Featured
Procesul de selecție pentru noul agent 007 a început deja/Nu se face în săli de casting, ci prin campanii de publicitate
Seria de filme cu James Bond a încheiat un nou capitol. I-a spus adio lui Daniel Craig, cel care a interpretat rolul agentului 007 în ultimii 15 ani.
Nu este o mare tragedie, franciza nu depinde de un singur actor. De fapt, atunci când cel care interpretează personajul principal obosește, există alți o mie care să vrea să-i ocupe locul.
Nici nu prea contează cine joacă rolul protagonistului, filmele cu 007 sunt oricum puțin memorabile. Abia dacă reușești să reții conexiunea cu filmul precedent, pentru că după ce ai ieșit din sala de cinema, uiți, aproape imediat, ce ai văzut.
Rămân în memorie doar scenele în care Bond vine la bar și cere un cocktail cu martini, shaken, not stirred, precum și felul în care este îmbrăcat, mereu perfect, cu costumele care nu se șifonează nici după o rundă de luptă corp la corp, dar și felul în care părul îi stă aranjat chiar și atunci când iese din apă sau din mijlocul unei explozii.
No Time to Die este cel mai recent film din serie. Aparent, deși puțini și-ar putea aminti, are o legătură cu precedenta producție.
Acțiunea începe imediat după evenimentele din Spectre (2015), ca mai apoi să facă un salt de cinci ani, spre zilele noastre. Din nou există cineva care să nu-l lase pe 007 să ducă o viață liniștită. El este singurul care poate salva lumea.
Mă rog, toți răufăcătorii par să aibă ceva de împărțit anume cu Bond, nefiind în stare să distrugă sau să cucerească omenirea fără să-și demonstreze superioritate față de acest agent.
În No Time to Die nu sunt clare deloc motivațiile personajelor. Nici acțiunile băieților buni și nici ale celor răi nu au logică.
Răufăcătorul, care inevitabil își are ascunzătoarea pe o insulă pustie care a trecut neobservată până acum, ba vrea răzbunare personală, ba să distrugă oamenii, ba să facă bani.
În fine, nu este important, pentru că geniul lui Bond, ajutat de Q, cu ale sale gadgeturi foarte sofisticate, dar niciodată testate, reușește să învingă răul și să amâne sfârșitul lumii.
Procesul de selecție pentru noul agent 007 a început deja. Nu se face în săli de casting, ci prin campanii de publicitate.
Unele staruri de la Hollywood au început deja să se promoveze pentru acest rol. Cel ales trebuie să fie inteligent, expresiv, atrăgător, să știe arte marțiale sau, măcar, să știe să ne păcălească, pentru a ne oferi două-trei ore de distracție o dată la câțiva ani. (Dorin Luca).
Administratie
Păulești se transformă: Primarul Tudor Sandu prezintă un Bilanț robust de un an, intre provocări și realizări concrete
Administratie
Păulești, în siguranță pentru iarnă: Primarul Tudor Sandu, un apel la prevenție pentru protejarea fiecărei familii
Administratie
Aer curat pentru Prahova: Președintele Virgiliu-Daniel Nanu, lider în lupta pentru sănătate și transparență!
Prahova merită să respire curat, iar acest deziderat devine o realitate palpabilă sub viziunea și determinarea Președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu. Într-un efort continuu de a îmbunătăți calitatea vieții prahovenilor, leadershipul județului se angajează ferm în implementarea unui sistem de monitorizare a calității aerului modern, eficient și, mai ales, transparent.
Un angajament neclintit pentru sănătate: Președintele Nanu la dezbaterea cheie
Sănătatea publică și confortul cetățenilor sunt priorități absolute, iar Președintele Virgiliu-Daniel Nanu demonstrează acest lucru prin implicare directă. Ziua de ieri a marcat un moment important, prin participarea sa activă la dezbaterea publică organizată la Hotel Central din Ploiești, dedicată problematicii poluării olfactive. Acest subiect, de interes major pentru locuitorii municipiului și ai întregului județ, a găsit în Președintele Nanu o voce fermă și un susținător al soluțiilor concrete.
Viziunea viitorului: Un sistem de monitorizare inteligent și accesibil
În cadrul întâlnirii, Președintele Consiliului Județean Prahova a prezentat o viziune clară și strategică: necesitatea implementării unui sistem modern, precis și integrat de monitorizare a calității aerului. Un sistem capabil să identifice, în timp real, sursele care generează disconfortul olfactiv și să ofere o imagine fidelă a situației. „Deciziile administrative trebuie să fie fundamentate pe date corecte, verificabile și actualizate permanent,” a subliniat Nanu, evidențiind importanța unei abordări bazate pe știință și fapte concrete.
Transparență totală: Informațiile, la indemâna fiecărui cetățean
Un alt pilon central al strategiei sale este transparența totală. Virgiliu-Daniel Nanu a cerut, cu insistență, ca informațiile privind calitatea aerului să fie publicate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cetățeni. Această măsură nu doar că sporește încrederea publicului, dar permite comunității să evalueze în mod direct eficiența măsurilor aplicate. O comunitate informată este o comunitate puternică, capabilă să participe activ la procesul de îmbunătățire a mediului.
Sinergie instituțională: Fără transfer de responsabilitate, doar soluții!
Conștient de complexitatea provocărilor de mediu, Președintele Nanu a reiterat importanța unei coordonări instituționale reale. „Este crucial să eliminăm orice transfer de responsabilitate între autorități,” a declarat el, pledând pentru proceduri clare, reacții rapide și intervenții bine documentate în gestionarea problemelor de mediu. Această abordare fermă asigură o colaborare eficientă între toate instituțiile implicate, transformând obstacolele în oportunități de acțiune coordonată.
Consiliul Județean Prahova, sub conducerea dinamică a Președintelui Virgiliu-Daniel Nanu, își reafirmă angajamentul de a sprijini implementarea unui sistem eficient și modern pentru monitorizarea calității aerului. Obiectivul final este clar: protejarea sănătății și asigurarea confortului prahovenilor, construind împreună un viitor în care aerul curat nu este doar un deziderat, ci o realitate palpabilă. Prahova merge înainte, spre un mediu mai sănătos și mai curat, ghidată de o viziune strategică și un leadership dedicat.
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 16 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



