Featured
Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a delegației Consorțiului „Universitaria”
Președintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, 26 mai 2022, la Palatul Cotroceni, o delegație a Consorțiului „Universitaria”, formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Daniel David – Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Marilen Pirtea – Rectorul Universității de Vest din Timișoara și prof. univ. dr. Nicolae Istudor – Rectorul Academiei de Studii Economice din București.
Întâlnirea a avut loc în contextul organizării reuniunii anuale a Consorțiului „Universitaria”, găzduite, în acest an, de către Universitatea din București. Totodată, evenimentul răspunde direcțiilor de acțiune deschise cu ocazia lansării, la începutul anului 2022, de către Comisia Europeană, a Strategiei Europene pentru Universități. Printre subiectele abordate s-au regăsit și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și a Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, lansat în dezbatere publică de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate și alte teme de interes, care au inclus modalitățile de stimulare a procesului de internaționalizare a învățământului superior, prin prisma sprijinului acordat universităților care sunt angrenate în proiecte europene și cu caracter internațional. De asemenea, au fost explorate o serie de variante de consolidare a cooperării între universități românești și alte instituții de cercetare-dezvoltare-inovare din țară și din afara granițelor.
Un subiect important abordat de către reprezentanții Consorțiului „Universitaria” a vizat nevoia susținerii diversificării misiunilor universităților românești, pentru a răspunde nevoilor diferite ale societății, precum și pentru stimularea excelenței în îndeplinirea obiectivelor asociate acestor misiuni de către fiecare instituție de învățământ superior în parte.
În contextul asumării de către Guvernul României a elaborării unui nou cadru legal privind implementarea viziunii proiectului „România Educată”, a fost subliniat rolul mediului academic în reforma educației, precum și în creșterea calității formării inițiale și continue a cadrelor didactice.
Administratie
Competiție pentru depistarea pierderilor de apă, la Sinaia
Specialiști și tehnologii de ultimă generație, testați direct în teren
Competiția dedicată detectării pierderilor de apă a început la Sinaia. După mesajul de start, echipele participante au intrat pe teren și au demarat primele probe practice, transformând experiența acumulată și tehnologiile prezentate în soluții aplicate direct în rețeaua de distribuție.
Timp de trei zile, specialiștii vor căuta sursele unor pierderi de apă, analizând indicii din teren și utilizând echipamente dedicate pentru localizarea cât mai precisă a avariilor ascunse. Fiecare echipă vine cu propria experiență profesională, propriile metode de lucru și o abordare diferită a procesului de detectare.
De la prezentări la intervenții concrete
Evenimentul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele în condiții reale. Experiența, precizia și capacitatea de a interpreta datele furnizate de echipamente devin esențiale în identificarea rapidă a punctului în care apare pierderea.
Ziua de concurs este marcată de probe practice, căutări și decizii luate direct în teren. Fiecare rezultat depinde de modul în care echipele reușesc să coreleze informațiile tehnice cu particularitățile rețelei și să stabilească cea mai eficientă strategie de intervenție.
Competiția reunește specialiști cu niveluri diferite de experiență și tehnologii de detecție variate, având un obiectiv comun: schimbul de cunoștințe și îmbunătățirea metodelor de lucru utilizate pentru reducerea pierderilor de apă.
Un pas spre administrarea mai eficientă a resurselor
Pentru HIDRO PRAHOVA, organizarea acestei competiții reprezintă o etapă importantă în direcția dezvoltării competențelor profesionale și a modernizării activităților de exploatare a rețelelor.
Compania subliniază importanța acumulării de experiență, a investițiilor în echipamente de detecție și a utilizării unor metode cât mai eficiente pentru identificarea pierderilor. Localizarea rapidă a avariilor poate contribui la reducerea pierderilor din rețea, la limitarea intervențiilor costisitoare și la gestionarea responsabilă a resurselor de apă.
Sprijin pentru organizarea evenimentului
HIDRO PRAHOVA le mulțumește sponsorilor și partenerilor Klarwin România și AMP Grup pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a competiției.
Pe parcursul evenimentului, organizatorii vor reveni cu imagini și informații din teren, oferind publicului o perspectivă asupra probelor desfășurate la Sinaia și asupra modului în care echipele lucrează pentru identificarea surselor pierderilor de apă.
Administratie
Lucrările de modernizare avansează pe strada George Coșbuc din Câmpina
Un nou front de lucru a fost deschis în cadrul contractului PH-CL-01
Intervențiile derulate în municipiul Câmpina prin contractul PH-CL-01 continuă, iar echipele de lucru au început operațiunile pe strada George Coșbuc.
Prima etapă a lucrărilor constă în trasarea zonei, acțiune necesară pentru pregătirea intervențiilor care urmează să fie executate în teren.
HIDRO PRAHOVA urmărește evoluția proiectului
Desfășurarea lucrărilor este monitorizată de HIDRO PRAHOVA, reprezentanții companiei urmărind atât modul de execuție, cât și respectarea etapelor prevăzute în cadrul contractului.
Deschiderea noului front de lucru marchează continuarea proiectului de infrastructură din municipiul Câmpina și pregătește terenul pentru etapele următoare ale investiției.
Featured
Bogdan Toader: „România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate”
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, criticat pentru susținerea parlamentară redusă
Președintele PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, susține că rezultatul votului din Parlament confirmă lipsa de susținere pentru un program guvernamental bazat pe măsuri de austeritate.
Potrivit acestuia, Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de trei formațiuni politice, a primit mai puține voturi decât echipa guvernamentală propusă anterior de Adrian Veștea.
Apel pentru un executiv competent
Bogdan Toader afirmă că România are nevoie urgentă de un guvern capabil să răspundă problemelor economice și sociale cu care se confruntă populația. În opinia deputatului, prioritățile viitorului executiv ar trebui să fie dezvoltarea și redresarea economică, nu reducerea cheltuielilor prin măsuri care afectează direct nivelul de trai.
„Nimeni nu susține austeritatea”, a transmis liderul PSD Ploiești, subliniind că cetățenii așteaptă soluții concrete și o administrație orientată către interesul public.
Dezvoltarea, alternativa propusă
Mesajul deputatului Bogdan Toader este că România trebuie să urmeze o direcție bazată pe investiții, creștere economică și politici publice eficiente. El consideră că viitorul guvern trebuie să fie „în slujba cetățenilor” și să aibă ca obiectiv principal relansarea economiei.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 24 de ore„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 24 de oreDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă



