Featured
Guvernul Nicolae-Ionel Ciucă – Reziliență, dezvoltare, prosperitate – 6 LUNI DE GUVERNARE
Reziliență, dezvoltare, prosperitate. Acesta este angajamentul Coaliției, prin Programul de Guvernare asumat în urmă cu șase luni, când pandemia de Covid-19 punea, încă, la grea încercare România, ca și întreaga lume.
Am preluat responsabilitatea guvernării pentru că românii aveau nevoie de siguranță și de măsuri ferme, rapide, care să treacă țara, economia, peste încercările crizei pandemice.
Astăzi, după o jumătate de an de guvernare, avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană și peste 90 de miliarde de euro la dispoziție pentru dezvoltarea României. Avem o țară sigură, cu cele mai puternice garanții de securitate, care se dovedesc cu atât mai importante cu cât la granița noastră invazia militară rusă a generat un război devastator. Siguranța de care ne bucurăm, dată de apartenența la NATO și UE, dar mai ales de Parteneriatul strategic cu SUA, oferă României protecția teritoriului, a economiei și, mai ales, a cetățenilor. Și nu doar a noastră, a românilor.
Dacă performanța economică și siguranța sunt, astăzi, certitudini, cea mai importantă valoare care strălucește, acum, este Solidaritatea noastră. Generozitatea românilor și mobilizarea autorităților au oferit celor peste un milion de ucraineni care ne-au trecut granița, de la invadarea țării lor, nu doar un adăpost sigur, dar și dovada capacității noastre de a ne arăta compasiunea și de a sări în ajutorul celor aflați la nevoie.
Iar spiritul acestei solidarități este cel care ne responsabilizează și pe noi, cei care guvernăm România, trecând prin pandemie, criză energetică și război în vecinătate.
Ajutorul masiv pe care l-am acordat și îl susținem ca principală linie de efort guvernamental s-a îndreptat îndeosebi către românii care aveau cea mai mare nevoie de ajutor, cei din categoriile vulnerabile, afectați de creșterile de prețuri.
Pachetele de măsuri implementate de îndată ce prețurile la energie și gaze naturale au început să crească într-un ritm intens au venit atât în sprijinul gospodăriilor, precum și al mediului de afaceri. Mix-ul de plafonări și compensări a reușit să salveze situația economică, fără a bloca sau afecta funcționarea pieței libere, pentru a menține lanțurile de aprovizionare. Am extins protecția față de alte posibile valuri de scumpiri până la 31 martie 2023, generând, astfel, predictibilitate, stabilitate și încrederea că Guvernul are capacitatea de a susține aceste măsuri pe termen lung.
”Sprijin pentru România” este mecanismul pe care l-am gândit, la nivelul Coaliției, pentru a oferi Guvernului instrumentele de lucru care să facă față noilor efecte ale crizei generate de creșterea prețurilor, mai ales pe fondul războiului din regiune. Milioane de români aflați în zona categoriilor vulnerabile beneficiază de o bună parte din cele 17,3 miliarde de lei din acest pachet, inclusiv prin intermediul voucherelor pentru alimente și produse de bază. Dar, pentru că dezvoltarea noastră economică depinde de evoluția mediului de afaceri, am alocat mai bine de jumătate din acești bani măsurilor economice, care să permită antreprenorilor susținerea activităților. Pentru a consolida securitatea noastră alimentară, am oferit bonusuri de sute de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole românești și alte 300 de milioane de euro fermierilor noștri. Cea mai mare parte dintre aceste măsuri, luate din timp, după consultări cu partenerii sociali, sindicate, patronate, sunt deja în implementare și generează efecte concrete.
În această săptămână, un al treilea pachet de măsuri a fost decis la nivelul Coaliției. Venind în completarea demersurilor de până acum, vom sprijini românii și companiile care au dificultăți în a-și plăti ratele, pe care le vor putea amâna cu nouă luni. Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 700 de lei, iar salariații din sistemul public vor primi un sfert din diferența salarială cuvenită conform Legii salarizării unitare.
Așa cum am promis, cetățeanul este în centrul Programului nostru Guvernamental, iar pentru ca noi să menținem siguranța și dezvoltarea acestei țări folosim toate resursele pe care le putem accesa.
Am alocat cele mai mari fonduri pentru investiții de după 1989 – 88 de miliarde de lei. Mai ales în perioade de criză, cum din păcate trebuie să trecem acum, economia are nevoie de finanțare, de lucrări de infrastructură ample, de modernizare și de reformă a statului. Cele 96 de miliarde de euro – bani europeni din programele operaționale și din PNRR reprezintă resursa esențială pentru dezvoltare. În întreaga țară, șantierele deschise vor recupera decalajele acumulate și vor oferi locuri de muncă, infrastructură modernă și oportunități pentru investitori. În aceste șase luni de guvernare, ne-am asigurat că menținem capacitatea de a absorbi aceste sume uriașe de bani prin sprijinirea constructorilor, afectați de creșterea prețurilor la energie, materie primă și forță de muncă. Peste 5 miliarde de lei au fost alocați pentru a absorbi aceste efecte negative, la care se adaugă alte 300 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de creșterea prețurilor.
Toate aceste măsuri, dublate de o abordare responsabilă a guvernării, au permis României să performeze la nivel european, într-o perioadă de crize multiple. Am reușit să accesăm resursele necesare printr-un efort intens, care a vizat atât implementarea PNRR, care ne oferă 30 de miliarde de euro, cât și cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, adică alte 50 de miliarde de euro. În ciuda crizelor cărora le-am făcut față, a fost esențială capacitatea Guvernului și ministerelor de linie de a reprezenta interesele României cu profesionalism și eficiență.
Având toate aceste elemente, vă asigur că stabilitatea generată în plan politic de Coaliția de guvernare va continua să genereze României cea mai puternică formă de garantare a atingerii obiectivelor pe care cetățenii le au, bazată pe siguranță și dezvoltare. Am dat deja dovada capacității noastre de a acționa responsabil, decis, sustenabil, oferind reziliență și speranță într-o perioadă atât de complicată.
Prim-ministrul României,
Nicolae-Ionel Ciucă
Administratie
Competiție pentru depistarea pierderilor de apă, la Sinaia
Specialiști și tehnologii de ultimă generație, testați direct în teren
Competiția dedicată detectării pierderilor de apă a început la Sinaia. După mesajul de start, echipele participante au intrat pe teren și au demarat primele probe practice, transformând experiența acumulată și tehnologiile prezentate în soluții aplicate direct în rețeaua de distribuție.
Timp de trei zile, specialiștii vor căuta sursele unor pierderi de apă, analizând indicii din teren și utilizând echipamente dedicate pentru localizarea cât mai precisă a avariilor ascunse. Fiecare echipă vine cu propria experiență profesională, propriile metode de lucru și o abordare diferită a procesului de detectare.
De la prezentări la intervenții concrete
Evenimentul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele în condiții reale. Experiența, precizia și capacitatea de a interpreta datele furnizate de echipamente devin esențiale în identificarea rapidă a punctului în care apare pierderea.
Ziua de concurs este marcată de probe practice, căutări și decizii luate direct în teren. Fiecare rezultat depinde de modul în care echipele reușesc să coreleze informațiile tehnice cu particularitățile rețelei și să stabilească cea mai eficientă strategie de intervenție.
Competiția reunește specialiști cu niveluri diferite de experiență și tehnologii de detecție variate, având un obiectiv comun: schimbul de cunoștințe și îmbunătățirea metodelor de lucru utilizate pentru reducerea pierderilor de apă.
Un pas spre administrarea mai eficientă a resurselor
Pentru HIDRO PRAHOVA, organizarea acestei competiții reprezintă o etapă importantă în direcția dezvoltării competențelor profesionale și a modernizării activităților de exploatare a rețelelor.
Compania subliniază importanța acumulării de experiență, a investițiilor în echipamente de detecție și a utilizării unor metode cât mai eficiente pentru identificarea pierderilor. Localizarea rapidă a avariilor poate contribui la reducerea pierderilor din rețea, la limitarea intervențiilor costisitoare și la gestionarea responsabilă a resurselor de apă.
Sprijin pentru organizarea evenimentului
HIDRO PRAHOVA le mulțumește sponsorilor și partenerilor Klarwin România și AMP Grup pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a competiției.
Pe parcursul evenimentului, organizatorii vor reveni cu imagini și informații din teren, oferind publicului o perspectivă asupra probelor desfășurate la Sinaia și asupra modului în care echipele lucrează pentru identificarea surselor pierderilor de apă.
Administratie
Lucrările de modernizare avansează pe strada George Coșbuc din Câmpina
Un nou front de lucru a fost deschis în cadrul contractului PH-CL-01
Intervențiile derulate în municipiul Câmpina prin contractul PH-CL-01 continuă, iar echipele de lucru au început operațiunile pe strada George Coșbuc.
Prima etapă a lucrărilor constă în trasarea zonei, acțiune necesară pentru pregătirea intervențiilor care urmează să fie executate în teren.
HIDRO PRAHOVA urmărește evoluția proiectului
Desfășurarea lucrărilor este monitorizată de HIDRO PRAHOVA, reprezentanții companiei urmărind atât modul de execuție, cât și respectarea etapelor prevăzute în cadrul contractului.
Deschiderea noului front de lucru marchează continuarea proiectului de infrastructură din municipiul Câmpina și pregătește terenul pentru etapele următoare ale investiției.
Featured
Bogdan Toader: „România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate”
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, criticat pentru susținerea parlamentară redusă
Președintele PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, susține că rezultatul votului din Parlament confirmă lipsa de susținere pentru un program guvernamental bazat pe măsuri de austeritate.
Potrivit acestuia, Guvernul propus de Siegfried Mureșan, susținut de trei formațiuni politice, a primit mai puține voturi decât echipa guvernamentală propusă anterior de Adrian Veștea.
Apel pentru un executiv competent
Bogdan Toader afirmă că România are nevoie urgentă de un guvern capabil să răspundă problemelor economice și sociale cu care se confruntă populația. În opinia deputatului, prioritățile viitorului executiv ar trebui să fie dezvoltarea și redresarea economică, nu reducerea cheltuielilor prin măsuri care afectează direct nivelul de trai.
„Nimeni nu susține austeritatea”, a transmis liderul PSD Ploiești, subliniind că cetățenii așteaptă soluții concrete și o administrație orientată către interesul public.
Dezvoltarea, alternativa propusă
Mesajul deputatului Bogdan Toader este că România trebuie să urmeze o direcție bazată pe investiții, creștere economică și politici publice eficiente. El consideră că viitorul guvern trebuie să fie „în slujba cetățenilor” și să aibă ca obiectiv principal relansarea economiei.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 3 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 2 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
-
Exclusivacum 24 de ore„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?
-
Administratieacum 24 de oreDumitru Dragoș, polițist de penitenciare și mentor pentru copiii din Vărbilău
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă



