Connect with us

D.N.A.

Surse DNA: Burci și Hideg, scoși din țară de șeful Vămii Otopeni!

Publicat

pe

Este alertă la vârful serviciilor secrete, după ce la dosarul primelor achiziții medicale din pandemie, instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, ar fi fost depuse mai multe înregistrări incendiare.

(Preluare National – Catalin Tache):

Cristi Burci și Cătălin Hideg, într-un nou dosar!
 Mai mult decât atât, ar fi fost declanșată și ”procedurizarea” unei ”Note Informative” care cuprinde amănunte despre o adevărată operațiune de scoatere din țară a oamenilor de afaceri implicați, Cristian Burci și Cătălin Hideg, sub stricta supraveghere a unor ofițeri operativi ai serviciilor secrete. Trecerea frontierei fiind suspectată că ar fi fost înlesnită inclusiv de unii dintre șefii Vămii Otopeni.

”Nota nr….”

Trebuie precizat de la bun început că este vorba despre o notă informativă, astfel că verificările asupra acestor piste se află în plină derulare. Astfel că, Afacerea ROMWINE transformându-se oricum într-un veritabil război pe viață și pe moarte între ”entitățile” rivale din cadrul serviciilor secrete, vom publica integral doar partea din nota informativă intrată în posesia procurorilor anticorupție care se referă strict la acest episod…

Vor fi audiați vameșii și polițiștii de frontieră de pe Otopeni

”Pasagerii din avionul de marfă Hideg și Burci au plecat în Emirate cu un avion de marfă, care a venit pe ruta EAU – Paris – Otopeni, sub pretextul că aduc o instalație medicală. În realitate, avionul era gol și avea rolul să preia echipa lui Hideg, mai exact 6 pasageri și 5 valize cu bani. În acel moment prin Otopeni nu zbura nicio aeronavă, motiv de care au profitat organele de logistică în colaborare cu Vama și Poliția de Frontieră. Echipa lui Hideg a fost scoasă printr-o zonă fără control la bagaje, o poartă de acces pentru mașinile de marfă, la burta avionului fiind prezent Liviu Mihai (șef tură Vama Otopeni) și doi polițiști de frontieră. Din surse verificate, acțiunea a fost supravegheată de ofițeri de rang înalt ai Serviciului (…) și de Mihai Bogdan Lari (șeful Vămii Otopeni), fiind pusă în executare de către Poliția de Frontieră de la Otopeni în colaborare cu Liviu Mihai, care a reprezentat Vama. Acesta din urmă avea obligația efectuării controlului bagajelor și al genților cu 12 mil. euro și a ținut legătura telefonic cu Mihai Bogdan Lari (interceptări depuse la dosarul DNA). Achizițiile ulterioare ale vameșilor implicați: un imobil în Ploiești și un auto VW TOUAREG de 80.000 euro”.

Cu precizarea că sursele noastre susțin că urmează audierea ”echipei de control” de pe Aeroportul Otopeni implicată în acest zbor, reamintim că ”NAȚIONAL” a detonat scandalul ”ROMWINE” după ce a dezvăluit prețul plătit de ONAC pentru achiziția primelor loturi de măști medicinale aduse în țară de patronul SANIMED. Revenind apoi cu ”Operațiunea BILAL: panică printre miliardarii sistemului” și în care dezvăluiam că ”la celălalt cap al firului” din acest dosar s-ar fi aflat Meccnetin Bilal, nimeni altul decât fiul președintelui turc, Recep Erdogan! Dar și faptul că Hideg ar fi fost ”recuperat” de către ”Grupul de la Abu Dhabi”, care s-ar bucura inclusiv de protecția atotinfluentului șeic moștenitor Mohammad bin Zayed.

D.N.A.

Aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav

Publicat

pe

De

(Preluare Inpolitics):

”Am crezut că a doua zi după ce Cioloș s-a autodetonat la emisiunea Ancăi Alexandrescu că a făcut trafic de influență politică în favoarea numirii lui Kovesi la EPPO, primul titlu de presă care îmi va cădea sub ochi va fi că DNA s-a pus în mișcare din oficiu. Pentru că avem legi anticorupție care spun clar că folosirea influenței de lider politic în scopul obținerii unor beneficii pentru sine sau pentru alții se pedepsește cu pușcărie grea” scrie pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.

”Cînd colo, ce să vezi?
DNA e moartă-n păpușoi. Dle.Voineag, unii lideri grei au făcut pușcărie pentru mutarea a două angajate amărîte de colo-colo, ori pentru niște termopane, pe cînd aici avem trafic de influență la nivelul cel mai înalt și mai grav. Sau nu aveți curaj să-l deranjați pe ”omul Franței”? Vă umflați mușchii doar pentru mize mici, cînd e ceva bubuitor vă ascundeți toți prin fișete? Păi în cazul ăsta, dle.procuror-șef, promit să vă semnalez dacă aflu că vreo precupeață a dat șpagă la piață pentru o tarabă mai bună, precis că atunci o să veniți direct cu mascații!…” mai scrie deputatul.

Citeste in continuare

Anchete

Procuroarea Irina-Cornelia Munteanu s-a saturat sa se ocupe de procurorii de sedinta ai DNA

Publicat

pe

De

Munteanu cere CSM sa-i aprobe demisia din functia de adjuncta a Sectiei judiciare penale din DNA, dezvaluie Lumea Justitiei. In schimb, procuroarea Munteanu ar putea fi numita in postul de sefa a Serviciului resurse umane, perfectionare profesionala si documentare din Directia Nationala Anticoruptie. Sectia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii ii va analiza cazul in sedinta de marti, 26 martie 2024. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Actualitate

Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!

Publicat

pe

De

Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.

Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.

Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.

(Redactia Incisiv de Prahova).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv1 minut ago

Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE

Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...

Exclusiv2 minute ago

Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE

Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...

Exclusiv2 minute ago

Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)

La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...

Exclusiv2 minute ago

Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești

În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...

Exclusiv3 minute ago

Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină

Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...

Exclusiv3 minute ago

Ochelari pe hârtie, miopie pe bani: cum vede M.A.I. polițistul de la ghișeu doar când nu trebuie să plătească

Ochelari pentru polițiști? M.A.I. vede doar tabelele, nu și portofelul Ministerul Afacerilor Interne a reușit o performanță demnă de manualele...

Exclusivo zi ago

Mizil – orașul unde legea e „opțională”, dar nota de plată o achită contribuabilul

În România în care fiecare leu bugetar ar trebui cântărit, la Mizil pare că s-a inventat un nou sport: aruncatul...

Exclusivo zi ago

Penitenciarul unde pâinea se cumpără la mica înțelegere, iar lucrările se fac pe hârtie

„Ordine și disciplină”: doar pentru deținute, nu și pentru achiziții (cazul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșoru Nou, după raportul...

Exclusivo zi ago

„Excelența” la M.A.I.: Cum să furi legal (sau nu) din buzunarele propriilor oameni

Conflictul privind majorarea pentru „lucrări de excepție” – sau „excelența”, cum o alintă, ironic, șefii din M.A.I. – a scos...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova – „Structuri SRL” și lăutarul de serviciu. Mocanu Horia, duba nouă, Renaultul „upgrade” și planul de a pune mâna pe Băicoi

În universul paralel numit IPJ Prahova, unde „Structuri SRL” pare să fie adevărata firmă de apartament care coordonează uniformele, cariera...

Exclusiv2 zile ago

„Academia de invârtit facturi”: Cum a ajuns Târgşoru Vechi să plătească mai mult decât scrie pe notă – şi să spună „Da, aşa e!” – DOCUMENTE!

„Formare profesională” pe bani publici: când controlul intern ia pauză Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Prahova,...

Exclusiv2 zile ago

„Secret” cu ștampilă Nesecret: cum a inventat I.P.J. Neamț infracțiuni din propriile hârtii

Ministerul face, sindicatul întreabă, poliția „se autosesizează” Există un gen special de umor administrativ în România: îți tipărești „secretele” pe...

Exclusiv2 zile ago

Eroi de unică folosință: ne aducem aminte de polițiști doar când cad la pământ

Jurământ cu glonț inclus: „chiar cu prețul vieții” nu e o figură de stil În primele săptămâni de școală, tinerii...

Exclusiv3 zile ago

Fermierii, la cuțitul Bruxelles-ului: FAPPR intră în ring cu noul PAC 2028–2034

Luni, 9 noiembrie 2026: Bruxelles-ul taie, FAPPR trage de mânecă Luni, 9 noiembrie 2026, Parlamentul European mai bifează o rundă...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – De la «Siguranță și Încredere» la «parapet și fier vechi»

IPJ Prahova – Facem zob mașinile, Nu infractorii! Încă o mașină făcută praf. Nimic nou la IPJ Prahova Încă un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv