: pentru că noi nu am colaborat cu CIA din cauza politicii noastre împotriva supravegherii. Păi, CIA v-a interzis să faceţi data mining! Voi asta faceţi. Aţi fost de partea Rusiei şi împotriva securităţii naţionale a statului american.

Deşi tânăr, la 40 de ani, şi pe precisul senator republican, Tom Cotton, îl apucă dracii. Vorbeşte clar, răspicat, parcă ar vrea să muşte din ei. Începe prin a le spune giganţilor tech, până la urmă, totuşi- nişte fiinţe, un banc de pe vremea Războiului Rece. Îi sfârtecă cu privirea: Dumneavoastră, dacă aţi fi trăit pe vremea Războiului, nu aţi fi făcut diferenţa între CIA şi KGB! Linişte iar. Păi, vă spun de ce, continuă Cotton. KGB ar fi împins o bătrână în faţa unui autobuz iar CIA ar fi împins bătrâna din faţa autobuzului. Iar dumneavoastră nu aţi fi făcut diferenţa dintre CIA şi KGB pentru simplul motiv că spuneţi aici că şi CIA şi KGB se ocupă cu împinsul bătrânelor şi cu autobuzele. O cărămidă parcă pică în capul titanilor tech.

Mai vine un senator la cuvânt. Julian Assange şi Wikileaks sunt non state hostile information service pentru America. Pricepeţi? Dumneavoastră nu vă ocupaţi de ăştia, şi vă ocupaţi de dat jos imagini postate de congresmeni americani? Voi nu înţelegeţi semnificaţia interesului naţional.

Apare şi senatorul Angus King. Veteran al Congresului, respectat. Angus King vine cu citate. Al doilea l-a scos din manualul de cercetare al NATO, editat la finalul lui 2016. Se numeşte Manualul Războiului Informaţional rusesc. King tot încearcă să explice, citând fidel dintr-un veteran ofiţer al GRU, Vladimir Kvachkov, şi din literatura militară rusă de specialitate: “A apărut un nou tip de război. Războiul armat și-a abandonat locul decisiv în realizarea obiectivelor militare și politice pentru un alt tip de război – războiul informațional”. Vă rugăm, nu lăsaţi statele ostile să ne distrugă viitorul ţării. Legaliştii Facebook şi Twitter erau depăşiţi de situaţie.

Rând pe rând congresmenii defilează cu planşe uriaşe ce conţin mesaje de pe Facebook şi Twitter. Fakeuri oribile, manipulatorii, dezinformări crase, grosolane ce au provocat demonstraţii de stradă, numai conturi false, fotografii horror, mesaje subliminale care au incitat la ură, violenţe, gesturi extreme. Spectacol.  Descătuşare. Giganţii tech  le privesc, ce să mai facă?! Încearcă să improvizeze dar n-au ce. Acesta era conţinutul platformelor lor. Aşa arată Russian Toolbook, domnilor! Sunt noile metode. Propaganda, fake news, trolls şi bots. Hacking şi leaking. Am devenit, ca ţară, raiul afacerilor lor acoperite, operaţiunilor de cyber, ţinta atacurilor cover cyber legate de structurile de informaţii ruse, legate şi ele de apropiaţii lui Putin. Dacă aţi fi un om ca Putin, domnilor, democraţia ar fi cel mai mare coşmar al dumneavostră. Sunteţi companii americane şi tocmai voi aţi devenit pericole la securitatea naţională a Americii pentru că nu puteţi gestiona nimic!

Vă uitaţi aici, la planşa asta, la postarea aceasta? Vedeţi ce scrie? Votaţi online! Ştiţi câţi oameni au votat online prin acest mesaj, redistribuind mesajul şi crezând că votează în realitate? Nimeni nu ştie, se dă din umeri. Iar. Ne spuneţi că habar n-aveţi câţi oameni au crezut în asta? Mesajele acestea sunt cancerul democraţiei noastre. Sunt sute de mii de followerşi şi redistribuiri. Vă uitaţi şi la această planşă? Preşedintele SUA în exerciţiu a redistribuit un mesaj de pe un cont fals, cont legat de Rusia! Preşedintele SUA!

Ia spuneţi, cât au cheltuit ruşii pe reclamele acestea? 1979 de dolari în Winsconsin, 823 de dolari în Michigan, 300 de dolari în Pennsylvania? În campania prezidenţială la Preşedinţie ruşii au cheltuit maximum 100.000 de dolari, în ruble, spune Stretch de la Facebook. 46.000 de dolari înainte de campanie. Şi cât v-au plătit vouă Clinton şi Trump la un loc pentru promovare politică? 81 de milioane de dolari înainte de alegeri, răspunde Stretch.

Adică ruşii v-au plătit 0,05% din cât v-au plătit ai noştri? Păi de la noi aţi încasat- v-aţi umplut buzunarele şi pe ruşi i-aţi ajutat. Senatorii disperaţi o luaseră pe toate părţile cu giganţii tech. Acum comparau profiturile. Deschideau timid măruntaiele celei mai puternice lumi şi se îngrozeau.

120.000 de mesaje de pe conturi ruse au ajuns la 16 milioane de americani. Asta numai pe Instagram. Sunt peste 30 de milioane de conturi false pe Twitter. Aveţi 320 de milioane de conturi active lunar. Nu, noi am indetificat doar 2752 de conturi folosite de Rusia pe Twitter şi 37.000 de conturi care au legături cu Rusia ce au generat conţinut electoral, spune aproape mecanic, Edgett de la Twitter. Într-adevăr, erau pe temele care divizează societatea: imigraţie, rasă, controlul armelor, LGBT. Ştim că platformele noastre sunt abuzate, dar să ştiţi că doar 1% din conturile noastre au fost legate de Rusia şi doar o treime din 1% au fost campanii de propagandă generate din Rusia, de conţinut şi dezinformare, adică interferenţă sponsorizată, susţinută de stat. Mai puţin de 5% din conturile noastre de Twitter sunt false. Cu cât încercau giganţii să diminueze problema şi să mişcoreze cifrele pe care se observa că erau nesiguri, cu atât Congresul SUA se urca pe tavan.

Google, ia zi! Păi, noi am găsit două conturi în relaţie cu entităţi de stat din Rusia în conexiune cu prezidenţialele. Pe cele două conturi s-au plătit 4700 de dolari. Pe YouTube am identificat 18 canale– 1100 de videouri care au fost urcate în conexiune cu Rusia şi conţinut politic. Linkurile acestor videouri erau puse pe reţelele de socializare. Doar 3% din ele au avut mai mult de 5000 de vizualizări şi au fost doar 43 de ore. Dar vrem să vă spunem că oamenii se uită la 1 miliard de ore de conţinut YouTube pe zi. 400 de ore sunt urcate pe YouTube în fiecare minut.

Facebook? Păi, noi am găsit doar 470 de conturi în relaţie cu entităţi din Rusia. Congresul nu mai poate. Un alt senator explodează. Deci spuneţi-ne câţi angajaţi aveţi şi ce pătrundere!

Twitter are 320 de milioane de utilizatori şi peste 3500 de angajaţi, răspunde legalistul Edgett. Era ca la şcoală.

Facebook? Domnul Stretch. Stretch nu mai putea. Avem 2 miliarde de utilizatori lunar numai pe Facebook, 250 de milioane pe Instagram, 250 de milioane pe WhatsApp, 100 de milioane de grupuri mari şi 2 miliarde de mesaje trimise lunar. Şi promit că până la final de an vom avea 20.000 de angajaţi.

Google, cât aveţi? Păi, noi avem peste 50.000 de angajaţi.

Măi, băieţi!- către Facebook şi Twitter. Voi vreţi să îmi spuneţi mie că puteţi verifica conţinutul a 5 milioane de reclame pe lună, cât se distribuie pe Facebook, cu 20.000 de angajaţi pe care nici nu-i aveţi? Linişte. Probabil lui Stretch îi venea să fugă de pe scaun. Câte reclame distribuite sunt legate prin proxy de Coreea de Nord? Zbang. Mai pică o cărămidă. Nu s-au gândit niciodată la Coreea de Nord.

Noi am îndepărtat conturile, să ştiţi. Campania de dezinformare a ruşilor a început înainte de alegeri, aşa este. Da, dar voi aţi creat aceste platforme şi nu v-a interesat ce e acolo. N-aveţi factcheckers! Monetizaţi informaţia. O vindeţi publicitarilor şi companiilor de date şi psy ops. În presă, pe televiziuni, se scrie cine plăteşte o reclamă. La voi, nu!

Senatorul Al Franken, democrat, îşi pune mâinile pufoase în cap. Începe calm. Ruşii fac cyber espionage, domnilor. Când spuneţi că procesaţi miliarde de date, cum de nu aţi văzut că unele reclame electorale au venit din Rusia şi au fost plătite în ruble? Senatorul începe să gesticuleze, aproape că ţipă, e disperat. Reclamele electorale americane şi ruble? Cum de nu aţi putut conecta aceste două simple date? Aveţi cel mai sofisticat instrument inventat de omenire şi nu aţi putut conexa două date? Reclame politice- ruble? Titanii tech se preling pe scaune. Promiteţi-mi că nu mai permiteţi reclame plătite în ruble şi won nord coreean! Won!!! Îi răspunde Twitterul, spunând că e mai complicat cu moneda, că poate fi şi alta. Senatorul Franken explodează. Spuneţi de won şi rublă! Că nu mai permiteţi! Spuneţi…Şi spun: Da, da, nu mai permitem.

După o pauză de cuvânt, senatorul se întoarce. Deci o luăm de la capăt. Rubla şi wonul. Promiteţi? Promitem, dar… nu ştim dacă e un semnal bun, spune Twitterul. Congresmanul priveşte pe sub ochelari. Se abţine să nu explodeze iar. Adică voi ştiţi că entităţile străine nu pot folosi legal bani în campaniile noastre, da? Legal! Acum staţi şi vă gândiţi dacă e un semnal bun sau nu să faceţi ceva ilegal? Nu mai aveau replică, nici suflu. Facebook, Twitter şi Google promit sub jurământ– gata, fără rublă şi won nord coreean– deşi se vede pe feţele lor că erau năuci. Nu ştiu nici cum să facă, nici dacă se poate verifica, cum se poate verifica şi în general sunt depăşiţi total de maşinăriile lor.

Ore-n şir, discursul uriaşilor tech a fost că ei sunt îngrijoraţi, că ei colaborează cât pot cu autorităţile, că nu pot face prevenţie, că nu li se pot aplica legile presei pentru că ei sunt platforme ale oamenilor, deşi sunt cei mai mari distribuitori de informaţie, că ei construiesc comunităţi, că sunt platforme de idei, că nu vor legislaţie, că fundamentul e libertatea cuvântului, a expresiei sub orice formă şi a autenticităţii. Că…flower power. Bullshit, răspundea printre dinţi Congresul. Sunteţi adevărata putere. Cea mai mare a lumii contemporane. Şi aţi luat-o razna. Nu aveţi infrastructuri, nu puteţi gestiona nimic.

Pentru Trey Gowdy, republicanul fost procuror şi avocat care îi bagă în cascadă pe toţi şefii serviciilor de informaţii sub masă, Silicon Valley a fost cumva firimitură de mic dejun. Şi nu prea…

“În toată această după amiază, mai mulţi dintre voi aţi folosit cuvinte ca autenticitate, acurateţe, dezinformare şi falsitate. Dar în acelaşi timp, cel puţin unul dintre voi a spus că nu sunteţi arbitrii adevărului. Şi încerc să înţeleg cum recunoaşteţi dezinformarea fără a fi un arbitru al adevărului. Deci domnule Stretch, încep cu dumneavoastră care aţi spus că nu sunteţi arbitrii ai adevărului. Dacă asta e adevărat, atunci ce este dezinformarea şi cum o recunoaşteţi?”

“Când vorbim de dezinformare, ne gândim la informaţie fără acurateţe promovată cu voită rea intenţie de către un actor străin. Şi asta nu este permis pe platforma noastră”, răspunde Stretch.

“Dacă aceasta este politica dumneavoastră pentru agenţi străini, de ce nu e politica dumneavoastră pe întreaga platformă?”, îl adânceşte Gowdy.

“Asta e politica pe întreaga plaformă”, zice Stretch. Şi persistă în greşeală. Facebook permite autenticitatea.

“Păi şi eu pot fi autentic. Şi scriu că azi e joi. Ce faceţi cu asta, domnule Stretch?”, îl lasă mască Gowdy.

Stretch vede stele verzi, se bâlbâie şi se chinuie de-a dreptul.”Noi credem că aveţi permisiunea să spuneţi asta!”

“Dumneavoastră credeţi că Constituţia SUA protejează declaraţiile intenţionat false?”, se enervează Gowdy.

Pauză de blocaj mintal…”Noi încercăm să furnizăm o platformă pentru autenticitate…”, răspunde domnul Facebook.

“Ştiu că sunteţi avocaţi, sunteţi toţi avocaţi. Este permis constituţional să rostogoleşti o afirmaţie intenţionat falsă?, îl mitraliază Gowdy. “Aşadar, autenticitatea vorbitorului este foarte importantă pentru dumneavoastră dar acurateţea conţinutului mai puţin”. “Da, domnule”, zice Facebook.

“Chiar vreau să ştiu şi eu cine sunt factcheckerşii ăştia neutri ai dumneavoastră. Vreau să-i cunosc. Înţeleg că nu vreţi să fiţi arbitrul opiniilor, nici eu nu vreau să fiţi. Dar ce facem cu problema, domnule Stretch: că azi nu e joi! Şi dacă spun că e, jur că nu înţeleg cu ce se aleg cetăţenii după o informaţie demonstrabil a fi falsă şi eu o spun cu intenţia de a înşela, de a mistifica. Jur că nu înţeleg!”

Până şi Gowdy era depăşit. Un alt blind spot al Facebook. Oare al câtelea?! O altă cărămidă în cap.

Obama l-a chemat pe domnul Zuckerberg la Casa Albă cu câteva zile înainte de alegeri şi v-a spus că sunteţi o problemă de securitate naţională, un alt senator îi reproşează asta lui Stretch. Stretch ştie. “Nu, preşedintele Obama a discutat cu domnul Zuckerberg doar problema fake newsului”, parează Stretch. Da, adică de voi, că voi sunteţi cei mai mari distribuitori de fake news!

Senatorul John Kennedy dărâmat şi rămas în tranşee singur la prezidiu le spune, calm, într-un moment de sinceritate cu toată problema lumii  aşezată în continuare adânc în moalele capului său: “Puterea dumneavoastră mă sperie, domnilor! Puterea dumneavoastră ne lasă fără respiraţie aici, domnilor!”. Îşi cere din nou profilul, analiza vieţii lui. Stretch îi spune că e de fapt publică, o poate face oricine. Şi da, în aer se simte că poate fi vândută oricui ca să-l influenţeze în decizii pe senator. Oricine îl poate scana.

Cu un ultim resort, Kennedy îi spune lui Stretch că o companie poate, de exemplu, vrea să vândă lichior sau băutură. Poate Facebook indentifica oamenii dependenţi de alcool? Stretch evită. Am aici, domnule Stretch un raport australian de mai multe pagini care arată că în mai 2017, Facebook putea microtargheta 6,4 milioane de tineri cu vulnerabilităţiele lor, specifice vârstei. Puteţi şti cine sunt acei tineri, cunoaşteţi profilurile lor, inclusiv localizarea, zonele geografice. Stretch recunoaşte că a fost o scurgere de informaţii de la Facebook. Asta aveau, asta există, asta pot. Aveţi posibilitatea, domnule Stretch să-mi daţi o listă cu tineri care au probleme cu greutatea? Şi Stretch e dărămat. Aveau posibilitatea. Senatorul spune atât: nu spun că vindeţi toate aceste date publicitarilor, doar sunteţi o platformă care construieşte comunităţi, nu-i aşa domnule Stretch?!

În final, Congresul audiază doi specialişti. Unul pe terorism, altul pe fake news. Concluziile sunt clare. Statele ostile abuzează de aceste plaforme pentru că platformele sunt ele însele vulnerabile, pentru că nu există reglementare iar pe giganţi îi interesează doar profitul şi puterea. De aceea ruşii duc totul pe reţelele sociale şi în general pe cyber. Dacă nu ne oprim acum, problema se dezvoltă exponenţial. Pot crea prin duplicare, multiplicare, dezinformare, lumi false. Pot genera schimbări de comportament ale oamenilor, ale societăţilor, naţiunilor, pot devia, acţionează în plan politic, social, financiar, speculează fricile fiinţelor şi le exploatează. Ruşii identifică teme şi apasă bine pe pedale. Le apasă peste tot. Şi vor urma şi alte naţiuni ostile care vor face la fel. Şi corporaţii. Şi tot aşa.

Când s-a ridicat de pe scaun, peste Strech parcă trecuse trenul. Cam de mai multe ori. Şifonat, transpirat, ciufulit, groggy. Informaţiile privind dezastrul deja rulau în viteză chiar pe platformele lor. În zilele următoare, presa americană tradiţională îşi face curaj. Începe să-i tragă semnale de alarmă lui Zuckerberg.

NPR, reţeaua de radio americană, cu 900 de staţii şi audienţă de 15 milioane de persoane, îl desfiinţează. “În iulie 2016, moartea unui poliţist afro-american a fost transmisă live pe Facebook. Imediat, americanii şi-au declarat război de rasă în comunitate şi s-au atacat reciproc. În întreaga lume, în India, vara trecută, o caricatură a Profetului Mahomed, postată pe Facebook, a declanşat proteste violente în care un om a murit. Indiferent în ce colţ al lumii Facebook operează, a devenit clar că oamenii folosesc platforma în moduri în care Mark Zuckerberg nu le-a gândit niciodată. A început compania acum 13 ani, ca un tânăr absolvent de Harvard pentru a strânge studenţii laolaltă. De atunci, s-a extins exponenţial sub suprema viziune a sa tech-utopică de a conecta lumea. Dar din ce în ce mai mult, platforma este folosită de elemente puternice ca să facă exact opusul: să divizeze societăţi. Facebook a ajuns la 2 miliarde de utilizatori lunar şi un profit din publicitate de 27 de miliarde de dolari pe an. Organizaţiile media depind de Facebook pentru trafic şi distribuţie, vânzare, trebuie să plătim pentru parteneriate. Spuneţi-i ambiţie sau naivitate. Această mantră- ne mişcăm rapid, spargem lumile- este abordarea mereu câştigătoare a dezvoltării softwareului în Silicon Valley.

Este un caz clasic în care se pune produsul înaintea scopului său. Facebook niciodată n-a anticipat asta. Pentru un grup de tineri ingineri specialişti în date şi algoritmi, Facebook a ajuns versiunea modernă a lui Frankenstein: au creat un monstru ale cărui puteri abia încep să le înţeleagă. Acum compania se luptă să-şi dea seama cum să monitorizeze şi să cuantifice răul. În interiorul companiei, oamenii ştiu că Facebook nu funcţionează aşa cum trebuie. În rândul politicienilor, există presiune să se rezolve. Este şi o schimbare notabilă în Silicon Valley. Co-fondatorul Facebook, Evan Williams a declarat recent că Facebook este plin de porcării, platformele – implicit Twitter- sunt pline cu promovări de informaţii false, generând o atenţie deosebită la orice cost. Acesta este cel mai defect de lucru în economia informaţiei în care trăim. În interorul companiei Facebook este un conflict adânc. Pe mai multe planuri. Angajaţii se simt foarte prost şi recunosc faptul că Facebook a devenit spaţiul operaţiunilor ruse, discursului violent şi extremiştilor. Inginerii şi managerii de produse se străduiesc să repare, lucrează ore suplimentare, citesc cărţi de istoria propagandei ruse şi tehnici de intelligence- doar ca să încerce să înţeleagă cum trecutul se replică în prezent prin noua lor tehnologie. În acelaşi timp, sunt indignaţi. Cred că au creat o tehnologie frumoasă, fără probleme, care face mai mult bine decât rău şi că ei nu sunt responsabili pentru natura umană. Ce este clar este că Facebook abia acum încearcă să înţeleagă capacitatea platformei de a provoca rău. Ce este neclar este dacă poate opri răul”.

“America, we have a problem”, o citează Fox News pe Jackie Speier din Congresul american. “Avem cele mai strălucite minţi ale comunităţii de tehnologie iar Rusia a reuşit să transforme platformele noastre în arme împotriva noastră, ca să ne despartă, să ne învingă, să ne discrediteze democraţia, ce avem mai de preţ”. Iată reclamele văzute de cel puţin 10 milioane de americani, pe Facebook, sunt asociate cu Russia Troll farm a IRA – hardcoreul operaţiunilor de stat ruse.

Mesaj despre LGBT, ţintă tineri de peste 14 ani, 4798 de utilizatori, 3136 ruble. Adică 54,73 dolari.

Mesaj Stop Trump, Stop Racism, Join the protest, ţintă tineri de peste 18 ani, 188 de utilizatori, 113 ruble. Adică 1,94 dolari.

Mesaj prostituţie-împotriva lui Clinton– ţintă tineri de peste 18 ani, 15.453 utilizatori, 1126 ruble. Adică 19,30 dolari.

Alt mesaj împotriva lui Clinton– ţintă tineri de peste 18 ani, 1938 utilizatori, 500 de ruble. Adică 8,57 dolari.

Mesaj Gun rights– ţintă doar tinerii peste 18 ani din Texas, 16,168 utilizatori, 3200 de ruble. Adică 54,84 dolari.

Mesaj Satan- Army of Jesus, Hillary is Satan. Press Like dacă vrei să-l ajuţi pe Jesus să câştige- ţintă tineri peste 18 ani, 71 utilizatori, 64 de ruble. Adică 1,10 dolari.

United Muslim of America, American Made – 108 mii de utilizatori, public ţintit, numai mizerii, toate conturile venind din state sponsored Rusia i-au costat pe oamenii lui Putin un mărunţiş de chioşc.

Associated Press merge mai departe. Prezintă documente. Hackerii ruşi operează demult, au ambiţii pe tot globul. Au targhetat mailurile oficialilor ucrainieni, opoziţiei ruse, contractorilor apărării americani, mii de persoane. De la reprezentantul Papei la Kiev până la trupa de punk Pussy Riot din Moscova. Au încercat să pătrundă în 4700 de conturi de email în 116 ţări. Este o listă de oameni pe care Rusia vrea să îi spioneze, să îi discrediteze sau să-i reducă la tăcere. Ţintele sunt din SUA, Ucraina, Rusia, Georgia, Siria, Turcia, UK, Kazahstan, Armenia, Italia, Moldova, Afganistan, Coreea de Sud, Israel, Suedia, Iraq, Kyrghystan, India, Pakistan, Belgia. Fancy Bear a încercat să spargă mailul lui Kerry, Breedlove, Boeing, Lockheed Martin, Raytheon. Constatările AP vin dintr-o bază de date ce conţine 19.000 de linkuri rău intenţionate, menite să spargă mailuri şi colectate de o firmă privată. Acum 4 ani, cel puţin 195 de adrese de mail şi web aparţinând imperiului lui Trump au fost hăcuite. Adresele erau ale firmelor, familiei sau afacerilor din imperiul Trump. După aceea, utilizatorii erau redirecţionaţi pe servere din St. Petersburg, Rusia, spune tot AP.

Bloomberg citează un angajat Twitter care susţine că de la începutul lui 2015 a fost descoperită o cantitate uriaşă de conturi cu adrese IP în Rusia şi Ucraina. S-a dus să le spună şefilor, dar conturile chiar şi inactive la acea dată nu au fost şterse. Şefii Twitter erau mai mult preocupaţi să crească numărul de conturi pe Twitter, decât să fie îngrijoraţi de conturi false sau legate de Rusia. În fapt, conturile Twitter în legătură directă cu Rusia sunt de 10 ori mai mult. Nu sunt 3000, sunt 36.000. Şi au generat 1,4 milioane de retweeturi automate referitoare la alegerile din SUA. Twitter a spus în Congres că la ei conturile false sunt de 5%. Ei bine, realitatea este sunt 15%.

The Hill şi New York Times îl pun şi ele pe Mark Zuckerberg „in the blind spot”. Cifrele reale nu sunt cele prezentate de giganţii tech în Congres. “Facebook are 200 de milioane de conturi false, problema conturilor fake este uriaşă”. Toate mesajele Rusiei au incitat la violenţă: „be immediately shot„, “an eye for an eye, killing without consequences”, „kill them all„, “BANG, problem solved”, “the state department needs to be burned to the ground and the rubble reduced to ashes„. Vor să genereze violenţă şi conflict, spune Mark R.Jacobson, profesor la Universitatea Georgetown, expert în operaţii ruse de influenţă.

Staţi liniştiţi, nici noi nu i-am crezut pe giganţii tech, cifrele sunt mult mai mari, spune un senator american ziariştilor după o conferinţă de presă. Congresul trecuse oricum la acţiune cu Silicon Valley. Timid, dar trecuse. A depus prima lege – Honest Ads Act – de promovare corectă/transparentă a reclamelor, prima încercare majoră a administraţiei americane de a gestiona plaformele online din SUA cu audienţă mai mare de 50 de milioane de utilizatori anual. „Nu putem combate minciuna şi fakeul decât prin mai multă transparenţă”.

Legea depusă în Camera Reprezentanţilor şi Senat îşi propune să “întărească integritatea democraţiei americane şi securităţii naţionale, prin îmbunătăţirea cerinţelor de transparenţă pentru publicitatea politică online”. Pentru că acesta este “standardul Curţii Supreme iar electoratul american are dreptul de a fi informat deplin”.

Documentul susţine negru pe alb că preşedintele rus, Vladimir Putin a ordonat în 2016 o campanie de influenţare a alegerilor din SUA, prin diverse operaţiuni cibernetice şi prezintă datele unei cercetări a Institutului Oxford. “Un eşantion de 1,3 milioane de tweeturi arată că trei state decisive în alegeri au fost influenţate de acest tip de propagandă. 40% din tweeturi au mers în Pennsylvania, 35% la votanţii din Michigan, 30% în Wisconsin, 42% în Missouri, 41% în Florida, 40% în Carolina de Nord, 38% în Colorado şi 35% în Ohio.”

“Între iunie 2015 şi mai 2017, entităţile ruseşti au cumpărat de 100.000 de dolari reclame prin 3000 de anunţuri legate de conturi false ale IRA- organizaţia Kremlinului. Ţinta: amplificarea diviziunilor sociale şi politice ”. Potrivit studiului Borrel Associates, în 2016, 1,4 miliarde de dolari au fost cheltuiţi pe publicitatea online, cvadruplu faţă de 2012. Amploarea acestor platforme de Internet în SUA a devenit mai mare decât a oricărui difuzor, prin satelit sau furnizor prin cablu. Cea mai mare platformă are peste 210 milioane de utilizatori americani. 160 de milioane dintre ei intră în fiecare zi.

În schimb, cel mai mare furnizor de televiziune prin cablu din SUA are 22,43 de milioane de abonaţi, iar cel mai mare furnizor de televiziune prin satelit are 21 de milioane de abonaţi. Cea mai vizionată emisiune de televiziune din istoria SUA a avut 118 milioane de telespectatori.

Natura serviciului public de televiziune, radio şi satelit asigură un nivel de publicitate pentru orice tip de publicitate politică. Aceste comunicări sunt accesibile presei, verificărilor de date şi adversarilor politici. Prin contrast, platformele social media pot ţinti porţiuni de electorat prin reclame directe, efemere, adesea bazate pe informaţii personale pe care platformele le au despre persoane, distribuind publicitate politică contradictorie, inflamatoare rasial sau social sau falsă. Două companii deţin 8 din cele 10 cele mai populare aplicaţii smartphone din iunie 2017, inclusiv cele mai populare servicii de social media şi email- care furnizează ele însele informaţii şi ştiri utilizatorilor fără a necesita proactivitate din partea utilizatorilor. Aceleaşi două companii deţin 99% din creşterea totală de venit din publicitatea digitală în 2017 şi 77% din cheltuielile brute. 79% dintre americanii ce sunt online– adică 68% din toată populaţia SUA- utilizează cea mai mare reţea social media, în timp ce doar 66% din aceşti utilizatori îşi iau ştirile de pe siteuri.

În procesul de elaborare a normelor din 2006, Comisia Electorală Federală a SUA a constatat că  doar 18% din toţi americanii au citat atunci internetul drept sursa lor principală de ştiri despre alegerile prezidenţiale din 2004. Prin contrast, Centrul de Cercetare Pew a constatat că acum 65% dintre americani au identificat o sursă legată de internet ca principalul lor mijloc de informare pentru alegerile din 2016”.

Honest Ads Act, un pas mic pentru Congres, un salt uriaş şi în premieră împotriva maşinăriilor Silicon Valley scăpate din mână, are susţinerea bipartizană a establismentului american. În afară de giganţii tech, nimeni nu-l prea contestă.

La câteva zile, un comitet al Parlamentului Britanic le-a cerut lui Mark Zuckerberg şi Facebook toate probele, listele şi conturile folosite de ruşi la Brexit- Referendumul din 2016 şi alegerile UK din 2017.

“Do something about it — or we will! The US is going to be the first of the countries to bring it to your attention and other countries are going to follow. I’m sure”.

 

Actualitate

Talon Blue, drona autonomă Northrop Grumman, a efectuat primul zbor

Publicat

pe

De

Demonstrație autonomă în deșertul Mojave

Demonstratorul de dronă „wingman” Talon Blue, dezvoltat de Northrop Grumman, a zburat pentru prima dată deasupra deșertului Mojave din California. În cadrul testului, desfășurat la o dată care nu a fost precizată, aparatul a executat autonom rulajul, decolarea, manevrele în aer și aterizarea, potrivit companiei.

Craig Woolston, vicepreședinte și director general pentru cercetare și proiectare avansată în cadrul Northrop Grumman, a descris zborul drept un pas către o nouă generație de capabilități autonome. El a adăugat că fiecare test oferă lecții utile pentru dezvoltarea viitoare a acestor tehnologii.

Proiect finanțat de companie, în afara primului val al programului CCA

Northrop Grumman a finanțat până acum din resurse proprii dezvoltarea Talon Blue, după ce nu a fost selectată pentru contractele inițiale ale Forțelor Aeriene ale SUA privind aeronavele autonome de tip Collaborative Combat Aircraft (CCA).

În iunie, Anduril și General Atomics au fost alese pentru construirea dronelor din prima etapă a programului. Separat, în competiția dedicată software-ului de autonomie, au avansat Anduril, Shield AI și Collins Aerospace, filială a RTX.

Cu toate acestea, autoritățile americane au manifestat interes pentru Talon Blue, iar Forțele Aeriene i-au atribuit indicativul militar YFQ-48A.

Arhitectură modulară și software aflat în teste

Northrop Grumman promovează designul modular al aeronavei și afirmă că compartimentul său pentru armament poate fi adaptat pentru misiuni diferite. Compania dezvoltă, de asemenea, o suită software de autonomie numită Prism, testată pe Model 437, o dronă produsă de filiala Scaled Composites.

Nu este clar dacă Talon Blue a fost pilotată în primul zbor folosind software-ul Prism. Un purtător de cuvânt al companiei nu oferise încă o precizare în acest.

Competiția pentru drone autonome continuă

O a doua etapă a programului CCA este în curs de dezvoltare. În paralel, și alți producători, inclusiv Lockheed Martin, și-au prezentat conceptele de drone „wingman”, fără să le asocieze în mod public cu programe specifice.

Primul zbor al Talon Blue marchează astfel o etapă importantă pentru proiectul Northrop Grumman, într-un domeniu în care companiile încearcă să transforme autonomia aeriană într-o capabilitate operațională.

Citeste in continuare

Actualitate

Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite

Publicat

pe

De

Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.

O forță de elită pentru un nou tip de război

Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.

Diplomația tehnologică și culisele puterii

Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.

Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?

În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?

Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.

Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.

„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.

Adaptarea, miza exercițiului final

În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.

Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.

La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.

Inovație fără sprijinul internetului

Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.

Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.

Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.

Mai mult decât operatori sau programatori

Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.

Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.

Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.

Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului

Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.

Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv13 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv13 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv13 ore ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv2 zile ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv2 zile ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv3 zile ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv3 zile ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv