Dacă aveați impresia că la Transport Călători Express (TCE) Ploiești s-a atins deja fundul prăpastiei administrative, pregătiți-vă să mai săpați câțiva metri. Nu cu lopata, că nu suntem amatori, ci direct cu buldoexcavatorul societății! Într-un oraș în care călătorii joacă ruleta rusească cu aparatele de taxare, iar banii publici se evaporă prin țeava de eșapament mai ceva ca apa sfințită la Bobotează, societatea de transport public s-a transformat oficial din serviciu comunitar în antrepriză personală de construcții la domiciliul șefilor.
Ultimele informații explozive intrate în posesia redacției Incisiv de Prahova întregesc tabloul unei comedii negre de proporții epice: în timp ce în halele TCE plouă și ninge ca-n pădure, iar autobuzele circulă ca niște fantome financiare care toacă motorină fără să încaseze bilete, la poarta directorului de exploatare Nicolae Alexandri — răsfățat de folclorul intern cu apelativul „Nae Comisionaru’” — duduie șantierul privat pe resursele statului!
Șantierul patriei în bătătura lui Nae: Buldozerist în „concediu”, duba TCE la descărcat și pavajul prosperității
Miercuri, 18 noiembrie 2026, în jurul orei 11:46, în plin program de lucru — când muritorii de rând din Ploiești tremurau prin stații așteptând autobuzele, iar „oracolul” exploatării ar fi trebuit să transpire verificând grafice de circulație — la reședința marelui maestru Nicolae Alexandri era forfotă mare. Nu se făcea vreo ședință operativă în aer liber, ci lucrări ample de gospodărire și amenajare!
Potrivit sesizărilor și informațiilor documentate ajunse la Incisiv de Prahova, curtea și împrejurimile casei lui „Nae Comisionaru’” s-au transformat brusc într-un punct de lucru neoficial al TCE Ploiești. Cu cine? Cu șoferii societății, Vali și Munteanu, transformați peste noapte din angajați ai transportului public în brigadă de intervenție casnică! Cu ce? Direct cu flota patriei: un autovehicul Ford Transit și, piesa de rezistență a tupeului absolut, buldoexcavatorul societății!
Cum au ieșit utilajele grele și duba din curtea TCE fără nicio cerere oficială, fără contract de închiriere, fără deviz și fără ca vreo barieră instituțională să le cadă pe capotă? Simplu: într-o feudă în care regulamentele sunt hârtie igienică, utilajele nu se închiriază, se iau pe persoană fizică! Din peisajul edilitar ad-hoc nu lipsea nici celebrul autoturism cu număr de înmatriculare „PAJ” al lui Munteanu, din care se descărca de zor. Ce anume? Gurile rele și sătule de atâta sfidare se întreabă ironic dacă băieții mutau cash-ul cu roaba sau doar descărcau plăcile cu care se pavează drumul spre bunăstare în bătătura șefului. Cert este că se muncea cu spor, încă de marți, într-o mobilizare exemplară pe care ploieștenii n-au văzut-o niciodată când a fost vorba de reparat gropile sau halele societății.
Și ca absurdul să poarte coroană cu diamante, iată detaliul care ar trebui să provoace palpitații oricărui inspector de muncă sau procuror treaz: același Munteanu, surprins „pe poziție” și înfipt voinicește la manșele buldoexcavatorului în curtea lui Nae, figura în scriptele oficiale ale societății ca fiind… în concediu de odihnă! Așa arată, probabil, turismul balnear la TCE Ploiești: îți iei liber de la stat ca să faci terapie ocupațională cu cupa de excavat în bătătura directorului de exploatare.
Frăția utilajului scos pe sub mână: Filip livrează buldozerul, ITP-ul așteaptă, iar sindicatul lui State binecuvântează corvoada!
Dar cine a dat cheile de la jucăriile grele ale orașului? Sursele Incisiv de Prahova îl indică direct pe Filip, omul care i-a pus pe tavă buldoexcavatorul lui Nae pentru „lucrările urgente” de acasă. Este exact același Filip sub a cărui oblăduire stația ITP de la Podul Înalt zace încremenită în neputință, unde nu s-a mișcat un pai și nu s-a făcut absolut nimic util pentru societate! Păi cum să aibă Filip timp de fleacuri instituționale precum stația ITP a TCE-ului, când urgența zero a municipiului este nivelarea bătăturii lui „Nae Comisionaru’”? Când ești „pe mână” cu cine trebuie, prioritățile se inversează natural: societatea publică poate să aștepte până îi cade rugina în cap, dar șantierul șefului nu suportă amânare!
Vă întrebați cum de șoferii Vali și Munteanu prestează fără cârcâială pe moșia directorului și cine ar trebui să apere drepturile angajaților sau integritatea patrimoniului? Ei bine, țineți-vă bine de scaune: toată această desfășurare de forțe s-a făcut, potrivit acelorași surse din interior, cu știrea președintelui de sindicat, domnul State! Da, ați citit perfect. Liderul sindical — același personaj despre care sesizările trimise la Incisiv de Prahova arătau că iese vesel pe traseu cu aparatele de taxat moarte, râzând că „nu-i pasă” și că altfel nu și-ar lua salariul — știe că șoferii și utilajele TCE sunt scoase ca pe tarla la muncă patriotică în curtea șefului și privește senin spre orizont. Sindicalism de avangardă la Ploiești: nu luptăm cu patronatul, îi turnăm șapa și îi cărăm plăcile!
Iar conducerea supremă a TCE Ploiești? Într-o comă administrativă profundă! Deși miercuri Nae nu a călcat pe la serviciu, fiind ocupat să dirijeze traficul de utilaje din propria curte, șefii cei mari par picați din Lună: nu văd că lipsesc directorii din birouri, nu văd că lipsesc Fordul și buldoexcavatorul din garaj și nu se întreabă unde s-au evaporat materialele de construcții cumpărate cu nemiluita în acte — aceleași achiziții dubioase semnalate încă din celebrul Raport nr. 1729/2025, în timp ce în clădirile TCE plouă cu găleata, dar Consiliul de Administrație condus de Cătălin Dobrescu se mândrește că și-a tras mochetă nouă și uscată sub pantofi! Acum, privind cum se descarcă materiale la poarta lui Nae și cum lucrează buldozerul societății în regie proprie-privată, parcă începe să se lege misterul: în halele TCE ninge, dar la unii acasă răsare pavajul!
Directorul Zaharia, prizonierul cu stilou de la toaletă, și „sfânta treime” a vizelor puse cu ochii închiși
Cum este posibil ca un director de exploatare să lipsească de la program și să folosească bunurile orașului ca pe roaba lu’ tataia, fără ca directorul general să scoată o șoaptă? Răspunsul vine tot din radiografia grotescă schițată de angajații exasperați pentru Incisiv de Prahova: directorul general Zaharia este, practic, redus la statutul de bibelou cu drept de semnătură!
În zilele în care nu are șantier acasă, Nae stă „lipit permanent” de Zaharia, suflându-i în ceafă până într-acolo încât gurile din instituție spun că bietul director general nu mișcă în front și e speriat și când merge la toaletă! Un an întreg, orice tentativă de reformă sau de anchetă internă a fost blocată din fașă, pentru ca apoi tot Nae să-i bată obrazul lui Zaharia că „n-a făcut nimic”, în timp ce deciziile grele se coc în vechiul laborator de interese, dar se decontează pe semnătura actualului director general. Iar peste acest tablou tronează intervențiile directe ale președintelui CA, Cătălin Dobrescu, acuzat că dă ordine peste lanțul oficial de comandă direct la Achiziții-Aprovizionare-Depozite sau pe la fosta Coloană Autospeciale, transformând Consiliul de Administrație într-un directorat paralel fără răspundere legală.
În birourile TESA, teroarea a devenit politică de resurse umane. Salariaților le este atât de frică să reclame consumurile fictive sau abuzurile, încât aproape s-au îmbolnăvit cu frica-n sân. La Aprovizionare se stă în poziția „da, să trăiți!”, iar în zona financiară domnește armonia absolută a obedienței: plățile curg la ordin, sub bagheta directorului financiar Monica Tănase și a șefei Serviciului Financiar-Contabilitate, economista Cristina Chiaga — ambele descrise de sursele din interior drept „divinizate de Nae”. Ultimul bastion al legalității banului public, viza de Control Financiar Preventiv Propriu (CFPP), a ajuns o ștampilă pusă reflex pe orice hârtie care vine „de sus”, pe principiul nemuritor: unde-i ordin, nu-i tocmeală, salariul merge, după noi potopul!
Hoția cu cardul refuzat: Traseele 39 și 444, găurile negre unde motorina arde la relanti și IT-ul doarme pe bani grei
În timp ce utilajele TCE muncesc de zor în curți private, pe străzile Ploieștiului se desfășoară zilnic un veritabil sabotaj financiar cu repetiție. Pe Traseul 39 — o linie lungă, mare mâncătoare de motorină și aproape niciodată călcată de picior de controlor — autobuzele ies dimineața din garaj cu POS-urile și compostoarele complet moarte! Deși regulile elementare interzic scoaterea în cursă a unui vehicul incapabil să încaseze bani, la TCE excepția a devenit lege. Călătorul de bună-credință urcă, vrea să plătească cu cardul, aparatul e în comă profundă, dar dacă urcă vreun controlor zelos, tot cetățeanul riscă să fie scos „blatist”! Este exact ca într-un supermarket în care casierița îți spune că s-a stricat casa de marcat, dar paza te încatușează la ieșire că n-ai bon.
În spatele acestui dezastru informatic stă o armată întreagă: un Serviciu IT cu 16 angajați, păstorit de inginerul Adrian Enescu, dublat culmea de un abonament gras plătit lunar către o firmă externă de mentenanță! Pentru ce se plătesc 16 salarii și facturi de mentenanță dacă aparatele nu văd cardul, nu numără călătorii și nu actualizează datele? Nimeni nu știe, nimeni nu aplică penalități și nimeni nu calculează munții de bani pierduți zilnic!
Mai mult, kilometrii înregistrați pe GPS bat câmpii față de kilometrii trecuți din pix pe foile de parcurs și pe FAZ-uri. Unde dispare diferența? Poate fix la capăt de linie, chiar sub nasul postului de control al TCE, unde șoferii lasă motoarele autobuzelor turate în gol zeci de minute în șir! „Cum scoatem motorina din TCE?”, se întreabă retoric avertizorii din interior, arătând cu degetul spre o dublă măsură revoltătoare: unii „protejați” sunt lăsați să ciupească liniștiți că „fac naveta și au probleme”, în timp ce angajații corecți sunt vânați dacă îndrăznesc să deschidă gura. Iar ca risipa să fie rotundă, pe traseele 444 și 444 barat (spre Mimiu, Rafinorilor, Gara de Sud și strada Rudului) — unde după ora 9:00 încasările tind spre zero absolut, iar șoferii sunt lăsați pradă scandalurilor fără pic de protecție — conducerea trimite autobuze mari și gurmande marca BMC, în loc să scoată vehiculele ISUZU cu consum redus!
„Organigrama cu chiloți” votată orbește de Consiliul Local și hohotul care anunță decontul penal
Ai zice că, în fața unui asemenea jaf sistemic — din care nu lipsește nici misterul auditului de 300.000 de lei aprobat încă din 2023 și dispărut fără urmă în ceața birocratică — Consiliul Local Ploiești ar fi trântit cu pumnul în masă și ar fi blocat orice moft al conducerii până la ultimul leu justificat. Ei bine, nu! Într-un exercițiu magistral de hipnoză colectivă, aleșii locali tocmai au votat și au aprobat „organigrama cu chiloți” a lui Nae!
Ce ascunde această capodoperă de inginerie birocratică, vândută publicului sub ambalajul mincinos al „eficientizării”? Un malaxor uriaș menit să șteargă orice urmă de răspundere individuală:
- Secția Autobază înghite de-a valma vreo 343 de salariați, amestecând autobuzele diesel, reparațiile, Coloana Autospeciale, utilajele grele și remorcherele într-o singură oală uriașă — numai bună ca să nu mai știe nimeni când pleacă un Ford Transit sau un buldoexcavator în vizită de lucru pe la șefi pe acasă!
- Transportul Electric comasează alți circa 238 de angajați, lipind forțat Depoul de troleibuze și electrice de la Podul Înalt cu Depoul de tramvaie de pe Găgeni.
- Registratura unei societăți cu sute de oameni este redusă comic la… un singur angajat! Un fel de Superman administrativ care trebuie să fie simultan ghișeu pentru public, poștaș, curier intern și propriul său înlocuitor când merge în concediu (probabil nu pe buldozer, ca alții).
- Serviciul Juridic și filtrele de control sunt subțiate convenabil, epurând vocile incomode, ca nu cumva să mai încurce cineva cu legile statului semnăturile date la ordin.
La ultima ședință AGA, proaspăt încoronat drept „Baba Vanga” a transportului ploieștean — omul care prezice cine zboară, cine avansează și cum se împart scaunele, dar nu poate ghici când va merge un POS pe linia 39 — Nicolae Alexandri a încercat să îngroape dezvăluirile Incisiv de Prahova sub un hohot zgomotos de râs, făcând bășcălie de propria poreclă, „Nae Comisionaru’”.
Râzi, maestre, râzi din toată inima! Cât încă mai toarce buldoexcavatorul TCE-ului în bătătură, cât Munteanu își mai petrece „concediul” la manșe, cât Filip mai uită de stația ITP pentru urgențele tale gospodărești și cât sindicatul lui State mai ține de șase! Dar istoria administrației românești are o regulă nescrisă și al naibii de ironică: atunci când confundzi garajul primăriei cu șopronul din spatele casei, râsul ăsta gros de la ședințele AGA se transformă, mai devreme sau mai târziu, într-un sughiț prelung în fața organelor de anchetă. Pentru că mocheta din sala de ședințe și pavajul proaspăt din curte or fi ele uscate și frumoase, dar factura acestui dezmăț nu o mai poate valida nici măcar un compostor stricat! Vom reveni. (Cristina T.).