Connect with us

Featured

Cine pe cine violează?

Publicat

pe

Autoritățile de la Washington acuză autoritățile de la Moscova de faptul că, atunci când pun piciorul într-o casă, nu o mai părăsesc. Aluzie evidentă la desantul în Kazahstan al celor 3.000 de militari ruși, cărora, de formă, le-au fost adăugați încă o mie de militari aliați.

Acuzația l-a înfuriat pe Putin. Iar replica nu s-a lăsat prea mult așteptată. La rândul său, Kremlinul susține că, atunci când americanii pun piciorul într-o casă, trec imediat la violuri și refuză să o mai părăsească. Avem deci de a face nu numai cu evenimentele propriu zise din Kazahstan, dar și cu o nouă confruntare în toată regula, cel puțin în plan propagandistic, între Moscova și Washington. Cine are de câștigat și cine are de pierdut din evenimentele violente care zguduie acest stat, întins cât toată Europa de Vest și mai bogat de zece ori?

Răspunsul la întrebarea de mai sus îl oferă în aceste zile analiști de marcă din România și din întreaga lume. În esență, putem afirma, fără riscul de a greși, că situația explozivă din Kazahstan nu a fost generată în mod direct nici de către americani și nici de către Federația Rusă. Acuzațiile reciproce și belicoase nu se justifică în niciun fel. Detonatorul gravelor tulburări din Kazahstan a constat în dublarea prețului la energie începând de la 1 ianuarie. În baza unei decizii luate de autorități cu un an înainte. Și nu de către ruși sau de către americani.

Genial jucător al șahului politic și având în definitiv toate premizele legale, Vladimir Putin a răspuns cu promtitudine solicitării oficiale a autorităților din Kazahstan de a interveni, desfășurând acolo un contingent alcătuit din 3.000 de militari ruși și 1.000 de militari ai celoralte state dintr-o organizație internațională, care se vrea o alternativă NATO.

Pentru Federația Rusă a fost o oportunitate. Și va continua să fie, atâta timp cât Kremlinul va deține un control direct proporțional asupra Kazahstanului cu vulnerabilizarea autorităților de acolo. Cei ale căror interese sunt însă puse în pericol sunt americanii, bine înșurubați, cu acordul taci al Moscovei, în industria extractivă și prelucrătoare din Kazahstan și care se tem că-și vor pierde avantajele. Este încă o carte pe care Moscova se va pricepe să o joace cu inteligență.

Evenimentul vine mănușă din perspectiva intereselor Moscovei, chiar înaintea importantei întâlniri la nivel înalt între Washington și Moscova, programată la Geneva și care s-ar putea transforma într-o înțelegere istorică. În măsura în care rezultatul va însemna detensionarea situației de la Estul frontierei Uniunii Europene și NATO. Printr-o eventuală rezolvare a uriașului litigiu numit Ucraina, în contrapartidă cu asigurările formale ale Washingtonului și, respectiv, ale NATO, cum că organizația militară și politică nu-și va întinde frontierele mai departe, în zonele considerate de interes vital pentru Federația Rusă.

Pe tabla de șah politică, despre care tocmai am afirmat că Vladimir Putin deține poziția de principal maestru, iată că Moscova are cele mai multe premize pentru a înregistra cel mai mare succes din ultimii 32 de ani.

Cât despre Kazahstan, acolo nu este nicio miză majoră de urmărit. Acest stat nu se va democratiza absolut deloc în urma războiului fratricid de azi. În urma acestui război ciudat, în care autoritățile kazahe, care dispun de o armată de 200.000 de militari, au solicitat ajutorul Federației Ruse, alcătuit, repet, din doar 3.000 plus 1.000 de militari, pentru a se răfui cu „20.000 de teroriști”, după cum în mod bizar au calculat autoritățile mai mult sau mai puțin legitime ale acestui stat. Dacă americanii vor fi cuminți la Geneva, tot ce se poate ca reprezentanții companiilor energetice americane să-și poată valorifica interesele în continuare, firește, tot cu îngăduința Moscovei. Dacă nu, nu.

 

Sorin Rosca Stanescu

Administratie

Pădurea prinde rădăcini la Cărbunari: 5.000 de voluntari au plantat pentru un posibil record mondial

Publicat

pe

De

O amplă acțiune de împădurire s-a desfășurat la Poienarii Burchii, unde organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să stabilească un record Guinness. Omologarea acestuia urmează să fie confirmată.

Mii de oameni, uniți pentru un obiectiv comun

Aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”, acțiune organizată cu scopul de a planta 35.000 de puieți și de a aduce în Prahova un nou record mondial Guinness pentru cei mai mulți oameni care plantează arbori simultan.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, la eveniment au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din mai multe zone ale țării. Nanu a evidențiat în mod special prezența tinerilor, care și-au petrecut ziua de sâmbătă contribuind la plantare.

Oficialii au fost alături de voluntari

La acțiune au luat parte, alături de președintele CJ Prahova, Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, și Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Au fost prezenți și prefectul județului Prahova, precum și cei doi subprefecți.

Recordul, încă în așteptarea confirmării

Omologarea recordului mondial nu a fost anunțată și urmează să fie clarificată. Până atunci, Virgil Nanu a subliniat că rezultatul concret al acțiunii este noua pădure care începe să se formeze la Cărbunari, într-o zonă unde Prahova avea nevoie de mai mult spațiu împădurit.

Președintele CJ Prahova a felicitat Asociația Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerii implicați și voluntarii care au participat la plantare, apreciind că, indiferent de verdictul privind recordul, pădurea va rămâne.

Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.

Citeste in continuare

Administratie

Seniorii din Prahova au făcut din Sala Coloanelor ring de Zumba

Publicat

pe

De

Peste 60 de participanți au luat parte la o nouă întâlnire dedicată mișcării și socializării, organizată de alPHa Prahova.

Mișcare și voie bună, indiferent de vârstă

Sala Coloanelor a găzduit o nouă sesiune de Zumba pentru seniori, la care au participat peste 60 de persoane. Evenimentul a fost organizat de alPHa Prahova și a reunit participanți dornici să facă mișcare și să petreacă timp împreună.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a fost prezent la întâlnire și a transmis că vârsta nu împiedică energia, buna dispoziție și dorința de a socializa.

Comunitatea, dincolo de exerciții

Potrivit lui Nanu, astfel de activități înseamnă mai mult decât mișcare: ele le oferă participanților ocazia să lege prietenii și să se simtă parte dintr-o comunitate.

Președintele CJ Prahova i-a felicitat pe organizatori și pe participanți pentru entuziasm și a afirmat că vor fi susținute în continuare inițiativele care îi aduc pe oameni împreună și încurajează un stil de viață activ, la orice vârstă.

Sursa: declarația președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.

Citeste in continuare

Administratie

Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești: „Pădurea va rămâne”

Publicat

pe

De

Acțiunea „Pădurea Prieteniei”, organizată la Poienarii Burchii, a reunit voluntari de toate vârstele în jurul obiectivului de a planta 35.000 de puieți și de a stabili un record mondial Guinness.

O moștenire care crește în timp

„Copiilor noștri trebuie să le lăsăm rădăcini puternice, un viitor mai frumos și încrederea că tot ceea ce construim cu suflet va dăinui”, a transmis Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, într-un mesaj despre importanța investițiilor care lasă urme pentru generațiile viitoare.

În viziunea sa, adevărata moștenire nu se rezumă la ceea ce rămâne în urmă, ci ține de viața pe care oamenii o ajută să crească și să înflorească.

Mii de voluntari, mobilizați pentru plantare

La Poienarii Burchii, aproximativ 5.000 de voluntari s-au înscris la „Pădurea Prieteniei”. Organizatorii și-au propus să planteze 35.000 de puieți și să aducă în Prahova un record mondial Guinness pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan.

Potrivit mesajului lui Toader, la acțiune au participat familii cu copii, elevi și studenți veniți din întreaga țară. El a remarcat în mod special numărul mare de tineri care au ales să-și petreacă ziua de sâmbătă plantând copaci.

Recordul, în așteptarea omologării

La eveniment au fost prezenți și Natalia Intotero, ministrul Mediului, Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și prefectul și cei doi subprefecți ai județului Prahova.

Confirmarea recordului mondial urmează să fie anunțată. Între timp, la Cărbunari prinde rădăcini o nouă pădure — rezultatul durabil al efortului colectiv. Toader a transmis felicitări Asociației Act for Tomorrow, Kaufland România, partenerilor și tuturor voluntarilor implicați.

Sursa: mesajul lui Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Exclusiv19 ore ago

Polițistul român, plătit la preț de 2009, folosit la standard NATO: „Salariul tău a fost, rămâne și va fi o glumă proastă”

România, 2026: statul cu iPhone 15, dar cu fluturaș de salarizare pe Nokia 1100 În anul 2026, într-o țară membră...

Exclusiv19 ore ago

MAI, fabrica de șefi „desemnați”: cum s-a transformat DGMRU în biroul de lipit grade și pile

12 ani de provizorat: minister serios, șefi la „mica înțelegere” Premieră absolută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne: după mai bine...

Exclusiv2 zile ago

Guvernul, arbitru la „ruleta disciplinară” in M.A.I.: polițiști judecați după regulile scrise cu pixul șefului de tură

Când legea tace, vorbește Hotărârea de Guvern În România anului 2025, polițistul nu răspunde disciplinar după lege, ci după o...

Exclusiv2 zile ago

Două luni fără șef. La I.P.J. Cluj, poliția a funcționat pe „las’ că „merge și-așa”

Funcția de conducere a Poliției Municipiului Cluj-Napoca a rămas vacantă de la 1 septembrie până la 2 noiembrie 2026. Sindicatul...

Exclusiv2 zile ago

Permisiile sub semnul întrebării: încă un deținut nu s-a întors, iar deciziile conducerii ANP cer explicații

Un condamnat pentru tentativă de viol nu a revenit la Penitenciarul Craiova-Pelendava după o ieșire temporară, la 3 noiembrie 2026....

Exclusiv3 zile ago

Legea e pentru săraci! Soțul secretarei UAT Boldești-Scăeni, dosar penal după ce a forțat bariera și a condus cu permisul suspendat, în timp ce familia doarme pe 321.000 de euro

Cu piciorul pe accelerație, direct în Codul Penal: cum sfidează bariera, poliția și sărăcia românilor un „expert superior” cu peste...

Exclusiv3 zile ago

Jumătate de apartament, pretext întreg: cum a inventat Poliția „casa fantomă” ca să taie naveta

Naveta polițiștilor, executată la sertar pentru o jumătate de apartament moștenit. Asta dezvăluie Sindicatul „Diamantul”, într-un caz în care Inspectoratul...

Exclusiv3 zile ago

Cine e de vină? Șoferul, bancheta sau bunul-simț juridic? IGPR pune frână unei mustrări inventate la IPJ Caraș-Severin

Când „disciplina” se scrie cu pixul şefului, nu cu legea La IPJ Caraș-Severin, disciplina părea să se facă nu după...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv4 zile ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusiv4 zile ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv5 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv5 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv