Administratie
Politistii spagari din Floresti actionau doar noaptea
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis, luni, detalii despre reținerea celor doi polițisti din cadrul IPJ Cluj – Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti.
Parchetul a precizat că în sarcina numitei P.D. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 fapte), abuz în serviciu (2 fapte) şi fals intelectual (4 fapte), iar în sarcina lui M.I. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 fapte), complicitate la abuz în serviciu (1 faptă) şi complicitate la fals intelectual (3 fapte).
Potrivit procurorilor, în data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto R.F.D. cu ocazia controlului efectuat în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 50 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, lipsa documentelor asupra sa, lipsa stingătorului de incendiu).
”În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat un proces-verbal de sancționare contravenţională cu ocazia întocmirii acestui înscris prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului. În data de 16.05.2021, în intervalul orar 03:38-03:46, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe un conducător auto respectiv contrar stării de fapt real constatate, nu a întocmit procesul-verbal de constatare şi nu l-a sancționat pe conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea sancțiunilor principale (amendă sau avertisment) şi a celei complementare constând în 6 puncte de penalizare”, au precizat procurorii clujeni.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numitei P.D. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu.
În ceea ce-l privește pe M.I, procurorii au reținut că în data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta, în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto D.M. cu ocazia opririi în trafic, iar apoi a primit de la acesta suma de 500 lei, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu neîndeplinirea unor acte de serviciu ce intrau în îndatoririle ambilor poliţişti, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, încălcarea semnificației indicatorului de obligare la dreapta, lipsa echipamentelor obligatorii – stingător, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante).
În aceeași noapte, în intervalul orar 02:00-02:10, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxx din 27.06.2021 (ora 02:07) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto D.M., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe S.I.T. conducător auto al unui vehicul, respectiv contrar stării de fapt real constatate şi nu a aplicat sancțiunea corespunzătoare prevăzută de lege faţă de conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea de sancţiuni pentru toate faptele constatate (amendă sau avertisment).
”În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 00:58) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto S.I.T., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiților M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual”, au mai spus procurorii clujeni..
Totodată, în data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie M.I. în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, M.I. a pretins bani, în mod direct pentru sine şi pentru altul, de la conducătorul auto C.I.F. cu ocazia opririi în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 500 lei care nu i se cuvenea, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale şi a măsurilor tehnico-administrative corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real.
”În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu ocazia întocmirii procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr. xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 02:07), prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual”, mai precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În data de 15.10.2021, polițiștii din cadrul DGA-SJA CLUJ, cu delegarea procurorului de caz, au efectuat percheziţii la sediul unităţii de poliţie şi i-au condus pe suspecți la audieri.
În data de 16.10.2021, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de P.D. şi a propus luarea măsurii arestului preventiv faţă de M.I..
Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă faţă de M.I. pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală efectuate până la acest moment procesual au fost derulate şi cu sprijinul conducerii I.P.J. Cluj. (Sava N.).
Administratie
Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, depistate la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit produsele într-un camion înmatriculat în Bulgaria. Marfa, evaluată la aproximativ 4,3 milioane de lei la prețul unor produse originale, a fost ridicată pentru cercetări.
Control în parcarea de lângă podul Calafat–Vidin
O acțiune de control desfășurată de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat a dus la descoperirea a 17.274 de flacoane de parfum care purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile să fie contrafăcute.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, verificarea a avut loc în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe DN 56, pe sensul de intrare în România dinspre Bulgaria. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul planului instituțional de reducere a riscurilor la frontieră.
Parfumurile erau ascunse printre bunurile transportate
În urma analizei de risc, polițiștii au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 45 de ani. Vehiculul transporta diverse bunuri în regim de coletărie.
În compartimentul de marfă, printre celelalte produse, au fost găsiți zece paleți cu cutii de carton. În interiorul acestora se aflau flacoanele de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Conform informațiilor transmise de instituție, șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor și nici acordul titularilor mărcilor pentru comercializarea produselor.
Bunurile au fost ridicate. Cercetările continuă
Valoarea estimată a parfumurilor este de aproximativ 4.318.000 de lei, calculată prin raportare la prețul unor produse comercializate ca fiind de marcă. Întreaga cantitate a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră investighează cazul sub aspectul punerii în circulație a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată pentru produse identice ori similare și care poate prejudicia titularul mărcii. La încheierea cercetărilor, urmează să fie înaintate propuneri legale către unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni, împreună cu instituțiile partenere, pentru prevenirea faptelor ilegale, protejarea frontierelor și apărarea drepturilor de proprietate intelectuală. (Sava N.).
Administratie
MAI avertizează asupra apelurilor la violență distribuite online
Ministerul Afacerilor Interne face apel la calm și le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, în contextul unor mesaje care ar îndemna la confruntări cu forțele de ordine.
Conturi false sau recent create, în centrul atenției
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că pe rețelele sociale au apărut mesaje prin care cetățenii ar fi îndemnați să provoace confruntări cu forțele de ordine. Potrivit instituției, majoritatea conturilor care distribuie astfel de conținuturi sunt false sau au fost create recent, aspect pe care ministerul îl consideră un indiciu al unei acțiuni coordonate.
MAI precizează că dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic trebuie respectat, însă violența și instigarea la violență nu reprezintă forme de exercitare a acestor drepturi. Structurile ministerului sunt mobilizate pentru siguranța cetățenilor, transmite instituția.
Apel la verificarea informațiilor
În perioadele în care au loc evenimente publice cu participare numeroasă, informațiile se răspândesc rapid, mai ales în mediul online. Ministerul avertizează că unele mesaje pot urmări să provoace panică, să amplifice tensiunile sau să incite la violență.
Pentru a limita răspândirea dezinformării, MAI le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, să nu redistribuie zvonuri sau mesaje alarmiste și să se informeze din surse oficiale. De asemenea, instituția îi îndeamnă să evite reacțiile impulsive la provocările online și să sesizeze autoritățile în cazul mesajelor care conțin amenințări ori apeluri la acte violente.
„Un mesaj distribuit fără verificare poate amplifica panica. Un gest responsabil poate preveni un incident”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, îndemnând publicul să nu răspândească panică și să nu încurajeze violența. (Paul D.).
Administratie
A fugit de polițiști după ce radarul l-a surprins cu viteză peste limită
Un șofer a ignorat semnalele de oprire pe DE581, în județul Vaslui, a părăsit drumul și a continuat să fugă pe jos după ce și-a abandonat mașina. Sindicatul Europol a relatat incidentul.
A accelerat și a intrat pe un teren viran
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene al IPJ Vaslui au surprins cu radarul un conducător auto care circula cu viteză peste limita legală, pe DE581.
Potrivit Sindicatului Europol, în momentul în care a observat că este vizat de control, șoferul nu a respectat semnalele regulamentare de oprire. Acesta ar fi accelerat, ar fi părăsit drumul și ar fi continuat deplasarea pe un teren viran, pe o distanță de aproximativ un kilometru.
A abandonat autoturismul și a fugit pe jos
După ce a oprit și a abandonat mașina, conducătorul auto a încercat să scape fugind pe jos. Polițiștii au pornit în urmărirea lui și l-au prins în apropierea râului Bârlad, relatează Sindicatul Europol. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




