Administratie
Terra 2022 – extinsă şi la frontiera cu Ucraina
Agenţia Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, FRONTEX a detaşat în ţara noastră în cadrul Operațiunii Comune Terra 2022, peste 150 de poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai Corpului Permanent al Agenţiei şi ai autorităţilor de frontieră din alte state UE, care vor sprijini autorităţile de frontieră române în derularea misiunilor de supraveghere şi control la frontiera cu Ucraina şi R. Moldova.
Detaliile organizatorice ale operaţiunii au fost discutate de către inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, domnul comisar șef de poliţie Ivașcu Victor Ștefan, în cadrul unei întrevederi cu directorul executiv adjunct al Agenției Frontex, domnul Lars Gerdes, care a avut loc la sediul inspectoratului general, unde s-au stabilit aspectele operaţionale privind modul de derulare al acestei operaţiuni la graniţa cu Ucraina.
Poliția de Frontieră Română a solicitat sprijinul Agenției FRONTEX pentru extinderea Operațiunii Comune Terra 2022, desfășurată în prezent la frontiera cu Serbia, şi la frontiera României cu Ucraina și R. Moldova, ca urmare a contextului existent în Ucraina, precum şi a faptului că situaţia persoanelor care se prezintă la intrarea în ţară din cele două state se află în dinamică.
Solicitarea are la bază Regulamentul Frontex (Regulamentul nr. 1896/2019 (FRONTEX), art. 37 – Operaţiune Comună), şi are ca scop asigurarea unei securități sporite la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Agenţia Frontex a răspuns favorabil la apelul Poliției de Frontieră Române, urmând să detaşeze în ţara noastră peste 150 de poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai Corpului Permanent al Agenţiei şi ai autorităţilor de frontieră din alte state UE (Germania, Cehia, Austria, Danemarca, Finlanda), 60 de camere de supraveghere și 45 autovehicule de patrulare şi tehnică pentru supraveghere aeriană.
Aceştia vor participa în linia I de control, la misiunile de supraveghere şi control, atât în punctele de trecere, cât şi la frontiera terestră, alături de polițiști de frontieră români de la sectoarele Poliției de Frontieră care au în competenţă graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova. Reprezentanţii agenţiei vor acorda sprijin autorităţilor române în gestionarea fluxului de persoane care se prezintă la intrarea în țară, dar şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni.
Informaţii de background
Operațiunea comună Terra 2022 organizată de Agenţia Frontex se derulează în 12 state membre ale UE și acoperă 62 de puncte de trecere a frontierei, durata de implementare a acesteia fiind de un an, începând cu 26 ianuarie 2022. În total, peste 450 de ofițeri de Corp Permanent din 28 de țări UE și Schengen sprijină autoritățile naționale în gestionarea frontierelor.
Scopul operațiunii este de a întări controlul la frontierele terestre ale UE, de a sprijini țările în gestionarea situaţiilor înregistrate la frontieră și de a consolida securitatea internă a UE. Un alt obiectiv al operațiunii este creșterea cooperării dintre statele membre participante. (Sava N.).
Detalii cu privire la Operaţiunea Terra 2022: https://frontex.europa.eu/media-centre/news/news-release/frontex-launches-new-land-operation-WvWFMr
Administratie
Centura de Est a Câmpinei, relansată pe baze realiste: autoritățile pregătesc un nou Studiu de Fezabilitate
Proiectul este repornit după eșecul unei variante estimate la 1,6 miliarde de lei
Proiectul Centurii de Est a municipiului Câmpina intră într-o nouă etapă, după ce varianta inițială a fost abandonată din cauza costurilor considerabile și a lipsei unei finanțări sustenabile.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a anunțat că a avut loc prima întâlnire destinată reluării demersurilor pentru elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate. Potrivit acestuia, autoritățile își propun să reconstruiască proiectul pornind de la condițiile reale din teren și de la posibilitățile concrete de finanțare.
Traseu nou, costuri recalibrate
Vechea variantă a centurii ajunsese la o valoare estimată de aproximativ 1,6 miliarde de lei, sumă considerată imposibil de suportat din bugetul județului. A fost analizată inclusiv posibilitatea unei finanțări printr-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor, însă solicitarea nu a primit aviz favorabil, iar proiectul a fost, în cele din urmă, abandonat.
Noua abordare urmărește identificarea unei soluții tehnice mai eficiente și mai puțin costisitoare. În acest sens, autoritățile au conturat un posibil traseu care ar utiliza, în mare parte, drumuri de exploatare și infrastructură rutieră deja existentă, precum și o variantă de conectare la DN1.
Proiectantul va analiza soluția fezabilă
Traseul propus urmează să fie inclus în documentația de atribuire, iar proiectantul va avea responsabilitatea de a evalua toate opțiunile și de a stabili soluția tehnică optimă pentru construirea centurii.
Etapele următoare vizează elaborarea caietului de sarcini, realizarea noului Studiu de Fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Autoritățile susțin că proiectul nu va mai fi fundamentat pe estimări nerealiste sau pe promisiuni fără acoperire financiară, ci pe o analiză concretă a terenului și a resurselor disponibile.
„Nu mai poate rămâne un proiect abandonat”
În mesajul transmis public, Virgil Nanu a subliniat că Centura de Est a Câmpinei trebuie să depășească etapa proiectelor blocate și să fie pregătită pe baze care permit realizarea efectivă a investiției.
Președintele Consiliului Județean Prahova a transmis că obiectivul este ca noua variantă să fie una realistă, sustenabilă și capabilă să ajungă de la faza de documentație la execuție. Potrivit acestuia, autoritățile au reluat oficial demersurile și intenționează să ducă proiectul până la capăt.
Administratie
Curtea Spitalului de Ortopedie din Azuga, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean Prahova
Aleile și spațiul interior au fost refăcute pentru un acces mai sigur
Curtea interioară a Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga a fost amenajată și modernizată cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Prahova. Lucrările au vizat, în principal, refacerea aleilor și îmbunătățirea spațiului exterior al unității medicale, intervenții care nu fuseseră incluse în proiectul inițial de modernizare a spitalului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a revenit la Azuga împreună cu primarul orașului, Adrian Purcaru, pentru a verifica stadiul lucrărilor și rezultatul investiției.
Investiția, urmărită de la identificarea nevoii până la finalizare
Potrivit lui Virgil Nanu, proiectele publice trebuie monitorizate pe întreg parcursul lor, inclusiv după finalizarea lucrărilor principale. Atunci când apar elemente neprevăzute sau necesități care nu au fost cuprinse în proiectul inițial, autoritățile trebuie să găsească soluții și să asigure resursele necesare pentru completarea investiției.
Refacerea aleilor și amenajarea curții au fost considerate intervenții importante pentru funcționarea corespunzătoare a spitalului, în condițiile în care spațiul exterior este utilizat zilnic de pacienți, aparținători și angajați ai unității medicale.
Un spital înseamnă mai mult decât clădirea medicală
Reprezentantul Consiliului Județean Prahova a subliniat că modernizarea unei unități sanitare nu trebuie evaluată doar prin starea clădirii și a saloanelor. Accesul către spital, aleile, curtea și organizarea întregului spațiu exterior contribuie, la rândul lor, la siguranța și confortul celor care ajung aici.
În urma lucrărilor, curtea Spitalului de Ortopedie și Traumatologie din Azuga beneficiază de un spațiu mai bine structurat, mai accesibil și mai sigur. Investiția completează proiectul de modernizare a unității medicale și contribuie la crearea unui mediu mai adecvat pentru pacienți, vizitatori și personalul medical.
Administratie
Valea Călugărească, mobilizată pentru un mediu mai curat în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”
Elevii și profesorii din comună s-au implicat în acțiunea de ecologizare
Comuna Valea Călugărească s-a alăturat din nou campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, organizând o amplă acțiune de curățenie în mai multe zone ale localității.
La inițiativă au participat cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din comună, care au contribuit activ la strângerea deșeurilor și la îmbunătățirea aspectului spațiilor în care locuiesc și învață.
Mai puține deșeuri față de anii anteriori
Reprezentanții Primăriei Valea Călugărească au remarcat că, în acest an, cantitatea de deșeuri identificată a fost mai redusă comparativ cu edițiile precedente. Situația este considerată un semnal pozitiv și indică o creștere a responsabilității față de mediul înconjurător.
Sub îndrumarea primarului Ioana Neagu, administrația locală susține că implicarea comunității și educația prin exemplu pot contribui la formarea unor comportamente responsabile și la menținerea curățeniei pe termen lung.
Mulțumiri pentru elevi, profesori și părinți
Primăria comunei Valea Călugărească le-a transmis mulțumiri tuturor elevilor și cadrelor didactice care s-au implicat în acțiune, precum și părinților care i-au sprijinit și încurajat pe cei mici să participe.
Campania a reprezentat nu doar o acțiune de ecologizare, ci și un exercițiu de responsabilitate civică. O comunitate curată reflectă respectul locuitorilor pentru mediul în care trăiesc și pentru spațiul pe care îl consideră „acasă”.
Informațiile au fost transmise de Primăria comunei Valea Călugărească, sub coordonarea primarului Ioana Neagu.
-
Exclusivacum 3 zileREPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI
-
Exclusivacum 2 zileRepublica T.C.E. PLOIEȘTI: CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există
-
Featuredacum 4 zileM.A.I. – Stăpânul de pe „WhatsApp”: epopeea lui Giugariu, adjunctul cu permis suspendat și nervi pe apa plată
-
Exclusivacum 3 zileLovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” – Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zile113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare
-
Exclusivacum 17 oreSfântul Ionita de pe Facebook și soborul cu chiloți al Republicii TCE PLOIESTI
-
Exclusivacum 5 zileSanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară
-
Exclusivacum 2 zilePloiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi



