Exclusiv
Parodia unor alegeri interne din cadrul unui partid neparlamentar, de centru – dreapta din Prahova, pe timp de pandemie, in plin val 4 de Covid 19/Conferinta Judeteana derulata, ilegal, in zilele de 29 si 30 octombrie 2021
Pentru a delimita subiectul pe care il vom trata, incepem oarecum abrut, , cu un fragment dintr-un text redactat in 1838 de catre un deputat care spunea ca el si colegii sai “madulari ale Adunarii” au fost “chemati”.
Am ales acest pasaj pentru sintagma “rumani (ai acestui partid) fericiti”!
“Izbavirea norodului”- salvarea poporului – depinde de lupta impotriva “tiraniei”. Orice deriva tiranica trebuie blocata de cetatean, de cel numit “ruman”.
Limbajul politic se construieste foarte greu. Suntem intr-o perioada in care se practica un alfabet zis “de tranzitie”, care ilustreaza mai bine decat orice “mersul societatii”.
Memoria colectiva nu a retinut foarte multe lucruri despre realitatea politico-institutionala.
Avem in vedere celebrul fragment din scena a 7-a a actului I din piesa O scrisoare pierduta:
Zoe – Cine e asta?
Tipatescu: Ce poftesti d-ta?
Cetateanul: Eu?…(sughite) Eu sunt alegator…
Tipătescu: (nervos) Cum te cheamă?
Cetăţeanul: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă… vorba e, sunt alegător? (şovăie.)
Zoe: E turmentat?
Tipătescu: Dracul să-l ia! Nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii… ‘Aide, ieşi!
Cetăţeanul: Nu sunt turmentat… (zâmbind) coană Joiţico… Las’ că ne cunoaştem… Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie… Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu… e din Soţietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)
Zoe: Trimite-l, Fănică, dă-i drumul… e ameţit de tot…
Tipătescu: (luându-l cu binişorul) Fii bun, cetăţene, du-te. Aldată mai vorbim.
Cetăţeanul: Dar ce să vorbim aldată?
Zoe: A!
Cetăţeanul: Acu ce treabă avem?… Nu vă uitaţi la mine că sunt aşa de… Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură… (sughite) că a fost lată de tot…
Tipătescu: (necăjit) Fii bun, omule, şi-nţelege. (vrea să-l apuce.)
Cetăţeanul: Eu am găsit (sughite) o scrisoare…
Tipătescu şi Zoe: O scrisoare!
Cetăţeanul: Da. (cătră Tipătescu.) A d-tale cătră coana Joiţica… Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieşeam de la întrunire… Fă-ţi idee (sughiţă) de alaltăieri seara până azi-dimineaţă s-o duci într-un chef!…
Tipătescu: (răpezindu-se şi apucându-l cu amândouă mâinile de gât) Mizerabile!
Cetăţeanul: Nu mă zgudui (sughite) că ameţesc…
Zoe: Lasă-l, Fănică, să vedem.
Cetăţeanul: Lăsaţi-mă să vedeţi. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o şi m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine… şi haţ! Pe la spate, d. Caţavencu dă să mi-o ia.
Tipătescu: Şi (desperat) ţi-a luat-o?
Zoe: (acelaşi joc) Ţi-a luat-o?
Cetăţeanul: Aş! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Aşa? Facei parte din Soţietatea noastră şi primeşti scrisori de la prefectul, cetăţene, bravos!” – Zic: (sughite) Aş! De la prefectul! – Zice: „I-am cunoscut slova… Ia arată-mi-o. -Doamne păzeşte!” Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică… una-două-trei… pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere… A făcut cinste d. Nae… l-am băut… oo! L-am băut!
Zoe: Dar scrisoarea?
Tipătescu: Scrisoarea (se repede la el strigând), unde e scrisoarea?
Cetăţeanul: Nu striga (sughite) că ameţesc!… O am la mine scrisoarea. (amândoi îl ascultă şi-l privesc cu îndoială şi nerăbdare nervoasă.) Da.
Zoe: şi Tipătescu: S-ar putea!
Cetăţeanul: Da… o am lamine. (căutându-se prin buzunare). Ehei! D. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale… slava Domnului… apropitar sunt (sughite), alegător… (sughite şi se caută mereu.) Vorba e… eu (sughite), eu pentru cine votez? (se opreşte din căutat şi cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!
Tipătescu: A!
Zoe: Ţi-a furat-o Caţavencu!
Cetăţeanul: Adică d. Nae. Se prea poate… că am şi dormit… Vezi d-ta (Zoe şi Tipătescu îşi frâng mâinile) fă-ţi idee… dă-i cu bere… dă-i cu vin… dă-i cu vin… dă-i cu…
Tipătescu: (apucându-l şi zguduindu-l) Mizerabile! Ce ai făcut?
Cetăţeanul: (căzând pe un scaun) Nu mă zgudui!
Un partid neparlamentar, de centru – dreapta, din Prahova a ajuns o PARODIE.
Dupa alegerea sefului organizatiei locale Municipale Ploiesti in persoana unui renumit interlop (cu plangeri penale pentru inselaciune dar cu “patama” de cursuri de “Securitate nationala”) s-a ajuns la organizarea Conferintei Judetene pentru alegerea Presedintelui Organizatiei Judetene, “Capo dei capi”.
Conferinta Judeteana era „programata” pentru ziua de 29 octombrie 2021 si trebuia „sustinuta” pe undeva la munte (nu dam locatia ca NU vrem sa ii potcovim pe gazde), in plina pandemie si val 4 de Covid 19.
Ce nu se face pentru putere…
Probabil afland cineva de la centru ca organele de cercetare penala au fost sesizate, Conferinta Judeteana a fost „mutata” (dar, tot ilegal) la sediul partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti, pentru zilele de 29 si 30 ale lui octombrie 2021, anul de gratie, cu precădere luna de gratie in care sunt INTERZISE prin lege astfel de actiuni. Suntem tare curioși cum va încerca să „jongleze” cu legea! Nu numai noi, ci și organele sesizate!
Chiar daca are si delagati nevaccinati si are si Comisia de Cenzori acolo, depasind numarul legal si cu toate ca in aceasta perioada este INTERZIS de lege sa intreprinzi astfel de actiuni/manifestari, fostul si probabil viitorul Presedinte de Organizatie Judeteana va sustine aceasta Conferinta, totul pentru a ramane la putere.
Nu mai spunem ca acesta a amenintat pe cei care se inscriu in competie pentru aceasta functie ca vor fi eliminati din partid, pe principiul “ce pizda masii, eu am bagat bani in acest partid” (probabil ca…a băgat…cu o mana, nu stim, dar a scos pana și cu degetele de la picioare) . Asa a ramas unicul candidat…!
Ii dorim noroc si “succesuri multe”, asteptand ca acest “presedinte” sa fie votat la o Conferinta Judeteana (ilegala), in plin val 4 al pandemiei.
Sa va dam cateva amanunte sa realizati cine este acest “presedinte”-“Capo dei capi”:
Inregistrari de pe mandatele oficiale ale organelor de cercetare penala, cand domnul „3 kg de faina” a fost retinut:
„În ziua de 21.01.2011, la ora 11:38:25, S. A.-E. (seful actual al SGU Ploiesti, avansat de la „morminte”), este contactat de „presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti/Prahova”, cu care poartă următoarea discuţie:
„Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti”: Am vorbit cu ăsta.
S.: Da?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Păi a zis măcar să o rezolve aşa…, jumate, adică să-i dea ree.
S.: Aha.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Şi diseară, când termină acela, că se duce nu ştiu unde, se mai întâlnesc o dată, pe seară.
S: Dar nu au dat încă verdictul ăia?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Nu, nu.
S: Dar cât crezi că mai durează? Sau el ce zice?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Mă, el zice că deseară ar avea un răspuns mai clar. La 7, nu ştiu când are întâlnirea, a zis că, cum termină acolo, mă sună iar şi dacă e ceva mai mult de vorbit, mâine ori mă duc până la jumatea drumului ori vine el, ori nu ştiu… ceva de genul ăsta.
S: Îhî.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Cam aşa am discutat cu el.
S: Am vorbit cu tovarăşul CRIN.
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Da?
S: L-am sunat, nu mi-a răspuns şi în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte aşa… Ştie de toate dedesubturile lui GHIŢĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Şi i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez, unul e al nostru. Nu contează care (n.n. – ulterior a fost încheiat contractul cu asocierea formată din SC Grossman Engineering SRL, administrată de cumnatul premierului Ponta Victor Viorel, Herţanu Iulian Cristian, şi SC Euro Construct Trading 98 SRL). Şi el… tot el zice…: Băi ADI, să fiu sincer şi drept, eu cred că ar fi mai important judeţul, că la Ploieşti e „Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti”, e organizaţia, avem fieful totuşi de nivel… nu-mi fac probleme. Dar în judeţ… Exact gândirea mea. Ştii?
Presedintele partidului neparlamentar, de centru – dreapta din Ploiesti: Da”.
Fara alte comentarii, deocamdata. Vom dezvolta …in articolele urmatoare. (Cerasela N.).
Exclusiv
AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE
În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare. Sindicatul „Diamantul” le bate obrazul cu Constituția, dar la partide e liniște de cimitir: se aude doar cum crește nesimțirea politică.
Dacă ar fi după viteza cu care parlamentarii români își măresc propriile privilegii, am fi deja colonizați pe Marte. Când vine vorba însă de pensiile militare și de datoria față de cei care au purtat uniforma, aleșii noștri suferă de o formă rară și convenabilă de paralizie legislativă. Potrivit unei petiții explozive emise recent de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”, sub semnătura președintelui Vitalie Josanu, „crema” politicii dâmbovițene a reușit performanța de a transforma o obligație constituțională într-un exercițiu de ignoranță olimpică.
SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE… BLOCAJE LEGISLATIVE ÎN CASCADĂ
Deși Curtea Constituțională a dat cu rigla peste degetele legiuitorilor încă din vara anului 2025 (prin celebra Decizie nr. 126/2025), trimițând legea PLx 540/2024 înapoi la „reparat”, aleșii noștri par să fi confundat Camera Deputaților cu o cameră de hibernează. Din toamna trecută și până astăzi, 1 iunie 2026, praful s-a depus pe raportul de punere în acord mai gros decât pe promisiunile electorale din campanie.
Potrivit documentului semnat de Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „DIAMANTUL”, reexaminarea legii nu este o invitație la cafea, ci o obligație impusă de Articolul 147 din Constituție. Dar cine să mai citească Legea Fundamentală când ești ocupat cu împărțirea ciolanului prin comisii? Viciile constatate de CCR erau „reparabile”, însă pentru parlamentarul român, efortul intelectual de a îndrepta o lege pare să fie o povară mai mare decât un rucsac plin cu pietre în marș forțat.
„DIAMANTUL” ÎNFRUNTĂ CĂRBUNELE POLITIC: ÎNTREBĂRI PENTRU SURZI
Sătui să vadă cum rezerviștii militari și întreaga familie ocupațională a ordinii publice sunt lăsați la coada priorităților, polițiștii de la „DIAMANTUL” au decis să scoată partidele la tablă. Printr-o petiție adresată tuturor grupurilor parlamentare – de la „greii” PSD și PNL, până la vociferanții de la AUR, USR și UDMR – sindicatul cere un lucru elementar: Asumarea!
Întrebările puse de Vitalie Josanu sunt de o simplitate care probabil provoacă scurtcircuite în mințile politicienilor: „Susțineți sau nu deblocarea legii? Aveți de gând să faceți ceva sau doar așteptați să treacă timpul până la următoarele alegeri?” Este un test de sinceritate pe care clasa noastră politică îl pică regulat, preferând teza comodă a „proiectului nou” în locul reparării celui existent, doar-doar s-o mai amâna plata pensiilor meritate încă vreo câțiva ani.
ȘANTAJUL TRANSPARENȚEI: CINE TACE, SE FACE CĂ UITĂ
Mesajul Sindicatului „DIAMANTUL” este, de data aceasta, unul fără mănuși: tăcerea nu mai este acceptată drept răspuns. În textul petiției se specifică clar că lipsa unei poziții oficiale va fi raportată direct membrilor și opiniei publice. Cu alte cuvinte, polițiștii le transmit aleșilor: „Vă urmărim și vă vom spune pe nume!”
Rămâne de văzut dacă liderii de grup din Camera Deputaților vor avea curajul să iasă din buncărul de indiferență sau dacă vor continua să joace „leapșa” cu drepturile celor care asigură securitatea națională. Până atunci, PLx 540/2024 rămâne monumentul suprem al incompetenței și al lipsei de respect față de uniformă, într-o țară în care legea e doar o sugestie, iar pensia militară – un lux pe care politicienii îl promit doar la televizor. (Cerasela N.).
Sursa: Petiția nr. 31/01.06.2026 emisă de SPR „DIAMANTUL”
Exclusiv
Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa
O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct buzunarele și libertatea de mișcare a șoferilor indisciplinați. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în prezent în transparență decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, introduce un mecanism coercitiv fără precedent: suspendarea automată a permisului de conducere pentru neplata amenzilor rutiere. Potrivit unei analize publicate de Sindicatul Europol, măsura este concepută să elimine portițele prin care contravenienții evitau până acum plata sancțiunilor.
Algoritmul suspendării: 50 de lei neachitați sunt egali cu o zi de „pieton”
Conform noilor reglementări introduse prin OUG nr. 7/2026, șoferii au la dispoziție un termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal pentru a-și achita integral amenzile. În caz contrar, dreptul de a conduce este suspendat de drept, printr-un calcul matematic strict: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.
Sursa citată precizează că procesul începe cu o somație obligatorie emisă de organele fiscale locale în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea amenzii. Acest document reprezintă ultimul avertisment oficial înainte ca mecanismul de suspendare să se activeze automat la ora 00:00 a celei de-a treia zi lucrătoare de la expirarea termenului de plată.
„PatrimVen”, brațul digital al statului: Adio, erori umane sau intervenții „pilelor”
Noutatea absolută a acestui proiect constă în automatizarea completă a procesului prin intermediul sistemului informatic „PatrimVen”. Această platformă va asigura comunicarea instantanee între autoritățile fiscale locale și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
Datele șoferilor datornici — de la codul numeric personal și seria procesului-verbal, până la perioada exactă de suspendare — vor fi introduse în sistem în termen de două zile de la expirarea termenului de plată. Din acel moment, suspendarea devine activă în baza de date a Poliției, fără a mai fi necesară intervenția unui agent constatator sau a unui factor uman care ar putea genera erori sau întârzieri.
Colectare forțată sub masca disciplinei rutiere
Miza acestui pachet legislativ este dublă, vizând atât creșterea gradului de conformare a șoferilor la regulile de circulație, cât și alimentarea bugetelor locale. Sindicatul Europol subliniază că măsura este menită să crească „capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale”, transformând permisul de conducere într-un instrument de presiune fiscală eficient.
Pentru șoferii care decid să plătească datoria în timpul perioadei de suspendare, legislația prevede o rază de speranță: datele sunt actualizate imediat în sistem, iar dreptul de a conduce poate fi redobândit în cel mult două zile lucrătoare de la stingerea obligațiilor de plată. Totuși, până la plata ultimului leu, șoferii care ignoră somațiile vor fi nevoiți să privească mașina din postura de pietoni, într-o tentativă a statului de a impune ordinea prin forța tehnologiei digitale. (Irinel I.).
Exclusiv
Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției
O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat din județul Mehedinți. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum spre casă a devenit o cursă periculoasă, întreruptă brutal de un accident rutier și de intervenția fermă a oamenilor legii. Incidentul subliniază încă o dată riscurile majore la care sunt expuși participanții la trafic atunci când responsabilitatea la volan este înlocuită de consumul de alcool.
Alcool la volan de Rusalii: Accident provocat la miezul nopții în Gura Văii
Evenimentul a avut loc în data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:25, când liniștea localității Gura Văii a fost tulburată de un accident rutier. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se și provocând pagube materiale însemnate.
Sursa informațiilor, reprezentată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, precizează că echipajele Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au ajuns imediat la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a scos la iveală o realitate alarmantă: o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare de ebrietate avansată și un pericol iminent pentru siguranța publică.
Refuzul recoltării de probe și cătușele: Șoferul, reținut pentru 24 de ore
Situația juridică a bărbatului s-a complicat în momentul în care acesta a ales să refuze recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În fața acestei atitudini și a probatoriului existent, polițiștii rutieri au acționat fără ezitare.
Conform procedurilor legale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal. Mai mult, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. Această măsură privativă de libertate servește drept avertisment dur pentru toți cei care consideră că legile rutiere pot fi ignorate sub influența băuturilor alcoolice.
Zero toleranță pentru alcool: „O singură clipă de inconștiență poate distruge vieți”
Succesul acestei intervenții rapide a fost salutat de conducerea poliției, fiind evidențiat profesionalismul agenților care au prevenit o posibilă tragedie umană. Mesajul transmis de autorități după acest incident este unul de o fermitate absolută: siguranța rutieră nu este negociabilă.
Polițiștii mehedințeni reiterează apelul către toți șoferii să aleagă alternative sigure — taxiuri sau mijloace de transport în comun — în cazul în care au consumat alcool. Intervenția de la Gura Văii demonstrează că vigilența poliției rămâne constantă, indiferent de oră sau sărbătoare, cu scopul clar de a transforma șoselele într-un spațiu sigur pentru toți cetățenii. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zileJUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată
-
Exclusivacum 2 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum o ziFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 4 zileLegea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”
-
Exclusivacum o ziPLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Exclusivacum 4 zileO nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”
-
Exclusivacum 4 zileO nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios



