Connect with us

Administratie

Sub povara deturnarii fondurilor si ale abuzurilor pentru favorizarea firmei Veolia, in tunul dat bugetului local, Andrei Volosevici l-ar fi alergat cu reportofonul în mână pe directorul economic al instituției (surse presă)

Publicat

pe

Scene incredibile petrecute pe holurile Primăriei Ploiești. Conform Observatorului Prahovean, primarul Andrei Volosevici și directorul economic al Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, au fost protagoniștii unui scandal de proporții.
Scandal monstru în primăria Ploiești generat de situația incertă a prelungirii contractului cu Veolia Energie. Conform sursei citate, zilele trecute pe holurile primăriei s-au petrecut scene incredibile între primarul Andrei Volosevici și directorul direcției Economice a instituției, Nicoleta Căciunoiu.
Conform acestor surse, Volosevici face presiuni mari asupra Nicoletei Crăciunoiu pentru a schimba avizul dat de către direcția pe care o conduce, care a determinat consilierii locali să nu voteze hotărârea privind contractul cu Velolia Energie în condițiile propuse de primar.

Sub privirile stupefiate ale angajaților instituției, zilele trecute, edilul ar fi alergat-o pe directorul economic pe holurile primăriei. Dotat cu un reportofon pentru a înregistra răspunsul, pe care ar fi urmat să îl trimită la DNA, ca parte a unei plângeri penale pe care ar urma să i-o facă, primarul îi cerea socoteală pentru avizul negativ dat la proiectul de hotărâre, de către direcția pe care o conduce.

Primarul Volosevici i-ar fi reproșat că nu a procedat la fel și în cazul proiectului din 2019, în urma căruia contractul cu Veolia Energie a fost prelungit. De remarcat că nici atunci direcția Economică nu a emis un aviz pozitiv. Nicoleta Crăciunoiu ar fi refuzat să îi răspundă și ar fi încercat să evite întrebările încercând să fugă pe holurile primăriei. Pentru a scăpa de primar, directorul economic împreună cu alte colege s-ar fi baricadat în birou de unde nu ar fi ieșit decât după ce edilul s-ar fi retras în propriul birou. Conform surselor din primărie, nu ar fi prima dată când primarul se manifestă în acest fel. Acest incident vine pe fondul în care primarul ar fi a amenințat-o și în alte ocazii pe directorul economic că o va sancționa pentru refuzul de a aproba mai multe documente.
Aceste noi date confirma in totalitate dezvaluirile noastre.
Reamintim ca, pimarul Ploiestiului, Andrei Volosevici – avocat de profesie, din motive inca necunoscute publicului si presei locale, a favorizat operatorul francez Veolia punandu-l in postura de a beneficia in mod nesperat si nejustificat de o suma de aproape 18 milioane de euro.
Cu stupoare am asistat zilele acestea la o acţiune de dezinformare şi manipulare a presei si opiniei publice de catre un primar care, in disperare de a isi acoperi deturnarea de fonduri si abuzurile, a incercat sa atraga consilierii locali si Consiliul Judetean intr-o capcana PENALA.
Pe un fond de emotie si santaj public si politic creat, la unison, cu firma franceza, cu eminenta ramanerii fara apa calda, etc, primarul a incercat sa para „Fecioara Maria”, uitand sa prezinte presei si opiniei publice modul dolosiv in care a actionat pentru prejudicierea bugetului local.
Pentru a inchide toate aceste comentarii de „fata mare”, va dezvaluim schema dolosiva utilizata de edil in cooperare cu Veolia. Este schema patentata de edil si la stadionul Petrolul Ploiesti.
Astfel, in urma adresei si notificarii transmisa de firma franceza primariei si inregistrata la aceasta enitate sub nr 23526 din 27 octombrie 2021, primarul Andrei Volosevici cu o graba care noua nu ne mai este suspecta, a trecut la calcularea penalitatilor, in suma de 515.727,95 ron reprezentand subventii energie termica din capitolul 81.06/40.03.
Cum nu avea prevedere bugetara la acest capitol, „Fecioara Maria” alias Andrei Volosevici vrea sa achite din alt cont, respectiv din contul „bunuri si servicii” 51.02 art.20.30.30, deci sa deturneze niscai fonduri publice, ca asa se numeste domnule avocat infractiunea savarsita.
Pentru plata in graba a acestor penalitati edilul disperat avea nevoie de semnatura Nicoletei Crăciunoiu, sefa Direcției Economice din cadrul Primariei Municipiului Ploiesti.
Aceasta a refuzat sa comita o astfel de ilegalitate si pur si simplu a fugit fizic din primarie, avizul de plata fiind dat de un alt functionar din cadrul Directiei Economice.
Poate acum intelege si opinia publica de ce Andrei Volosevici, a anunțat ieri, într-o „conferință de presă” organizată pe tema crizei termoficării din oraș, că îl va da afară pe directorul economic.
Este vorba de aceeasi Nicoleta Crăciunoiu, care a dat aviz negativ unui proiect de hotărâre de consiliu local privind prelungirea contractului cu Veolia Energie Prahova, inițiat de primar, și prorogat luni de aleși.
Prin deturnarea de fonduri edilul a urmarit doua aspecte: sa recunoasca celebrul Act Aditional nr 4 din 25.04.2019, inclusiv cu asa zisele investitii peste obligatia contractuala si sa incerce ca perioada de continuitate – de alfel obligatorie prin lege – ce ar trebui calculată de la momentul trimiterii cererii de reziliere, adică 26 octombrie 2021, ceea ce înseamnă că ar fi fost deja asigurată, punand astfel presiune si procedand la un santaj public in cooperare cu firma franceza.
Oricum, disperarea este mare pentru cel mai mare tun dat bugetului local daca „renumitul avocat” si „Fecioara Maria” care nu primeste lectii de administratie de la doamna „educatoare” a fost in stare sa deturneze efectiv fonduri si sa foloseasca aceste sume de bani în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocați, respectiv din contul „bunuri si servicii” .
Art 307 Deturnarea de fonduri
(1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Deturnarea de fonduri incriminată în art. 307 NCP are corespondent în infrac­ţiunea cu aceeaşi denumire marginală prevăzută în art. 3021 CP 1969. De asemenea, incriminări având conţinuturi juridice asemănătoare sunt întâlnite în art. 182 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănă­tăţii, cu aplicabilitate în materia fondurilor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi, respectiv, a fondurilor din domeniul sănătăţii publice
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. (Cristina T.).

Administratie

Pădurea prinde rădăcini la Cărbunari: 5.000 de voluntari au plantat pentru un posibil record mondial

Publicat

pe

De

O amplă acțiune de împădurire s-a desfășurat la Poienarii Burchii, unde organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să stabilească un record Guinness. Omologarea acestuia urmează să fie confirmată.

Mii de oameni, uniți pentru un obiectiv comun

Aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”, acțiune organizată cu scopul de a planta 35.000 de puieți și de a aduce în Prahova un nou record mondial Guinness pentru cei mai mulți oameni care plantează arbori simultan.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, la eveniment au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din mai multe zone ale țării. Nanu a evidențiat în mod special prezența tinerilor, care și-au petrecut ziua de sâmbătă contribuind la plantare.

Oficialii au fost alături de voluntari

La acțiune au luat parte, alături de președintele CJ Prahova, Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, și Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Au fost prezenți și prefectul județului Prahova, precum și cei doi subprefecți.

Recordul, încă în așteptarea confirmării

Omologarea recordului mondial nu a fost anunțată și urmează să fie clarificată. Până atunci, Virgil Nanu a subliniat că rezultatul concret al acțiunii este noua pădure care începe să se formeze la Cărbunari, într-o zonă unde Prahova avea nevoie de mai mult spațiu împădurit.

Președintele CJ Prahova a felicitat Asociația Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerii implicați și voluntarii care au participat la plantare, apreciind că, indiferent de verdictul privind recordul, pădurea va rămâne.

Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.

Citeste in continuare

Administratie

Seniorii din Prahova au făcut din Sala Coloanelor ring de Zumba

Publicat

pe

De

Peste 60 de participanți au luat parte la o nouă întâlnire dedicată mișcării și socializării, organizată de alPHa Prahova.

Mișcare și voie bună, indiferent de vârstă

Sala Coloanelor a găzduit o nouă sesiune de Zumba pentru seniori, la care au participat peste 60 de persoane. Evenimentul a fost organizat de alPHa Prahova și a reunit participanți dornici să facă mișcare și să petreacă timp împreună.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a fost prezent la întâlnire și a transmis că vârsta nu împiedică energia, buna dispoziție și dorința de a socializa.

Comunitatea, dincolo de exerciții

Potrivit lui Nanu, astfel de activități înseamnă mai mult decât mișcare: ele le oferă participanților ocazia să lege prietenii și să se simtă parte dintr-o comunitate.

Președintele CJ Prahova i-a felicitat pe organizatori și pe participanți pentru entuziasm și a afirmat că vor fi susținute în continuare inițiativele care îi aduc pe oameni împreună și încurajează un stil de viață activ, la orice vârstă.

Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.

Citeste in continuare

Administratie

Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești: „Pădurea va rămâne”

Publicat

pe

De

Acțiunea „Pădurea Prieteniei”, organizată la Poienarii Burchii, a reunit voluntari de toate vârstele în jurul obiectivului de a planta 35.000 de puieți și de a stabili un record mondial Guinness.

O moștenire care crește în timp

„Copiilor noștri trebuie să le lăsăm rădăcini puternice, un viitor mai frumos și încrederea că tot ceea ce construim cu suflet va dăinui”, a transmis Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, într-un mesaj despre importanța investițiilor care lasă urme pentru generațiile viitoare.

În viziunea sa, adevărata moștenire nu se rezumă la ceea ce rămâne în urmă, ci ține de viața pe care oamenii o ajută să crească și să înflorească.

Mii de voluntari, mobilizați pentru plantare

La Poienarii Burchii, aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”. Organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să aducă în Prahova un record mondial Guinness pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan.

Potrivit mesajului lui Toader, la acțiune au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din întreaga țară. El a remarcat în mod special numărul mare de tineri care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă plantând copaci.

Recordul, în așteptarea omologării

La eveniment au fost prezenți și Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și prefectul și cei doi subprefecți ai județului Prahova.

Confirmarea recordului mondial urmează să fie anunțată. Între timp, la Cărbunari prinde rădăcini o nouă pădure — rezultatul durabil al efortului colectiv. Toader a transmis felicitări Asociației Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerilor și tuturor voluntarilor implicați.

Sursa: mesajul lui Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Exclusiv22 de ore ago

Polițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”

România, 2026: statul cu iPhone 15, dar cu fluturaș de salarizare pe Nokia 1100 În anul 2026, într-o țară membră...

Exclusiv22 de ore ago

MAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile

12 ani de provizorat: minister serios, șefi la „mica înțelegere” Premieră absolută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne: după mai bine...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv2 zile ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv3 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv3 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv3 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv4 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv4 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv5 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv