Featured
ORBAN VISEAZA LA TRANSILVANIA, PE MINA LUI PUTIN. ROMANIA ARE NEVOIE DE REPOZITIONARI!
(Preluare Inpolitics):
O foarte interesantă analiză despre modul în care liderul de la Budapesta, Viktor Orban, visează cu ochii deschiși la Transilvania, cu sprijinul marelui revizionist al granițelor, Vladimir Putin, este difuzată în aceste zile pe siteul Monitorul Apărării. O publicație militară care reunește generali de top, foști capi ai armatei, diplomați militari șamd.
”Vladimir Putin a fost singurul lider al unei mari puteri internaţionale care după sfârşitul Războiului Rece a dovedit că este dispus să utilizeze instrumentul militar în scopuri teritoriale(…) Este, de fapt, singurul regim revizionist contemporan care controlează o mare putere militară. Care şi-a propus şi încearcă să schimbe graniţele recunoscute internaţional.
Dacă ne uităm pe harta Europei de Est, poziţia geopolitică a României este mult mai incomodă pentru un stat ca Federaţia Rusă decât, de exemplu, poziţia geopolitică a ţărilor baltice sau a Poloniei. Controlând ţările baltice, ajungi la Marea Baltică, acolo unde eşti deja. Controlând Polonia, ajungi la Germania, cu care deja poţi discuta în mod direct. Controlând teritoriul românesc, ajungi la spaţiul balcanic şi pui o mână pe umărul Bulgariei. Şi faci eventual acest lucru oferind tuturor o bucată din mămăliga românească, aşa cum Vladimir Putin îi invita recent pe vecinii Ucrainei (inclusiv România) la nimic altceva decât o împărţire teritorială a acesteia. Ceea ce este, pentru Ungaria, „o întâlnire a minţilor”.
Din această perspectivă, Vladimir Putin constituie o atracţie pentru toţi revizioniştii din lume, şi mai ales pentru cei din Europa de Est, precum pare a fi liderul de la Budapesta.
Pentru Viktor Orban, apropierea de regimul Putin nu pare a fi decât o speranţă neformulată explicit de a juca, cândva, undeva, cartea unei Ungarii cu alte graniţe.
Dacă este să asumăm raţionalitatea actorilor politici pe scena internaţională şi consistenţa în acţiunile lor, o altă explicaţie nu există.
Ceea ce, pentru România, este o conştientizare tardivă, dureroasă dar implacabilă. Care necesită nişte repoziţionări. Care demitizează decenii de discursuri politicoase şi amabilităţi: colegi de Club, parteneri în securitate, asociaţi în prosperitate, etc. etc. Întâmplător sau nu, această poziţionare maghiară manifestată prin liderul Viktor Orban se produce la Budapesta atunci când România pare că începe să ajungă din urmă Ungaria atât în NATO cât şi în Uniunea Europeană. Altfel spus, ar fi o supremă ipocrizie ca regimul Orban să fi jucat oportunist cartea euro-atlantică doar atât timp cât România era pe dinafară. Atunci când Bucureştiul s-a alăturat Clubului, Clubul şi-a pierdut atractivitatea” conchide M.A.
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!

- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o ziBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zileJilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 15 orePenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zileSpitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!



